Skip to main content

Despre carti si iubire sau deranjament la ţiglele casei?

Cărți ieftine și bune.

Mă cufund în cărţi ca într-o cadă plină cu apă caldă şi parfumuri exotice, nu mai aud nimic în jurul meu, de parcă aş avea căşti în urechi şi plutesc uşor alături de eroi, împărtăşesc cu ei aventuri, necazuri şi bucurii, dorinţe şi frustrări, râd şi plâng alături de ei.

Mi se întâmpla în copilărie şi chiar şi mai târziu să iau eroii cu mine în pat, să mă gândesc la ei mult timp după ce terminam de citit cartea, să născocesc poveşti în care eram alături de ei în situaţii limită, îi încurajam şi îi ajutam.

Aşa s-a întâmplat când am citit (cu sufletul la gură) Regina Margot, de Alexandre Dumas tatăl. Cumva, în imaginaţia mea, figura Margaretei de Valois se estompa, făcând loc chipului meu îmbujorat şi corpului meu încă neformat pe deplin. Povestea de dragoste pe care o trăia cu frumosul La Mole mă entuziasma, mă făcea să văd că sunt pe lume iubiri de multe feluri, Read More

Fericirea – clipe efemere de emoţie intensă

Mă tot gândesc la clipele efemere de emoţie intensă, la clipele de fericire pe care le-am trăit de-a lungul vieţii. Şi nu au fost puţine. Şi îmi dau seama că  nu le pot descrie sau defini în cuvinte, deşi i-am promis lui Rudolph că o voi face. Citeam acum câteva minute la el pe blog că s-a simţit fericit auzind tunetele ce anunţau furtuna. Da, Rudolph, asta este fericirea.

M-am simţit fericită când am gustat clipa, fără să mă gândesc la trecut sau viitor, când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii, când am făcut ceea ce îmi plăcea, când am împletit gânduri şi speranţe şi am văzut cu ochii minţii viitoarele bucurii.

Am fost fericită când m-am contopit cu nisipul plajei, când am simţit mirosul iasomiei, am fost fericită văzând o picătură de apă cum se prelingea pe bărbia bărbatului iubit, am plâns de fericire când am născut băiatul şi când mi-a înconjurat prima dată gâtul cu mânuţele. Am fost fericită în fiecare clipă a vieţii, de când îl am pe el.

Fericirea pentru mine Read More

Răspunde la telefon, la telefon…

Unii oameni au foarte mult timp liber şi îl folosesc pentru a purta discuţii interminabile, mai ales daca au un telefon bun. Beau o cafea cu două linguriţe de zahăr la ora 7 dimineata,  apoi te sună să îţi povestească până la ora 9 cum a fost cafeaua şi la ce s-au gândit în timp ce o beau.

Până acum câţiva ani eram dependentă de telefon, dormeam cu el sub pernă, mă trezeam şi primul gând era să văd dacă am mesaje sau apeluri. Vorbeam ore în şir cu prietenele fără să mă plictisesc. Nici ele nu păreau plictisite. Dar acum am scăpat de această dependenţă şi chiar mă mir de alţii, care îmi răpesc timpul, mie sau altora, povestind la telefon despre tot ce este pe la ei.

Despre un astfel de om am aflat astăzi o istorioară. Tipul obişnuieşte să îşi sune prietenii la tot felul de ore nepotrivite, să vorbească mult, să discute la telefon Read More

Cadoul potrivit

Îmi face o deosebită plăcere să ofer cadouri, să alerg prin magazine în căutarea lor, să urmăresc reacţia celor pentru care le cumpăr. Dar uneori sunt pusă în încurcătură, pentru că nu ştiu ce anume şi-ar dori anumite persoane şi atunci intru în panică. Rar fac cadouri “la comandă”, adică special pentru anumite ocazii. De cele mai multe ori cumpăr cadouri sub impulsul momentului, din dorinţa de a oferi o mică plăcere unui om care îmi este drag. Sau intru în magazin să caut ceva pentru mine şi văd un lucru care mi se pare potrivit pentru X. Nu stau pe gânduri. Îl cumpăr şi îl ofer cadou.

De cele mai multe ori este simplu. Ştiu ce gusturi au rudele mele şi prietenii. De exemplu, surorii mele nu îi voi duce niciodată o floare în ghiveci, nici măcar un cactus care nu are nevoie de multe îngrijiri, care poate sta neudat o perioadă mai lungă decât un palmier de apartament. Nu îi plac florile în casă. Soţului meu nu îi voi cumpăra niciodată o carte, pentru că nu îi place să citească. Băiatului meu nu îi voi face cadou tricouri roz sau mov, pentru că le arunca la gunoi în secunda următoare.

Trebuie să ţin cont şi de reguli, să nu ofer lucruri intime persoanelor cu care nu sunt intimă. Şi atunci caut să aleg cadouri simbolice, cadouri care să nu mă coste o avere, dar care totuşi să le aducă oamenilor un zâmbet de bucurie pe faţă.

Bine-nţeles că nu nimeresc întotdeauna cadoul potrivit. :)) Read More

Pare lejeră, dar nu este

A mai rămas ceva din weekend sau a trecut deja? Am timp să mă ocup de o leapsa lejeră, care poate fi făcută la sfârşit de săptămână? Nu trebuie decât să răspund la câteva întrebări puse de Adelina.

1) Dacă ai fi mare inventator, ce ai dori să brevetezi?

Un sistem care să stopeze adunatul de averi incomensurabile. Poate aşa vor ajunge şi la noi bani de o prăjitură în plus.

