S-a simțit încă de la naștere precum un Guliver în lumea piticilor. Era atât de mare, de grosolan construit, avea culori atât de urâte! Înconjurat de oameni mai mereu agitați, crescuse timid, rugându-se ca înaintarea în vârstă să nu îi aducă mărirea dimensiunilor deja de poveste, cu adevarat uriașe.
Își făcea exemplar treaba pentru care venise pe lume, dacă era ajutat de parteneri umani competenți. Cu timpul, a remarcat că, după fiecare reparație la care era supus, se întorcea acasă mai mic, tot mai mic și mai inteligent. Era întotdeauna el, primordialul, și totuși mereu altul, multiplicat în milioane de exemplare răspândite în milioane de case.
Într-o zi, pe când împlinise ”o frumoasă vârstă”, după cum le plăcea oamenilor să spună, s-a trezit în casă nouă, o casă primitoare, în care toți îi respectau genialitatea și, în același timp, toți se foloseau fără jenă de ea. Stăpânii îl hrăneau, îl curățau de praf, îl împodobeau cu cele mai noi modele de diamante făcute din materie cenușie.
Se dezvoltase între ei o ciudată relație de amiciție, cu suișuri și coborâșuri. Lui nu îi plăcea să stea singur, neutilizat, cu ochii închiși, ei nu aveau întotdeauna timp să se uite în ochii lui. Probabil din acest motiv nu au observat de la început semnele pe care le făcea el. Încerca să le spună că este bolnav, că unul dintre organe este pe cale să cedeze.
Și-au dat seama de cruda realitate atunci când era deja prea târziu. Îngrijorați, i-au dat să înghită niște RAM și i-au făcut un transplant de sursă, înlocuindu-i organul bolnav cu unul sănătos, primit de la un donator aflat în moarte clinică, undeva, în celălalt capăt al orașului. Dar prietenia, micile atenții și încurajările nu pot înlocui analizele medicale și mâna fermă a unui doctor de calculatoare.
Problema era mai gravă. Organul abia transplantat a cedat după câteva ore, ucis probabil de boala ce continua să sape în adâncurile calculatorului. Nu mai putea deschide ochii. Respirația abia i se mai auzea. Puștiul blond, nepot de bloggeriță, îl privea neputincios, neștiind ce i-ar mai putea face, dorindu-și din toată inima să afle că a fost o glumă, că dragul lui calculator a vrut doar să îi spună că vrea sa fie mai des alături de prietenul său uman.
Of, bietul calculator, of, bietul utilizator!
Mie imi spui… La cel mai mic stranut al sau incepem toti sa tremuram… Si inca la mine e bine, ca in ultimul timp am stat numai pe laptop, dar nepotul blond de bloggerita nu are altceva… Nici laptop, nici tableta, nici nimic. Ah, un telefon, dar nu e acelasi lucru.
Ce frumos ai scris! :) Mai ca mi-ai temperat “furia” impotriva acestuia pe care-mi vine a-l face piese de schimb cand se misca precum ochii mortului si-mi pretinde un minut din viata pentru ce-ar trebui sa faca intr-o secunda! Cred ca se hraneste cu viata mea! Se da mare pentru ca-i mai destept ca mine! :) Dar mai sufla, din fericire! :) Si n-are nicio boala! Are doar toane!
Asa era cel pe care l-am avut inainte… Din cauza lui mi-au iesit fire albe de par in cap. Imi venea sa il arunc pe geam cand tot asteptam sa se miste si el parea adormit. :))))
Nici nu stiu de care sa-mi fie mai mila, de calculator sau de pustiul blond, nepot de bloggerita :)
De pustiul blond, nepot de bloggerita, normal… Bietul de el, de dimineata pana seara a stat numai cu nasul in calculatorul intins pe jos, incercand sa afle ce il apucase… Culmea este ca pare sa se fi reparat, desi nu i-a facut mai nimic. :))))
:) Frumos scris! Dar vreau si continuarea! Nu poí lasa un pusti blond sa fie trist! :)
Nici un pusti blond nu trebuie sa fie trist, asa ca m-m agitat, am intrebat in stanga si in dreapta, am trimis piese de schimb, am aranjat o vizita la un doctor de calculatoare in care am incredere, dar se pare ca nu a mai fost nevoie… S-a reparat singur… Sper sa nu fie doar o minune de trei zile. :)
Nu aruncati la gunoi obiectele vechi! Au si ele suflet! Un cimitor de calculatoare ar fi o afacere de succes in ziua de azi :))
Nu aruncam nimic! Din vechitura pe care o aveam noi am trimis cate ceva pustiului blond, sa faca transplantul. :))))
Auoleu! Cunosc povestea asta! Ieri mi-au cedat mie nervii când am văzut că s-a îmbolnăvit un organ principal al laptopului din dotare. Noroc tot cu un blond, soţ grijuliu, care a găsit repede organul ce cedase …brusc. Sperăm să nu fie cazul de transplant, nu de altceva, dar o rog pe Cuvânta să demareze afacerea cu cimitirul de calculatoare şi mă indrept spre resurse materiale concrete, pentru că sigur transplantul nu va reuşi. Dar ai scris …de poveste!
Zau, e boala molipsitoare! Intai alma, apoi tu, dupa care si pustiul blond. Probabil este un fel de gripa care isi transmite virusii in toata tara… :)))
Spune-mi ca s-a rezolvat si la tine!
Clar sunt o insensibila, asta e viata, nimeni nu e alaturi pe tot drumul, orice calculator decedat este o usa deschisa pentru unul mai bun. Frate toata gandirea aia pozitiva chiar a dat rezultate, acum imi dau seama ca si al meu de destul de batran dar moartea lui nu mi se mai pare o problema ci motiv de innoire.
Imi place curajul tau! Sa stii ca si eu sunt pentru prospaturi, insa nu mereu socoteala din gand se potriveste cu cea din portofel. :)))
:)) Este vorba despre nepotul despre care vorbeai zilele trecute? Cel care incerca sa isi repare calculatorul, in loc sa iasa la zapada? :))
Da, despre el este vorba… L-a tinut cateva zile in sah calculatorul.. Ba se repara singur, ba intra in moarte clinica. Acum pare sa mearga bine, dar zapada nu mai este pufoasa, asa ca nepotul sta tot in casa. :)))
Doctorul de calculatoare o fi scump:))
Dar si mai scump este un calculator nou… :))
Deci asa s-a imbolnavit grav calculatorul nepotului tau…
Tare mi-e si mie teama de o astfel de boala la laptopul meu… Ca la astea nici macar nu prea ai ce le face.