Skip to main content

O noapte incendiară

Oare cum arată în realitate? Mi-a spus că este brunet, că părul lui se ondulează când îl lasă mai lung, că este un tip solid, dar nu gras. Apoi am descoperit că îi  place să glumească, să râdă, să mă simtă mulţumită. Mi-a promis că mă va face fericită, că alături de el voi trăi zile de neuitat. Şi când mă gândesc la prima noastră convorbire… Ce întâmplare… Ce noroc…

Fusesem în tură de noapte, iar pacienţii nu îmi puseseră mari probleme. Mă îndreptam obosită spre casă când a sunat telefonul şi o voce groasă, dar caldă, a cerut să vorbească urgent cu Pierre. I-am explicat răbdătoare că nu cunosc nici un Pierre, că a greşit numărul, iar el s-a scuzat politicos şi a închis. Peste cinci minute, chiar când intram pe poartă, francezul a sunat iar. A glumit, m-a făcut să râd, apoi mi-a spus că îl cheamă Denis.

De atunci şi-a făcut obiceiul de a mă suna zilnic, de a vorbi cu mine cât se putea de mult. Îl ador când îmi şopteşte în telefon: “Jacqueline, je me sens si seul sans toi.”

Ah, am senzaţia că avionul acesta nu zboară, ci pluteşte pe deasupra norilor, fără să ştie cât sunt de nerăbdătoare să mă cuibăresc la pieptul lui Denis.

Invart emotionata biletul de avion pe degete. Oare mă va plăcea? Să fie singurătatea cea care m-a ademenit spre el? Sau pur şi simplu este acel bărbat atrăgător pe care mi-l imaginez, pe care îl aştept de când eram în Ecuador, în casa mamei mele?

vola.ro

Privesc cerul prin geam, dar gândul meu se îndreaptă spre cel care probabil este deja în aeroport, aşteptându-mă. Am observat ceva ciudat. De câte ori mă gândesc la Denis, în jurul meu simt un parfum puternic de iarbă abia tăiată, de pământ proaspăt răscolit de ploaie, aşa cum mirosea în dimineaţa în care am vorbit pentru prima dată cu el. Plutesc într-o mare de norişori roz, într-un avion în care se simte aromă de iarbă. Ce straniu!

Deşi nu l-am văzut niciodată, ştiu că îl iubesc,  ştiu că mă voi lăsa călăuzită de mâna lui fermă, că mă voi lăsa sărutată de buzele lui calde, că mă voi lăsa strivită de trupul lui puternic, că va mirosi a pământ şi a iarbă în clipa de fericire supremă. Sunt şi la propriu, şi la figurat cu capul în nori, dar ăsta nu este un lucru rău. Ne-au anunţat că mai sunt doar câteva minute până la aterizare. Îmi mai arunc o ultimă privire pe fereastră şi văd soarele cum îşi ia la revedere, pregătindu-se de culcare.

Cobor scara avionului, rezolv repede cu actele şi cu bagajele, mă îndrept spre ieşire tremurând de emoţie, cu telefonul la ureche.

-Jacqueline, je me sens si seul sans toi.

Radiez. Simt nările fremătând la adierea care m-a înconjurat iar, la aroma de pământ reavăn şi iarbă ruptă de curând. Sunt electrizată.

Oare ce vrea acest bărbat negricios, cât mine de înalt, nebărbierit, îmbrăcat în haine de in, care se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre locul unde m-am adăpostit?

-Jacqueline, je t’aime!

Şi în aceeaşi clipă braţele lui puţin transpirate mă strâng puternic la piept, în timp ce dinţii albi ca de lup îmi muşcă uşor pielea subţire a gâtului. Aş vrea să scap, să fug departe de acest coşmar în care m-am băgat în mod necugetat şi de neiertat. Îl simt tremurând excitat şi tresar speriată. Încerc să mă desprind din strânsoare.

-Jacqueline, je t’aime!

