Skip to main content

Jurnal de femeie simplă 33 – Orbirea nopții

Astăzi (13 mai 2014)… m-am trezit cu mult înaintea găinilor și a soarelui, așa că am avut timp până când s-a luminat să fac ordine în bucătărie, să citesc vreo două articole, să scriu și eu vreo două și să îmi fac plinul de cafea.

Afară… pare deja să fie cald, deși este foarte devreme. Mi-a fost așa dor de lumina caldă ce atinge pereții casei, de senzația că totul este roz în lume, căci nimic rău nu se poate întâmpla atunci când soarele zâmbește atât de frumos, nu? În ultimele zile am stat aproape zi-lumină pe afară…

În grădină… este o explozie de culori și parfumuri. Am ieșit duminică la o plimbare prin oraș. M-am bucurat ca un copil văzând castanii și salcâmii înfloriți, simțind parfumul iasomiei și admirând culorile florilor din curțile bine îngrijite.

În casă… am robotit ieri până m-a luat amețeala, căci băieții mei sunt așa ocupați, că nu mai păstrează nici un lucru la locul lui.

În bucătărie… am gătit o ciorbă de perișoare, o varză călită, cu afumătură, și un ghiveci de legume (ceapă, ardei gras roșu, ciuperci, dovlecel, roșii, două rondele de morcov). Plănuisem să fac și niște gogoși, însă corpul m-a trădat și mi-a spus clar că trebuie să amân, dacă vreau să nu adorm deasupra tigăii.

Sunt îmbrăcată cu… pantalon alb și cămașă într-un liliachiu cuminte.

Ce muzică ascult acum… aud cum picură apa la chiuveta din baie, semn că trebuie neapărat ca cineva să se ocupe în mod serios de problemele care sunt pe acolo.

Ce cărți citesc zilele astea… mi-am amintit că nu am terminat de citit Nono, de Renata Carageani, așa că astăzi voi deschide dropbox-ul, să aflu ce mai fac simpaticele personaje ale poveștii.

Ce mai meșteresc eu… am multe planuri, însă timpul este mereu mult prea scurt. Mi-ar plăcea să îmi fac o agendă asemănătoare celei din poză, mi-ar plăcea să îmi redecorez casa… Poate că îmi voi oferi o scurta vacanță la vară, dacă nu se ivește nimic neprevăzut, și le voi face atunci.

Aceasta agenda este extrem de simplu de facut. La papetarie se gasesc caiete de diverse marimi, cu acea spirala simpatica. Trebuie doar sa imi aleg caietul (agenda) potrivit, sa lipesc un material dragut peste coperta, apoi sa personalizez oricum doresc interiorul si exteriorul. Folosind o bucata de material dintr-o pereche de blugi vechi, am automat si buzunarul in care sa pot pastra pixurile.

agenda

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… nu m-am dus atât de departe cu gândul, poate pentru că am planuri mari pentru sâmbătă, de va fi vreme bună. Vreau să o scot pe mama la o plimbare în Parcul Bucov, să îi ofer un strop de verde prin pădurea bătrână și o vizită în grădina zoologică, un popas pe malul lacului și doi mici tăvăliți prin muștar.

Am învățat… ca pe pământ trăiesc oameni care te rănesc și care apoi strigă sus și tare cât au fost ei de răniți.

Sunt recunoscătoare… Ninei, pentru ajutorul pe care mi-l acordă necondiționat. Le sunt recunoscătoare prietenilor ce m-au sprijinit și mă sprijină în continuare, chiar și când eu par a fi absentă. Nu sunt absentă; sunt doar tăcută, dar știu tot ce mișcă prin colțul meu de blogosferă.

Mă gândesc… la pușculița pe care trebuie să o inventez, pentru a putea pune deoparte ceva bani, căci anul viitor ”vom fi amendați” de către prietenii noștri din Anglia. Au început pregătirile pentru nuntă.

