Skip to main content

Nu eram pregătită să recunosc

Am încercat ieri să particip la un mic concurs în blogosferă, unde era suficient să laşi un comentariu în care să recomanzi o carte. Părea atât de simplu, mai ales  pentru un om care se tot lăuda că a citit mii de cărţi, din mai toate domeniile.

Aveam în cap două cărţi despre care credeam că s-ar fi potrivit de minune cu subiectul concursului, dar fatalitatea a făcut să nu îmi amintesc cine a scris acele cărţi, la fel cum nu mi-am amintit nici măcar titlurile lor. Pe una dintre ele am citit-o imediat după revoluţie, pe vremea când piaţa era plină de cărţi venite de nicăieri, cărţi lejere, de citit în tren, dacă aveai de gând să mergi cu personalul din Ploieşti la Bucureşti. Avea totuşi o poveste impresionantă. Cealaltă era scrisă chipurile pentru copii, dar trebuia să fie un semnal de alarmă pentru adulţi, referitor la exploatarea copiilor. Această carte am citit-o în limba italiană, acum 5-6 ani.

Nu este prima dată când observ că memoria cu care mă lăudam altădată mă părăseşte cu o viteză alarmantă. Am încercat pe google în fel şi chip să dau de aceste cărţi, inclusiv intrând pe blogul unei italience care scrie recenzii la cărţi. Nu am reuşit să îmi amintesc mai nimic de cărţile la care mă gândisem, aşa că am renunţat la concurs.

Dar nu concursul este problema, ci memoria mea, care îşi râde în barbă de mine. Dacă am glumit până acum pe seama ei, ieri mi-am dat seama că trebuie să iau lucrurile în serios şi să găsesc o rezolvare. Să nu îmi amintesc titlul unei cărţi citite acum 5 ani mi se pare nefiresc şi mă înspăimântă.

Povesteam nu demult că uit de la mână până la gură, că sunt nevoită să îmi notez ideile, înainte de a zbura spre alte zări, dar dădeam în sinea mea vina pe programul aglomerat, pe grijile care îmi macină nervii. Nu cred că eram pregătită să recunosc sincer, nici măcar în gând, că am probleme cu memoria.

Acum sunt terorizată de gândul că mi se întâmplă un lucru rău, pe care nu îl pot controla şi nu am idee cum aş putea rezolva această problemă.

Mă bufneşte un râs prostesc. Mă întreb dacă nu ar fi cazul sa las bileţele prin casă, în care să îmi scriu ce am de făcut, să notez locul lucrurilor pe care le utilizez zilnic şi chiar să scriu mult mai des şi mai mult pe blog, dar nu poveşti inventate, ci întâmplări din propria mea viaţă, inainte de a le uita.

PS: Am uitat să vă spun că am rezolvat problema cu mailul. Normal că tot Florin Ruşanu i-a dat de cap, deci sunt împovărată de datorii la el.

Comments
  • Nice September 4, 2012 at 3:21 pm

    Mie nu mi se pare ceva iesit din comun sa uiti detalii despre o carte citita in urma cu mai bine de 22 de ani. Suntem bombardati cu informatii din toate partile, trebuie intr-un fel sa ne protejam… La cate avem de rezolvat intr-o zi e normal sa mai si notam unele lucuri, eu tocmai am recurs la aceasta metoda, mai mult de dragul agendei primite recent din Grecia, de care m-am indragostit instant si iremediabil. 😛

    • george September 4, 2012 at 5:07 pm

      perfect de acord, suntem bombardati cu informatie, ar fi culmea sa tinem minte tot; Cred ca notand unele lucruri intr-o agenda ne mai eliberam creierul de griji si asta ne face bine 🙂

    • Vienela September 5, 2012 at 1:55 am

      Sunt carti care mi-au placut, desi erau lejere, deci mi se pare normal sa imi amintesc macar cum se numeau. :((
      Mai am si eu o ultima agenda de pe vremea cand lucra mama. Primea in fiecare an zeci de agende, pe care le imparteam cu sora mea. :))

      • Vienela September 5, 2012 at 1:57 am

        Am invatat lectia. Termin cartea de citit, notez titlul si autorul, poate chiar si cateva randuri despre subiect. :))

  • babymanager September 4, 2012 at 3:23 pm

    Te inteleg! Si eu stau foarte prost cu memoria! cred ca e de la boala secolului: stresul 🙂

    Ana

    • Vienela September 5, 2012 at 1:57 am

      Buna, Ana.
      Si cum te tratezi? Cum faci totusi sa iti amintesti? :))

