Skip to main content

Mi s-a furat o zi

Terminasem clasa a 8-a, intrasem la liceul dorit şi mă aştepta o vacanţă lungă, pentru care îmi făcusem planuri un an. Dar mama a hotărât să îmi petrec varala o mătuşa de-a ei, la Moreni. Nu m-a deranjat prea tare, pentru că bătrânica avea o gospodărie mare într-un orăşel cu trei blocuri. Întâlneam la tot pasul flori deosebite, vedeam vacile întorcându-se de la păscut, aveam o prietenă de aceeaşi vârstă cu mine şi mai ales găseam fructe din belşug.

Nemulţumirea mea era legată de zgârcenia acestei mătuşi, care nu îmi dădea bani nici de îngheţată măcar(dar mi-a lăsat moştenire 5000 de lei) şi care ascundea într-o cameră zeci, sute de borcane cu dulceaţă zaharisită, preferata mea. Mă servea după-amiaza cu o linguriţă de dulceaţă şi un pahar de apă rece, de parcă eram un musafir de altădată, venit în vizită pentru o jumătate de oră, ca în piesa lui Caragiale.

Am descoperit după câteva zile că avea beciul plin de sticle şi borcane goale. Din acel moment nu am mai dus dorul banilor. La ora 14, când mătuşa îşi făcea somnul de frumuseţe, eu şi Tatiana, prietena mea adolescenta, spălam de zor sticle şi fugeam să le vindem.

Cu banii câştigaţi, mergeam în centru, unde venise un fel de parc de distracţii în miniatură, compus din maşinuţe buşitoare şi lanţuri învârtitoare. Adoram să mă dau în acele scaune legate cu lanţuri, mi se părea că zbor, eram extaziată. Când terminam banii, fugeam înapoi la mătuşa, pe strada căreia erau nişte leagăne. Acolo ne pierdeam restul după-amiezii, dându-ne uţa şi cântând.

Într-o zi ne-au urmărit doi băieţi care lucrau la maşinutele buşitoare, au intrat în vorba cu noi, ne-au cântat şi ne-au împins leagănele. Aşa ne-a găsit mătuşa pornită în căutarea noastră.

De acolo a început coşmarul. I-a telefonat mamei mele, s-a făcut consiliu de familie, toţi m-au certat, mi-au vorbit despre morală, despre pericolele la care ne-am expus şi mi-au interzis să mai ies din casă. Am fost atât de jenată, m-am speriat atât de rău, încât am adormit plângând în hohote.

Am vrut să îi povestesc lui Vladimir cum le scurtam zilele mătuşilor în vacanţe şi am ajuns să povestesc cum mi-a furat această mătuşa o zi din viaţă.

Când m-am trezit, mi s-a spus că dormisem 34 de ore. Am pierdut o zi din viaţă, o zi în care nu am ştiut de mine, nu am fost prezentă şi pe care nu o voi recupera niciodată.

 

Comments
  • Claudiu July 20, 2012 at 5:47 am

    N-am mai mancat miere zaharisita de ani de zile. Imi placea si mie cand eram mic. Stricam borcanele bunicii cu lingura, ca tot incercam sa desprind cate-o bucatica de miere.

    • Vienela July 20, 2012 at 6:07 pm

      Nici eu nu am mai mancat. Dulceturile mele nu se zaharisesc, iar miere cumpar tot mai rar.

  • arakelian July 20, 2012 at 6:26 am

    unele mieri se zaharisesc de la sine. Mierea de floarea soarelui, de rapita se zaharisesc mai repede. Eu am ajuns sa cumpar numai meire zaharisita, stiu ca este sigur curata.

    pe de alta parte, cu matusa ta…eu pot sa zic ca de aia a avut sa iti dea mostenire 🙂 . Ca a fost strangatoare 🙂 Eu am in familie extreme din astea – unii care cheltuie de felul lor absolut tot ce castiga, imediat – si mereu au apelat la imprumuturi(nerambursabile, haha). In cealalta parte, am bunica ( si vreo 2 matusi) calculate, ordonate, bine, nu cu beciul plin de borcane si sticle goale, dar care aveau reguli de genul: vin banii, cumpar sa am rezerva in camara, sau pun ceva deoparte ( avea tataia regula de macar 10%). Vazuti zgarciti de ceilalti, dar apreciati pt autonomie si verticalitate.

    • Vienela July 20, 2012 at 6:09 pm

      Avem si noi printre neamuri si mai darnici si mai zgarciti. :))
      Ba cred ca se poate zaharisi orice contine zahar. Este destul sa dea de putina apa.

