Skip to main content

Miezul nopții

Miezul nopții, cu ale sale umbre tremurate, cu spirite ce nu-și găsesc odihna, cu poeții care își plâng sau cântă iubirile, pe mine m-a găsit făcută ghem în patul deodată mult prea mare. Mă acopereau trei pisici și-mi învelea picioarele un câine. Mi-era cald și bine în noaptea clar-obscură, purtătoare de amintiri nebune cu un câmp plin de cimbrișor, cu grâu legănat în vânt, cu gânduri care fac echilibristică într-un pahar cu vise. Le era bine și lor, viselor. Culcușite în genele somnoroase, legănate de torsul mâțelor, ele creșteau parfumate și tot mai coapte.

Țintuită dincolo de frunzele catalpei, luna cu greu își putea strecura câte o rază în întunericul camerei. Nici măcar nu știa că multe dintre vietățile pământului au învățat să se descurce în lipsa ei folosind alte simțuri. Cu părul împrăștiat peste pernă, formând parcă un soare darnic, cu raze lungi, am întins mâna spre ghemul care muncea de zor la coperta cărții uitate în pat. Simțurile mi-au spus că era Ursula, drăcușorul cu blănița catifelată și dințișorii bine ascuțiți. I-am stricat plăcerea de a se considera autodidactă, ascunzând cartea în bibliotecă.

Somnul a venit imediat, dornic să alunge durerile unei zile prea lungi, grijile de tot felul – ele-mi sunt permanenți companioni oricum, dar și zâmbetul de prostovană care mi s-a lățit pe obraz de când mi-am văzut (aproape) toate treburile rezolvate. Au mai rămas în jur de două săptămâni până la marele eveniment. Sunt emoționată, însă într-un mod plăcut. Nerăbdarea mă face uneori să freamăt, să ies din casă cu motiv sau fără, iar alteori să am impresia că timpul s-a oprit în loc.

La miezul nopții, când somnul era dulce și odihnitor, liniștea s-a spart în cioburi cu glas de clopoțel. Era sunetul pe care îl urăsc cu toată ființa mea, probabil pentru că la asemenea ore nu poate anunța decât rele. Am încercat să țin ochii deschiși, dar nu am reușit. Mă usturau și-mi lăcrimau. Nu puteam vedea cine m-a trezit din somn. Telefonul a sunat iar, parcă nerăbdător, parcă mai grav. Cu vocea tremurând, am spus:

-Alo!

-Ce faci, iubito? De ce nu ai răspuns când am sunat prima dată?

-Dormeam… Ai pățit ceva?

-Nu. Sunt în pauză. Mănânc un sandviș și mă gândesc la tine.

😀

Comments
  • Lubița September 8, 2017 at 1:04 pm

    Ce frumos,ai putut să mai adormi??❤❤❤

  • Andra September 8, 2017 at 11:02 pm

    Unii dorm… altii citesc!

    • Vienela September 9, 2017 at 7:51 am

      Unii incearca sa le faca pe amandoua in acelasi timp. Am adormit aseara cu cartea pe piept. :)))

  • Claudia September 10, 2017 at 11:32 am

    Asta da,declaratie de dragoste.😍 Cred că dorul îşi spune cuvântul. 😉 💑

    • Vienela September 12, 2017 at 9:12 am

      Ehe, as putea scrie un intreg roman despre aceste cateva luni. :))

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.