Nori grei de ploaie, ameninţători prin aspect, strivesc oraşul aurului negru, oraş ce în această seară are pulsul crescut în zona unde sunt aşteptaţi musafiri de vază. Este o oază de verdeaţă despre care eu scriu des, pentru că des îmi caut liniştea acolo. Pentru această seară, apa din bazinul imens ce răcoreşte parcul a fost scoasă. În locul ei, poate fi văzută o mare de oameni de toate culorile, care dansează şi urlă pe muzica băieţilor de la Viţa de vie. Scena a fost montată în mijlocul bazinului, pe insulă.
Ne bucurăm alături de ei, cântăm şi ţopăim, însă gândul nerăbdător anticipează momentul în care pe scenă vor urca cei de la Cargo. Alături de mine cântă Mihai şi un vechi prieten al nostru. Am vrut să fim în miezul acţiunii şi am reuşit. Stau cu mâna pe gentuţă, pentru că am în jur mulţi oameni bronzaţi din naştere. Nu înţeleg ce caută aici, dacă nu cântă Guţă sau Salam. Felicit în gând primăria pentru astfel de iniţiative, pentru că ele educă populaţia. Un spectacol gratis atrage multă lume şi poate educa gusturile muzicale. Rockul este mai bun decât maneaua, nu?
În faţa mea s-a făcut cerc. Rockerii şi-au început joaca violentă. Se izbesc unii de alţii; cad în praful amestecat cu bere; se ridică mâini protectoare; cei căzuţi sunt ridicaţi imediat. Un bocanc greu mi se rezeamă pe picior, lăsându-mi o amintire ce va dura probabil câteva zile. Printre nebunii care urlă în noapte versurile melodiei Noaptea vrăjitoarelor (Cargo), în timp ce plimbă un bidon de bere din mână în mână şi se lovesc unii de alţii în acel joc specific rockerilor, îmi văd băiatul. Este plin de noroi, roşu la faţa, entuziasmat, la fel cum sunt şi prietenii pletoşi din gaşca cu care iese de obicei.
Mă acceptă fără rezerve printre ei, iar acest lucru îmi spune că sunt încă tânără şi ştiu să mă bucur de orice moment al vieţii. Nu beau cu ei, pentru că am limonada mea cu mentă, nu intru în joc, pentru că nu este locul potrivit femeilor, însă cântăm împreună şi ne privim de parcă am fi de când lumea prieteni. Niciodată nu am stat atât de aproape de rockeri împătimiţi la concerte. În această seară, toţi sunt prieteni cu toţi. Este o atmosferă incredibilă, greu de descris în cuvinte. Plouă rău şi nu ne pasă. Vom alunga norii cu cântecele noastre, uniţi într-o seară magică.
Deodată, cei din faţa mea se întorc cu spatele la scenă, într-un gest care în prima clipă mi se pare extrem de nepoliticos faţă de formaţia Cargo. Mâinile se ridică în aer şi timpul stă o clipă suspendat. Nimeni nu mai cântă! Un glas puternic rupe tăcerea, într-un ritm aproape muzical, antrenând marea de oameni: “M_ _e la ţigani! M_ _e la ţigani! M_ _e la ţigani!”. Simt cu toată fiinţa puterea de manipulare a acestui gest, simt că aceşti rockeri ar putea schimba lumea, dacă şi-ar dori. Mi se pune un nod în stomac. Acest bărbat ras în cap şi plin de tatuaje poate influenţa masele!
Mă uit în jur, să văd reacţiile celorlalţi. Îmi dau imediat seama că marea de oameni de toate culorile şi-a schimbat aspectul. Toţi au pielea albă acum! Suntem o mare de oameni albi! Nici măcar unul dintre bronzaţii din naştere nu a rămas pe aici! Au dispărut de parcă nu au fost niciodată! Pot lua mâna de pe geantă, pot ridica ambele braţe în sus, pentru frumoasele balade rock cântate de Cargo. Mă abţin deocamdată. Este un moment solemn, spart repede de berea care zboară din pahare peste capetele noastre.
Suntem o mare de oameni albi şi undeva, ascuns în adâncul sufletului, este sentimentul de apartenenţă, de solidaritate, de bucurie şi de răzbunare pentru toate clipele în care eu, om cu piele albă, crescut într-un oraş plin de rromi, m-am simţit umilită de comportamentul urât al celor bronzaţi din naştere. În aceeaşi clipă, înţeleg că aşa nu facem altceva decât să îi înrăim, să adâncim prăpastia dintre ei şi noi. I-am gonit dintr-un loc unde începuseră să se simta bine. Dansaseră alături de noi pe muzică rock, băuseră bere alături de copiii noştri, iar acum erau ostracizaţi. Marea era albă!
Rock-ul e cel mai bun! si asa graviduta m-as fi aruncat in valurile albe putin. :)
:))) Data viitoare te iau cu mine, sa ne leganam impreuna pe acele valuri albe. ;)
Ma surprinde gestul celor de la Cargo. O sa le sara in cap toate asociatiile de discriminare a romilor.
Nu cei de la Cargo au facut-o, ci rockerii din public, din senin.
Nu ştiu ce să zic. Îmi pare o manifestare extremistă. Şi eu cred că aşa îi înrăim şi adâncim prăpastia.
E a doua oara cand ma uimesti cu o astfel de reactie. Chiar daca simt de multe ori nedreptatea datorita lor nu am putut niciodata sa ma manifest asa. Se descurca Mihai si pentru mine in acest sens. Cat despre Cargo…hmmm…..frumos şi placut sentiment sa-i asculti live!
Mie imi place muzica rock , insa ma inspaimanta manifestarile acelea cu tavalitul in praf!
Imi amintesc primul concert Scorpions la Bucuresti…m-am refugiat in tribune , unde nu era mai nimeni si am lasat insotitorii mei pe arena stadionului , unde au stat ca sardelele.Categoric , imi place muzica rock , nu si variatele sale forme de manifestare empatica! :D
Zici ca Cargo a facut asta? Ufa…ciudata manifestare.Sufletu-mi aproba , mintea-mi respinge!
