Skip to main content

Logică de licean

Bacalaureatul este o chestie îndepărtată, care se va întâmpla tooomai la vară, deci are timp suficient să se pregătească, să înveţe la toate materiile.  Nu este nici o grabă. Nu ştie de ce este deranjat de părinţi, de ce nu se mai poate juca la fel de mult ca înainte, de ce îl cicălim. Notele sunt bunicele, materia nu pare a fi grea, chiar dacă matematica îi dă ceva bătăi de cap. Ştie că poate lua bacul, ştie că nu trebuie să îl plictisim cu insistenţele noastre.

Dar are o problemă care cere o rezolvare imediată. A mai rămas foarte puţin timp până la banchet, care este programat pentru la vară. Nu are timp suficient să se pregătească, mai ales că au intervenit nişte probleme la şcoală. Conducerea a decis să organizeze banchetul pentru toate clasele de a XII-a în Bulgaria. Trei zile, cu cazare, masă şi transport, totul la doar 115 euro. Pare convenabil. Doar pare. Pentru că rebelii de la XII E nu vor cu turma şi nu vor în Bulgaria. Nu vor ca profesorii să se plimbe pe banii noştri, nu vor să fie supravegheaţi ca la grădiniţă, nu vor nimic din ceea ce li s-a propus.

În afară de câteva fete din clasă, cărora le surâde ideea de a face plajă la bulgari, elevii clasei XII E vor la munte, undeva pe Valea Prahovei. Ar vrea să stea cam două, trei zile, să nu îi coste mai mult de 150 ron de persoană, cu mâncare inclusă şi să poată chefui fără profesori (se permit excepţii, pentru profesorii care sunt de gaşcă). Misiunea mea este să le caut repede acel loc frumos şi ieftin, să negociez preţurile şi condiţiile, eventual să dau o fugă până acolo, pentru a mă convinge că este totul ok. Sugestii?

Mă distrează logica liceanului meu. Bacalaureatul şi banchetul vor fi în aceeaşi perioadă. Şi totusi, bacul pare atât de îndepărtat, iar până la banchet a rămas atât de puţin timp… :))

Comments
  • Florin Răvdan January 22, 2013 at 3:56 pm

    :)) . Buna logica asta. Poate ar trebui sa o aplic si eu pentru sesiune 😀

  • simsim January 22, 2013 at 3:59 pm

    eu raman un pic surprinsa cum ia amploare de la an la an banchetul…acuma e un sejur din cate vad:))

    • Rolling Ideas January 22, 2013 at 4:05 pm

      Exact, ţine 3 zile şi 3 nopţi cât nunţile din poveşti, nu o amărâtă de seară la restaurant în oraş

      • mixy January 23, 2013 at 8:44 am

        până dă fata mea bacul, cine știe pe unde o caut !!
        succes, Vienela !

  • zdwub January 22, 2013 at 4:05 pm

    Dar cum poate fi altfel?:)) Are o logica chiar foarte buna…eu mai am un an pana la bac, dar facultatea si plecarea mea sunt atat de aproape(mai e foarte putin:x) in schimb pana la bac mai este mai de mult de o gramada :))

  • Pato Basil January 22, 2013 at 4:13 pm

    hmmm si voi ii tineti hangul… eu as vrea sa ma duc la vara la bulgari cu mai multi colegi de facultate, dar cine sa se ocupe de tot? n-avem o mamica super implicata :))

  • C.L.M. January 22, 2013 at 4:13 pm

    draga mea distractia e distractie:)) iar cand te pregatesti de distractie mereu esti in criza de timp! :D:D:D

  • Ioana K-Man January 22, 2013 at 5:02 pm

    De ce nu lasati totul dupa Bac?
    O parere de viitoare peste zeci de ani mamica de bacalaureata 😀

  • Blue Evey January 22, 2013 at 5:41 pm

    haha! :)) Ce indepartat imi pare acum liceul… si ce n-as da sa mai am inca o data astfel de probleme existentiale, in locul celor de acum….

