Skip to main content

Ozana cea frumos curgatoare in vorbe si culori pentru pictura

Mi-e groaza de momentul cand va trebui sa alegem culoarea peretilor. Mihai nu are nici o pretentie. Pentru prima data in viata eu sunt indecisa, iar asta ii lasa teren liber copilului, care are preferinte cel putin ciudate (verde cu violet, rosu cu negru…)… :)))
Mobila e wenge cu alb, gresia imita lemnul. Ar fi loc pentru orice culoare. Dar pe care sa o aleg?

mustash.ro

Haha si pe mine ma lasau cand eram mica sa aleg culorile si imi placea sa vopsesc fiecare perete de cate o culoare :)))))))))))))) ai mei nu au comentat si casa noastra arata ca in desenele animate! Dar sa stiti ca a iesit frumoasa 😀 Eu as face totusi portocaliu cu negru in loc de rosu, rosul este o culoare prea viscerala si s-ar putea sa va dea o stare de neliniste 😛 Culorile calde iti aduc energie, iar cele reci te relaxeaza. Culorile reci par mai curate, sunt culorile apei limpezi, ale ghetii, sau cerului, caracterizate de ordine, pe cand cele calde dau impresia de dezordine, caldura fiind efectul unui foc sau al unei explozii. Daca vrei o casa vesela fa un portocaliu, galben, chiar si verde galbui, eventual cu niste modele negre (nu neaparat regulate, pot fi niste mazgalituri/picaturi pe la colturi sau chiar niste modele de autocolant), sa aibe fiecare ceva de zis. Verdele si violetul sunt culori foarte relaxante, si o combinatie placuta, daca nimeriti bine nuantele s-ar putea sa aveti impresia ca sunteti intr-un castel de sub ape si puteti respira in apa, sau de ce nu prin cosmos 😀 Dar relaxarea inseamna de fapt racire si s-ar putea sa vi se para frig in casa, insa mobila are si ea ceva de zis si aranjeaza atmosfera. Culorile cele mai relaxante sunt cele pamantii, sa zic asa, pentru ca actioneaza direct asupra instinctelor (pe care unii le mai au) de a trai in natura 🙂 asa ca un verde, eventual putin spre maro, un bej galbui face de asemenea treaba frumoasa, cu niste modele din culori pure, calde, vii sau chiar auriu/argintiu. Puteti fi intr-o poiana cu flori sau intr-o padure toamna! Albastrul deschis nu prea il recomand pentru ca e cam derutant sa ai impresia ca esti sub cerul senin cand afara e noapte, si s-ar putea sa afecteze bioritmul, albastrul inchis, spre negru este perfect, doar ca destul de indraznet! Daca vreti sa zugraviti cu alb, sa stiti ca aceasta este cea mai rece culoare (de fapt nonculoare), culoarea zapezii, dar peretele alb imprumuta nuante si lumini de la lucrurile invecinate, cum ar fi o veioza (de sare de exemplu) sau draperiile, si niste draperii de o culoare calda dau impresia ca in casa este tot timpul soare. La noi asa e, stam in chirie si nu prea pot sa imi fac de cap, dar avem o draperie portocalie si am agatat de ea niste ciucuri draguti, mobila e maro inchis, covorul bej, si avem pe pat o patura pufoasa si verde 🙂 E ca o padure calda de vara! Scuze ca am scris atata, eu pictez de mica dar cum lumea nu imi cere niciodata parerea pentru ca cica gusturile mele sunt ciudate, am gasit o victima nevinovata si nu m-am putut abtine 😀 Pentru mine culorile sunt de fapt sentimentele pe care le transmit, se de aceea este important ce culori am in jurul meu. Asa ca ganditi-va ce simtiti referitor la culoare, pentru ca o sa va influenteze starea de spirit. Succes!

Wow, ai lasat aici o adevarata poveste! Ma simt privilegiata ca am devenit “victima” ei. Imi place atat de mult incat ma simt tentata sa intreb daca esti de acord sa o postez pe blog, sa nu se piarda pe aici. Mi-ar placea sa vad ce pictezi. De ce le tii ascunse?