Nu, nu formatia Cargo! Ei au cantat frumos si au creat o atmosfera unica, magica. Baietii din public au intors spatele formatiei si i-au alungat pe cei care nu aveau pielea alba.
HM…nu a fost un gest frumos , mai ales intr-un loc unde oricine avea dreptul sa vina sa se distreze.Ce au ei fata de tingani , e treaba lor , asta nu insemna ca ii face partasi la problema lor si pe ceilalti oameni ce se distrau acolo.
Fiecare dintre noi avem cate o problema , asta nu inseamna ca trebuie sa implic pe toata lumea in treaba mea.
Desi recent am avut in familie un eveniment in care a fost implicata fata mea versus un tigan , asta nu inseamna ca am sa fac revolutie in Operei si am sa injur tot neamul tiganesc ca unul de-al lor a avut o manifestare necivilizata (desi fiica-mea e traumatizata).Putea fi , la fel de bine , o alta persoana , nu neaparat un tigan.
Oare chiar pentru concert au venit?
Ori de cate ori mi se parea ca e posibila coabitarea, intervenea ceva si rupea echilibrul. Nici nu (mai) indraznesc sa sugerez solutii…
Mda, nasol. N-arata decat ca Romania e inca rau de tot in urma cultural. Ca batranii nu-s toleranti e de asteptat, dar ca pustimea si adultii tineri au ramas cu educatia printr-un ev mediu cultural e de-a dreptul ingrijorator. Mai ales cand vorbim de tipi care, macar statistic, reprezinta clasa de mijloc. Mno, sa speram ca se educa pe masura ce mai cresc. In orice caz eu de mult am incetat sa mai compatimesc romanii care patesc ceva din cauza tiganilor. Chiar daca nu tipa toti rahatul de mai sus, multi aproba tacit. Si atunci isi merita soarta. Nu ostracizezi voit si mandru o intreaga populatie si apoi sa te astepti sa nu existe consecinte. Si mai e un mic aspect. Genul asta de atitudini prostute si urlete tembele cam netezesc granitele dintre romani si tigani, zau asa. Nu asa-ti arati superioritatea culturala ci una echivalenta. E de toata jena.
In acel moment m-am gandit ca nu trebuie sa mire pe nimeni daca astazi tiganii vor bate ca la fasole la rockeri, cand ii vor prinde singuri pe strada. Mi-a fost rusine ca ma aflam acolo, desi o secunda m-am bucurat, m-am simtit razbunata pentru cei 42 de ani traiti aici, unde ei incearca sa preia controlul.
Pai nu, stai, inteleg ca te supara indivizii, mai ales cand rup, distrug, fura sau te sperie. Si eu sunt om si eu ma enervez la fel si te inteleg perfect. Dar solutia nu e exterminare, nu e gonirea lor de la concerte (chiar daca erau acolo la furat). Solutia e rabdarea si educatia. O educatie care merge exasperant de lent din pacate. O integrare inceata. Dar si un respect reciproc. Cand dispretuiesti un om… nu te poti astepta sa te admire si imite, nu? Daca ii zambesti sincer unui tigan in autobuz si nu te gandesti din start ca e hot de portofele, sigur nu-ti fura portofelul chiar daca era acolo la furat. Sunt OAMENI si ei! Vor reactiona exact ca tine!
Voi nu ati fi deranjati sa se urle la un concert din Italia “m*** romanilor!”? Nu v-ar deranaja daca ati fi in occident sa se dea lumea cu un pas in spate cand spuneti ca sunteti romani? Ia sa aveti si un pic alta culoare sa se faca loc in jurul vostru cand urcati in autobuz? Cum v-ar placea? I-ati placea pe aia care va fac asta? Sau i-ati ura? N-ati vrea sa le crapati capul fiindca indiferent de ce sunteti si ce faceti de fapt pentru ailalti sunteti hoti si criminali? Nu v-ar face chestia asta sa nutriti ganduri…cam criminale? Eeeeh…asa e, EXACT asa simt ei! :D. Si zau, mie nu mai mi-e mila si nici nu mai compatimesc romanii cand striga francezii sau italienii slogane rasiste la adresa romanilor. Uite asa au si romanii parte de tratamentul pe care-l aplica in propria tara :D. E pedeapsa dumnezeiasca, zau asa! :))
Stii ce este dureros? Ca nu parea a fi un eveniment singular. Mi-au lasat impresia ca nu urlau acele cuvinte pentru prima data. Este ca in primul an de scoala, cand copii de romani si de tigani se intalnesc in clasa. Cei ce vin din familii unde ura fata de alte natii este mare, ii vor da deoparte pe tigani. Asta le scade sansele de a invata, de a se educa, de a se integra, le scade increderea in oameni si in ei, facandu-i mai tarziu sa abandoneze si sa devina cei de care ne ferim. Am vazut multe invatatoare care ii aseaza in ultimele banci pe tigani, inca din prima clipa. Ce sa inteleaga ceilalti copii?
Dragă Vienela, pentru mine cu totul altceva înseamnă un concert de rock, muzica rock, starul rock sau iubitorul de muzică rock. Eu ascult rock de-o viață, cot la cot cu muzica clasică, dar nu mă număr printre cei care se manifestă așa. O bună parte din cei descriși de tine aici nu-mi aduce absolut deloc aminte de oamenii frumoși cu care am cântat, acum câțiva ani la București, sau la Iron Maiden, sau acum o lună la concertul Deep Purple de la Arena Cluj. Și nu, beția nu are parfum, beția de alcool are doar duhoare. Prefer de o mie de ori limonada ta cu mentă! Mă abțin să mai spun ceva despre țigani, pentru că de câte ori am făcut-o, am fost greșit înțeleasă.
Dar am eu eu așa, un obicei, să intru doar la concertele organizate, cu bilet, cu pază, unde omul se distrează frumos și în deplină siguranță. Era ideal ca Primăria să aducă și gardieni publici, nu poți ști ce se poate întâmpla. Lipsa oamenilor de pază a fost vizibilă. Asta pentru că aminteai tu ceva de poșetă și cunosc sentimentul.
