Skip to main content

Mai îndrăzneaţă, mai frumoasă

I-am simţit privirea curioasă şi l-am privit si eu. Era cât mine de înălţime şi foarte frumos, şaten cu ochi verzi, dar parcă puţin cam trist sau speriat. Toţi erau emoţionaţi în acea zi, unii plângeau şi se agăţau de mămicile lor.  Eu o strângeam pe Diana de mână şi îl priveam des pe acel băiat. Din prima zi de şcoală, atunci când i-am simţit privirea şi până la terminarea clasei a treia, acel băiat, Cristian, mi s-a părut cel mai frumos din şcoală. Îmi era milă de el, pentru că aveam mereu senzaţia că este trist. Privea în gol atunci când toţi ceilalţi erau atenţi la tovarăşa învăţătoare. S-a dovedit a fi printre cei mai slabi la învăţătură. Nu reuşea să treacă de nota şase la aproape nici o materie. Dar avea ochii frumoşi şi alerga foarte bine.

În clasa a patra ni s-a schimbat învăţătoarea şi ne-au venit colegi noi. Printre ei era şi Dragoş, un copil blond, cu părul ondulat. Era puţin cam bâlbâit. De cum l-am văzut, mi-am spus că este mult mai frumos decât Cristian. Dar el nu mă băga deloc în seamă şi nu mă privea. Participa la jocurile noastre, învăţa bine, însă era cam retras. Am descoperit repede că locuia aproape de mine. Încercam să ies din clasă după el. Mergeam în spatele lui şi îi studiam mersul, hainele şi ghiozdanul greu pe care îl căra. Mi-a plăcut de el până la terminarea clasei a şaptea, când mila şi curiozitatea mi-au îndreptat privirile spre Daniel, cel care fusese înjunghiat cu un cuţitaş de ascuţit creioane.

Daniel era înalt, brunet, puţin cam palid şi foarte inteligent. Avea un zâmbet cald şi o privire deschisă. Într-o zi, când i-am împrumutat stiloul meu cu peniţă de aur, am avut senzaţia că mă place, deşi ştiam că aşa ceva era imposibil. Eram înaltă, ciolănoasă şi tunsă mai scurt decât el. Mi-a mulţumit atât de frumos… Însă a doua zi totul a revenit la normal. Eu mă jucam în recreaţie acolo unde se juca şi el, dar eram invizibilă, nu existam, nu mă băga în seamă.

Cu nici unul dintre cei trei băieţi nu am schimbat mai mult de treizeci de fraze în şcoala generală, dar îmi amintesc amuzată cât de des mă gândeam la ei, cât de frumoşi mi se păreau, cât de mult mi-aş fi dorit să fiu mai îndrăzneaţă şi mai frumoasă. Plângeam cu lacrimi mari când mama mă chema in baie, să mă tundă iar, ca nu cumva să îmi intre bretonul în ochi sau să îmi distragă atenţia de la lecţii. Citeam ieri la Adriana că a îndurat aceleaşi necazuri, că nici ea nu a ştiut ce înseamnă să ai părul mai lung decât al băieţilor în clasele mici… Dar frumuseţea ei se observa chiar şi aşa, dovada fiind bileţelul pe care l-a primit. 🙂

Comments
  • Catalin April 19, 2013 at 5:35 am

    Amintiri din copilarie. Ce bine de voi femeile, ca tineti minte chestiile astea.. noi barbatii suntem mai subiectivi, sau cel putin eu. Nu ma stresez cu detalii destea..

    • Vienela April 19, 2013 at 6:28 am

      Cum sa nu tin minte primii baieti la care m-am gandit? :))

  • cotos April 19, 2013 at 5:56 am

    Ce memorie de elefant ai. Toate detaliile le tii minte 🙂

  • Radu April 19, 2013 at 6:27 am

    Tu nu ai facut schimb de biletele ? Nu-mi vine sa cred ! 🙂

  • adrianatirnoveanu April 19, 2013 at 9:22 am

    Cand mi-am primit biletul,Vienela….aveam bucle. Tocmai intamplarea aceea,din clasa a doua mi-a semnat sentinta si am devenit pentru multa vreme baiatu in trup de fata.Total nepotrivita infatisare pentru ceea ce eram cu adevarat.Dar cui sa spui,si pe cine sa convingi. Vremuri si educatii diferite. Dar a fost de bine,altfel mai vorbeam eu cu voi toti acum?Poate da,poate nu.

  • Minnie April 19, 2013 at 10:19 am

    Eu am avut o viata întreaga parul lung! Cu mici pauze, în care chiar îmi doream sa-l tund scurt, scurt, dar nu ma lasa mama, cel mult pana la nivelul umerilor am fost tunsa…. si vesnic cu codite împletite! 🙂

  • javra April 19, 2013 at 1:14 pm

    Întotdeauna am avut părul mai lung decât era regulamentar.
    Desigur, îmi amintesc de prima colegă de clasă care mi-a plăcut.
    Apoi m-am orientat spre alte clase. Şi în liceu, prietenele mele erau din alţi ani.
    Ce-ţi veni cu postarea asta, de ne faci pe toţi nostalgici?

  • elly weiss April 19, 2013 at 8:09 pm

    Ma gandeam si eu sa-mi placa vreunul… Nu-mi placea :))
    Abia la liceu am intalnit un tip pe care l-am placut. Ani si ani… Si chiar a inceput sa ma placa si el la un moment dat dar tot nu s-a ales nimic … In schimb am ramas buni prieteni. Pana azi…
    N-am fost tunsa niciodata baieteste.

  • miha.ela April 19, 2013 at 8:26 pm

    Si eu am avut parul scurt in primii ani 😀

  • Iuliana April 20, 2013 at 4:59 am

    Eu am avut parul lung mereu. Acu la batranete l-am scurtat. Baiatul blond cu ochi albastri pe care il placeam in scoala generala, ajuns la maturitate, imediat dupa revolutia a tras un tun fabulos si s-a refugiat in Kenia, caci cu statul kenian cica n-avem acord de extradare.
    Probabil ca traieste fericit cu vreo kenianca si in ziua de azi 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.