Dacă reuşesc să trec cu bine de ziua de azi, înseamnă că m-am născut sub o stea norocoasă. Îmi tremură bărbia când mă gândesc la ceea ce mă aşteaptă. E vina mea oare că trăiesc o viaţă de câine? E vina mea că nu mă pot abţine şi simt nevoia să rod tot ce îmi iese în cale când rămân singur acasă? Sunt un câine tânăr şi e în legea firii să procedez aşa. Dar mami nu vrea să mai asculte şi să accepte scuzele mele. Jură că mă scoate în ploaie, că mă duce înapoi la ghena de unde am venit, că îmi taie accesul la acest blog, că îmi pune botniţă… Nu vreţi să ştiţi câte îmi spune de când s-a întors din piaţă…
Abia o potoliseră “unchiul” şi “mătuşa”. Mi-au cumpărat ei altă lesă, ca mami să nu se mai enerveze pe mine că rod tot ce prind. Acum trăiesc un alt coşmar. Am ros adidaşii copilului, ultima pereche rămasă întreagă. Îmi vine să urlu la lună când mă gândesc la reacţia pe care o va avea când se va întoarce acasă. Noroc că ziua nu stă luna pe cer. Din păcate, dacă nimeni nu mă va proteja, nici eu nu voi sta prea bine după-amiază, când va veni Ionuţ. Dacă trec cu bine de ziua aceasta, promit să rod numai papuci (oricum nu mai există decât două perechi în toată casa) şi să îmi fac propriul blog, unde să pot bârfi liniştit.
Semnat:
Bruno, câinele Vienelei
PS: Sigur ca am trecut cu bine de aceasta zi, caci orice as face, intotdeauna mami ma va apara, fratiotrul meu uman ma va isrta, iar tati ma va rasfata. Pe Ionut l-a apucat rasul cand a auzit de isprava mea, asa ca supararea la care se asteptau toti s-a evaporat instantaneu, iar eu am scapat cu bine, fara macar un cuvant de cearta. Nascut sub o stea norocoasa, nu-i asa?
Dacă rozi papuci şi alte încălţări, îi sfătuiesc pe bipezii tăi să nu mai lase încălţări la îndemâna ta (adică la îndebotul tău), să le ascundă prin dulapuri, prin cutii, pe unde s-or pricepe şi ei.
Uite, bipezii mei dezordonaţi s-au prins că-mi place să stropesc pungi/saci de plastic şi acum nu mai lasă aşa ceva pe unde se nimereşte. Au găsit o bălticică pe una abandonată pe canapea (din fericire punga era mare, zemuţa din producţia mea proprie n-a ajuns şi pe lângă ea), şi de-atunci s-au învăţat minte. :D
Le ascundem si noi, doar ca de data asta adidasii erau pe calorifer, la uscat, iar eu nu am lipsit mai mult de o jumatate de ora de acasa…
Oricum, prefer sa roada pantofi decat sa faca pipi. :)))
:) Mutaţi-vă la curte, şi poţi să rozi varza din grădină, Bruno!
Ha, ha, aud ca la curte cainii au obiceiul de a piti incaltamintea lasata la usa. :)))
Nu stiu daca l-ar tenta varza, dar castravetii, prunele si fasolea verde cu siguranta ar fi ale lui. :)))
Mama ta nu ar trebui să se supere pe tine pt că,așa cum recunoaște, e normal să rozi lucruri.Eu în schimb am un motan care se crede câine și roade tot ce prinde (mai puțin adidași).
Iata raspunsul dat de Bruno:
“Se supara, ca nu are bani acum sa cumpere de incaltat… Si se mai supara pentru ca va trebui sa se certe cu copilul pentru mine… As vrea sa fiu pisica… Pe ele nu le cearta niciodata”.
Ionut, te rog sa-l ierti( si de data asta ) pe Bruno. El, bietul, asa si-a exprimat admiratia pentru adidasii tai! Gandeste-te cate rele pot face oamenii, desi au acelasi grai pentru a-si exprima si admiratia si nemultumirile…!
Ii voi transmite negresit acest mesaj lui Ionut. Poate ar trebui sa il scriu pe o hartie si sa il pun la usa, sa il vada inainte de a intra in casa. :)
Mămica e de vină. La noi pantofii stau pe rafturile unei biblioteci iar cele alternative în cutii de depozitare, hainele – niciodată pe scaune, iar cărțile… aici am avut probleme înainte de a avea sisal-uri și lemne natur ca să ne ascuțim ghearele.
Iartă-l mămico că nu o face cu intenție.
Am invatat si noi sa ascundem pantofii si orice alte obiecte l-ar putea tenta, numai ca de data asta pantofii erau la uscat pe calorifer. :))
L-am iertat deja. Mai greu va fi cu copilul…