Skip to main content

Moartea nu este o soluţie

Povestea Adelina despre fetiţele de liceu care au adus-o la disperare într-o vară, pe când avea băiatul în marsupiu (adică era însărcinată). Fete sensibile,  care la orice notă proastă sau refuz al părinţilor de a le cumpăra ce îşi doreau, hop înghiţeau pastile să se omoare, ajungând pe targă la spital. Dar Adelina uită că a avut şi ea vârsta aceea ingrată, când totul în jur capătă o amploare deosebită, când din orice tânţar fetele fac armăsar.

Îmi amintesc cât am fost de distrusă în ziua când tatăl meu, supărat că nu terminasem treaba prin casă până la întoarcerea lor de la serviciu, m-a pedepsit interzicându-mi să ies la joacă. Aveam 12 ani. Stăteam la geam şi priveam copiii care alergau veseli pe trotuarul din faţa blocului, încinşi de soarele după-amiezii şi de joaca fără griji.

Lacrimile mi se înnodau în barbă, îmi simţeam ochii umflaţi de atâta plâns, iar râsetele copiilor îmi aduceau o suferinţă imensă. Aş fi vrut să mor, să înţeleagă şi tata câtă suferinţă mi-a adus. Eram încuiată în dormitor, aşa că soluţia mi se părea că ar fi să mă arunc de la etajul 3. Mă vedeam printre lacrimi cum aş fi arătat moartă, vedeam remuşcările tatălui meu, îi vedeam frământările şi plânsul, iar asta îmi aducea bucurie, îmi pansa rana.

Am mai avut un asemenea episod pe la 15 ani, când tot tatăl meu, sever şi ambiţios, mi-a prins carnetul de note, unde eu notasem absolut toate notele, chiar şi cele proaste. Am luat o bătaie care m-a adus în situaţia de a nu putea sta pe scaun. Eram revoltată. Nu înţelegeam de ce eu sunt pedepsită pentru nota 7, în timp ce sora mea era pupată pentru aceeaşi notă. A fost a doua oară când am vrut să mă omor. Nu ştiam cum, nu aveam un plan, dar simţeam că vreau să îl pedepsesc, să îl fac să sufere.

Mă veţi întreba ce m-a oprit. Ei bine, dragostea m-a oprit. Dragostea faţă de surioara mea, pe care ştiam că o voi distruge, că îi voi răpi copilăria, că va fi marcată pe veci din cauza gestului meu. Îmi vedeam în gând familia plângând şi suferind, o vedeam pe mama mea smulgându-si părul din cap, o vedeam pe sora mea leşinată, îmi era milă chiar şi de suferinţa tatălui meu, iar asta m-a oprit. Mi-am dat seama că moartea nu este o soluţie.

Fetelor, sinuciderea nu este o soluţie!

Soluţia este să luptăm cu viaţa, cu greutăţile şi să le învingem! Să ne dovedim nouă şi altora că suntem puternice, indiferent cu ce probleme ne confruntăm!

 

Comments
  • Intuneric October 31, 2012 at 4:20 pm

    De multe i-am acuzat eu pe ai mei, insa pentru un lucru (cel putin) le-am fost recunoscator mereu: ca nu m-au facut fata.

    Sa ne intelegem: mergea orice, atat timp cat nu trebuia sa “ies” fata.

    • Vienela November 1, 2012 at 4:03 am

      Desi am fost mereu mandra si bucuroasa ca am iesit fata, mi-am dorit sa fac un baiat. Nu concepeam ideea ca as putea naste fata. :))
      Fetele sunt mai sensibile si se confrunta cu mai multe probleme. :((

  • zdwub October 31, 2012 at 4:34 pm

    Moartea nu e o solutie pentru nimic! Eu am avut o prietena care a facut asta…din motive complet absurde, dar ce rost mai are acum sa catalogam motivele? Nu mai are niciun sens…dar totusi nu a rezolvat nimic…doar a lasat in urma foarte multa durere in familie, mama si sora ei erau distruse si acum dupa aproape 3 ani au inceput sa’si revina cat de cat…este pur si simplu un gest absurd oricat de intemeiate crezi ca sunt motivele, defapt nu sunt…

    • Vienela November 1, 2012 at 4:11 am

      Unii chiar au probleme grave, carora nu le pot face fata, dar cei mai multi au ceva la creier. Nu spun ca sunt nebuni, ci depresivi… Nu avem puterea de a-i judeca.
      Aveam un vecin care s-a omorat pentru ca furase benzina din combinat si tot in zilele alea a batut un om de l-a bagat in spital. Cand a aflat ca va fi arestat s-a omorat.
      Fratele unei colege s-a spanzurat pentru ca sotia lui inaintase actele de divort, dupa o casnicie de 25 de ani, cand copiii erau mari.
      Sunt motive serioase, nu sunt, cine stie?