  • addicted July 20, 2012 at 6:36 am

    La noi sta mierea atat de mult in borcane incat singurica se zahariseste – asta inseamnand ca e naturala, nu!? 🙂

    • Vienela July 20, 2012 at 6:09 pm

      Insemnand ca ai putea trimite neamurilor, daca tie nu iti place. :))

  • Dana July 20, 2012 at 6:39 am

    Am si eu amintiri asemanatoare, dar cu bunica… care, saraca, avea atata grija de mine, incat mai aveam putin si deveneam anti-sociala 😀

    • Vienela July 20, 2012 at 6:10 pm

      :)) Iar eu, datorita bunicii, in prima parte a copilariei am stat de vorba mai mult cu babute decat cu copii. :))

  • Radu July 20, 2012 at 7:09 am

    Dulceata zaharisita si sticle goale 🙂
    Cel mai mult imi placea cea de trandafiri, cirese albe, cirese negre.
    La sticle goale preferatele mele erau cele de sampanie ca erau 3 lei bucata 🙂

    • Vienela July 20, 2012 at 6:13 pm

      Dulceata de cirese amare fac aproape in fiecare an, dar de trandafiri nu am mai mancat din copilarie. Inca simt in nari aroma.
      Ai mei nu prea cumparau sampanie, iar matusa avea sticle adunate de cand era fata. La unele spalam minute bune. :))

      • Radu July 21, 2012 at 6:00 am

        Pai si eu le spalam, ca nu le primea altfel.
        Dar vanam sticlele de sampanie ca erau 3 lei fata de 1 leu celelalte si nu prea gaseam ciobite.
        Era un vin spumos care era foarte popular in Tecuci :))

  • OchiiVerzi July 20, 2012 at 7:37 am

    asa se spune, ca mierea naturala este cea care se zahariseste dar revenind la dulceata … tin si eu minte cand eram copil ca una din “deliciile” dupa-amezilor era dulceata sau serbetul cu apa 😀

    • Vienela July 20, 2012 at 6:14 pm

      Serbettt. Nu am mai mancat din copilarie, de cand s-a imbolnavit sora mea de hepatita. Era singurul dulce pe care avea voie sa il manance. Serbet de lamaie. In perioada aia mi-am mancat portia de serbet pe toata viata. :))

    • Radu July 21, 2012 at 6:02 am

      Cotoare de gutui, mere etc si iese serbetul!

  • aA July 20, 2012 at 8:22 am

    vindeam si eu in copilarie sticle din camara vecinei, noi nu prea aveam, habar n-am ce facea mama cu ele.
    cat despre ziua pierduta… sunt convinsa ca mai ai multe in fata si depinde doar de tine sa le faci memorabile!

    • Vienela July 20, 2012 at 6:27 pm

      Fiecare zi este intr-un fel sau altul memorabila, dar unele amintiri stau ascunse ani intregi pana se hotarasc sa iasa la iveala.
      Vecina nu zicea nimic de sticle? :))

  • Mirela July 20, 2012 at 8:30 am

    Mi-ai trezit amintiri din copilărie…dulceață zaharisită, sticle pe bani, iată ce comori simple, dar care ne umpleau viața și vacanțele copilăriei. Ciudat cât de morali am fost noi…Cât de mult ne durea o ceartă, o mustrare…Frumos articol, mi-a plăcut. Să ai o zi frumoasă!

    • Vienela July 20, 2012 at 6:28 pm

      As vrea sa cred ca mai exista copii sensibili, copii care sa inteleaga ceva din greseli.
      O zi buna si tie, Mirela.

  • CostinC.info July 20, 2012 at 8:33 am

    Ce fel suna “Am pierdut o zi din viaţă, o zi în care nu am ştiut de mine, nu am fost prezentă şi pe care nu o voi recupera niciodată.” … Oricum… Dupa cum povestesti mi se pare ca ai petrecut vacante frumoase la acea matusa. :> 🙂

    • Vienela July 20, 2012 at 6:29 pm

      Am multe amintiri frumoase din copilarie si din vacantele petrecute la Moreni. 😉

  • zdwub July 20, 2012 at 10:36 am

    Ai pierdut o zi, dar cu siguranta ai recuperat ;))

  • adelinailiescu July 20, 2012 at 12:08 pm

    Deci tu ai inventat recicloniada! Bine ca ti-ai facut somnul de frumusete pe cativa ani in avans .

    • Vienela July 22, 2012 at 6:08 am

      Nu, eu doar am profitat de inventiile altora si de spiritul gospodaresc al matusii. :))
      Deci asta a facut sa am atata succes la baieti in anii care au urmat… :)), somnul de frumusete de atunci. :))

  • Intuneric July 20, 2012 at 2:10 pm

    Inca n-ai ajuns in punctul in care o zi sa conteze intr-atat.
    Si ti-as putea da o gramada de motive pentru care ziua aceea n-a fost pierduta.