Stai, Jacqueline, îmi spun în gând. E vocea lui, a bărbatului pe care îl aşteptam, pe care spuneam că îl iubesc. Recunosc parfumul de iarbă abia tăiată şi de pământ proaspăt răscolit de ploaie, parfum care pentru mine este echivalent cu dragostea necondiţionată. Mă las învăluită de vocea caldă, de aroma cunoscută, uitând de orice altceva.

Soarele, privind spre noi pentru ultima dată, îmi face semn că urmează o noapte de dragoste fierbinte, incendiară.

Comments
  • doiparinti October 28, 2012 at 3:23 am

    Frumoasa poveste 🙂 Pe cand o prima carte? 😀

    • Vienela October 28, 2012 at 3:31 am

      Multumesc. He, he… :)) Nu fac eu asemenea pasi. :))

      • Mariana October 28, 2012 at 6:49 am

        Ar trebui la cât talent ai la scris 🙂

        • Vienela October 28, 2012 at 4:28 pm

          Multumesc, Mariana. O carte inseamna mult mai mult decat talentul de a scrie un articol pe blog. 😉

  • Ioana K-Man October 28, 2012 at 4:11 am

    Pai omul chiar era precum parfumul din visele tale: proaspat (nebarbierit), rustic si salbatic! Ma bucur pt dragostea voastra, casa de piatra 😀

    • Vienela October 28, 2012 at 4:29 pm

      Si cu siguranta era mai proaspat si mai parfumat decat un ecuadorian. Jacqueline iti multumeste. :))

  • Taraboste October 28, 2012 at 4:49 am

    Este imaginatie sau realitate? Oricum, frumoase randuri 🙂

    • Vienela October 28, 2012 at 4:29 pm

      Multumesc, Taraboste. Este pura imaginatie. 😉

      • mixy October 29, 2012 at 9:17 am

        bravo ! interesantă conexiunea de miros de “pământ reavăn”…

  • Dana October 28, 2012 at 4:50 am

    Cred ca te-am mai intrebat… Cand publici colectia de povestiri? 🙂

    • Vienela October 28, 2012 at 4:35 pm

      Ma sponsorizezi tu? :)) Pune-mi o vorba buna acolo, unde stii tu. 😉

  • addicted October 28, 2012 at 6:04 am

    Soro, astept o carte cu autograf special, da? 🙂

    • Vienela October 28, 2012 at 4:35 pm

      Normal, surioara, prima carte a ta va fi, cu dedicatie. :))

  • silavaracald October 28, 2012 at 6:50 am

    Iubirea e în mare parte autosugestie, așa că… de ce nu? 😀

    • Vienela October 28, 2012 at 4:36 pm

      Asa s-au nascut probabil si iubirile de pe facebook. :))

  • coco October 28, 2012 at 7:07 am

    chiar nu seamana cu nimeni real ? :)))

    • Vienela October 28, 2012 at 4:37 pm

      Nu cunosc nici un francez si nici o ecuadorianca. :)) Si in viata reala nu am pe nimeni care sa fi cunoscut iubirea virtual. Suntem oameni cu picioarele pe pamant, chiar daca avem capul in nori. :))

  • ana October 28, 2012 at 7:15 am

    Foarte fain 🙂

  • pandhora October 28, 2012 at 7:31 am

    incantatoare poveste…parfumul unui barbat care te-a purtat plutind printre nori…ce poate fi mai frumos? 🙂

    • Vienela October 28, 2012 at 4:38 pm

      Multumesc, Pandhora. Poate o finalizare pe o insula insorita? :))

  • cotos October 28, 2012 at 7:40 am

    Asteptam si continuarea..Chiar e misto 🙂

    • Vienela October 28, 2012 at 4:39 pm

      Nu cred ca va avea continuare. Ce sa povestesc? Ca s-au casatorit, ca munceau de dimineata pana seara, ca ea facea ciorbita de vacuta si el citea ziarele? :))

  • Mirela October 28, 2012 at 8:07 am

    M-ai dat gata! Sutem norocoși să te avem la poveste, ăsta e adevărul.
    „… că va mirosi a pământ şi a iarbă în clipa de fericire supremă”…”…aroma de pământ reavăn şi iarbă ruptă de curând”…Sună bine și miroase și mai bine.
    Și ce minune să fii purtată printre norișori…Minunat scris! 🙂

    • Vienela October 28, 2012 at 4:41 pm

      Multumesc, Mirela. Si eu ma simt norocoasa ca m-ai primit in club. :))

  • Minnie October 28, 2012 at 10:19 am

    Ai scris o poveste aproape reala, un script pentru un fim de dragoste cu happy end!
    O duminica frumoasa Vienela!