  • Andra January 22, 2013 at 5:45 pm

    :)) =))) din pacate nu-ti pot face sugestii, insa iti urez succes.

  • D-Petre January 22, 2013 at 6:02 pm

    Liceanu asta vad ca isi cunoaste bine prioritatile 🙂

    Din pacate nu cunosc zona asa ca nu pot face recomandari.

  • javra January 22, 2013 at 6:57 pm

    Pregătirile pentru banchet sunt mult mai febrile decât cele pentru bac.
    Asta subliniază o dată în plus inteligenţa liceenilor,
    care, după cât se vede, ştiu ce vor să facă în şi din viaţă.

  • doru January 22, 2013 at 6:59 pm

    buna asta cu logica :))

  • pandhora January 22, 2013 at 8:06 pm

    C.L.M are perfecta dreptate,distractia e distractie adica chestie serioasa :))
    te vei descurca de minune,nici nu ma indoiesc 🙂

  • Larisa January 22, 2013 at 8:14 pm

    Mi se pare buna logica :))! Si eu as fi gandit la fel :))
    Sugestii nu stiu sa-ti dau, dar pe Valea Prahovei sunt multe vile care se pot inchiria, nu cred sa nu gasesti ceva ok. Bafta multa!

  • […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • CARMEN January 22, 2013 at 9:26 pm

    🙂 toti sunt asa! si eu am trecut prin faze de acestea , alaturi de fetele mele. Doar ca in Germania, banchetul este o petrecere somptuoasa, la care participa familia alaturi de absolvent si profesorii isi platesc singuri meniul. Se organizeaza o singura data pentru toata promotia si directorul îi felicita în mod festiv, înmanându-le personal diploma – aha, asa am aspus – diploma – pentru ca aici banchetul are loc dupa afisarea rezultatelor de bacalaureat! Vara din-naintea anului terminal, se organizeaza o excursie cu clasa si profesori însotitori. Cea mare a mea, a fost în Turcia, o saptamana la plaja si excursii istorice si culturale, iar cea mica a fost în Barcelona, deasemenea la plaja si cultura 😉
    Nu e de glumit cu supravegherea tinerilor! Anul trecut, un liceu din Germania a organizat o excursie cu elevi din mai multe clase în Turcia. Baietii au intrat într-un bar unde au baut rachiu “facut în casa” si pana a doua zi au murit 3 dintre ei! (http://www.stern.de/panorama/tuerkei-klassenfahrt-ermittlungen-nach-tod-durch-gepanschten-raki-660162.html) Copiii nu simt pericolul, sunt la vârsta “teribilismului”, dar trist este ca sunt si destui adulti care nu judeca repercursiunile unei farse!
    Iti urez mult succes in organizarea banchetului. Bafta lui Inonut!

  • […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Mic sărut | Florina Lupa Curaru January 22, 2013 at 9:39 pm

    […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Se pune de-o reevoluţie January 22, 2013 at 9:46 pm

    […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Vladimir January 22, 2013 at 9:59 pm

    E semn ca e sanatos! 🙂

  • După un deceniu | Iubesc Viaţa January 23, 2013 at 4:23 am

    […] dintre ei erau prea mari pentru a putea fi prieteni.  El era trecut de vârsta la care băieţii termină liceul. Înalt, cu părul blonduţ şi ondulat, îmbrăcat mereu în aceiaşi pantaloni negri care îi […]

  • Iuliana January 23, 2013 at 6:01 am

    Şi al meu acum 2 ani tot în Bulgaria a făcut banchetul, se pare că e o modă natională. Dar cei mai mulţi sunt deja majori când termină liceul, nu-i mai supraveghează nimeni, dacă doar asta e problema.
    Eu am avut aşa un bâzdâc că de ce în Bulgaria şi nu la noi în ţară, dar lor le-a plăcut, piscine, bălăceala, discoteci, narghilea, castelul de la Balcic…cam asta am văzut eu în pozele de la banchet.