P.S. Dacă cei care cântă nu se opresc la asemenea manifestări, înseamnă că le aprobă. Oare cât va mai trece să înțelegem și noi că la un concert se păstrează o atmosferă propice manifestării artistice, fie că acolo cântă Pink Floyd sau Cargo?! Ai scris ca de obicei, interesant, bine, clar, parcă văd fiecare secvență…Și înțeleg mesajul. O zi frumoasă îți doresc!
Parcul era plin de gardieni, politisti si jandarmi, care au intervenit prompt de cate ori au iesit certuri intre tigani si rockeri. Nu s-au bagat atunci cand rockerii se jucau atat de violent, poate pentru ca stiau ca este ceva obisnuit. Cand a avut loc acel incident, nu am vazut nici o reactie din partea jandarmilor… :(
Ma bucur ca macar in acel moment, baiatul meu s-a tras intr-o parte, parca separandu-se de grupul care instiga la rasism.
Pai asta zic ca e ingrijorator! Ca jandarmii aproba tacit. Ma bucur insa ca exista tipi ca Ionut fiindca astia sunt viitorul tarii, nu prostanii ceilalti. Stii cum e? Culegi ceea ce semeni. Semeni educatie, o duci bine si mergi linistit pe strada. Semeni ura, ura culegi. Si nu culeg ura doar ce-i ce-au semanat-o. Poate o culegi si tu, sau Ionut, sau nevasta-mea sau altii la fel de toleranti. Tocmai de aceea nu trebuie ignorate genul asta de manifestari. Fiindca au consecinte nasoale si pentru ce-i ce nu ar trebui sa le suporte.
Intr-un fel ii inteleg pe jandarmi, pentru ca zilnic se lupta cu gastile care fura si deranjeaza oameni nevinovati, insa nu e deloc cinstit si nici benefic pentru societate.
Mi-a crescut inima vazandu-mi baiatul ca intelege, chiar si baut, implicatiile unui asemenea comportament.
Băiatul tău e deosebit, Vienela, l-ai crescut și educat foarte bine și îmi place că sunteți prieteni!
Păi nu mi se pare ceva obișnuit să se tăvălească cineva, beat fiind, în praf…chiar n-am văzut la concerte așa ceva și nu e permis cu sticle/conserve/peturi de bere. Cu o asemenea pază pare și mai greu de înțeles totul, au aprobat tot… Totuși, finalul tău spune ce gândești, în mod explicit. Acel grup rasist nu era alcătuit din amatori de muzică rock, de fapt de niciun fel de muzică. Cine iubește muzica, nu se pretează la asemenea manisfestări violente. Și nici țiganii nu veniseră, poate, pentru concert…Mulțumesc pentru precizări. :)
Au un joc (destul de violent pentru gusturile mele): fac cerc si in el se aduna baieti care pe ritmul muzicii se izbesc umar in umar. Bauti fiind, in aglomeratie, dar si de dimensiuni diferite, se dezechilibreaza si cad. Am remarcat sa imediat ceilalti se opresc, ca nu cumva din greseala sa il atinga pe cel cazut. Stiam de joc, dar nu vazusem de aproape nebunia!
Multi dintre tigani mi-au dat impresia ca se bucurau de muzica si incercau sa danseze si sa repete versurile. Se distrau, ceea ce m-a uimit si m-a bucurat. Poate ca printre ei erau si hoti, dar refuz sa cred ca toti venisera la furat.
Ah, am uitat sa specific ca Ploiestiul serbeaza zilele berii (nu conteaza marca). Bazinul era plin de gherete unde se vindea bere…
Ca sa mai adaug ceva ca tare m-am enervat. Eu rar am vazut popor mai xenofob. Cand nu-s rromii sunt ungurii si cand nu-s ungurii sunt rusii. Zau ca mie numai in Romania mi s-a urat sa ma intorc acasa in aia mamei mele si numai in Romania nu mi-a vandut o doamna pere fiindca aveam accent rusesc si i-am raspuns la injuratura ca nu sunt basarabean ci rus moscovit. Ca basarabean poate imi vindea totusi si mancam o para, de ce dracu’ n-am tacut? :D. De unde superioritatea aste pe neamul romanesc eu nu stiu, ca nu l-am vazut cu prea mari contributii la patrimoniul cultural al umanitatii. Acum evident nu zic ca toti sunt asa, dar suficienti cat sa dea tonul natiei. Noroc cu blogosfera si cu prietenii romani ca asa mai cunosc si eu oameni foarte toleranti si misto. Fiindca daca n-as cunoaste romani altfel decat la TV (precum va “cunosc” colegii mei occidentali, adica cu ce aratati VOI Europei) si as vedea ce povestesti tu, as avea doar un dispret profund pentru asa o natie :(.
Uite, asa imi este rusine de tine, ori de cate ori aflu ca a mai aparut un cretin care ii injura pe rusi, desi nu a vazut in viata lui unul, de cate ori vine cate un idiot sa te injure pentru ceea ce crede el ca au facut stramosii neamului din care te tragi.
Si mie îmi place muzica rock, mai ales baladele care au un mesaj clar, explicit. Am avut si eu norocul să-i văd în concert pe cei de la Cargo, fără manifestări discriminatorii şi xenofobe insă. Ce-i drept, unii mai au mult de lucru la capitolul atitudine, prejudecăţi. E trist!
Şi mie îmi place rock-ul, dar detest manifestările la care se dedau rockerii.
De ce la un concert e musai să beri bere? În fond, de ce să bei?
Un concert este o manifestare culturală şi trebuie să ne purtăm ca atare.
Dacă mă duc la un picnic cu prietenii, poate că bem bere şi nu numai.
Şi e normal. Dar dacă te duci la un muzeu de artă sau la orice fel de manifestare
culturală, este absolut anormal să te apuci să bei, chiar şi bere. Mie asta mi se pare
total nepotrivit. Şi fii sigură că dacă rockerul acela nu avea capul plin de bere,
nu s-ar mai fi manifestat aşa.
Cât despre Vladimir, ce i-a întâmplat e echivalent cu a-i cere lui tezaurul
României, luat cu japca de sovietici.