Haha ma bucur ca am gasit o victima binevoitoare! Am pictat cand eram mica, pana in clasa a 8-a, mergeam cateva ore in fiecare zi la pictura la clubul copiilor si am castigat premii chiar si la concursuri internationale 😛 Dar am mers la liceul militar, unde ieseam in oras doar in weekend iar in timpul saptamanii ne tineau ocupati in fiecare clipa, asa ca nu am putut continua la nici un club si nici in liceu 🙁 Mai eram si rea de gura, ca nu ma pot abtine sa nu comentez la chestii incorecte, si in mediul militar se intampla destule… asa ca nici o sansa sa mai pictez.
mustash.ro
M-am apucat de scris poezii, si chiar un roman in limba engleza pentru ca trebuia sa o invat si cred ca aceasta este o metoda foarte placuta! Sursele de inspiratie sunt visele, care sunt pline de culoare si sentimente si e pacat sa se piarda 🙂 Dupa ce am terminat facultatea mi-am cumparat panze, culori, de toate dar parca nu mai simt nimic fata de pictura, poate pentru ca a trecut atata timp. In schimb a apucat-o talentul pe mami (este educatoare si picteaza cu copiii, icoane pe sticla si tot felul de chestii interesante – si se pricepe atat de bine incat cand se lauda cu ce a mai pictat prietenul meu fuge in baie sa rada linistit…) De fiecare data cand vine pe la noi imi confisca rezervele 😀 Tot cumpar de cativa ani, poate poate ma apuc dar nu prea stiu… Multi spun ca mi-am batut joc de acest talent, dar eu consider ca l-am fructificat la maximum. Nu ajungeam sa fac o meserie din pictura, pentru ca pictez pentru sufletul meu si nu as putea vinde. Oricum, fiecare are mai multe talente, nu cred ca trebuie sa te legi de unul singur toata viata. E ca si tineretea, la un moment dat se termina si trebuie sa acceptam asta cu gratie, nu sa plangem, pentru ca dupa ea (teoretic…) vine intelepciunea, o calitate care nu este deloc de lepadat, ca doar trebuie sa ii invete cineva pe cei mici cum sta treaba in viata 😀 Daca vreti sa va folositi de materialul meu minunat 😛, e placerea mea, ma bucura ideea de a contribui, dupa aproape 15 ani de pauza, la ceva legat de culoare.

Am pictat pe cam tot ce se poate 😀 in afara de hartie, si pe oua, sticla, pietre, panza (si logic cearsaful sacrificat ca ma rodea talentul si vroiam panza dar de unde bani 🙂 ), usi, dulapuri, chiar si tablouri pe peretii caselor din sat! Imi amintesc ca se adunase un card din jumate de sat si tot miscau schela ca incercau sa urce si ei, iar mie imi cam tremura mana ca imi e frica de inaltime 😛 Lectia de viata pe care am invatat-o din pictura a fost sa am curaj sa fiu eu insami, doamna profesoara intotdeauna imi spunea sa pictez ce simt nu ce vad! Lumea picta buchetul de flori pe care il avea ca tema, eu mai vedeam si o zana mica pe acolo 😀 Sunt multi tineri talentati, dar din pacate sunt sufocati sa isi manifeste viziunea de prejudecata ca trebuie sa fie ”normali”, si nu au nici indrumatori competenti care sa le explice din pasiune (eu nu am platit nici un leu la club in toti acesti ani) ce inseamna cu adevarat arta.

Eu sunt “antitalent” la tot ceea ce inseamna desen, pictura… Probabil si din acest motiv ii apreciez atat de mult pe cei care au talent. Esti uimitoare! Abia acum te descopar cu adevarat! Si, dincolo de orice indoiala, tu ai talent la scris. Nu ma mai satur sa te citesc! Parca ai spune povesti… Ai terminat romanul? E publicat?

