Skip to main content

Mozaic

Mă încearcă un mozaic de sentimente și cu greu reușesc zilele acestea să mă rup de visare, să revin cu picioarele pe pământ. Am fost de sărbători într-o scurtă vizită la niște neamuri care locuiesc cu chirie într-un apartament tare frumos decorat. Acolo am văzut mozaic (sticlă și marmură) în bucătărie, atât pe podea, cât și pe un perete. Vă jur că efectul este de vis. Culori aprinse, vesele, numai bune de ridicat moralul și de înviorat atmosfera casei. Cu totul diferit față de culorile șterse pe care le avem noi în acest moment în bucătărie. E drept, faianța și gresia se potrivesc între ele, însă m-am plictisit să le tot văd și parcă mi-aș dori ceva nou, ceva modern, ceva mai vesel, ceva ce nu am.

Până la urmă noi, oamenii, cam asta ne dorim întotdeauna: ceea ce vedem la alții și nu avem; în cazul meu, niște mozaic frumos colorat care să îmi împodobească un perete și podeaua. Este adevărat, prețul nu pare la îndemâna oricui, la prima vedere, însă nici mozaicul nu îl schimbăm în fiecare an, ci poate sta acolo o viață întreagă pentru a da acea notă de culoare veselă unei încăperi. Cei care gândesc pe termen lung înțeleg că prețul nu e chiar atât de mare pe cât pare la prima vedere. Înțeleg și eu, însă acum mă zbat într-un mozaic de sentimente: aș vrea și mozaic în bucătărie, aș vrea și să îmi ofer la vară o mică vacanță, iar banii sunt așa cum sunt.

Ce să aleg? O vacanță îmi poate oferi relaxare și amintiri multe, iar o schimbare în casă mă poate face să mă simt veselă zi de zi când intru în bucătărie și văd culorile vii care mă întâmpină. Iată o dilemă ce mă frământă de câteva zile, de când am văzut cu ochii mei cât de bine se potrivește mozaicul în bucătărie. V-aș întreba și pe voi: dacă ați avea de ales între o vacanță petrecută într-un loc drăguț și înnoirea bucătăriei cu niște mozaic de bună calitate și cu un aspect wow, ce ați alege? Mozaicul care îmi place poate fi văzut pe site-ul settimo.ro, un magazin online unde puteți găsi orice produs pentru finisaje interioare, decorațiuni, corpuri de iluminat, fotolii, canapele, mobilier pentru oricare încăpere a casei.

 

Comments
  • Lory April 19, 2017 at 3:47 pm

    Păi cred că știi deja răspunsul, dar dacă aș fi în locul tău aș alege mozaicul. Dacă ești ca mine, nu prea vei avea liniște până nu vei avea 😀 Și vacanțe tot au fost și vor mai fi.

  • Vero April 19, 2017 at 5:47 pm

    Vacanţa, vacanţa! Relaxare, distracţie, oameni noi, locuri noi.
    Mozaicul o să-l pui şi, peste un timp oarecare, o să vezi la altcineva ceva care o să-ţi placă şi mai mult. Şi o să renunţi la o altă vacanţă… 😛
    Sau poate o să fii nevoită să te muţi din apartament, şi n-o să iei mozaicul cu tine. Sau, Doamne fereşte de aşa ceva, dar la un cutremur mai mare se poate strica.
    Viaţa e scurtă, trebuie trăită. Nu merită să-ţi investeşti banii şi timpul în amenajarea unui apartament de bloc. Iar locuinţa e adăpost, nu muzeu. 🙂 Bucuria vieţii stă în suflet, nu în culoarea pereţilor.
    Cât despre “vacanţe au mai fost şi vor mai fi…” – nimeni nu ştie, niciodată, câte vor mai fi. Ceea ce nu înseamnă neapărat că o să dai colţul, dar nu poţi şti ce te poate împiedica pe viitor să pleci în vacanţă. Plus că o vacanţă când ai 40 de ani nu se compară cu vacanţa omului de 60 de ani – crede-mă, ştiu ce spun! 😀

  • Hapi April 19, 2017 at 6:57 pm

    Zileîntregi mergeam la catedrala la Cluj să văd mozaicul -executat de niște baieti începatori, talentati la maxim si prost platiti tot aici la mitropolie.
    Și de câte ori m-am gândit fix asa: intr-o zi o să am un păun din mozaic in baie în loc de faianta.

  • Diana April 21, 2017 at 11:50 pm

    Vacanta! 🙂
    Recunosc: nu prea ma intereseaza ca-i mozaic sau faianta, gresie sau ce-o fi… Orice ar fi, vazandu-le zilnic tot nu le-as mai observa. Nici cand merg in vizita nu prea observ mare lucru – de ma intrebi la plecare daca avea gresie sau ce… tre’ sa ma gandesc ceva… 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.