Nu stimabile, dat de buna voie de romani :D. Ca voi l-ati trimis :D. Cine v-a pus? :)) Apoi tinut de noi pentru daunele pe care le-ati facut cand ne-ati trecut granita ca agresori la indemnul sefului ‘mneavoastra Anotnescu :D. Apoi, de manuta cu nemtii v-ati luat-o. Si cine pierde nu roade oase. Plateste.
Cat despre tezaur sta foarte gigea pe turlele aurite din Kremlin. Voiti poze sa-l vedeti? :D Ca am :))
Si la final, cand va mai vine sa-mi injurati natia, ziceti mersi ca nu v-am alipit la URSS, ca puteam si asta :D. Mereu se poate mai rau, zau asa. :P
Prietene, n-am vrut să-ţi aţâţ patriotismul.
Cel mai bun prieten al meu e pe jumătate rus.
Maică-sa, Concordia, e din actualul Sankt Petersburg.
Imi place rock-ul, nu-mi plac tiganii dar nici manifestarile rasiste.
Cat despre tezaur, Vladimir ai mers cam departe. Exista un tratat care stipuleaza anumite lucruri nerespectate de catre partea rusa . Cat despre alipirea la URSS e o prostie. E adevarat ca ne puteati zdrobi ca pe o insecta, dar mana care ne-ar fi zdrobit s-ar fi umflat cu repeziciune iar infectia cine stie unde ar fi putut duce ! S pare ca Stalin a inteles asta si s-a multumit sa fure asa mai putin ! Cu creionul ala bont al lui ! :(
Si nici macar nu era rus .
N-am mers mai departe decat am fost provocat. Am raspuns cam cu aceeasi moneda cu care sunt tratat cu regularitate in Romania. Si evident ca nu e placut, nu-i asa? Eh, asta e o portie din tratamentul ce multi romani mi-l aplica mie. Si e nasol. Evident, nu trebuia sa ma cobor sa o fac. Dar uneori am limite. Eu sunt la fel de responsabil de ce-a facut Stalin sau Lenin Romaniei pe cat sunteti voi de ce-a facut Antonescu. Pozatul asta in victima eterna la subsoara vecinului rau trebuie sa va treaca odata. Pot si eu raspunde cu aceeasi moneda, ca nu-s coborati romanii cu harborul din rai. Am munitie cu duiumul, ca aia care se scalda in fantana din centrul orasului au pasaport Romanesc. Nu o fac. Fiindca in general nu ma pretez. Fiindca mie IMI PLAC ROMANII. Sunt casatorit cu una. Ii admir. Dar m-am plcitisit de treaba cu tezaurul si creionul lui Stalin ca de mere padurete.
Am imprsia ca Javra nu a vrut decat sa spuna ca nu ar fi normal sa te intrebam pe tine de tezaur.
Primesc zilnic intrebari, multumesc :). Si raspunsul e mereu acelasi. E pe Kremlin. E inutila intrebarea. Nu mai exista si chiar daca exista nu va fi inapoiat. E prada de razboi. In orice caz n-am eu forta sa-l inapoiez ca as face-o doar ca sa nu mai aud de el! Sau macar de experiment. Sunt sincer mort de curiozitate ce s-ar alege de el dupa inapoiere :D.
Oricum ce nu pricep eu este de ce stam sa cuantificam acum istoria. E clar ca noi v-am tras-o la fiecare ocazie pe care am avut-o si n-aveti cum sa ne iubiti. Sunt primul sa recunosc asta. Dar cu ce-s eu vinovat sa mi se arunce mie in fata ZILINC treburile astea? Vreti respect trebuie sa tratati cu respect. Tiganii, homosexualii, ungurii si chiar si rusii! Nu zic de tine, evident. Zic de prostanii care nu pot trece peste rahaturile astea istorice. Si nah uite rezultat. EU VA PLAC! Dar incetul cu incetul imi trece. Fiindca pur si simplu unii nu se pot rupe de neghiobii istorice de acum 50 de ani. Ce treaba aveau perele cu tezaurul sau cu mine? De ce ar trebui sa stau eu si sa accept sa mi se arunce rahaturi istorice in fata? Sau ma rog…iaca, stau, dar cat? M-a pus dracu’ sa fac blog in blogosfera romaneasca… Si nu incetez sa ma uimesc…
Pentru noi a fost un castig faptul ca ti-ai facut blog in limba romana si ai comunicat cu romanii. ;)
Probabil am fi vandut si aurul la fier vechi sau l-ar fi furat cei de sus, sa isi faca robineti. :)))
Evident ca n-au fost respectate. Imi inchipui ca invazia Rusiei de mana cu aliatul neamt nu era prevazuta in tratat, nu? Voi uitat cu regularitate ca ati fos si agresor si ati si pierdut. Nu e bai in conceptia mea sa fii agresor. E insa tare rau sa pierzi. Cand pierzi nu primesti premiu.
Iar ca sa vorbim direct la obiect, voi ati dat spre pastrare tezaurul imperiului rus si tzarului si i l-ati cerut inapoi lui Lenin. Cam nasol :)). Ca ala n-a simtit nevoia sa respecte un tratat semnat de alt regim. Dar sincer acum, mor de curiozitate, sa zicem prin absurd ca mai exista si va este inapoiat. Ce faceti cu el? Il dati la FMI?
1. Eu am vazut si pe altii si mai rasisti si mai xenofobi decat romanii, fie ca erau beti sau nu, am vazut totodata si mai multi ignoranti asa pe metru patrat decat populatia de la acel concert pt tineret din Ploiesti, indiferent de etnie.
2. S-a determinat ca la acest gen de manifestari si festivaluri rock de genul asta, numai 45 % din lume se duce expres cu gandul ca sa asculte muzica, si restul vor “atmosfera de bairam si/sau orgie, ca sa simta ca scapa oarecum din constrangerile rutinei vietii cotidiene”, (Si desigur unii pot opina ca functia muzicii este chiar asta de a scapa din constrangeri, dar eu nu prea cred ca muzica are numai aceasta functie, ci are mai multe functii, numai ca habar nu am daca i se face reclama in acele alte feluri, pt ca pe mine nu m-a interesat niciodata muzica, fiind total afon, asa ca nu m-a interesat sa aflu mai multe despre cum e facut promo si educatia despre muzica in randul populatie generale, si nu ma duc nici la concerte de nici un fel).