Eu desenam dinainte sa invat sa scriu, imi amintesc si acum un ursulet pe patine in rochita visinie 😛 Talentul meu este de fapt imaginatia, niciodata nu am putut sa pictez un peisaj perfect, desi am intalnit o colega care zici ca le fotografia! Eu ma minunam de fiecare data, dar la cuncursuri o intreceam, si atunci mi-am dat seama ca arta inseamna sa reusesti sa transmiti un sentiment, nu sa copiezi ceva insipid, chiar daca il pictezi perfect. Amandoua am ajuns in armata si s-a ales praful de talentul nostru 😀 Mi-e totuna ca scriu sau ca pictez, sau ca modelez, eu vad arta in sentimente si acestea se pot transmite si prin culori, si prin forme, si prin cuvinte. Romanul probabil nu o sa il termin niciodata 😛 ideile vin ca o avalansa, si daca incep nu ma mai pot opri, asa ca o iau incet si in concedii. Altfel ma trezesc noaptea ca imi vin idei si trebuie sa stau sa le notez sa nu le uit… M-a prins rasaritul prin weekenduri si nu puteam sa merg la somn ca vroiam sa termin aliniatul…cica 🙂 Este ca iubirea, ori te dedici complet, ori stai cuminte! Si dupa cum am spus, eu incerc sa transpun scene din vis, si sunt atat de frumoase dar nu se leaga de fiecare data, asa ca e greu de incropit o poveste. Mai si mint cateodata, ca nu ma cearta nimeni daca am visat rochia rosie si eu scriu ca e neagra, sa se potriveasca cu povestea… Atata timp cat scriu la el simt ca am un scop in viata de artista 😛 , asa ca nu ma grabesc. L-am inceput ca o joaca sa invat limba engleza, si a crescut vazand cu ochii.

libris.ro

Talentul, de orice fel, este un fel de binecuvantare si blestem, sa zic asa, cere foarte mult de la artist, este o iubire egoista care pana la urma ajunge sa te obsedeze… de aceea cei mai mari artisti, si in general geniile istoriei, sunt considerati pe buna dreptate asa mai dusi un pic 😛 Este un sacrificiu foarte mare sa te lasi posedat de talentul tau, sau poate o nebunie, pentru ca rupi legatura cu lumea reala si ajungi sa traiesti doar pentru a crea. Problema pe care mi-am pus-o si eu a fost cand sa spun stop, nu pot sa ma las pacalita de cantecul sirenei 😀 Evident, functioneaza perfect, dovada: stau si scriu in loc sa ma duc la culcare dar de fapt eu ii tin companie prietenului meu care, ca tot omu’ responsabil, e si el la calculator la unu noaptea.

Asa sunt toate romanele, chiar si cele autobiografice. Tot mai contin cate o minciunica. :))) Sa nu il abandonezi. Scrii bine si sunt sigura ca va iesi ceva frumos.

Si inca ceva, dar asta e doar o parere personala. Culorile nu ”merg” una cu alta, natura este frumoasa prin contraste, nu prin culori asemenatoare 🙂 E ca o prajitura, daca ai tort de ciocolata pui macar un strat de crema cu lamaie, altfel ti se face rau de atata dulce! Oamenii asorteaza culorile pentru ca nu au destula incredere in ei, culorile asemanatoare se potrivesc intotdeauna, dar daca ai curaj faci un contrast si zambesti, in timp de toti ceilalti vor trece neobservati! Conteaza cum te simti tu, ca altii oricum critica.

Nu prea ne pasa noua de ceea ce cred altii. Singura problema este ca petrecem mult timp in sufragerie si avem gusturi diferite. Chiar am avut pana zilele trecute verde cu violet, un contrast izbitor, as spune.

*

Ozana cea frumos curgatoare in vorbe si culori m-a vrajit si m-a convins sa aleg pentru sufragerie doua culori: portocaliu si crem, un crem destul de inchis. Avem lavabilul cumparat, bine amestecat la magazin, dar inca nu i-a venit randul. Inca mai lucram la gresie. Ne-a ramas de pus un rand pe margine, acolo unde placile trebuie taiate. Ii multumesc mult Ozanei pentru povestile ce frumos au curs in discutia pe care am ales sa o public pe blog, caci era pacat sa se piarda pe facebook.

Comments
  • Zina October 26, 2016 at 11:10 am

    Spor la treabă și ai grijă ce culori alegi, e greu să le ștergi de pe pereți !

    • Vienela November 9, 2016 at 6:51 pm

      Multumesc mult! Dupa lupte seculare care au durat vreo sapte zile, am reusit sa ne punem toti trei de acord. Am folosit lavabil alb la tavan, crem si portocaliu pe cate doi pereti. 🙂

  • […] deasupra și împrejurul biroului, un simbol a ceea ce iubesc în tăcere, o tăcere în culori calde, numai ale mele. Mi-am făcut ochii roată prin micul apartament. Nici urmă de mansardă, […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.