Skip to main content

La adăpost de griji

Veneam de la şcoală înfierbântată de alergătură, de zăpada cu care colegii mă bombardaseră şi de hăinuţa groasă cu care eram îmbrăcată. O găseam pe maia înfofolită  într-un halat de molton, cu şosete de lână puse peste ştrampi, cu uşa de la cuptor deschisă şi picioarele băgate acolo, încercând să se încălzească.

Se întâmpla prin 1985, când bunica mea era deja bătrână. Dacă ar trăi astăzi, să mă vadă stăpână pe casa mea, să vadă cum dormim noaptea înveliţi cu un cearşaf subţire, în luna noiembrie…

Până acum câţiva ani, depindeam de încălzirea clasică a blocului. Aşteptam tremurând să se încălzească ţevile din apartament, să nu mai dormim cu plapuma grea de lână pe noi. Umblam îmbrăcaţi prin casă aproape ca pe afară, cu trening şi şosete flauşate.

Când am văzut centrala termică montată în perete, când am simţit aerul cald răspândindu-se prin casă, bucuria mea a fost fără margini. Mi-am amintit de bunica mea, de nopţile în care dormea cu sticle umplute cu apă caldă la picioare şi mi-am dorit să fie lângă mine, să nu mai cunoască frigul.

Mi-am dorit să fie lângă mine şi ieri, când o verişoară de-a mea, întoarsă de curând dintr-o ţară vestică, a trecut pe la noi. Aş fi vrut ca bunica să fie aici, să îi asculte povestirile despre munca pe care românii o depun afară, despre singurătatea pe care o simt, despre planurile pe care şi le fac.

A lucrat împreună cu soţul ei câţiva ani in Italia. Uneori le-a fost bine, de multe ori s-au chinuit, dar ambiţia pe care mereu au avut-o le-a fost de folos. Au locuit cu chirie într-un oraş străin timp de 6 ani, plătind aproape jumătate din salariul pe care îl primea verişoara mea. S-au întors în ţară şi s-au mutat cu chirie în Bucureşti, unde el a găsit un loc de muncă neaşteptat de bun. Preţul pe care îl plătesc este mai mic decât în alte capitale ale lumii, mai mic decât cel pe care îl plăteau în Italia.

Se gândesc să cumpere totuşi un apartament, să se stabilească definitiv în ţară. Au studiat multe oferte, pentru că nu este o glumă cumpărarea unui apartament. Într-un final, au descoperit site-ul cu cele mai bune apartamente din Bucuresti,  cele de lux, atât de frumoase, atât de confortabile, atât de elegante, atât de cochete. Spera ca părinţii să îi ajute să îşi împlinească visul. Dacă nu, se vor mulţumi şi cu un apartament obişnuit.

Bunica mea ţinea mult la această verişoara. Dacă ar mai fi trăit, să o vadă atât de entuziasmată… Dacă ar mai fi trăit, să ne vadă astăzi, femei la casele noastre, la adăpost de frig, la adăpost de griji…

Comments
  • Minnie November 10, 2012 at 6:06 pm

    Foarte frumoasa amintirea despre bunica ta! Cam asa îmi amintesc si eu un apartament din Bucuresti prin ’85! Nu era al nostru, noi stateam la casa dar al unui prietaen, era atat de frig ca florile de gheata ale gerului se formasera pe dinauntru, pe geanul de la sufragerie, am stat îmbracati ca afara! Ce viata a fost atunci….. Nici la dusmani sa nu le-o doresti!

  • Rudolph Aspirant November 10, 2012 at 8:25 pm

    Una din primele mele amintiri din anii 80 era cand ma jucam in casa (in apartament adica) impreuna cu prietena mea cea mai buna, cand venea in vizita la noi, si eu ii eram bodyguard-ul oficial, ca eram mai mare decat ea, si eram amandoi imbracati in pulovare destul de groase desi eram in casa si alergam de colo colo, adica ea alerga si eu ma tineam dupa ea, ca-mi era frica in permanenta ca aveam raspunderea ei, si ea tindea sa alerge in continuu, in loc sa stea cuminte si sa se joace frumos cum ii propuneam eu, cu masinute sau cuburi. Ea avea un pulovar roz tricotat asa cu niste linii in relief ondulate, care-mi placeau ff mult, si eu aveam un pulovar cu model in zig-zaguri colorate de tip scandinav. Tin minte ca eram transpirat, desi nu atat de prea mare caldura, ci mai mult de frica de raspunderea oficiala de bodyguard, insa daca eram in pulovare in casa trebuie sa fi fost frig totusi !

  • Vladen November 10, 2012 at 9:27 pm

    La noi in acasa nu era frig. Afara era cateodata groaznic de frig.
    Dar intradevar mi-ar placea sa mai fi trait bunicul sa vada ce parere am eu despre ce m-a invatat el si despre lucrurile atat de importante pentru el :D. Grozav mi-ar placea. Desi, mi-e clar, ar mai sucomba o data deci nu m-as bucura prea mult de tortura… Dar tot mi-ar placea!

  • Rolling Ideas November 11, 2012 at 4:03 am

    Mi-ai amintit şimie de demineţile din copilărie când ne trezeam şi geamurile erau pline de flori de gheaţă.
    Parcă a fost în altă lume.

  • zdwub November 11, 2012 at 10:00 am

    Asta imi aminteste de mine (pana la 5 ani, cat am crescut la bunici) cum stateam toata ziua in frig si seara ma lipeam de soba …si peste noapte era cald pentru ca se trezea mereu bunicu’ sa bage in soba , sa nu se stinga caldura, dar dimineata cand ma dadeam jos din plapuma dardaiam :))

  • elly weiss November 11, 2012 at 2:26 pm

    @Vladimir…ce cinic esti :))

    N-am asa o mare nerabdare sa dau drumul la centrala. La casa consumul de gaze e enorm, cel putin dublu cat la un apartament. Asa ca…
    Apartamentele alea sunt si in tarile calde? Acolo m-as duce iarna 😉 🙂

  • Ioana K-Man November 12, 2012 at 6:54 am

    Marisoare preturile pe site. Am cumparat acum 2 ani o garsoniera in Bucuresti, cu aproape 1000 euro mp, dar era noua, finisaje de lux.

  • mixy November 12, 2012 at 8:16 am

    eu n-am centrală, amintirile copilăriei sunt vii în fiecare zi 😀

  • Mihai November 20, 2012 at 11:13 am

    Articolul este genial, imi aminteste de copilarie si de zilele de iarna la gura sobei.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.