Skip to main content

Misterioasa Hilde

Motto:

Prima impresie nu reprezintă întotdeauna

Adevărul. Uneori, nici măcar a doua…

-Mai toarnă-mi un pahar din minunatul tău gosub, frumoasă Hilde, să închinăm pentru arta de a manipula orice ființă, fie ea trăitoare pe pământ, în ceruri ori în adâncul nevăzut al oceanului, rostește sirenul mulțumit, așezându-se picior peste picior pe stâncă.

Hilde îi întoarce un zâmbet de peruzea. Coboară din turn, i se așază în brațe și lasă pocalul să picure un strop din licoarea miraculoasă.

-Când mi-ai propus să îți devin parteneră în toate, nici prin cap nu îmi trecea că ești un pictor atât de bun, că poți face dintr-o hologramă ceea ce nici da Vinci nu a făcut pe vreo pânză. Mărite domn, primește gosubul meu în dar, picur cu picur, și dă-mi în schimb, ca de obicei, carne dulce de oltzi hrăniți tot la trei luni cu proști ce încă mai cred în reclame.

Sirenul îi soarbe cuvintele, apoi picurul de gosub. Întinde brațul și mângâie pielea misterioasei Hilde. În jurul lor, delfinii se rotesc ca într-un dans nupțial. Cu glas mieros, el aduce vorba despre licoarea binefăcătoare. Încearcă să o tragă de limbă pe Hilde.

sirenul cu sirena

-Asta e atitudine de spion novice, dragul meu. Cum ți-aș putea dezvălui secretul? Cui vrei să mă vinzi?

Degeaba încearcă sirenul să nege. Ceva l-a trădat. Poate vocea, poate atitudinea, poate chiar vreun simț ascuns cu care Hilde s-a născut. Poate că reușește să îi citească și cele mai ascunse gânduri, pitulate dincolo de conștient. Poate își dă seama că vrea să scape de ea de cum află ce este și de unde se procură gosubul.

Hilde freamătă. Ochii îi sunt de mărgean. Coada lovește cu putere apa. Din gură îi iese fum, de parcă ar fuma un trabuc la cafenea. Întinde un deget ca un solz spre delfinii care dansează, nepăsători la drama ce are loc la o algă de ei. Aceștia dispar, rând pe rând, odată cu peștișorii multicolori, cu reciful de corali, cu nisipul fin de pe fundul oceanului, cu însăși frumoasa Hilde, transformată acum în leoaică de mare. Rânjește niște dinți ce îi amintesc sirenului de perlele pe care i le-a oferit cândva în schimbul lui Gom.

Hilde îl lasă, pentru ultima oară, să îi citească o parte din gânduri. L-a manipulat cum a vrut. La fel i-a manipulat și pe ceilalți oltzi, transformându-i în supuși credincioși. Le-a dovedit că au o căpetenie cu creier de pasăre și talent oratoric de pește. L-a trădat, la fel cum avea și el de gând să o trădeze!

Căzut ca din pod, sirenul privește îngrozit către cea care ar fi trebuit să îi dea, pe veci, din gosubul cu ajutorul căruia își putea ascunde, ori de câte ori dorea, înfățișarea de oltz respingător. O vede cum distruge holoaquagrama. Vede ochii holbați de mirare ai oltzilor. Simte că răzbunarea lor va fi cumplită. Nu va mai reuși nicicând să se transforme în ființă irezistibilă, jumătate om și jumătate pește. Nu va mai atinge pielea fină a sirenei. Nici căpetenie peste oltzi nu va mai fi. Trădarea costă?

*

Acest text nu poate fi înțeles pe deplin decât dacă este citită povestea scrisă de Ana-Veronica Mircea, Oltzii – sau Am Fost Odată Prieteni. O găsiți cu un clic pe linkul de mai sus, pus pe cuvântul oltzi. Mi-au fost de folos și cele 12 cuvinte (trabuc, zambet, fum, cafenea, pictor, panza, spion, arta, impresie, pod, picior, turn) găsite la Eddie. Ce alte povești au scris colegii mei aflați dacă verificați tabelul.

PS: Povestea scrisă de Vero mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am dorit să existe o continuare. Știam că nu are timp să se ocupe de ea, la fel cum știam că nu mă pot ridica la înălțime orice aș scrie. Dar nu m-am putut abține. I-am dat băiatului meu să citească ambele texte. Părerea lui?

“Prima parte este o poveste reușită. Ceea ce ai scris tu e doar o abureală de multe cuvinte în care nu spui nimic”. :)))

Comments
  • Vero June 21, 2016 at 6:59 am

    Sunt încântată fiindcă povestea mea ţi-a plăcut atât de mult încât ai vrut s-o continui. (Din partea mea, fost o încercare de a scrie horror pe tema “păsările”, pentru nu mai ştiu ce concurs, acum vreo 20 de ani. 🙂 Cu aceeaşi ocazie – lăsând horror-ul deoparte, am scris “Clocitorul Josh”.)

    Cred că băiatul tău a zis că “nu spui nimic” pentru că te-ai grăbit să ajungi la sfârşit, ai lăsat cititorii să-şi imagineze singuri prea multe. Cum a ajuns Hilde, dintr-o babă, o frumuseţe? Cum a ajuns să-şi facă rost de gosub? Cum a ajuns mai puternică decât sirenul conducător al oltzilor? Cum a ajuns sirenul să conducă oltzii?
    Dar poţi să scrii şi partea/părţile din mijloc cu ocazia unui alt joc/altor jocuri cu duzina de cuvinte – sau fără să fie nevoie de vreo ocazie specială. 🙂

    • Vienela July 4, 2016 at 8:53 am

      Ma fac eu mare candva si atunci te scot la pensie, iti ofer un venit substantial si te pun sa scrii, sa scrii, sa scrii toate povestile pe care le-ai gandit vreodata. 🙂
      Parca as prefera sa te las pe tine sa scrii continuarea sau partile de mijloc. Degeaba imi imaginez eu chestii. Cand vreau sa le pun pe hartie nu ies. :)))

  • Suzana June 22, 2016 at 4:45 pm

    Antrenanta poveste. Cred totusi ca tradarea costa, fara nici un dubiu sau semn de intrebare. Poate ar merita o continuare, asa cum spunea si Vero.
    O seara frumoasa si numai ganduri bune! 🙂

    • Vienela July 4, 2016 at 8:54 am

      Eu nu sunt chiar sigura. Sunt oameni care traiesc o viata numai din tradari si nu ii pedepseste nimeni. 😀

  • […] că nu e carte de dragoste în care să nu se vorbească despre o femeie misterioasă, capabilă să înfierbânte orice suflet de bărbat și chiar imaginația altor femei. De obicei e […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.