Skip to main content

Mini-jurnal zilnic (30 decembrie 2018)

După ce ne-am tot întrebat unul pe altul ce am putea face în ultima zi din an, am ajuns la concluzia că ar fi interesant să găsim ceva ce nu am mai încercat niciodată. Ocazia s-a ivit seara, pe 30, când mi-a ieșit în cale pe fb rugămintea unui domn. Și-a pierdut câinele și are nevoie de ajutor pentru a-l căuta. Ne-am entuziasmat imediat. Uite aventura pe care o așteptam. Din păcate, imediat ce am citit mai cu atenție anunțul, ne-am dat seama că ar fi destul de complicat. Câinele s-a pierdut la vreo 200 de mile de noi, într-o zonă înaltă (la 900 m) și greu accesibilă. Nu avem echipament de munte, nu cunoaștem zona, nu vrem să devenim, la rândul nostru, subiectul căutării.

Mă pregăteam să vă fac urările tradiționale (31 decembrie, ora 7 dimineața). Plănuiam să pozez instalațiile care clipocesc în geamurile vecinilor când mi s-a colorat camera de la niște lumini pe care nimeni, niciodată, nu ar trebui să le vadă. Noroc că a fost alarmă falsă și vecinii sunt ok (mai puțin cel de la parter, pe care soția, după o ceartă zdravănă, l-a ținut afară jumătate de noapte; cel mai supărat a fost Bruno – i-a lătrat verzi și uscate scoțianului de câte ori l-a auzit ciocănind în ușa încuiată și aruncând, fără jenă, câte o înjurătură la adresa partenerei ce stătea la căldură).

-Am încercat, pentru prima dată în viață, piure-ul de mazăre (delicios!)

-Castronelul din magazie e plin ochi cu bobițe pentru pisicuțele care ne vizitează (mese îmbelșugate tuturor!)

-Cu o lună în urma i-am spus fiului meu că urmărim un serial mișto pe netflix (The Last Kingdom). A râs și mi-a spus că ne pierdem vremea cu o porcărie. Aseară, din vorbă în vorbă, m-a anunțat că a descoperit un super-serial, care l-a făcut să piardă vreo două nopți: The Last Kingdom. 😀

-Am făcut rost de ouă de dinozaur. Le pun la clocit astăzi.

-Vecinul meu preferat, scoțianul pe care Bruno îl iubește, tocmai a bușit mașina unei doamne care, din întâmplare, a parcat în fața porții lui. Intenționat a lovit-o. Când Mihai mi-a spus că a găsit mașina noastră mutată și ușor lovită, i-am zis că e nebun. Acum am văzut cu ochii mei că tipul își păzește, cu forța, locul de parcare. A venit cu viteză mare pe străduța noastră (care e în formă de semicerc). Probabil văzuse deja că e cineva care încearcă să îi ocupe locul. Din doar două mișcări a parcat mașina și a proptit-o fix în cealaltă. Totul a durat trei secunde. Femeia de la volan a rămas încremenită. Nici ei, nici mie, care urmăream de la geam, nu ne-a venit să credem că se întâmplase așa ceva. Omul și-a băgat cățeaua în casă și s-a întors să explice gestul. Femeia îi blocase poarta, iar el nu ar fi avut cum să scoată altă mașină din curte (mai are două), așa că vina era a străinei. Biata femeie a plecat mulțumindu-i că nu o reclamă la poliție.

-Am găsit pe facebook o chestie care m-a făcut să râd: De ieri dimineață am început să văd urări de an nou. Cum mie nu îmi place să rămân în urmă, vă urez cu drag Paște fericit!

Lăsând gluma deoparte, vă doresc Un An Nou cât mai reușit! Să fiți sănătoși, liberi și fericiți! La mulți ani!

(vedere din sufragerie):