Skip to main content

O clipa pentru eternitate

Tin ochii inchisi, de teama ca vraja sa nu imi destrame visul. Ma asez din nou, tacuta, pe picioarele tale, si iti cuprind gatul cu bratul drept. Intre noi nu este nevoie de cuvinte, nu a fost niciodata nevoie. Chimia ce ne leaga este mai presus de acest lumesc mijloc de comunicare. Chimia? De ce nu si fizica, stiinta ce ma duce cu gandul la principiul vaselor comunicante si la echilibrul dintre noi? De ce nu si biologia, daca tu ai fost viata mea? De ce nu pictura, cand alaturi de tine am alergat pe soseaua cu sapte benzi?

In vis, sarutul tau e dulce, privirea este si ea blanda, bratele tale ma protejeaza de orice rau, inchipuit sau nu. Uitate sunt lacrimile amare pe care le varsam cand treceai cu ea de mana pe sub geamul meu, uitata este durerea despartirii. Ma ridic, tot fara cuvinte, ma indepartez putin de tine, te privesc senina, sperand ca ochii sa nu tradeze furtuna ce mi se zbate in piept. De ce nu port in mine fructul pacatului, un cadou pe care mi-as fi dorit sa il primesc, de ce amintirea ta revine numai in vis?

Am vrut candva sa chem moartea, crezand ca doar ea ma poate elibera. Acum chem visul inapoi, sa mai putem trai clipe, si nopti, si vesnicii inchipuite, caci nu am dansat decat o vara. Imi pare totul atat de real! Iti ating fascinata buzele, apoi obrazul nebarbierit. Mana-mi coboara pe gatul puternic, pipaind. Intr-o singura miscare, neintrerupta, te ridici, imi prinzi mijlocul, ma salti in aer, iti lipesti capul de sanii mei. Simt un gol in stomac. Daca ar fi sa pot alege o clipa pentru eternitate, pe aceasta as dori sa o primesc.

Strang pleoapele. Vreau sa raman aici, dar visul se destrama, fir cu fir. Realitatea este un dus rece, pe care il suport cu greu. Chiar si fara sa deschid ochii stiu, stiu ca sunt singura, ca in bratele tale o alta se odihneste, ca zambetul tau pe alta o face fericita, ca toate gandurile tale spre alta se indreapta. Deschid ochii. Se lumineaza de ziua. In camera pustie, cu ochii pierduti in gol, retraiesc visul, biete franturi de viata imaginara ce ma hranesc in noptile reci.

Comments
  • anitzei-blog October 25, 2014 at 5:09 am

    Frumoasă sinteză lirică, ancorată în porturi,după aventuri cu furtuni de speranțe! Un câștig din experiența advertorială se vede în trimiterile spre izvoarele care îsi adună apele în visul pe care nu l-ai mai vrea destrămat!
    Proză dulce-amară; adică o pagină ce merită pusă în buchetul unui volum.

  • As fi putut sa nu il cred? | Vieneland October 25, 2014 at 10:03 am

    […] de priviri indiscrete. Mi-a zburat gandul la propria noastra intimitate, la nevoia de a putea visa o clipa pentru eternitate, la dorinta de a putea scrie fara teama ca vom fi judecati de catre cunoscuti si necunoscuti, la […]

  • Javra October 25, 2014 at 3:32 pm

    Uneori, omul e nevoit să-şi hrănească sufletul cu amintiri…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.