Din cauza acestei cautari de concerte de muzica pt scopul specific de a scapa din constrangerile unei vieti cotidiene presupuse ca prea rigide, 25 % din participantii la acest fel de concerte asa mai largi in aer liber se vor angaja in activitati sexuale cu oameni necunoscuti, 21 % vor consuma droguri ilicite, si 13 % se vor incaiera in bataie, efectiv INDIFERENT de daca exista nr suficiente de Politie, Paza, Securitate, si indiferent de cat de bin eantrenati sunt sau daca au vreo metoda specifca de a raspunde la diverse incidente, (pt ca EXISTA si o RATIUNE atunci cand Politia NU intervine in anumite cazuri desi e prezenta acolo, si acest tip de abordare poate fi ulterior comentat de daca a fost unul adecvat sau nu, insa este ceva specific deliberat in cazul unei Politii cat de cat profesionale, NU e din rautate sau din incompetenta, zau, si pot cita cazul recent al non-interventiei politiei dinStockholm care a fost criticat in presa, atunci cand au avut loc incidevte clare de vandalism de strada, vandalism total ilegal, si mai exista si alte cazuri speciale, in legatura cu activitatile politiei atunci cand exista grupuri mai largi de oameni, pt ca aceste lucruri au fost prezentate si discutate in mass-media internationala pertinenta la mai multe tari din UE in ultimiiani, chiar destyl de frecvent). In plus acele procente mentionate mai sus in legatura cu diverse activitati posibil riscante in care se va angaja publicul spectator par a fi valabile, (desigur cu plus si minus asa cateva procente), indiferent ca acel concert e in Romania sau la Copenhaga, sau la Amsterdam, sau in SUA, sau oriunde in aceasta lume culturala contemporana euro-atlantica a ultimilor cca 20 de ani de care sa se stie asa in mod mai clar de schimb de date si de publicatii de date la nivel mai larg, si aceste cifre sunt oferite de Microsoft Network.
3. Chiar recent in presa daneza a fost prezentat cazul unei fete daneze care a fost la un concert din asta din Amsterdam, cu politie, cu experienta, si nu era de tip rave, era tot rock, (ca la Rave desigur ca se stie ca se consuma droguri mai masiv), si langa ea si prietenii ei erau unii beti, si unul din cei beti a aruncat asa total la intamplare cu o sticla si sticla a nimerit-o pe ea in fata si ai-a si lacerat tenul plus a daramat-o la pamant, plus ca in timp ce statea cazuta, a venit altul, fara vreo legatura cu ala care aruncase sticla, si in loc sa o ajute sa se ridice i-a furat portofelul. Si asta desigur cu prietenii in jur, desi erau probabil beti si aia, si cu Politie, cu tot, si acum era scandal in ziar, cu poza fetei cu ochii vineti, si cum de se poate intampla asa ceva. Asta era oarecum si ca avertisment pt ca urma zilele astea un mare festival rock pe aici prin Danemarca, drept care toata lumea era in alerta, se dadeau sfaturi de ultima ora pt uz condom, se dadeau pana si reguli de eticheta explicate la nivelul de intelegere al majoritatii de cum sa se faca sex in mod social politicos cu o persoana total necunoscuta, plus totodata cu risc minim pt sine, altul, si societate.
Ai atins un gand care mi-a trecut aseara prin cap de cateva ori, in timp ce ma uitam la joaca rockerilor. Aveam impresia ca este o descatusare de energie, un mod de a-si descarca organismul de violenta care zace in stare latenta in orice mascul. Probabil fortelor de ordine le convine sa ii vada jucandu-se in acest fel, tocmai pentru ca astfel pot fi prevenite alte manifestari. Doar in astfel de seri baietii pot reactiona asa fara sa fie taxati, asa ca profita din plin.
4. Nu stiu care o fi nivelul de intoleranta medie al romanilor care locuiesc in diferite zone ale tarii, dar eu pot sa zic ca in sectorul Bucuresti cu care sunt eu familiar, plus cu povesti de la bunica si mama, zau, acel sector a fost si continua sa fie chiar deosebit de tolerant si totodata a avut si are in el o populatie rezidenta sau care activeaza in el sau chiar il viziteaza ca tranzient, sau ca profesionist, sau ca turist, chiar de etnii sau nationalitati chiar ff diverse, si eu personal nu am resimtit nici urma de rasism sau xenofobie, nici macar homofobie, desi asa desigur am mai auzit comentarii de gen, “vezi ca daca nu esti cuminte uite acum il chem pe tiganul ala care cumpara fiare vechi sa te ia de aici pe gratis si sa te duca la el la tigani”, plus am mai auzit si faimoasa expresie semi- injurioasa plus totodata semi-admirativa dar totusi asa stereotipa deci nerecomandabila de “da-l incolo de ungur jidan catolic ce este”, care mie mi s-a parut de o complexitate cu adevarat interesanta si chiar as dori sa aflu mai multe despre originea ei.
era vorba de sectorul 2
Ma bucur pentru tine, da’ esti cumva rus ca sa stii cum sunt tratati aia in sectorul 2? Ca m-as mira sa fie xenofobi cu tine…
Pai eu cand eram la liceu am avut colegul meu care era pe 1/2 rus si era ff popular. Dar asta pt ca era doar pe 1/2 rus si era si gay, adica nu era un rus care ii facea pe altii sa se simta asa mai speriati. Nu stiu ce sa zic. Nici la mine in casa, nici printre cunoscutii mei, nici macar asa cat eram mic si tin minte ce mai ziceau pensionarii prin parc atunci in zilele alea de pe la Revolutie, zau, nu a vorbit nimeni niciodata xenofob fata de poporul rus, nici macar fata de vreun conducator rus, chiar si comunist sau tar sa fi fost, insa cu exceptia autentic notabila a lui Stalin…despre Stalin zau, erau toti ingroziti, erau chiar speriati, adica le era si frica sa ii spuna numele decat asa cu voce mai scazuta desi murise de peste 30 de ani, plus fusese discreditat atat oficial cat si neoficial, lumii care apucase cat traise el, tot ii era frica de el, asta a fost impresia mea, desigur eram mic, dar am retinut schimbarea tonului in voce cand venea vorba de acest nume.
