Skip to main content

Mustangul

Unele cuvinte ocupă în mintea mea un loc aparte, îmi sunt dragi fără să îmi pot explica de ce, poate prin melodicitatea lor, iar altele trezesc in mine dorinţe ascunse adânc, reminiscenţe din adolescenţă, aşa cum se întâmplă când aud cuvântul mustang.

Mă poartă cu gândul la cartea “Călăreţul fără cap”, scrisă de Mayne Reid, la frumoasa poveste de dragoste dintre Louise şi Maurice ( poveste care m-a transformat în romantica de astăzi) , dar şi la mustangii din preeriile Americii de Nord.

Calul sălbatic, neîmblânzit, inteligent, pe cale de dispariţie astăzi, atât de iubit de pieile roşii, atât de puternic şi de curajos, nu poate decât să mă fascineze. Nu pot să înţeleg cum oamenii au fost capabili să ucidă aceste animale nobile, cum de au rămas atât de puţine exemplare.

 Dar cuvântul mustang înseamnă şi altceva, mă poartă cu gândul la maşina care a fost fabricată în mai puţin de 2000 de exemplare, în anul 1971. Acesta este unul dintre modelele de maşina pe care mi-aş dori să îl am.

 

Aveţi şi voi ascunse în suflet cuvinte care să vă trezească dorinţe sau amintiri?

Comments
  • Radu June 15, 2012 at 6:36 am

    Am citit si cartea iar in facultate am condus de 2-3 ori o asemenea masina.
    Hmmm ! Un cuvant ?
    Ca sa raman in aceeasi sfera ar fi “Tomahawk” ca tot am citit toata seria cu Winettou 🙂

    • Vienela June 15, 2012 at 6:53 am

      Spune-mi cum te simti in masina asta? Cum este? Mie imi place designul, ca la altceva nu ma pricep in legatura cu masinile.
      Hmmmm… si pipa pacii. :))

    • Radu June 15, 2012 at 8:39 am

      Din pacate cheiul Dambovitei intre Regie si Grozavesti nu e tocmai locul potrivit sa testezi o asemenea masina 🙁
      Doar prin fata la Semanatoarea mai puteam sa ii dau “talpa”
      E o senzatie de forta, de putere, de libertate !

      • Vienela June 16, 2012 at 6:46 am

        Mi-as dori sa fac o cat de mica plimbare cu o asemenea masina.

  • Pato Basil June 15, 2012 at 7:11 am

    imi place mai mult camaro 😀

    • Vienela June 16, 2012 at 6:50 am

      Camaro pare sa fie model mai nou. Nu este rau deloc, dar mie imi face cu ochiul raritatea de mai sus. 😉

  • Aniela Deby June 15, 2012 at 7:18 am

    E frumos designul si parca are un aer smecheresc,asa-i?Ceea ce cred eu ca o face si speciala:>:>Mi se pare micutza pentru o grasuta ca mine:))Dar no`problem,pentru tine e buna:D

    • Vienela June 16, 2012 at 6:54 am

      Nu esti foarte grasa si probabil in interior este destul de spatioasa. Pentru mine este bun si trabantul, daca pot aseza scaunul in asa fel incat sa-mi incapa picioarele. :))

  • Nevi June 15, 2012 at 7:47 am

    As renunta la orice masina pentru un asemenea cal.

    • Vienela June 16, 2012 at 6:58 am

      Si eu prefer caii. Pentru mine masina inseamna confort, iar daca as avea banii fara numar ar fi doar piesa de colectie, as aduna cat mai multe doar pentru a le admira de aproape. 😉
      Altfel stau lucrurile cand vine vorba despre cai…

  • spanac June 15, 2012 at 8:20 am

    mustang din 1971? de ce nu cel clasic din 1968? mult mai bun…
    uite ce masina mi-as dori eu.
    dodge charger rt din 1969. cu motor hemi big block 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=6Dsr3hkhZOI&feature=related

    uite ce masini au abandonat araboii in dubai:

    • Vienela June 16, 2012 at 7:03 am

      Arata bine si dodge-le tau.
      Daca ajungi in Dubai, nu uita ca eu le vreau pe cele de la 0,43; 0,50; 1,02. :))

      • spanac June 16, 2012 at 1:40 pm

        da nu vii si tu cu mine fata?
        cum naiba sa conduc 3 masini deodata?

        • Vienela June 16, 2012 at 1:43 pm

          Daca iti permiti sa ajungi acolo, sigur te tine portofelul sa le trimiti cu vaporul, cu avionul, poate chiar cu vreo nava spatiala din articolele tale SF. :))

  • Probiu June 15, 2012 at 8:33 am

    Sunt pre frumosi caii ca sa mai putem vorbi despre masini

    • Ioana K-Man June 15, 2012 at 8:48 am

      Da, si eu raman tot la cai. Sunt superbi. In sufletul meu sta ascuns un eschimos mic care traieste in Alaska.

      • Vienela June 17, 2012 at 1:15 am

        Am si eu un eschimos pitit in suflet, care adora cainii din Alaska. :))

    • Denis June 15, 2012 at 8:51 am

      Şi ce vrei să spui că maşina nu te atrage deloc?:))

      • Probiu June 15, 2012 at 1:42 pm

        Nu e genul meu, mie imi plac masinile elegante, nu prea ma atrag astea sport 🙂

        • Vienela June 17, 2012 at 1:22 am

          Mie imi plac masinile sport si cele masive, ca niste brontozauri, care iti lasa impresia ca esti in siguranta. :))

    • Vienela June 16, 2012 at 7:09 am

      Asa este. Plus ca sunt vii, ii simti, e alta senzatie. Eu ador caii, desi am si un pic de teama fata de ei.

