Skip to main content

Orașul în care timpul s-a oprit

Oprește-mă! Nu mă lăsa să scriu despre orașul meu ceea ce gândesc astăzi. Așezate cu furie, negru pe alb, cuvintele adunate mănunchi ar deveni imediat axiomă și dreptul la replică al cetățeanului de rând și-ar pierde orice însemnătate. Unii consideră că experiența este suficientă atunci când se încearcă dezvăluirea faptelor și încadrarea lor într-un anumit tipar. Alții combat din răsputeri această îndrăzneală. Mie nu îmi pasă de disputele lor. Nu pot fi oprită să scriu, negru pe alb, că Ploiești este orașul în care timpul s-a oprit.

Departe de ceasurile de la catedrală, de la halele centrale și de la primărie, sunt ușor debusolată și nu pot spune cu precizie când s-a oprit. Constat doar că sunt condamnată să trăiesc în alt timp, departe de anul 2016. Mărșăluiesc de la nord la sud, din vest în est, de la periferie și până în celălalt capăt, la mall, tot mai grăbită, mai nervoasă, mai obosită. Orașul în care timpul s-a oprit râde în soare de chinul meu. Îmi trimite priviri mirato-disprețuitoare prin comercianții / medicii din pet shop-uri, farmacii veterinare, cabinete veterinare. 

Alergia, la câine, poate fi la fel de enervantă pentru bietul animal, cât este și pentru stăpânul care îi privește neputincios zbaterile și îi ascultă falsul “zdrăngănit la chitară” (a se citi scărpinatul pe burtă cu laba din spate). Bănuiala că totul pleacă de la imunitatea slăbită – inclusiv vechea papilomatoză virală – mă face să umblu bezmetică prin Ploiești, în căutarea unui anumit supliment, special creat pentru întărirea sistemului imunitar al câinelui.

Descopăr că trăiesc în orașul în care timpul s-a oprit. Nimeni nu a auzit de respectivul medicament. La farmaciile veterinare îmi sunt recomandate altele, mai slabe sau mult mai scumpe. În pet shop-uri, vânzătorii holbează ochii, mirați că mi-a trecut prin cap să caut așa ceva în locurile unde se vând jucării, boabe și conserve. În cabinetele veterinare sunt tratată cu o falsă indiferență. Probabil mă înjură în gând, mâniați de faptul că mi-am lăsat banii prin cabinetele concurenței.

Simt că nu mai suport orașul în care timpul s-a oprit. Mă întorc acasă, la adăpost de mirări găunoase și de zâmbete false. Îmi regăsesc liniștea abia când arunc în coșul virtual al unui magazin oarecare medicamentul dorit. Înainte de a apăsa butonul pentru finalizarea comenzii, un străin cu inima bună îmi oferă ceea ce Ploieștiul, orașul în care timpul s-a oprit, nu mi-a putut oferi. Un om și un câine, un oraș amorțit, un articol pe care nimeni nu mă poate opri să îl public.

caine

Comments
  • Lamiita Petre September 3, 2016 at 8:47 am

    Nu e singurul oras in care timpul s-a oprit, majoritatea oraselor sunt asa si nu stiu de ce am senzatia ca nu se va schimba nimic in viitorul apropiat

    • Vienela September 3, 2016 at 5:08 pm

      Sunt convinsa ca nici pe la altii nu e mai bine. Din pacate…

  • Diana Ion September 3, 2016 at 8:52 am

    Nu stiu de ce, dar am senzatia ca nu este singurul oras in care timpul s-a oprit 🙁 si asta nu este un lucru bun…

    • Vienela September 3, 2016 at 5:10 pm

      Mi-ar fi placut sa pot afla daca in orasele mai mari e tot asa, dar nu vreau sa deranjez oamenii cerandu-le sa caute, de curiozitate, ceea ce am cautat eu. 🙂

  • Claudia September 3, 2016 at 9:40 am

    Mda, si eu zic la fel… din pacate nu e singurul oras de genul asta. Cred ca in majoritatea oraselor tarii timpul s-a cam oprit 🙁
    Ma consolez deci (amar) la gandul ca nu sunt singura care traiesc intr-un astfel de oras.