  • amiralul January 23, 2013 at 8:31 am

    eu am invatat pt bac in ultimele 2 saptamani. defapt incepusera probele si eu tot nu incepusem sa invat la geografie. e fost ok. cat despre banchet cred ca se pot simti bine cu 50 de euro. eu atata am dat si am facut banchetul la un restaurant foarte foarte micut si dragut in oras. a fost superb.

  • Alexandra Cristea January 23, 2013 at 11:55 am

    Eu am făcut banchetul şi cu turma (toate clasele de a XII-a reunite într-un salon la noi în oraş) şi a fost destul de plictisitor. Dar am fost şi la Sinaia doar cu colegii mei şi cu doi profesori. Ne-am distrat mai mult la Sinaia, deşi am avut un mic obstacol şi acolo, intitulat “profesorul de biologie”. Era cam obsedat de urcări pe munte şi trăia cu impresia că toţi avem energia necesară să urcăm până la cota 1400 pe jos şi nu cu telegondola. I-am umplut frigiderul şi congelatorul şi camera frigorifică dar până la urmă am reuşit să ne distrăm şi prin cluburi, aşa cum vroiam noi.

  • aA January 23, 2013 at 1:08 pm

    eu zic sa te inarmezi cu rabdare, distractia abia incepe! :))
    dupa cum anticipez eu, va fi o excursie fara prea multi profi unde va fi distractia mare si banchetul sobru cu toata gasca largita, cu rochii de bani multi si freze complicate. deci cheltuiala dubla…

  • Alexandru January 23, 2013 at 8:49 pm

    Undeva la munte ar fi perfect zic eu, Gura Diham spre exemplu .

  • Nicu Bostan January 23, 2013 at 11:45 pm

    Lasa ca am mai trecut prin astea, un examen si un bacalaureat am mai vazut eu , dar un banchet?Ei asta-i cu totul altceva :))

  • george January 24, 2013 at 7:15 am

    interesanta logica asta :))

  • elly weiss January 24, 2013 at 9:51 am

    Vienela, eu nu ma gandesc decat la eventualitatea de a se intampla ceva, cum se tot intampla la iesiri din astea. Nu cred ca daca au peste 18 ani nu se considera ca sunt elevi. Daca vor banchet pe cont propriu…sa le faca un bine profilor sa nu-i mai ia cu ei. Nici pe cei de gasca. Oamenii aia raspund pentru ei cat ar fi ei de mari si aparent responsabili. Poate sunt si cu impresia lasata de povestea trista de la Adelina…dar si alte povesti de pe la tv, din ultima vreme.
    In rest, distractia pare mai importanta decat altceva. La vasta asta e firesc. De gasit un loc potrivit…bani sa fie ca locuri sunt, slava Domnului! Dar, clar ca trebuie sa te astepti ca te va costa mult mai mult decat 150 ron…de fapt chiar mai mult decat cei 115 euro 😉

  • […] alt text care mi-a atras atenţia şi m-a purtat pe culmile amintirilor a fost “Logică de licean” al Vienelei. Astfel am început să rememorez întreaga mea experienţă cu banchetul: discuţiile în […]

  • Dan January 24, 2013 at 4:48 pm

    Fata de valea Prahovei, Bulgaria are avantajul ca e “strainatate” si chiar am auzit ca e frumos!

  • Pentru Albă ca zăpada | Florina Lupa Curaru February 2, 2013 at 11:46 am

    […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Prin faţă şi prin dos February 2, 2013 at 12:44 pm

    […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Pasiune arzătoare | Amintiri din filumenie February 2, 2013 at 1:04 pm

    […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Vorba lu’ Păcală February 3, 2013 at 12:35 pm

    […] Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, graphis, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.