  • SARA October 28, 2012 at 10:31 am

    Frumoasă poveste de iubire purtată pe aripi de nori…
    Mi-a plăcut povestea! Dacă e și reală, e și mai frumoasă!
    O duminică plină de senin și frumos! 🙂

  • babymanager October 28, 2012 at 11:02 am

    Foarte frumos povestit! Esti foarte talentata :)!

  • Radu October 28, 2012 at 11:20 am

    Ţi-am mai spus, Sandra Brown scrie pe tine 😀

  • […] scris povesti:CARMEN, Mirela,  Vienela,  Minnie,  SARA,  ,  […]

  • Ana Q. October 28, 2012 at 1:59 pm

    vienela, draguta de tine!
    ziceai de mine sa trec la urmatorul nivel, dar cred ca tu esti cu mult mai in masura sa faci pasul asta.
    si eu nu spun prostii si nu incurajez decat ceea ce cred din tot sufletul ca merita!
    foarte frumoasa povestea, descrierea si personajele!
    fa ceva cu talentul tau!

  • g1b2i3 October 28, 2012 at 2:17 pm

    Dragostea ne da aripi, curaj, poate si putina nebunie.
    Am auzit cateva povesti frumoase de dragoste ale unor oameni ce s-au cunoscut in lumea virtuala, apoi au ajuns sa se intalneasca si sa se casatoreasca.

  • Andra October 28, 2012 at 2:37 pm

    Nu pot decat sa ma alatur tuturor celor care se intreaba pe cand o carte 😛

  • Rudolph Aspirant October 28, 2012 at 2:50 pm

    Doar o usoara corectie gramaticala, (ca prea e frumoasa povestea ca sa o lasam sa iste cumva interpretari gresite): “Je suis seule sans toi” e la feminin, adica insemna “Sunt/ma simt singura fara tine”, ca si cum ar fi rostit de o fata, deci daca aceasta propozitie trebuie rostita de un barbat numit Denis, asa cum se presupune din poveste, el ar trebui sa spuna “Je suis seul sans toi”, (Sunt singur fara tine) sau oarecum mai corect la nivel explicativ, dupa parerea mea, “Je me sens seul sans toi” (Ma simt singur fara tine), sau si mai si “Je me sens si seul sans toi” (Ma simt atat de singur fara tine), adica cel mai simplu fara “e” la coada lui “seul”.

    • Rudolph Aspirant October 28, 2012 at 3:07 pm

      Asa ca nuanta culturala contemporana totusi francezii nu prea au obiceiul sa sarute gaturi decat daca le comunici ca iti face placere, adica nu se prea reped la gat din prima…americanii fac chestiua asta ceva mai des.

      • Rudolph Aspirant October 28, 2012 at 3:13 pm

        …mai ales daca le spui ca esti din Romania, ca ei stiu despre Dracula si in general sunt asa mai directi + chiar ospitalieri in sens sa incerce sa iti spuna Welcome pe limba ta, ca sa te simti mai bine…francezii sunt mai lenesi in legatura cu a fi ospitalieri fata de straini, deci se vor comporta si oarecum pasiv, asteptand sa ii venerezi tu pe ei, oricat de infocati ar fi fata de tine. E o chestie care am impresia ca nu tine de sex sau orientare sexuala, ca am auzit povesti si de la altii confiurmad acest lucru, adica nu ma bazez doar pe experienta mea personala.

