Skip to main content

Un barbat trist

Era prea mic când s-a întâmplat, ca să şi-o mai amintească bine pe mama. Dar nu a uitat momentul în care tatăl lor a hotărât că unui bărbat văduv îi este imposibil să  crească patru copii şi a păstrat fetele acasă, iar pe el şi pe fratele lui i-a trimis la o casă de copiii. Acolo a crescut, acolo a prins putere, acolo a învăţat să îşi apere frăţiorul mai mic.

Plecau acasă doar pe perioada vacanţelor. Se bucura revăzându-şi surorile, dar nu îl putea ierta pe tatăl lui pentru că îi abandonase în acel loc îngrozitor, unde doar pumnul putea face dreptate. Îndurase atâtea bătăi, adormise de atâtea ori nemâncat, plânsese în fiecare seară a vieţii lui. Mereu fusese trist

Cu câtă invidie îi privea pe copiii de la bloc, care erau frumos îmbrăcaţi şi nu aveau nici o grijă. Părinţii se rugau de ei să mănânce, îi plimbau, se jucau cu ei…

Când a împlinit 18 ani, s-a întors acasă şi s-a angajat, apoi şi-a adus şi frăţiorul mai mic lângă el, deşi tatăl lor nu prea a fost de acord. Dar fetele crescuseră, plecaseră la casele lor, aşa că nu se mai punea problema că nu are unde să îi culce. Probabil ceva din privirea lui îl avertizase pe tata că nu va fi iertat niciodată, pentru că îl vedea cum se încuia seara în dormitor, de teama lor.

Cel mai greu a fost când s-a îndrăgostit de iubita unui prieten. Din câte fete erau pe lume, cum de lui i-a rămas gândul tocmai la ea? Cu cât o privea mai mult, cu atât i se părea mai frumoasă. Cu cât stătea mai mult în preajma lor, cu atât i se părea mai cuminte. Cu cât o asculta mai mult vorbind, cu atât i se părea mai deşteaptă. Şi îşi dădea seama că el nu ştie nimic, că atâţia ani petrecuţi în locul acela îşi puseseră amprenta asupra lui. Vedea că fetele îl ocoleau, că băieţii se temeau de el, că nici el, nici fratele lui nu puteau fi niciodată exuberanţi, că erau mereu retraşi, că nu se puteau bucura la fel ca ceilalţi.

Încerca să îşi evite prietenul, doar ca să nu o mai vadă pe EA, dar parcă un magnet îl atrăgea mereu în locurile unde se duceau ei. Se ferea cât putea, dar tot avea impresia că ştie toată lumea de pasiunea care îl mistuia. Ieşea şi el cu o vecină, sperând că aşa nu îşi va da nimeni seama de motivul pentru care se ţinea ca un căţelus după ei.

În seara asta a intrat în casă bolnav de gelozie, după ce i-a văzut sărutându-se şi plecând împreună. Stătea tolănit în pat, în camera lui sărăcăcioasă, dar curată şi îşi plângea nefericirea. Când tatăl lui i-a ciocănit în uşă, a tresărit speriat.

-Te caută o fată.

Comments
  • Aniela Deby August 14, 2012 at 3:29 pm

    Wow,vreau sa stiu al doilea episod din poveste. Des intalnim povesti ,asemanatoare cu aceasta ,dar poate ca pana la urma..fetele si baietii ii vor acorda si lui atentie;) Finalul e fericit,nu?:d

    • Vienela August 15, 2012 at 1:34 am

      Inca nu stiu cum va fi la final, dar ii tin pumnii. :))

  • Alexandra Cristea August 14, 2012 at 3:34 pm

    Aştept cu nerăbdare continuarea! 😀

    • Vienela August 15, 2012 at 1:35 am

      Nu te voi face sa astepti prea mult. :))

  • Vladimir August 14, 2012 at 3:36 pm

    Ba eu zic ca genul asta de poveste n-are final fericit.

    • Vienela August 15, 2012 at 1:37 am

      Inca nu ati inceput sa pariati? :)) Ce te face sa crezi ca nu s-ar putea termina bine?