    • Vienela June 17, 2012 at 3:21 am

      Nici masinile nu sunt de lepadat… , dar caii sunt o minune a naturii.

  • Mariana June 15, 2012 at 10:23 am

    Caii sunt superbi! Am avut si am crescut cu cai si probabil de aceea ii indragesc atat de mult.

    • Vienela June 16, 2012 at 7:11 am

      Eu am crescut la oras, nu am avut ocazia sa ating un cal pana pe la 19 ani. Apoi am calarit un cal batran si chior, care era foarte bland. Atunci s-a declansat iubirea mea pentru cai.

  • Denis June 15, 2012 at 10:26 am

    Ce vrei să zici cu asta Probiu? Nu te-ar interesa o maşina aşa, aaa?

  • gabi June 15, 2012 at 10:37 am

    Si caii si masina sunt frumuseti. Egalitate din partea mea 😛

    • Vienela June 16, 2012 at 7:12 am

      Sunt frumuseti diferite. Ar fi bine sa ne permitem si una si alta. :))

  • elly weiss June 15, 2012 at 10:50 am

    Desi nu-s o romantica…un cuvant de genul asta pentru mine este inorog. Deci tot un cal care insa simbolizeaza altceva 🙂
    Pe mine ma face sa visez la vremuri de basm…am fost o mare cititoare de basme si povesti 🙂

    • Vienela June 16, 2012 at 7:13 am

      Era o reclama la nu stiu ce cu un inorog. Cred ca este una din putinele reclame pe care am suportat sa le vad datorita inorogului. 😉

  • zdwub June 15, 2012 at 12:05 pm

    Cand am citit titlul ma asteptam la un articol despre masini :”> :)) dar ce pot sa zic? si caii imi plac :d

    • Vienela June 16, 2012 at 7:16 am

      Am incercat sa ii impac pe toti, m-am gandit si la masina, dar caii sunt mai importanti pentru mine. 😛

  • Intuneric June 15, 2012 at 1:42 pm

    @ Vienela & Radu: Masina e criminala. Unul dintre prietenii din SUA conducea asa ceva (ma rog, era masina lui taica-su, el avea “doar” un Ford Probe – la 16 ani). Intr-o seara l-am rugat sa ma duca pe autostrada, sa simtim un pic ce poate bestia.

    Si poate sa toarca intr-un stil de te iau fiorii… 😀 Experienta din Mustang, intalnirea face-to-face cu un Corvette si distractia cu machine-gun-ul dintr-un Hummer de armata au fost cele mai tari experiente auto de peste ocean.

    • Vienela June 16, 2012 at 7:22 am

      Daca mi-as permite vreodata sa-mi iau ceva deosebit, as alege Corvette, pentru designul care imi place mult, mult. Dar as vrea sa incerc si Hummer-ul, probabil iti da senzatia ca esti stapanul soselelor.
      Inseamna ca am avut intuitie, daca nu este doar frumos mustangul meu, ci si toarce bine.

  • pandhora June 15, 2012 at 8:15 pm

    imi plac caii…ii admir,imi sunt dragi si ma infioara felul in care sunt tratati mai ales de catre tigani 🙁
    am avut chiar un conflict o data cu un tigan care biciuia un cal…
    tot legat de cai am o amintire de cand eram mica…
    auzeam destul de des la radio o melodie de muzica populara “paste calul lui Gheorghita,priponit de-o garofita”…
    invariabil, cand auzeam melodia asta ma apuca plansul la gandul ca bietul cal e legat de garofita…desigur habar nu aveam ca acea garofita e o firava floare …si da…poti sa razi linistita :))

    • Vienela June 16, 2012 at 7:28 am

      Mi-am adus aminte si de caii din delta… :((
      Filmuletele de pe youtube cu cai chinuiti ma fac sa injur ca un barbat.
      Amuzanta amintirea ta, dar si emotionanta… suflet de copil inocent…

  • Daurel June 15, 2012 at 9:57 pm

    Desi am crescut intr-o gospodarie cu cai, “mustang” suna altfel…
    Oricum, intuiam ca mustangii arata mai bine decat caii de la CAP-uri.

    • Vienela June 16, 2012 at 7:44 am

      Am vazut la CAP-ul unde am calarit niste cai la fel de frumosi ca cei de la herghelia Jegalia. Desi imi placeau, mi-a fost teama sa ii calaresc.

  • […] Mustangul meu de ieri a trezit în sufletul Pandhorei o amintire amuzantă despre “calul lui Gheorghiţă”, iar cântecul din articolul ei  mi-a readus în minte lacrimile care îmi năvăleau în ochi nestăvilite din cauza unei alte melodii. […]

  • Adelin June 16, 2012 at 9:37 am

    Mult mai frumos este Mustangu’ din ’67.

    • Vienela June 17, 2012 at 3:32 am

      Nu il stiam. L-am vazut acum si nu pot decat sa iti dau dreptate.

  • […] niciodată că asemenea practici există şi în lumea unor animale atât de nobile precum sunt caii. Vă rog să îi priviţi, să vedeţi cum stau unul lângă celălalt, bârfindu-l pe cel care a […]

  • […] caii mi s-au părut fascinanţi. Sunt atât de puternici, sunt graţioşi, au un ceva care îi deosebeşte de alte animale. Cel […]

  • Maurice mustangerul | Iubesc Viaţa August 17, 2014 at 12:12 pm

    […] știu pentru ce vârstă este indicată cartea Călărețul fără cap, însă mi-aș dori ca tot mai multe cărți bune să ajungă la copiii ce își doresc să […]

  • […] la patinoarul unde mi-am petrecut atât de multe duminici în adolescenţă, jucându-mă înfierbântată pe gheaţă, dârdâind pe margine în pauze. Vreau la Polul Nord, […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.