        • Rudolph Aspirant October 28, 2012 at 3:48 pm

          Americanii chiar tind sa fie metodic organizati in orice intreprind ei asa din proprie intiativa, ca au invatat toti la scoala care sunt zonele erogene, si o iau direct de obicei cu urechea, pe urma urmeaza gatul, pe urma urmeaza baza 1, (din termenii de la basebaball), care e sarutatul care va fi desigur de tip frantuzesc asa din prima in 96 % din cazuri, (deoarece se stie in mod larg, desigur datorita d-lui ambasador Lafayette de la vremea Razboiului de Independenta SUA, ca sarutul care conduce in mod practic si eficient la sex a fost cel inventat de francezi), pe urma baza 2, care e mana pe sub camasa sau bluza pe piept, si baza 3, cu mana direct pe organele genitale. Zau daca majoritatea nu urmeaza cu cea mai mare fidelitate acest curriculum scolar popularizat la nivel de cultura generala inca de cand s-a terminat cel de-al 2-lea razboi mondial si pana in zilele noastre. Numai cativa gay (mai mult academici nebagati in seamna de mai nimeni), am asa impresia, ce se mai lupta in ultima vreme, sa mai educe populatia generala (atat gay cat si non-gay) in legatura cu alte posibile variatii, insa e un efort care probabil va mai dura cateva secole bune pana sa se ajunga la influenta necesara pt asa ceva la Hollywood, daramite in mass-media sau curriculele scolare nationale, plus, daca se admite introducerea de variatii, e real mai complicat de stabilit unde sa se delimiteze granitele de pauze intre o etapa si alta, ca sa poti sa lasi omul sa stie cand sa zica clar daca e OK sa mearga mai departe, si in general lucrurile astea de granite stricte si limite consensuale cat mai precise sunt deosebit de respectate in SUA, ca totusi acolo e un stat de drept, si riscul relativ de coruptie in justitie e chiar minim, daca il compari cu o gramada de alte tari, chiar si europeene relativ avansate.

      • Gabriela June 17, 2013 at 5:02 am

        :)) Rudolph, nu pot sa nu rad. Zici ca nu prea au obiceiul sa sarute gaturi? Pai asta nu era chiar francez. Era mai negricios. Probabil era din colonii.

  • lili3d October 28, 2012 at 3:28 pm

    Povestea e frumoasă și dorită a fi reală de către oricine aspiră spre asta.
    Felicitări!

  • elly weiss October 28, 2012 at 5:17 pm

    Frumos, usor amuzant si ce e mai interesant…totusi pare sa fie cu happyending 🙂
    Am impresia ca singuratatea are si ea un rol…
    Stiu ca pot exista astfel de povesti. Asta e si mai si ca una virtuala, intamplata pe un site de socializare/matrimonial.

  • Diana October 28, 2012 at 5:54 pm

    Povestea aceasta mi-a amintit – un fel de a spune 🙂 – de un prieten foarte drag sufletului meu si de “acea” unica noapte incendiara! 😉
    Mai mult decat atat nu am ce scrie!
    Viata fericita!

  • Adriana October 29, 2012 at 4:50 pm

    Initial am crezut ca este vorba despre un pasaj dintr-o carte..super….

  • OchiiVerzi October 31, 2012 at 6:06 am

    Ca de obicei, legi cum legi si ma legi si pe mine in randurile astea 😀 … mi-a placut povestioara, mult, mult 😀 … O zi faina!

  • Gabriela June 17, 2013 at 5:04 am

    Eu cunosc o poveste asemanatoare, intamplata in real. Cand ea vorbea cu un olandez si cand s-au intalnit, a crezut ca e portarul hotelului, ca prea era creol la ten si avea cateva lanturi de aur expuse la vedere. Tipul era de origine pakistanez. Mi-a placut povestea ta cu parfum de iarba taiata. 🙂

  • Semne bune anul are | Iubesc Viaţa January 1, 2014 at 10:15 am

    […] care a trezit sintagma şi aşteptăm să fim pătrunşi de acest spirit, să ne unim cu el într-o noapte incendiară, din care să se nască fericirea, beţia sărbătorilor de […]

  • […] că nu vă veți lăsa prinși în mrejele femeii, dacă rămâne să doarmă la voi, după o noapte incendiară? Este adevărat că o fată care bea bere cot la cot cu voi (eventual și râgâie la fel) vă […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.