Skip to main content

Mașini de vânzare

Mă rugase săptămâna trecută un prieten să îl ajut să-și vândă mașina. Sigur, dacă efortul meu ar fi dat roade, aveam promis un suc de calitate, așa că am dat anunt pe facebook, pe mess, am vorbit cu alțiprieteni, i-am spus soțului meu să ducă și el vestea mai departe. Habar nu aveam ce înseamnă toate acele date tehnice cu care era împopoțonat anunțul, așa că nici suma cu care o vindea nu mi-a spus mare lucru.

Abia când s-a uita soțul meu la anunț am aflat că mașina se vindea la un preț mult prea mare pentru dotările pe care le avea, mai ales că nu avea plătite nici taxele alea obligatorii. Nu mi-a venit să cred că este chiar așa, motiv pentru care soțul meu mi-a arătat și alte masini de vanzare, aceeași marcă, același model, dar la prețuri undeva la jumătate, chiar și cu mai multe dotări ce fac viața ușoară soferului și pasagerilor.

Din acea clipă, am avut convingerea că prietenul nu își va vinde nicicând mașina, dacă nu lasă nimic din acel preț mult prea umflat. Dar nu cumva nebun este cel care dă banii respectivi, când ar putea avea aceeași mașină la un preț decent? Soțul meu spune că omul care este hotărât să își cumpere mașină, nu aruncă banii în vânt, cum fac femeile când vine vorba de un ruj sau o fustă, ci se documentează temeinic înainte, compară prețuri, mărci și dotări, verifică pe site-urile de specialitate, discută cu prietenii.

Nu îl pot contrazice, pentru că este posibil să aibă dreptate. O mașină nu o cumperi pentru trei zile, și nici nu arunci banii în vânt, când ai atât de multe opțiuni. Atunci, ce motiv are un bărbat să umfle cu mult peste 1000 e euro prețul unei mașini second hand, când știe că nu va putea găsi cumpărător?

Comments
  • Adrian Manea March 12, 2014 at 9:37 pm

    Poate nu vrea să o vândă! Doar se face…

  • Dana Lalici March 13, 2014 at 5:44 am

    Vienelea, stii cum se spune: nu e prost cel care cere, ci ala care da…:)

  • alin March 13, 2014 at 8:44 am

    Zau ca asta ma gandeam si eu de multe ori. Vad niste preturi la anunturi auto de ma ia durerea de cap, zici ca sunt suflate in aur masinile alea ! Si cand o sa o vand pe a mea stiu ca nu o sa iau decat jumatate din pretul de “piata” al modelului ei, fiindca ala e pretul real !

    In ultimii 2 ani am cheltuit cu ea, tot cat am dat pe ea, cam 2500 euro.

  • Radu March 13, 2014 at 2:01 pm

    Păi şi cu sucul cum a rămas? 🙂

  • Javra March 15, 2014 at 8:19 pm

    Vei rămâne însetată în baza vânzării acelei maşini.

  • Andra March 16, 2014 at 8:01 pm

    Poate asteapta vreo ruda ceva mai instarita si cu dare de mana, sa o tepuiasca in felul acesta. Caci altfel nu ar trebui sa se ajunga la vreo vanzare. Intr-adevar, la masini te uiti ca la un examen medical, cu cea mai mare atentie la toate aspectele.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.