Aștept/sper… să găsesc până la urmă pe cineva care locuiește în apropiere de Babadag. Mi s-a năzărit să petrec câteva zile în acea zonă, să mă bucur de dealuri, de tradiții și de pește. Nu îmi propuneți pensiuni. Vreau să stau în gazdă la vreun prieten de-al meu, de-al vostru, să iau pulsul satului și să mă îndop de renumita lor ciorbă.

Daca știti pe cineva care locuiește în apropiere de Babadag și ar fi dispus să mă cazeze câteva zile la vară, vă rog să îmi dați un semn.

Un citat/proverb favorit

”Cu graţie şi gravitate ai iscat
Un val ce-ntrece forţele lunare
Şi-n narcolepticii tăi ochi am spionat
Orbirea nopţii, poate-un rău mai mare.
Pupilă fixă, de ce vrei să ţip
Când, insomniac, încerc să-mi aflu partea
Citindu-mi viitorul pe nisip
La prânz? „Ce calmă şi cioplită-i moartea”,
Şi cum mă rog ca din uitare-adâncă
Schimbarea să apară. Numai zorii
Să mă salveze-ar fi în stare încă
Printr-un potop de s-ar împotrivi terorii,
Iar casa somnului de-ar inunda-o toată
Cu o lumină gata să înece
Fantomele ce vor pleca deodată
Avertizând solemn în noaptea rece:
Vei mai dori o viaţă spre-a socoate
Ce graţie aveai, ce gravitate.” Casa somnului, de Jonathan Coe

O fotografie preferată

dealuri inverzite

Comments
  • OchiiVerzi May 13, 2014 at 6:11 am

    Chiar ma gandeam ce as mai putea face de mancare si mi-ai dat o idee grozava cu ghiveciul 😀 .. tadam! Multumesc! Spor la facut agenda (arata super), spor la facut pusculita 😀 si peisajul postat, superbisim (cum ar spune cineva) :))) .. o zi frumoasa! :*

  • Adriana May 13, 2014 at 7:15 am

    Să ai izbânde în toate şi să ai o săptămână în care să bifezi tot ce ţi-ai propus. Cât despre prieteni, ei sunt mai mult pe lângă tine decât cei ce te rănesc. Ştii asta, nu?

  • Matilda May 13, 2014 at 7:16 am

    Agenda e haioasă. Însă eu nu i-aş pune floricică şi fundiţe, ci un cap de pisică şi, ştiiu eu, poate un lănţişor minuscul cu lăcăţel pe măsură. Dar oricum scriu numai pe laptop, aşa că… n-ar fi decât un obiect decorativ, adică unul în plus pe care să se aştearnă praful 😀

    Fotografia ta preferată îmi place grozav… aş vrea să intru în ea, să fac o plimbare 🙂

    Să ai o zi frumoasă, Vienela! Aşa cum o promite soarele de-afară!

  • pandhoraa May 13, 2014 at 8:45 am

    mi-e dor de Bulevardul cu Castani din Ploiestiul nostru…
    tu chiar esti o fata harnicuta, 3 feluri de mancare odata nu am mai gatit de mult timp 🙂
    cand eram mica mergeam si eu cu ai mei la Bucov 🙂

  • Radu May 13, 2014 at 9:29 am

    Mda, mi s-a făcut foame! Parcă am şi eu nişte ardei în frigider! Da trebuia să pui şi poze! 🙂

  • Javra May 13, 2014 at 11:28 am

    Cea mai interesantă activitate pare a fi proiectata plimbare prin parc…

  • vavaly May 13, 2014 at 3:13 pm

    frumoase planuri. fie sa se implineasca toate. ti am admirat si harnicia de dimineata. eu daca ma trezesc in zori nu fac mai mult decat sa iau o carte in mana si sa nu ma mai indur sa o las pana nu se trezeste copilul :). spor in toate!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.