    Eu acum as da orice pentru 34 de ore neintrerupte de somn, de liniste si de uitare.
    De fapt, nu eu…

    • Vienela July 22, 2012 at 6:25 am

      Intr-adevar, atata timp cat suntem sanatosi(sau ni se pare ca suntem), nu dam importanta minutelor, orelor sau zilelor.
      Am ascultat aseara un faimos discurs tinut de Steve Jobs, care mi-a lasat multe teme de gandire, inclusiv despre timp. Spunea la un moment dat ca a fost marcat de vorba “Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate”. Arunca-ti un ochi si tu, daca nu il stii deja. http://www.gandul.info/international/testamentul-lui-steve-jobs-8842683

      • Vladimir July 22, 2012 at 6:30 am

        Pai da, dar trebui sa ajungi ca el, sa stii ca mori, ca sa o poti pune in aplicatie pe bune :D. Altfel oamenii sunt setati sa piarda timpul, sa se complaca, sa faca rezerve de energie si sa se blocheze in idei preconcepute sau de imagine. Cand ajung sa se prinda de idea citatului de mai sus, sau de alte idei din discurs (dar chiar sa le inteleaga) este cand sunt ei insisi in situatia aia. Adicatelea nitel cam tarziu :))

        • Vienela July 22, 2012 at 6:35 am

          Ma gandeam aseara ca sunt eu defecta, ca nu ma pot concentra indeajuns pentru a trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima si imi propuneam sa incerc sa ma schimb. Dar nu ma ameninta nimic deocamdata si asta face ca citatul sa isi piarda putin din forta.

  • Vladimir July 20, 2012 at 3:59 pm

    Hehehe ce bijnita as afi facut si eu cu borcanele alea. Si bunicul meu era zgarcit, da’ nici borcane n-avea. E adevarat ca, precum matusa ta si el mi-a lasat mie toti banii. Da’ nu de drag, nici nu prea avea de ales. Cand a murit el ramasesem singurul baiat din familie :)).
    Cat despre somnul ala, wow…ce fata cuminte erai. Pe mine ma lasau urletele alor mei complet rece. Nici macar…faceam misto si o incasam si mai rau.

    • Vienela July 22, 2012 at 6:32 am

      Eram invatata sa mi se ofere bani ori de cate ori ceream, cu conditia sa ii justific. Nu mi se mai intamplase sa ies din casa fara bani in buzunar. :))
      Poate pentru ca eram fata si inca micuta de varsta. Ionut este altfel, face doar ce vrea si doar cand vrea. L-am si incurajat sa fie asa, sa aiba personalitate, sa ia decizii singur, dupa ce intoarce problema pe toate fetele.

  • elly weiss July 21, 2012 at 9:30 am

    Stiind-o asa de stricta cred ca n-as fi indraznit sa iau acele borcane si sticle sa le vand. Rude de toate felurile am si eu si mai zgarcite sau mai bine-zis calculate dar si din cele care stau chinuindu-se de la o datorie la alta.
    Imi pare rau de ziua ta 🙁 Eu, venind dintr-o tabara, in copilarie, atata de obosita am fost ca am dormit 25 de ore continuu. Deci mai ai o tovarasa. Si eu am pierdut o zi, insa n-am pe cine face raspunzator :))

    • Vienela July 22, 2012 at 6:37 am

      Probabil in conditii normale nici eu nu as fi indraznit, dar era o situatie fara precedent-Vienela fara bani de inghetata. :))
      Nici nu ai de ce sa faci pe cineva raspunzator, veneai dintr-un loc care iti oferea amintiri placute pentru foarte mult timp. BUN VENIT IN CLUB. 😉

  • Alex Costea July 21, 2012 at 9:42 am

    Cam peste tot la tara vad ca bunicii aveau borcane goale ascunse pe undeva:)) si bunicii mei la fel..si cam acelasi lucru faceam si eu, numai ca faceam cu acordul lor:D

    • Vienela July 22, 2012 at 6:38 am

      Si la oras aveau oamenii sticle in camara. Cel putin la noi acasa erau mereu, dar nu aveam acces la ele. Voi povesti intr-o zi din ce cauza. :))

  • Nu sunt de măritat | Iubesc Viaţa July 25, 2012 at 2:54 pm

    […] în faţa blocului, cu mici ieşiri într-un orăşel în care mama avea nişte mătuşi, mereu mi-am dorit să fi avut neamuri la ţară, într-un sat […]

  • Happy Weekend 18 | Iubesc Viaţa July 27, 2012 at 4:23 am

    […] Moreni şi am pierdut legătura. Ne-am regăsit cu ajutorul Facebook-ului şi ieri, exact după ce am scris despre orăşelul în care mi-am petrecut o parte din vacanţe, m-a sunat să îmi spună că este în Ploieşti şi […]

  • Chemarea naturii | Iubesc Viaţa January 25, 2013 at 7:22 am

    […] Mătuşa mamei mele mă aştepta mereu în faţa casei, zâmbind cu gura până la urechi, fericită că nepoata o vizitează, că nu a uitat-o. Era micuţă de înălţime şi grasă; atât de grasă, încât abia se mişca. Simţeam nevoia să o ajut, să o protejez, să fac ceva pentru ea. Aş putea începe prin a mătura curtea şi casa. Poate că ar trebui să curăţ şi florile, să dau găinilor de mâncare şi să repar uşa care duce spre beci. […]

  • […] spun că este oraș, însă mie, venită dintr-un loc unde toate clădirile au cel putin patru etaje, iar autobuzele […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.