Skip to main content

Mini-jurnal zilnic – 16 ianuarie 2019

Știi momentul acela neplăcut când îți dai seama că îți lipsește un lucru de care ai nevoie? Începi să răscolești prin sertare, te învârți prin casă, încerci să îți aduci aminte unde și când l-ai folosit ultima dată. Te străduiești să îți păstrezi calmul, dar cu fiecare nouă clipă ești mai nervos, mai agitat. Era pe aici, pe undeva. Trebuie să fie. Știu sigur că l-am văzut. Unde naiba l-am pus? Nu pot să-mi aduc aminte și pace. Parcă l-a înghițit pământul. Ei bine, cam așa mă simt eu de la o vreme când intru pe facebook. Îmi apar tot felul de postări tembele care nu au nici o legătură cu preocupările mele. Plus o mulțime de reclame. Unde s-au ascuns toți cei care mă interesau și de care aveam nevoie?

Ieri mi-am comandat cărți (Împăratul-zeu al Dunei, Regatul sufletelor pierdute, Împăratul Ghețurilor, Ascensiunea stelară, Războiul la lumina zilei (a treia parte din seria Demon). Am avut toată seria Dune, am citit-o și recitit-o până am învățat-o pe de rost, apoi am vândut-o (când am trecut printr-o perioadă foarte grea). Mi-e dor de Leto, așa că am comandat numai cartea cu/despre el, cea care mi-a plăcut cel mai mult din toată seria. Demon – am citit primele două volume și acum vreau continuarea. Despre cărțile Anei-Maria Negrilă încă nu știu (mai) nimic. Vreau să fie surpriză. Cel mai probabil voi avea nevoie de bagaj suplimentar de cală la întoarcerea din țară (în primăvară), dacă o țin în ritmul ăsta. Acasă mă mai așteaptă încă un pachet, comandat în 2018.

Fost maidanezo-tomberonez imperial adunat de la o ghenă de gunoi din Ploiești, domnul Bruno are acum până și asigurare Platinum de viață în UK. Sperăm totuși să plătim degeaba pentru ea și maimuțoiul să fie sănătos până la adânci bătrâneți.

O seară cu cer senin în Scoția. Ne oprim pe trotuar și căutăm Steaua Polară. Vorbim despre planete, despre navigatorii de altădată, despre aurora boreală. Din senin, Bruno începe să latre și mă trage spre stradă, hotărât să ajungă la câinele care își vede liniștit de drum pe celălalt trotuar. După ce că sunt mai mereu cu capul în nori, acum umblu și cu ochii lipiți de stele. Dragul de el, noroc cu Brunuțu’ că mă trezește la realitate cum știe mai bine!

Miezul nopții. Plictiseală maximă. Somnul refuză să vină. Mihai dezmorțește atmosfera explicând de ce am plecat din România:

Comments