  • Alexandra Cristea October 31, 2012 at 4:40 pm

    Şi mie îmi mai treceau prin cap gânduri de acest fel, în adolescenţă. Dar niciodată nu am fost tentată să le pun în aplicare, oricât de tristă/nervoasă/frustrată aş fi fost.

    • Vienela November 1, 2012 at 4:15 am

      Nici eu nu am intins vreun deget, sa trec la fapte, dar am gandit-o.
      Din pacate, putini sunt cei care deschid gura, putini sunt cei care anunta ca vor sa o faca. Cei mai multi trec direct la fapte. :((

  • adelinailiescu October 31, 2012 at 4:50 pm

    Asa, Vienela, trage si tu un semnal de alarma! Am precizat ca m-a incercat si pe mine aceasta dorinta de a disparea doar ca n-am stiut cum sa procedez.Disparitia mi-ar fi suras, dar moartea nu.Asa ca am amanat-o pana mi-a trecut…:))Acu e prea tarziu pentru dramatisme ieftine, m-am invatat sa-mi port crucea…:)

    • Vienela November 1, 2012 at 4:17 am

      Da, cred ca nu citisem cu destula atentie sau m-am lasat purtata de amintirile mele.
      Ciudat este ca nu ma deranja moartea, ci durerea celor ramasi. :))
      Acum sunt prea puternica pentru a mai gandi ca moartea e o solutie. Am trecut prin multe greutati si le-am invins. 😉

  • Pato Basil October 31, 2012 at 6:23 pm

    eu nu inteleg cum unii oameni se pot gandi la asta… eu nu m-am gandit niciodata. Mi se pare cea mai mare dovada de prostie si de slabiciune cu putinta…

    • Pato Basil October 31, 2012 at 6:24 pm

      sper sa nu intelegeti ca am jignit pe cineva… dar intelegeti ce trebuie sa intelegeti!

      • Vienela November 1, 2012 at 4:19 am

        Pato, adolescentii sunt sensibili, iar aceasta sensibilitate cred ca ii poate transforma in sinucigasi.
        Adultii care aleg sa faca acest gest cred ca sunt labili psihic.

  • Ioana K-Man October 31, 2012 at 6:37 pm

    Depinde cat de departe se merge cu faptele, nu cu gandurile. Azi s-a sinucis un detinut in oras, prin spanzurare cu un siret, si mi-a explicat cineva ca desi pare foarte usor sa-ti pui mainile sub streang si sa te salvezi in ultima clipa, de fapt nu e asa: mainile sunt paralizate sub greutatea corpului si mori, chiar daca ai vrea sa te salvezi.
    La fel si cu cei care iau pastile, cred ca la un moment dat vor sa isi provoace voma si sa traiasca, dar nu mai au puterea necesara.
    Oare cati din cei care s-au sinucis nu au regretat in ultima clipa decizia asta?

    • Vienela November 1, 2012 at 4:23 am

      Nu vom stii niciodata ce au gandit in ultimele momente, dar uneori medicii descopera ca au incercat sa se salveze, ceea ce este mai dureros pentru familiile ramase.
      Unii nu isi dau nici o sansa. Pe o strada vecina cu a mamei mele s-a omorat un baiat cu un tun artizanal. Invatase sa faca asa ceva pe vremea cand era marinar. I-au zburat creierii pe pereti intr-o fractiune de secunda.