      • Vladen August 15, 2012 at 1:40 pm

        Experienta 😀 Tipii crescuti “in conditii de razboi” si cu dificultati de integrare, ingrijoreaza femeile (chiar si cele initial miloase) si ele se feresc. Cum de altfel e normal.

        • Rudolph Aspirant August 15, 2012 at 11:02 pm

          Plus din aia asa retrasii de care pana si la tata lor ii e frica de ei ca se incuie saracul cu cheia in dormitor. Mama si tata NICIODATA nici macar nu au inchis usa lor de la dormitor asa de tot, daramite sa o incuie cu cheia…ma rog, nu stiu nici daca asta e total total recomandabil, mai ales in apartamentele mai mici, dar totusi la noi usile nu erau asa fata in fata ci dadeau toate intr-un coridor, adica, daca un sunet se auzea uneori, ca nu avea cum naiba sa nu se auda, ca si cu usa inchisa s-ar fi auzit in conditii de bloc de Bucuresti, cel putin eu totusi nu am vazut nimic care ar fi putut sa-mi fie posibil teoretic daunator…

          • Vienela September 2, 2012 at 3:43 am

            Bine au facut parintii tai. Eu am observat pe la prietenele mele. Cu cat le ascund mai multe copiilor, cu atat ei devin mai curiosi, vor sa descopere ce li se ascunde si apar niste situatii…

        • Vienela September 2, 2012 at 3:44 am

          Se ferea sa intre intr-o relatie serioasa cu el, dar nu avea nimic impotriva sa il viziteze. 😉

  • Minnie August 14, 2012 at 3:44 pm

    Pot sa continui eu Vienela sau urmeaza o partea a doua?

    • Vienela August 15, 2012 at 1:38 am

      Urmeaza si partea a doua, dar ar fi interesant sa vad si varianta imaginata de tine. 😛

    • Minnie August 15, 2012 at 8:25 am

      Trecu pe langa tatal lui sfidandul cu privire si gandind,”vezi ca si eu am succes la fete”.
      In fata usii statea un pic tremurand si cu privirea pierduta Ea! Plansese , pentru ca urme negre de la rimel mai manjeau inca colturile ochilor.
      Cu o mana protectoare o prinse de dupa umeri si o întreba încet “Ce sa întamplat?”
      Prietenul lui cel linistit se transformase într-o bruta…. un animal încins de mirosul prazii proaspete si de instinctul de împerechere. O siluise acolo în camera aceea austera a unui prieten care statea la camin! Abia a scapat si speriata nu stia încotro sa se duca…
      “Hai înauntru, am sa îti pregatesc o cana de ceai fierbinte si daca vrei poti face un dus! Stai linistita, nu se va întampla nimic, fratii si tatal meu sunt acasa.”
      Pasii zgribulita în holul case asteptand ca el sa îi arate drumul…
      Au stat toata noaptea de vorba. Intr-un tarziu au adormit amandoi pe perna uda de lacrimile ei.
      Au început sa se vada din ce în ce mai des, evitand pe “prietenul” comun si evitand locurile unde si al ar putea sa fie. In el ardea inima sa o stranga în brate, sa o iubeasca dar trebuia sa fie atent sa nu o raneasca cum facuse celalalt.
      Trecuse mai bine de doua luni de la tragica întamplare cand într-o seara tarzie, cineva batu iar la usa….
      -Te cauta fata aceea cu care iesi mereu….
      Trecu de data asta mandru pe langa tatal lui si aruncandu-i o privire biruitoare zise un “multumesc” abia auzit.
      Statea din nou zgribulita si cu privirea pierduta.
      “Ce sa întamplat, hai înauntru.”
      Se aseza pe pat si izbucnii în plans. El încerca sa o mangaie pe fata dar ea sarii ca arsa si cu glasul stins îi spuse: “Sunt gravida!”
      A ramas uimit. Au stat de vorba din nou toata noaptea si au planuit ce vor face. Ea vroia sa pastreze copilul, suflet curat care urma sa vina pe lume urat de toti si ea nu putea sa ceara ajutorul parintilor pentru ca era sigura ca o vor alunga. Au adormit din nou tarziu pe aceeasi perna din nou uda de lacrimile ei.
      Cand a deschis ochii era deja spre pranz. Un buchet imens de flori era asejat pe un scaun langa pat Nentelegand ce se întampla se ridica, sprijinindu-se de tablia patului.
      El state in genunchi langa pat cu obrajii îmbujorati. Se uita la ea cu ochii aburiti de lacrimi si de dragoste si o întreba hotarat: “Vrei sa fii sotia mea?”