Pai daca si cei ca ai tai ar fi xenofobi, fii convins ca n-as mai pune piciorul in Romania :D. Eu zic de alt gen de persoane, fiindca ai tau nu-s majoritari. Si da, sigur si eu ajung foarte popular dupa ce sta romanul de vorba cu mine. Problema e cand n-au rabdare sa o faca :D.
La punctul 1. Nasol. Eu nu. Multumesc lui Dumnezeu. :D
Dar nah uite de asta nu fac eu politica. Mai ales nu cu romani. Imi cer scuze daca am jingit pe cineva si mai ales imi cer scuze de la tine Vienela ca ti-am stricat postul. Nu ma supar deloc daca vrei sa stergi comentariile. Poate chiar e mai bine. Inainte sa-ti vina toti trolii mei sa ma injure si la tine pe blog. Ca iese bal apoi si e pacat de post. Imi cer scuze. Dar tocmai ce am avut o noua afluenta de madam Rali si domnu’ Bogdan incepand de vineri, si mi-a ajuns pana in gat. Eu scriu de instagram si ei imi scriu mie de tezaur. Cand vad scris “tezaur” imi creste tensiunea :(. Dar asta in nici un caz nu e vina ta. Asa ca imi cer scuze. Si ma duc sa scriu despre huse de computer. Ca sa aiba unde sa ma injure din nou si din nou si din nou de mama si tezaur :)).
Nu am de ce sa sterg comentariile. Eu inteleg foarte bine reactiile tale. Sper sa inteleaga si ceilalti ca nu ai nimic cu ei personal.
Multumesc, tot ce voiam sa zic este ca daca doamna care ma injura are dreptul sa o faca pe motiv de tezaur si noi avem dreptul sa-l patram pe motiv de Antonescu, care are dreptul sa invadeze pe motiv ca am luat Basarabia fara sa va intrebam, pe motiv ca aveati datorii la noi si tot asa..pana la inceputul istoriei scrise :D. Nu e mai simplu sa-mi vanda dracului para aia, fiind amandoi si eu si dansa contemporani, decat sa facem istorie? Adica cui ii serveste ca nu-mi vinde para aia? Rezolva ceva? Aduce tezaurul inapoi? Schimba trecutul? Tot ce starneste astfel de reactie este sa mentina antipatia intre natii si in prezent. Si sa ma faca sa nu ies in strada sa strig jos Lavrov cand va mai face o magarie. Nu mai bine suntem prieteni si ne admiram reciproc? Si cu asta eu am terminat discutia asta :)
Orice etichetare duce la manifestări din ce în ce mai grave. Se creează un lanț al slăbiciunilor, greu de stăpânit, care nu poate fi atenuat decât prin educație. Și cum media ,,educă” foarte bine tinerii (și mai puțin tinerii) din toată lumea… nu știu unde vom ajunge.
Pai anumite mass-medii educa chiar destul de bine, calitativ educative, ca eu sunt consumator de mass-medie internationala de multi ani, si am remarcat ca exista mass-medii care sunt chiar etic educative si chiar unele tabloide, mai ales astea scandinave, sunt chiar educative destul de OK, nu sunt de loc exagerate, adica de ex daca baga o poza cu vreun scandal al vreunei celebritati, sunt mereu atenti sa descrie si o opinie opusa, sau opinia unui expert care zice sa nu ne speriem asa de tare, sau daca e vorba de teme mai porno, de ex da si cate un pairus egiptean antic cu pozitii chiar explicite porno, si astfel mai educa si lumea despre alte culturi, adica mie chiar imi place sa citesc tabloidele din Scandinavia uneori, mai ales astea care sunt inainte de vacante, se dau informatii despre creme solare, plus mai da cate un articol care explica de ce lumea face mai mult sex vara si cum sa ne ferim de BTS, e ff interesant. Sau daca e vreun scandal cu tigani cersetori, alaturi de prezentarea scandalului respectiv, da si o scrisoare cu o opinie a unui cetatean care vorbeste frumos despre tigani sau un profesor universitar explica de ce tiganii prefera sa fure si sa cerseasca in loc sa mearga la scoala, si mai face o pledoarie sa primeasca fonduri suplimentare pt studierea acestei probleme si in viitor. Ma rog, poate se pare caexagerez asa un pic, dar ideea cam asta e, presa poate educa lume chiar destul de complex. Eu de ex am fost mai mult expus la presa de lb engleza cand nu cunosteam lb scandinave, si eram mult mai expert in chestii economice si de psihologie, dar in ultima vreme, cu presa scandinava, simt ca imi dezvolt cultura generala si pe domenii de culturi straine, istorie si sociologie. Adica mie imi place sa citesc ziare si reviste de dintotdeauna, si eu am invatat sa citesc dupa ziare cand eram mic, erau ziarele de la vremea RSR, dar mie imi placea sa citesc din ele, citeam si revista Lumea, ma rog ce intelegeam eu pe atunci din ea, dar mie imi place sa citesc mass-media ff mult. Si eu cred ca am invatat multe lucruri interesante din mass-media, si am invatat totodata sa citesc critic, ca altfel pe mine nu m-a invatat nimeni niciodata asa ceva in mod organizat, insa am avut avantajul ca in RSR stiam ca una scrie in ziare si alta trebuie interpretat, in mod critic si sceptic, si asa acuma stiu mai bine si aceste lucruri. Lumea din tarile din vest e eduata sa citeasca critic si sceptic de mai multa vreme, si lumea din Romania care poate nu stie asta inca sau nu a fost inca educata la scoala in mod organizat in legatura cu asta, va invata, chiar daca trebuie sa treaca prin cateva dezamagiri, dar tot va invata, asa ca eu sunt in general optimist, asa chiar si pe termen mediu, nu numai lung, despre soarta tineretului din Romania si de fapt soarat tineretului din intreaga lume.
