Skip to main content

Ne jucăm și învățăm cu ajutorul chestionarelor auto

Ne întorceam de la plimbare – doi adulți, doi copii și un câine jucăuș. Când să intrăm pe străduța noastră, am auzit un zgomot asemănător celui făcut de motocicletele de mare viteză. Am tras câinele aproape și le-am strigat copiilor să rămână pe loc. În următoarea fracțiune de secundă pe lângă noi a trecut, gonind turbată, o mașină luxoasă. Ajuns în mica intersecție, șoferul a făcut câteva drifturi în aplauzele tinerei care îl însoțea și a dispărut. Totul în trei secunde, prea puțin timp pentru vreun rătăcit care s-ar fi nimerit pe drum. Trecătorii au sunat la poliție, căci nu este normal să circuli în așa hal cu mașina pe străduțe scurte, întortochiate și să te joci de-a iute și furios lângă un părculeț pentru copii. Toată lumea se întreba cine i-a pus nebunului carnetul în mână și de unde a avut, la cei 20 de ani ai săi, bani să își cumpere un asemenea autoturism.

Răspunsul e simplu. Părinții oferă cadou copiilor mașini scumpe, fără să îi învețe întâi că prudența poate salva vieți. În privința carnetului de conducere, lucrurile sunt mai complicate. Probabil cei mai mulți au completat o mulțime de chestionare auto categoria B, cunosc regulile de circulație, dar le ignoră voit pentru că teribilismul este mai puternic decât rațiunea la 20 de ani. Soțul meu chiar spunea că o condamnă în egală măsură pe tânăra aflată lângă șofer, că ea ar fi putut să îl tempereze și să îi dea de înțeles că îl apreciază oricum, fie că face drifturi într-un cartier aglomerat, fie că alege să circule cât se poate de regulamentar, astfel încât să ajungă întregi la destinație, fără ca vreun incident din trafic să le tulbure fericirea.

Singurul lucru benefic în toată această întâmplare a fost faptul că nepoții noștri au învățat o lecție importantă: când vor fi mari, poate că nu vor repeta isprăvile tânărului teribilist care ne-a băgat în sperieți. Au înțeles că viteza excesivă la volan poate face mult rău și că tot mai mulți oameni iau atitudine când observă asemenea derapaje. Sper să își aducă aminte atunci când vor ajunge să conducă mașini. Habar nu am dacă e devreme sau nu, dar m-am decis, împreună cu a mea cumnata, ca în weekend, când suntem puțin mai liberi, să învățăm mai multe despre regulile de circulație completând chestionare auto, căci mie tare bine mi-a prins cândva această joacă.

Uneori chiar nu este destul, pieton fiind, să cunoști numai regulile de circulație care ți se adresează. E bine să fii la curent cu tot ceea ce spune legislația, deoarece astfel poți înțelege mai bine manevrele făcute de către șoferi, te poți feri mai bine pe străzi, poți evita diverse pericole. Să nu uităm că șoferii sunt și ei tot oameni, că pot face unele greșeli din neatenție, așa că proverbul care spune că “paza bună trece primejdia rea” se poate aplica oricând cu succes. Să nu uităm că neatenția, viteza excesivă și nerespectarea regulilor de circulație au dus de curând la o nebunie pe autostradă, lucru care ar trebui să ne reamintească astăzi cât de important este să cunoatem și să respectăm legislația. Aflați mai multe detalii despre chestionare auto de pe site-ul auto15.ro.

Comments
  • Cristina Dragomir November 12, 2016 at 3:24 am

    cand a dat sotul meu de permis, ma jucam si eu pe chestionarele lui si sa stii ca am invatat multe lucruri din completarea lor si confruntarea rezultatelor mele cu cele corecte, din carte. E mai antrenant si mai motivant sa inveti prin intermediul lor.

    • Vienela November 12, 2016 at 9:01 am

      Aveam candva un vecin care era sofer profesionist. De la el am luat niste chestionare auto si m-am jucat pana cand am invatat aproape toate regulile de circulatie valabile la acea vreme. Intre timp unele s-au mai schimbat, insa esenta mi-a ramas in cap. 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.