2) Ai 10 lei în buzunar şi eşti într-un oraş străin; ce mănânci la prânz?

Dacă am deja ţigări, probabil încerc o specialitate locală care arată apetisant. Dacă nu, încerc să păstrez banii pentru ţigări şi să găsesc pe cineva care să mă invite la masă. :)) Read More

La munca, la un italian

Aţi observat ce se întâmplă cu majoritatea bărbaţilor ajunşi la pensie (sau aproape de pensionare), dacă rămân singuri, fără partenera de viaţă? Mulţi dintre ei simt că nu mai au nici un rost pe lume, îşi pierd speranţele şi devin nepăsători faţă de tot ce îi înconjoară. Sunt delăsători, nu le mai pasă de ei, de casa lor, de nimic. Mulţi se apucă de băutura, umblă murdari, casele lor se transformă într-un soi de grajduri, în care cu greu se poate intra.

vola.ro

Dacă au ghinionul să nu aibă copii, problema este mai gravă, pentru că nu este nimeni interesat să le retrezească pofta de viaţă.

Am cunoscut un astfel de om când lucram în Italia. Pentru că aveam destul timp liber şi vroiam un ban cinstit în plus, prietena mea l-a convins pe G. , un prieten de familie, să îşi pună la punct birourile de la firmă. M-a recomandat şi am plecat la treabă.

Credeţi-mă că nu am văzut în viaţa mea ce am văzut acolo. Italianul, în vârstă de  vreo 60 de ani, patron la o firmă Read More

Să crape pietrele in mijlocul verii

Iubesc fiecare minut al verii, mă vait foarte rar de căldura pe care o aştept nerăbdătoare, începând cu luna octombrie. Soarele este mereu bun cu mine,  nu îmi înroşeşte pielea, ci o înnegreşte direct, insolaţie nu am făcut niciodată, deşi nu m-am ferit în nici un fel.

Nu ştiu ce se întâmplă, dar de aseară simt că voi leşina de cald, deşi nu am ieşit pe afară, umblu mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, iar nepoţica mea, venită în vizită, s-a mirat de răcoarea din apartamentul nostru.

Şi pentru că ce îşi face omul cu mâna lui se numeşte curăţenie generală, astăzi am robotit toată ziua. Am călcat rufe, am spălat perdele, draperii şi geamuri, am făcut mâncare, am rearanjat lucrurile în şifoniere, am şters toată mobila din casă cu Pronto, am aspirat covoarele, am spălat faianţa şi am mâncat o jumătate de kilogram de napolitane cu cacao.

Dar în acest moment vreau zăpadă, vreau un ger să crape pietrele. Da, eu, cea care adoră soarele şi căldura. Read More

Happy Weekend 19

Să aveţi un weekend de poveste!!!

Eficienţa la plajă. Se ia una bucată pepene şi i se dă formă de cască. Efectele benefice se vor vedea imediat: elimină riscul de a face insolaţie, este balsam natural pentru podoaba capilară şi poate depozita fără efort resturile raţiei de băuturi la doză pe o zi, păstrând astfel curăţenia pe plajă.

 Dacă în trecut oamenii îşi distrau copiii proiectând cu degetele umbre de iepuraşi pe ziduri, acum roata s-a întors.

Observând că Superman a devenit desuet, regizorul a hotărât să înceapă o nouă serie, avându-l ca erou pe Superdog. Read More

Lila şi Bică

Cea mai simpatică bătrânică pe care am întâlnit-o vreodată  se numea Lila. Tanti Lila. Era prietena lui maia. Îmi plăcea să fiu lângă uşă când venea în vizită.  Îmi plăcea mângâierea pe care mi-o oferea obrazul ei pufos, când mă pupa.

Era blândă, calmă şi avea o tolbă plină de poveşti despre “Tomeştile”, vecinele de palier şi despre neamurile ei din Baia Mare. O studiam mereu, încercând să-i copiez mersul , felul de a vorbi şi mişcările mâinilor. Avea unghiile pline de striaţii, purta părul scurt şi niciodată nu se îmbrăca decât cu haine gri, albastre sau negre.

Nenea Bică, soţul ei, îmi dădea 25 de lei dacă acceptam să îl scarpin cu un pieptene în cap, cu ochii pe ceas. Despre el nu îmi aduc aminte nimic altceva, decât că era bătrân, bătrân, bătrân. Aşa îl vedeam la 10 ani. Şi probabil aşa era. Read More

Păpădia si stickere de perete 3D

Cu fiecare oră ce trecea se simţea mai bătrână şi mai obosită, dar neverosimil de lucidă şi împăcată. Copila îi făcuse o promisiune, îşi ceruse mii de scuze pentru tot răul pe care i-l pricinuise şi pe care acum încerca să îl repare, îngrijind-o cu devotament.

Nu trecuse mult timp de atunci. Îsi amintea clar detaliile, îşi amintea cum fusese smulsă cu brutalitate de lângă fraţii ei viguroşi şi mereu zâmbitori, de lângă surorile ei delicate, de lângă mătuşa plăpândă, care abia mai răsufla în căldura amiezii. Rememora acea clipă de durere intensă, revedea sângele de culoarea laptelui care ţâşnise din tăietură şi se bucura că i se întâmplase ei şi nu altcuiva.

Fusese de la început puternică. Nici vântul aventurier, nici soarele arzător, nici ploaia torenţială nu reuşiseră să o îngenuncheze. Crescuse înaltă şi frumoasă, semeaţă şi energică. Îşi proteja surorile de razele scânteietoare ale soarelui, oferea picuri de rouă cristalină mătuşii bolnave. Read More