Unii vor învăța ce trebuie, alții… nu. Intervin aici și alți factori. Mediul, ereditatea, autoeducația…
Se pare că o mare parte dintre oameni înclină spre… lipsa educației. Dar am văzut și tineri serioși, responsabili, inteligenți, cu care ne putem mândri.
PS Vladen a gresit mai sus cand a zis ca xenofobia este o manifestare a unei mentalitati de Ev Mediu. As fi fost poate de acord daca ar fi restrans aceasta calificare deosebit de lunga, care a durat cca 1000 de ani la cateva perioade de timp si zone specifice geografice ale UE plus ar fi mentionat ca vorbeste dintr-un punct de vedere istoric marxist eurocentric. Eu am un fix legat de reabilitarea Evului Mediu si recuperarea lui in lb romana, pt a nu-l considera chiar in halul asta in bloc si probabil majoritar eronat ca un soi de perioada obscurantista si retrograda pt intreaga omenire, nici macar pt intreaga populatie rezidenta in UE, nici macar in mod special pt femei, pt care, poate cu exceptia activitatilor Reformatiei in Scandinavia, Evul Mediu a reprezentat o perioada de adevarata protectie legislativa atat pt ele cat si pt copiii lor, si nu vorbesc de persoane de rangul Lady Guinevere, ci vorbesc chiar asa la nivel de om obisnuit…desi, ma rog, nu am argumente asa ff precise la indemana, insa eu doresc recuperarea interesului pt cultura complexa a Evului Mediu, atat pe UE cat si in alte zone din lume, plus fara a accentua prea tare neaparat numai dezavantajele unor activitati de politica externa a unor mari puteri in formare si consolidare, dar si avantajele scolarizarii si a protectiei oamenilor vulnerabili, raspandirea social-democratiei, intelegerea mai nuantata a unor texte posibil chiar antidemocratice, inalt elitiste, posibil chiar si mai xenofobe ale unor greci antici, apropierea de culturile infloritoare arabe si ale orientului mijlociu, etc…zau, eu sunt pregatit a activa chiar politic pt recuperarea Evului Mediu, sau macar a unor parti avantajoase din el, pt intelegerea mai nuantata a acelor adevarate tapiserii si obiecte de arta brodate si pictate din diferitele culturi mai apropiate si mai indepartate de UE, apropierea de America Latina si RP Chineza…pai acest Ev Mediu a fost de fapt, dupa parerea mea, ca un fel de anii 70 din secolul 20 din UE, asa de interesant a fost, plus poate asta ii va determina si pe cititorii de lb romana sa nu mai fie asa fixati pe mentalitati de sec 19, si sa rosteasca mai relaxati, The Middle Ages ROCKS !
am zis ev mediu cultural :D. Sau n-am zis? Oricum voiam sa zic. :)) Dap asta am zis. Dar, daca ajuta il limitez la zona culturala slava de secol XVII-XVIII. Asa! :D
Daca m-as referi in sensul dat de tine desigur si evident, ignorand rautacios si neinocent orice influenta a renasterii vestice in estul europei. Dar eu nu i-am dat sensul pe care i l-ai dat tu :D
Precizari: cand ziceam cultura ma refeream la suma de mentalitati legate de subiectul in chestiune (care n-atingea problema muierilor ci a minoritatilor etnice si mai ales a minoritatilor cu fenotip diferit). Si cand ziceam ev mediu cultural, nu ma refeream la “cultura din evul mediu” ci la o suma de mentalitati aflate undeva prin perioada medie a dezvoltarii lor comparativ cu perioada recenta. Da eu-s convins ca stiai exact la ce ma refeream, dar n-ai rezistat sa nu folosesti ocazia ca sa scrii despre punctul in cruciulita si gherghef :D. Dar recunosc ca m-ai facut curios cand a aparut ala inapoia acului ca asa stiu si eu sa brodez!
Doar un banc scris asa cum mi-l amintesc ! :) Sper sa placa ! :)
Un ofiter rus de rang inalt venit cu o oarecare misiune in Bucuresti isi exprima dorinta sa vada cele mai importante cladiri de pe Calea Victoriei.
Firesc, i se da un atasat, ofiter român care sa-l conduca si sa-i ofere explicatii.
Ajunsi in dreptul Palatului Regal rusul se opreste si intreaba:
-Ce este aceasta cladire :
-Palatul Regal ! raspunde românul.
-Interesant, in cat timp l-ati construit ?
-In 15 ani !
-Ehe, noi Palatul de Iarna l-am construi in doar 7 ani si este cu mult mai mare !
Ajung la Palatul Telefoanelor, aceeasi discutie
-In cat timp l-ati construit !
-In 10 ani
-Ehe si noi avem unul dar este mult mai mare si l-am construit in 5 ani !
Ajung si la Casa Centrala a Armatei. Dupa ce românul explica ce este, urmeaza intrebarea:
-In cat timp l-ati construit ?
Raspunsul vine prompt.
-Nu stiu, ieri nu era aici !
cineva, cred ca Vladen, a facut greseala de a raspandi un cliseu stereotip nerecomandabil, mai ales aici sub aceasta tema, suparator legat de asa numita “mentalitate de Ev Mediu”, implicit obscurantista, intoleranta si xenofoba. Eu doresc sincer sa recuperez expresia Evului Mediu in lb romana dincolo de acest cliseu suparator de origine pseudo-marxista (de interpretare reductiva si eronata probabil de catre niste politruci, care nu au inteles sau nu au dorit sa recunoasca cat de social democratice si progresiste au fost perioade chiar lungi din acest Ev Mediu, atat in zone destul de largi din UE cat si in alte zone). Desigur ne putem axa in mod critic si a perioadelor de mare suferinta, ca de Ciuma neagra, cateva perioade de foamete, vanatorile de vrajitoare din perioada crestinarii reformate a Scandinaviei, in special in Danemarca, sau coruptia academica, si anumite activitati de coruptie politica ale Vaticanului, inclusiv anumite decizii posibil negandite prea bine in legatura cu politica externa, insa de ce sa nu ne gandim si la interactiunea benefica cu cultura popoarelor arabe, si ale orientului mijlociu, sau si a celei chineze, sau la aducerea cartofului in UE, nemaivorbind de tiparnita si instituirea primelor asezaminte de tip aziluri pt persoanele vulnerabile si bolnave, dezvoltarea legislatiei in domeniul familiei, si a protectiei mamei si copilului, sprijinul artelor, inclusiv a gherghefului, broderiei, dezvoltarea diplomatiei si a comertului international, plus recuperarea mai nuantata a unor elemente bune a gandirii unor greci antici, care de fapt erau si mai elitisti si intoleranti si xenofobi, daca e la o adica. Doresc sa invit audienta sa rosteasca in cor, The Middle Ages Rocks !
