Skip to main content

Jurnal duminical

Astăzi (17 decembrie 2017)… speram să am o zi întreagă pe care să o petrec alături de soțul meu, însă la locul lui de muncă este nevoie de mai mulți oameni, așa că l-au chemat la ore suplimentare și el, pentru că se simtea odihnit, a acceptat fără rezerve. Alte planuri nu am. Probabil voi lenevi în pat urmărind vreo emisiune tembelă pe youtube. Rectific. Casa nemăturată musafiri așteaptă. Noi nu îi așteptam, dar ne-am bucurat că au venit, chiar dacă ne-au găsit în pijamale și cu vasele nespălate.

Mă gândesc… că a sosit momentul să îmi fac curaj și să învăț tainele care acum mă țin departe de tot ceea ce înseamnă reparații la bloguri. Am destul timp liber și, dacă tot nu mă presează nimic, aș putea aloca o parte din el lecțiilor de programare, design etc. Nu știu dacă voi fi capabilă să pricep ceva, însă merită să încerc.

Sper… să pot rezolva într-un final problemele care îmi toacă nervii: pe acest blog nu îmi apar reclamele instalate, pe vieneland mi-a dispărut plugin-ul jetpack, pe ambele habar nu am cum să schimb din http în https.

Probabil una dintre ele se va rezolva imediat ce se va trezi Ionuț, căci am aflat care sunt pașii ce trebuie urmați, după ce am scris pe facebook: Pierdut plugin important. Gasitorului recunostinta vesnica.
Am facut update la Jetpack si m-am trezit ca mi-a disparut plugin-ul, cu toate uneltele sale. Am incercat sa il reinstalez, insa imi apare mesajul “Installation failed: Destination folder already exists.”. Exista, exista, dar sa stim si noi unde, sa il putem recupera…

“Din cpanel poți și fără FTP. Intră de acolo în File manager. Dă pe public_html, apoi wp-content, plugins. Caută folderul cu jetpack și sterge-l. Apoi reinstalează Jetpack. Dupa aceea il reconectezi cu wordpress”. Mulțumesc frumos, Vasile Cătălin Ruscior.

“File manager, intri în directorul de instalare, folder contents, plugins, ștergi folderul pluginului respectiv. Repeți instalarea, va reuși” – Mulțumesc, Cristian Gheorghe!

În casă… am brăduț împodobit. E doar o lampă înaltă pe care am agățat o instalație de pom, însă îmi place atmosfera de sărbătoare pe care o avem acum în dormitor.

Pisicile mele… au ratat șansa de a primi mâncare scoțiană. Plănuisem să trimit acasă un colet, însă m-am răzgândit în clipa când mi-am dat seama că mai convenabil ar fi să trimit bani, să cumpere cei care au grijă de ele ceea ce consideră că le trebuie.

Câinele meu…, în schimb, trăiește ca în raiul câinilor. Mâncare bună, aer curat, joacă multă. Din păcate, încă nu m-am recuperat complet, așa că evit să îl scot afară, căci are prostul obicei de a se smuci în lesă, făcându-mă să îmi simt coasta (fisurată) de parcă mi s-ar înfige în creier. Și-au asumat băieții sarcina de a-l plimba o vreme.

Prin Ploieşti… o prietenă meșterește lucrușoare așa drăguțe, încât am sfătuit-o să își facă blog, pagină de facebook și ce o mai fi nevoie, căci merită să fie promovate. O voi sprijini fără rezerve dacă se va decide.

Prin blogosferă… recitesc propriile articole și uneori mă apucă un dor nestăvilit de cuvinte.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să fac salată de boeuf. Multă. Cât mai multă. Foarte multă.

Un citat/proverb favorit… “Deci….prostia in scotia a depasit orice limita…..nu iti fac asigurare la masina ca nu dai like pe facebook….si a luat jucarelele si a plecat…..cea mai proasta tara din toate in care am fost….de la 1 la 10…de la mine are nota 0” – citat preluat de la prietenul Alex. 😀

O fotografie preferată… Iată una dintre creațiile Mihaelei, prietena mea. Spuneți voi, nu merită să fie arătate lumii?

Observ că pagina 113 din jurnalul de femeie simplă stă sub semnul lui însă, însă nu mai modific.

Comments
  • Acarieni de praf December 19, 2017 at 3:37 pm

    Si eu am in plan sa fac cat de multa salata de boeuf posibila! Weekendul meu a fost unul foarte linisit, am stat acasa, am mancat si am dormit, m-am simtit ca o pisica :))

    • Vienela December 20, 2017 at 6:46 pm

      Ce imi place cum suna acest “m-am simtit ca o pisica”. 🙂

  • Claudia December 27, 2017 at 7:02 pm

    Ce haioase sunt decorațiunile! 🤗

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.