      • babymanager September 7, 2012 at 12:24 am

        Nu cred că mă tratez. Uneori îmi amintesc târziu, după. Era disperată la un moment dat că nu-mi gasesc telefonul şi telefonul era la ureche, vorbind acest aspect cu persoana din convorbire :)Mai încerc cu notatul când ştiu că e important, mai ales la muncă, pentru a putea fi mai ordonată cu timpul meu. Acum în concediu de maternitate, fiind mai relaxată parcă e şi mai rău cu memoria 🙂

  • Anda September 4, 2012 at 5:39 pm

    Problemele de memorie se pot rezolva foarte usor prin exercitiu. Trebuie sa iti privesti creierul ca pe un muschi, care trebuie antrenat. Sunt o multume de jocuri de memorie online, poate iti acorzi cateva minute zilnic sa-ti “pierzi” timpul cu ele 🙂

    • Vienela September 5, 2012 at 1:58 am

      Nu mai am timp nici sa intru pe la voi, ca altadata… , cand sa ma mai si joc? :((

  • pandhora September 4, 2012 at 5:41 pm

    nu trebuie sa-ti faci griji…
    ar fi o problema daca ti-ai aminti cu claritate ce ai facut acum 10-20 de ani si ai uita ce ai facut azi…
    suntem sub presiunea informatiilor si tu esti tipul de persoana care le absoarbe pentru ca te intereseaza tot felul de lucruri…asa ca nu are sens sa-ti faci griji 🙂

    • Vienela September 5, 2012 at 2:00 am

      Sa inteleg ca imi incarc exagerat memoria? Din acest motiv uit anumite lucruri? Ce simplu pare, dupa ce vorbesc cu voi. :))

  • Vladen September 4, 2012 at 5:57 pm

    Daca nu dai si alte semne, nu are rost sa-ti faci griji. Probabil ai o memorie mai selectiva. Esti prea tanara ca sa iti fie teama de o dementa progresiva. Chiar si prematura.
    P.S: daca-mi dai niste detalii despre actiune poate te pot ajuta sa le gasesti.

    • Vienela September 5, 2012 at 2:11 am

      Erau carti lejere, pe care le citesti si le ascunzi intr-un colt, uitandu-le, pentru ca nu mai simti nevoia sa le recitesti. Renuntasem la participare, dar tineam sa ii vorbesc despre o carte din care se ridica o intrebare ciudata. Voi scrie intr-o zi despre ea pe blog.
      Cealalta carte era scrisa in italiana, probabil chiar de un italian, era pentru copii, dar la sfarsit se discuta despre traficul cu copii, care se face in tarile sarace. Totul legat prin povestea unui copil care se imprietenise cu un elefant.

  • Ochiu ratiunii September 4, 2012 at 8:27 pm

    Chiar e ciudat ca nu iti amintesti numele cartii :)… mai rau era daca ti-l aminteai, nu crezi?

    • Vienela September 5, 2012 at 2:14 am

      :)) S-ar putea sa ai dreptate. Am citit sute de carti de felul acela, in acea perioada. Si am pretentia sa imi amintesc dupa 20 de ani. Cand imi voi aminti, va fi clar(probabil pentru altii) ca nu sunt eu, ci ramasite din mine… :))

  • ex-silentio September 4, 2012 at 8:41 pm

    Eu deja îmi scriu bilețele cu ce am de făcut, ar trebui să-mi fac griji? 🙂
    Mi se pare normal să uiți, mai ales niște cărți citite acum mulți ani. Probabil nu erau așa interesante încât să merite un loc în memorie 🙂

    • Vienela September 5, 2012 at 2:17 am

      Cu siguranta nu au fost printre cele mai interesante carti citite de mine. Dar ma sperie faptul ca nici macar facand eforturi de gandire nu imi amintesc. Sau ma speria, pentru ca acum sunt mai linistita, vazand ca si voi treceti prin asa ceva. Deci nu este grav. :))

  • Denis September 4, 2012 at 9:11 pm

    Vienela, daca asta te incalzeste putin, si eu am uitat multe chestii pe care le-am facut cu un an in urma la scoala! :))

    • Vienela September 5, 2012 at 2:18 am

      Normal ca ma incalzeste. Imi dovedeste ca m-am panicat degeaba. 😉

  • lindemona September 4, 2012 at 9:15 pm

    Buna,

    Nu iti face atatea griji. Nu esti singura care uita anumite detalii, titlurile cartilor. In ziua de azi e aproape imposibil sa iti aduci minte de absolut tot. Suntem bombardati din toate partile de informatii: tv, radio, ziare, cunostinte, si mai ales internet.
    Si eu apelez la agende unde imi scriu toate detaliile. Asa sunt sigura ca nu pierd nici o informatie. Si ce e mai ciudat, de cate ori imi notez ceva imi amintesc perfect de acel lucru. Insa daca las nenotat, e pierdut.