  • Rudolph Aspirant October 31, 2012 at 6:54 pm

    De cate ori vine vorba despre sinucidere pe vreun site on-line, eu dau linkul asta de informatie si screening, pt ca am citit ca la nivel social singura chestie care merge cat de cat util preventiv pt sinucidere e educatia publicului. Linkul e in engleza, ca nu am gasit nimic similar in lb romana, dar e traductibil prin google translate sau de cineva care stie lb engleza. Desigur ca numerele de telefon de la sfarsit nu sunt pertinente pt Romania, dar si in Romania se poate cere ajutor de la cineva, medic, salvare, politie, etc., atat pt sine cat si pt cineva apropiat despre care e cineva ingrijorat.

    http://www.stopasuicide.org/downloads/Sites/Docs/StopASuicide_SuicideRiskQuestionnaire_Military.pdf

    • Rudolph Aspirant October 31, 2012 at 7:09 pm

      Pt parintii sau rudele sau chiar prietenii unor persoane care au comis suicidul, eu as recomanda urmatoarele carti, care sunt iar in lb engleza, dar sper ca intr-o buna zi vor fi traduse si in lb romana:

      1. Stronger than Death: When Suicide Touches Your Life , de d-na Sue Chance (scrisa de o mama, medic de meserie al carei fiu s-a sinucis)
      2. His Bright Light: the Story of Nick Traina, de d-na Danielle Steel (scrisa de binecunoscuta autoare despore fiul ei care s-a sinucis, se gaseste pe Amazon si in lb franceza, si in lb germana)
      3. Night Falls Fast: Understanding Suicide, de d-na Kay Redfield Jamison (o carte ceva mai dificila, insa inteligibila la nivel de persoane care au luat totusi Bac-ul, care se gaseste si in lb germana, scrisa de un psiholog, care este o autoritate cunoscuta in domeniul educatiei publicului larg in legatura cu tulburarile afective, despre care a scris si alte carti, inclusiv una despre boala bipolara, An Unquiet Mind, care si aceasta se gaseste si in lb franceza, si in lb germana)

      • Rudolph Aspirant October 31, 2012 at 7:42 pm

        In Romania, ca si in alte tari ale lumii, desi tentativele de suicid sunt ceva mai frecvente in randul populatiei de sex feminin, suicidul comis in sine este semnificativ mai ridicat in randul barbatilor, (in Romania chiar de 6 ori mai mare decat in randul femeilor, fata de media globala care e cam de 4 ori mai mare), grupa de varsta de risc maxim fiind cea intre 45 si 54 de ani. In Romania nr de suiciduri la barbati a crescut semnificativ in ultimele 2 decade dupa Revolutia din 1989, de la cca 13 din 100 000 de barbati la 21 din 100 000 de barbati, el scazand usor in randul femeilor de la cca 5 din 100 000 la 3,5 din 100 000 femei.

        In cadrul grupelor de varsta, tot pe Romania, cand se compara varsta copilariei pana la cca 14 ani, cu grupa adolescentilor si tinerilor intre 15 si 24 de ani, riscul relativ pt baieti creste de 12 ori, iar pt fete de 4 ori, la aceasta trecere in adolescenta. O a doua crestere semnificativa apare in jurul varstei de 35 de ani, cand rata de suicid se dubleaza atat la barbati cat si la femei. La femei dupa aceea ramane relativ constant, pe cand la barbati creste in continuare catre grupa de varsta de risc maxim mai sus mentionata de 45-54 de ani.

        Totusi, in numere absolute, asa pe ultima decada, Romania nu are o rata de suicid deosebit de infiorator de ingrijorator de crescuta, (desi desigur preferabil ar fi sa fie si mai jos), ea situandu-se in grupa tarilor ca Irlanda, Bulgaria, Norvegia, Danemarca pe undeva pe la pozitiile din jurul gradatiei 30 daca ne uitam pe o scara cu gradatii de la 1 la 100, unde pozitia de la gradatia 1 e ocupata de Lituania, tara cu cele mai multe sinucideri, Ungaria e pe la 5, (unde a mai scazut dupa ce ani de zile fusese pe locul 1), iar Slovenia, Rusia si Ucraina pe la gradatia 10, si Belgia, Croatia si Elvetia fiind situate pe la 15, si Rep Moldova, Franta si Finlanda pe la 20.

        • Rudolph Aspirant October 31, 2012 at 8:19 pm

          Sorry, nu am vrut sa tiu o “conferinta”, dar am mers pe ideea de la inceput ca daca ar fi ceva posibil util de zis, nu ar fi ceva emotional personal sau moralizator, ci cat mai multa informatie clara, inclusiv cu numere, chiar daca par oarecum aride sau nesimtitoare, sau plictisitoare.