      • Vienela August 17, 2012 at 8:06 am

        Ai reusit sa o faci mult mai frumoasa decat a mea. Si cu un sfarsit mult mai placut, ceea ce de multe ori creeaza o stare de bine cititorilor. Multumesc pentru implicare, Minnie. Felicitari pentru felul in care ai scris-o!

        • Minnie August 17, 2012 at 8:41 am

          Mutumesc Vienela! Ma magulesti!

          • Vienela August 18, 2012 at 3:51 pm

            Nu, nu incerc sa te magulesc. Este adevarul. 😉

  • Hapi August 14, 2012 at 4:09 pm

    Si eu cred ca genul asta de poveste nu are un final fericit…

    • Vienela August 15, 2012 at 1:41 am

      Bietul baiat… Nici macar voi nu aveti incredere in el. :))

  • Szasz Sebes Paul August 14, 2012 at 5:36 pm

    Dramatica povestea

    • Vienela August 15, 2012 at 1:42 am

      Eu mereu ma intreb ce se intampla mai departe cu cei iesiti din casele de copii…

  • zdwub August 14, 2012 at 5:52 pm

    O poveste destul de trista, dar tot vreau o continuare:(:d

    • Vienela August 15, 2012 at 1:43 am

      Va veni chiar astazi… Trist este ca asemenea lucruri chiar se intampla.

  • Claudiu August 14, 2012 at 6:12 pm

    Uite de-acu trebuie sa dau refresh-uri, poate-poate apare continuarea 🙂

    • Vienela August 15, 2012 at 1:44 am

      Stai, nu munci degeaba, ca abia astazi vine continuarea. :))

  • pandhora August 14, 2012 at 8:34 pm

    as vrea ca Vladimir sa nu aiba dreptate…nu are,asa-i?

    • Vienela August 15, 2012 at 1:45 am

      Nu m-am decis inca. Si eu as vrea ca astfel de povesti sa aiba happy end.

  • g.cojocaru August 14, 2012 at 9:57 pm

    sa nu ne lasi sa asteptam prea mult! 🙂

    • Vienela August 15, 2012 at 1:46 am

      :)) Nu. Voi incerca sa vin repede cu episodul urmator. :))

  • silavaracald August 15, 2012 at 4:28 am

    Va fi o poveste de viață ca orice altă poveste, cu bine și rău, probabil. Cu suișuri și coborâșuri. Până la urmă, happyendul e doar o chestie de etapă. Și totuși, aștept urmarea, ca orice copil care speră în finaluri fericite. 🙂

    • Vienela August 15, 2012 at 5:32 am

      Corect. Toate povestile au si bine, si rau. Dupa-amiaza vine si continuarea.

  • mixy August 15, 2012 at 8:16 am

    n-am idee ce urmează, viaţa are atâtea sensuri încât n-aş paria pe nimic, dar aştept şi restul cu nerăbdare

    • Vienela August 18, 2012 at 3:52 pm

      A expirat si a doua parte pana cand mi-am facut eu timp sa raspund comentariilor de aici. Imi cer scuze. :))

  • elly weiss August 15, 2012 at 8:26 am

    Nu ma dau in vant dupa hapyy ending-uri. Deci poti sa faci ce vrei cu el, cu personajul. Tu stii ca eu gandesc mai atipic. Si nu vreau sa iti dau tema… Stii tu mai bine ce ai de facut 🙂
    Succes!

    • Vienela August 18, 2012 at 3:53 pm

      Happy ending-urile sunt doar in romane. Pe bloguri se mai termina si urat. :))
      Multumesc. 😉

  • Niciodată exuberant 2 | Iubesc Viaţa August 15, 2012 at 2:55 pm

    […] de o presimţire, aproape că a zburat pâna la uşă. EA era acolo şi îl privea nesigură. Nu îşi găsea nici el cuvintele, nu reuşea să deschidă gura, aşa […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.