Si cultura populatiei rezidente pe teritoriul actual al Romaniei si vorbitoare de lb romana a avut o contributie importanta culturala catre deschiderea catre nou si progres in timpu Evului Mediu in UE, dintre care nu cea mai lipsita de importanta ar fi tocmai broderia de tip cruciulite, care a fost dezvoltata in zona UE in Romania, Rep Moldova si portiunea vestica a Ucrainei, ajungand abia mai tarziu in UE de sud si de vest, daramite in vest numai niste persoane ff bogate isi permiteau chestii din astea, plus mai mult daca aveau gherghef, ca daca nu aveau nu le prea placea, (si ghergheful a fost inventat in UE mai de vest), pe cand in zona UE de est mai toata populatia participa. Si Suedia a contribuit la industria modei prin dezvoltarea butonierelor si a festonului, insa nici contributia populatiei vorbitoare de lb romana din Evul Mediu nu e mai prejos, (cf cercetarilor mele cu ocazia unui articol controversat care opina in mod eronat ca dacii cunosteau si foloseau ghergheful, lucru care nu poate fi istoric adevarat, desi e posibil sa fi cunoscut si folosit razboiul de tesut orizontal, desi erau indeajuns de bogati pt a putea importa pana gata tesuta din Egipt, ce-i drept poate prin intermedierea unor greci, sau romani antici mai tarziu, insa oricum nu duceau lipsa de panza, erau chiar mai bine imbracati decat egiptenii sau romanii antici obisnuiti de tip plebeu de la vremea lor, poate doar cu grecii sa fi avut rivalitate pe industria modei, insa erau chiar ff chic si luxuosi si ei, atat barbatii cat si femeile, plus razboinicii in general bine echipati)
Categoric, rockul e mai bun decat maneau, desi altii ne vor contrazice. Nu sunt atat de categorica cu ei, caci am intalnit si rromi de treaba, insa ii detesti din toata fiinta mea pe cei de impanzesc strazile oraselor europene, in speta, strazile Londrei, la cersit, furat, smecherit.
Frumoasa povestire.
Pupici.
Am facut si eu, ca si tine acum o saptamana, o promisiune de a-mi lua o zi libera si asta este motivul pentru care nu am apucat sa iti spun cateva cuvinte pana acum la acest articol. Mi s-a parut genial, asa, ca sa il categorisesc pe scurt. Ai reusit sa surprinzi o atitudine in doar cateva randuri si ai mai reusit sa ne atragi atentia lcatre o problema veche parca de cand e lumea. Si oricat ma gandesc, nu reusesc sa condamn atitudinea rockerilor. Pentru ca si eu sunt dintre cele care merg cu mana pe geanta intr-un autobuz aglomerat. Lucrurile nu ar trebui sa fie asa…si totusi sunt. Ar trebui sa traim intr-o lumer in care sa avem loc cu totii…dar nu avem, ne strange parca, atunci cand suntem categorisiti cu totii ca tigani, atunci cand mergem pe afara si “tigan” este suprema jignire. Pentru cersetorie, pentru furturi, pentru teama de a deschide gura fara a ne uita in jur. Intr-o lume corecta, atitudinea rockerilor ar fi fost condamnata. O sa o condamn si eu cand voi trai in lumea aceea corecta. pana atunci, nu.
urâtă treabă!
Povestea ta, dincolo de “bere si rock” are un talc, pentru mine: nu toti inteleg spiritul muzicii rock. Sau, poate, nu-l inteleg eu, dar… simplist spus, e ceva de genul: traieste si lasa si pe ceilalti sa traiasca.
Cargo era acolo – de n-ar fi fost de acord ar fi refuzat sa cante, cel putin cateva minute. Fanii Cargo (spectatorii, mai precis, ca nu toti or fi fost fani Cargo), s-ar zice, au discriminat o etnie si cei din trupa n-au avut comentarii contra… E ca si cum ar fi facut-o ei…
Pacat ca romanii sunt toleranti numai la nivel declarativ.
Dincolo de toate cele, imi place cum ai descris – la propriu si la figurat – betia.
Si mie imi place rock. Baladele rock (ca-i hard, metal, ghotic, death sau oricare) sunt extraordinare!
Zile fericite sa ai!
Multi n-au inteles ca nu era festival rock ci doar un concert gratis la o sarbatoare a berii. :)
Manifestarea putea oricand degenera, ca la noi si ca la altii. De fapt vorbea bautura dar si mentalitatea. Lipsa de reactie a jandarmilor e de condamnat totusi. Poate ca si cei de le Cargo, daca au observat, puteau interveni, sa faca un pic de educatie. Cand Madonna, la un concert aici, in Romania, a incercat ceva a fost criticata fara discenamant…nu stiu daca cineva mai tine minte. Lucrurile sunt (inca) mai complicate decat par. Nu stiu cand vom reusi sa acceptam ca tiganii sunt cetateni ca si noi, cu aceleasi drepturi. Ei sunt mai constienti de asta decat noi. Vorbesc la modul general. Eu n-am nici cea mai mica problema. Desi si la noi sunt foarte multi. Am avut colegi de la job sau subordonati, cu totii oameni ca si noi. Unii chiar oameni extraordinari. Iar uscaturile sunt de ambele parti…dar nu prea vrem sa le vedem…
Și ce, îți pare rău că au dispărut țiganii?
nu că un rocker nu ți-ar putea fura din geantă. deși să facă așa ceva n-am văzut. mai degrabă cerșesc decât să fure.
și știu ce zic, făcând parte pe vremuri din grupuri de mergeau la vama veche și costinești.
ma rog, ale tinereșii valuri.