          Iar faptul ca am dat si numerele astea de la sfarsit a fost oarecum si o reactie la comentariul lui Intuneric ca el a zis ca el se considera multumit ca nu s-a nascut fata, care e un comentariu in sine total inocent si inteligibil, si cu care recunosc sincer si cu mana pe inima ca sunt si eu de acord pt mine insumi asa per general, insa cu care totusi NU sunt de acord legat specific de acest topic deosebit de serios al sinuciderii.

          • Vienela November 1, 2012 at 4:27 am

            Din pacate, nu stiu daca un om care si-a pus in gand sa termine cu viata este interesat sa citeasca despre cum sa NU o faca.
            Iar pentru cei ramasi nu prea exista consolare.
            Spuneam mai sus despre fratele unei colege, care s-a spanzurat afland ca isi pierde familia. A sunat-o pe colega mea intr-o zi, anuntand-o ca vrea sa se omoare. Nu l-a crezut in stare, nu i-a luat vorbele in serios, dar peste vreo doua ore, in timp ce eram in pauza, au sunat-o sa o anunte ca l-au gasit mort in casa. Oare ce o fi in sufletul acelei femei?

          • Vienela November 1, 2012 at 4:30 am

            Deci fetele gandesc sa o faca, iar baietii trec direct la fapte? :))
            Inca un motiv sa ma bucur ca m-am nascut fata. Cu gandurile despre care scriam aseara, as fi trecut probabil la fapte dupa o bataie sau o pedeapsa.
            Intru mai tarziu sa vad ce este cu linkul pe care l-ai lasat.

  • silavaracald October 31, 2012 at 7:44 pm

    Pe noi ne-a învățat la cursul de psihiatrie că aceia/acelea care amenință cu sinuciderea sau au doar tentative care nu au cum reuși, de obicei nu o fac pentru că ar renunța la viață, ci pentru a obține ceva (ceea ce li s-a refuzat) de la anturaj. Cu toate astea, orice tentativă de suicid e considerată azi o urgență psihiatrică și direcționată spre secția de psiho-pupu. De asemenea, e consemnată în fișa lor medicală care îi/le va urmări toată viața, tăindu-le astfel șansele de a face unele alegeri ulterioare, deoarece, dat fiind sistemul computerizat de evidență a pacienților (la medicul de familie, în policlinică și la spital) degeaba le ștergi într-o anumită secțiune, că vor apărea în celelalte.

    • Vienela November 1, 2012 at 4:34 am

      Da, cumva eu asta as fi vrut, sa ii atrag atentia tatalui meu ca a gresit, ca nu meritam sa fiu atat de aspru pedepsita. :))
      Imi amintesc ce nebunie a fost dupa revolutie, cand se auzise ca oamenii cu diverse handicapuri au multe drepturi, multe facilitati. Un vecin care este cu cativa ani mai mic decat mine se pregatea sa faca rost de un asemenea certificat. Mama mea a fost cea care i-a spus ca isi va inchide toate portile cu acel act, ca ii va atarna de gat toata viata.

  • Minnie October 31, 2012 at 8:15 pm

    Absolut de acord cu tine! NU ESTE O SOLUTIE SINUCUDEREA!!!!
    Sper sa te citeasca cat mai multa lume!

    • Vienela November 1, 2012 at 4:35 am

      Si eu sper, Minnie, pentru ca aud tot mai des despre oameni care aleg aceasta cale pentru a scapa de griji.

  • Vladen November 1, 2012 at 12:02 am

    N-avem nimic de demonstrat nimanui. Si nimic nu ne impune sa luptam cum vicisitudinile vietii. De ce si in ce scop? E vreun premiu la capat? Iti da cineva medalie de onoare ca ai luptat si ai biruit? Iti ridica careva monument? Eu zic ca viata merita si trebuie traita atat timp cat e suportabila si exista sansa (macar infima) sa fii fericit. Dar nu-s de acord (in ce ma priveste) cu traitul in orice conditii. Adica traiul sacrificial. In afara cazului in care exista motivatii serioase conexe (gen copii in ingrijire). Ba chiar mie imi da o stare de usurare sa stiu ca am oricand deschisa optiunea sinuciderii. Daca vreodata nu voi mai avea pentru cine trai si voi stii ca nu voi mai putea fi fericit, am sa recurg la asta. Fara show, eficient si fara regrete. Putin mi-ar pasa ce ar crede restul despre gest.