    • Vienela September 5, 2012 at 2:21 am

      Buna. Bine ai venit!
      Si eu imi mai notez, mai ales idei pentru blog. Dar ma bazam pe memorie, in legatura cu cartile citite si am descoperit ca a fost o greseala sa cred ca mi le voi aminti mereu.
      Nu prea ma las bombardata de ziare si tv, dar adun multe informatii de pe net.
      Multumesc pentru incurajari. 😉

  • R_Aspirant September 4, 2012 at 10:39 pm

    Eu nu pot sa ma iert ca am uitat cum se chema o carte japoneza scrisa in Evul Mediu si cine a scris-o, o carte pe care am citit-o la 19 ani si care reprezinta dovada ca dl Borges NU a avut dreptate cand a opinat ca radacinile curentului literar realist se afla in saga nordice, ci cu 200 de ani mai devreme, in Japonia !!

    • R_Aspirant September 4, 2012 at 10:46 pm

      Acest comportament uituc e un fleac daca il compari cu actiunea mea de a pierde efectiv ca un prost si fara urma un artefact istoric de valoare de patrimoniu national care ar fi reprezentat dovada incontestabila a continuitatii istorice romanesti in spatiul carpato-danubian-pontic pe intreaga zona a Banatului, ba chiar si Transilvania, pe care macar daca nu il foloseam ca dovada patriotica in favoarea neamului, macar puteam sa iau 600 lire sterline la Londra daca nu il pierdeam ca un distrat si prost ce sunt !

      • Vienela September 5, 2012 at 2:24 am

        De unde aveai tu un artefact istoric? De fapt, mai bine nu raspunde la aceasta intrebare. Ionut spune ca probabil ti l-a subtilizat cineva.

  • elly weiss September 5, 2012 at 2:54 am

    Eu zic sa stai linistita. Si eu am citit mii de carti, nu mai stiu titlurile tuturor. Ar fi chiar culmea!
    Uneori mi se pare ca uit si ce am facut ieri. Sigur nu e asa, lucrurile le-am bagat in cap in niste cutiute, dar daca nu-mi amintesc pe loc nici nu-mi fac probleme. Si nici macar agende nu folosesc. As uita ce si pe unde as nota. Eu oricum sunt foarte distrata si asa am fost mereu. S-o intrebi pe mama! :))

  • Radu September 5, 2012 at 4:57 am

    Da ce te faci când păţesti ca mine?
    Îmi notez ideile pentru blog, după care uit unde am bileţelele. 🙂

    • Vienela September 6, 2012 at 1:44 am

      Faci si tu cum facea mama. Isi mazgalea o cruciulita sau un X pe deget, sa nu uite un anumit lucru, dar pana cand ajungea acasa uita pentru ce facuse cruciulita acolo. :))

  • adelinailiescu September 5, 2012 at 9:19 am

    Daca citeai numai trei carti in viata ta , le tineai minte bine.Naiba te-a pus sa citesti mai multe? Acu, na, de fa selectie.Mai sterge si tu discheta din cand in cand, ca se bruiaza informatiile :))

    • mixy September 5, 2012 at 9:48 am

      subscriu ! :))

      • Vienela September 6, 2012 at 1:49 am

        :)) Nici tu nu imi dai dreptate, Mixy? :))

    • Vienela September 6, 2012 at 1:49 am

      Am cunoscut odata pe cineva care se lauda ca a citit cinci carti in viata. 5. Dar le stia bine, le putea povesti. Atunci m-am mirat, dar vad ca era cea mai buna solutie. :))
      Mai bine citeam cartile cu care jucam macao, ca erau doar 52 si pareau mai simple. :))
      Stai ca am uitat. Ce e aia discheta, maica? Ca pe vremea mea… 😛

  • rozi September 7, 2012 at 3:46 pm

    Te inteleg mai bine decat oricine pentru ca sunt in aceeasi situatie. Oricum, numele nu le tin minte niciodata. Nici numele persoanjelor si nici al autorilor.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.