    • Vienela September 3, 2016 at 5:11 pm

      Grozava consolare! Daca imi trecea ieri prin minte, probabil ma calmam repede si le uram celor cu care am stat de vorba sa caute informatii importante pe internet si sa gaseasca numai falsuri. Asa, ca sa vada si ei cum e… :)))

  • Matilda September 3, 2016 at 10:13 am

    Am constatat de multă vreme asta, nu numai când e vorba de medicamente. Degeaba ne-am umplut de hipermarketuri, magazine, dughene şi tarabe. Când nu găseşti ceva într-un loc, nu găseşti nicăieri. Se uită toată lumea la tine de parcă ai întreba de potcoave pentru purici.

    • Vienela September 3, 2016 at 5:14 pm

      😀 Cam asa s-au uitat ieri la mine… Pe unii am fost la un pas de a-i potcovi. :)))

  • doina racoti September 3, 2016 at 10:16 am

    Eram mandra cu orasul meu, dar intorcandu-ma ieri de la munte, am facut diferenta. Atatea gunoie si atata mizerie in orasul meu. Chiar ca timpul s-a oprit intr-un moment prost.

    • Vienela September 3, 2016 at 5:17 pm

      Ah, si mirosul? Ai simtit mirosul orasului cand ai coborat din tren / masina? Pe mine ma omoara chestia asta ori de cate ori ma intorc de la munte, de la aer curat. :))

  • Radu September 3, 2016 at 12:43 pm

    Cum se numeşte respectivul medicament? Să întreb aici la C-ţa.

    • Vienela September 3, 2016 at 5:19 pm

      Radu, am facut rost de el. Scrie in articol ca am vrut sa il comand de pe net (stiam ca exista in anumite magazine online, dar l-am cautat prin oras pentru ca il voiam cat mai curand) si tocmai cand sa plasez comanda s-a oferit o doamna sa mi-l trimita.
      Multumesc frumos pentru intentie!

      • Radu September 3, 2016 at 5:23 pm

        Da, aşa sunt eu grăbit. Am văzut la a doua citire că ai făcut rost de el. Sper să se bucure Bruno.

  • Oana Alexandru September 3, 2016 at 1:00 pm

    Nu am mai fost de ani de zile in Ploiesti, dar am fost in alte orase in care am avut aceasta impresie 🙂

    • Vienela September 3, 2016 at 5:22 pm

      Il iubesc. E orasul meu, dar uneori ma scoate din minti cu amorteala lui. Si ma scot din minti unii oameni. Si faptul ca se gasesc toate porcariile din lume, iar lucruri utile mai putin…

  • coco September 3, 2016 at 4:36 pm

    crezi ca-i singurul? Ploiestiul este un oras frumos, am stat 2 ani la o matusa candva, langa gara de nord!

    • Vienela September 3, 2016 at 5:25 pm

      Imi placea candva tare mult acea zona a orasului. Lucra mama la autogara, impiegat de miscare si mergeam des la ea, la serviciu. Abia cand am crescut mi-am dat seama ca e un cartier nu tocmai bine famat… 😀

  • Bratu Gabriela September 3, 2016 at 6:20 pm

    articolul asta va starni controverse. macar in constiinta fiecaruia. eu ma minunez pe zi ce trece de lucrurile anormale din fiecare oras. ba lipsa unui medicament, ba lucrurile vechi, ba lipsa de educatie si bun simt… e trist ca se intampla asa! e trist ca romania a ajuns asa!

    • Vienela September 4, 2016 at 6:48 am

      Ehe, daca imi amintesc si de alte lipsuri, cred ca ma mut pe Marte. :)))

  • cristina dragomir September 3, 2016 at 11:47 pm

    imi pare rau ca nu ai gasit rapid ce cautai, daca te pot ajuta sa intreb si pe la mine, sa imi spui.

    • Vienela September 4, 2016 at 6:49 am

      Multumesc frumos! Urmeaza sa primesc zilele urmatoare… 🙂

  • Gabryelle's Blog September 4, 2016 at 2:14 pm

    Asa am patit si eu cand aveam nevoie de un medicament special pentru perusul meu. Se uitau la mine ca la felul 16. La noi este foarte greu sa pastrezi sanatatea animalelor.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.