    • Vienela November 1, 2012 at 4:41 am

      Atata timp cat omul este sanatos, eu cred ca are sansa de a fi fericit, daca lupta pentru asta.
      Eu nu ii judec si nu ii blamez, sa nu intelegi gresit. Ma refeream strict la fetitele de varste fragede, care pentru o unghie rupta, pentru o nota proasta, pentru toate nimicurile aleg sa se sinucida. Pentru ele am scris.
      Am trecut prin multe greutati in viata, am baut cupa amaraciunii pana la fund, dar nu mi-a mai trecut prin cap sa ma omor. Este adevarat ca aveam copilul, iar asta mi-a dat puteri inzecite.

  • Vladen November 1, 2012 at 12:10 am

    Ca o mica completare, nici nu-i judec pe cei care o fac. Desigur nu ma impresioneaza fetele isterice care regurg la asta in stil Julieta visandu-se cap de afis. Nu mi-e mila, nu mi-e sila. Iar cei care au facut si au reusit, treaba lor. Au avut motivele lor si pana nu sunt in pielea lor si in situatia lor nu pot eu sa judec daca au luat decizia corecta. Cine suntem noi sa zicem ca pentru omul ala sinuciderea nu-i o solutie? Am trait noi viata lui? Viata e a noastra sa facem ce vrem cu ea si nu trebuie sa dam explicatii nimanui pentru decizii.
    De fapt am observat ca cei care blameaza cu ochii inchisi sinuciderea in ansamblu, fara sa faca distinctii legate de potentialele motivatii ale celor care au recurs la asta, sunt cei care n-au prea avut traume in viata. Au fost relativ cocolositi intr-un mediu sigur si nu prea au idee de traume serioase. Adica e un pic de naivitate acolo. Si superficialitate. Ca zau asa nu poti pune in aceeasi oala motivatia spre sinucidere unei fetitze isterice care doreste atentie, cu motivatia unui bolnav de cancer in faza terminala sau cu motivatia unui soldat care a asistat la diverse.

  • cotos November 1, 2012 at 6:52 am

    Niciodata nu este o solutie..Exista mereu alterantive, care ne pot intoarce din drum…Merita sa traim…

  • Narcis November 1, 2012 at 8:53 am

    Orice om intampina dificultati in viata, asa este o regula nescrisa din lumea asta. Acum depinde cum te hotarasti sa le depasesti. Felicitari pentru articol

  • Szasz Sebes Paul November 1, 2012 at 10:12 am

    Ai perfecta draptate in titlu

  • Adriana November 1, 2012 at 10:31 am

    Niciodata nu a fost de acord cu sinuciderea… Mi se pare a fi unul dintre cele mai mari pacate… Daca Dumnezeu ne-a dat viata cine suntem noi sa renuntam la ea? Daca clacam in asemenea hal in fata unor probleme asa minore de la o varsta frageda ce vom face mai tarziu cand vor veni adevaratele probleme..
    Viata merita traita.. asa cum e ea.. cu bune si rele..
    Depinde numai si numai de noi cat de frumoasa sau cat de rea ne-o facem…

  • Hapi November 1, 2012 at 11:04 am

    Pai nu e o solutie dar cel care se sinucide nu mai “gandeste” . Solutiile si ratiunea nu mai exista. Ca si cum ar fi in alt univers
    Pe de alta parte, asa cum e viata – cateodata grea si f-king frustranta, ador sa traiesc mai ales cand ma gandesc ce termen scurt avem si….nicio garantie.
    A – recomand cartea lui Coelho- Veronica se hotaraste sa moara. Excelenta abordare. Sa lasam la o parte faptul ca multi snobi considera ca ar fi perimat Coelho- doar pentru ca e accesibil tuturor

  • spanac November 1, 2012 at 3:53 pm

    suicide is weakness!

  • Radu November 1, 2012 at 7:10 pm

    Depinde foarte mult de loc, situaţie, etc…
    Dar viaţa e frumoasă, altfel de ce am mai trăi !

  • elly weiss November 2, 2012 at 3:49 am

    Hmmm…. S-au spus atatea aici…
    In totalitate nu sunt de acord decat cu ceea ce a spus Vladimir… asa ca ar insemna repetitie sa spun si eu aceleasi lucruri. A facut-o el destul de bine.

  • Ciufulitul November 4, 2012 at 2:31 pm

    Ce bine ca nu sunt fata, toate fetele trec prin faze dificile. Sincer moartea nu este o solutie pentru nimic, moartea este o solutie doar pentru… nimic.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.