Skip to main content

Jaf la drumul mare

Drumul mare este drumul care duce de la bucătărie până în dormitor, adică sufrageria, adică locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului, atât noi, umanii, cât și câinele și cele patru pisicuțe. Jafuri au loc aici destul de des, însă nu toate sunt de proporții mari, așa că le trecem cu vederea și continuăm să trăim ca și cum nu ne-au afectat. Astăzi lucrurile au stat diferit, motiv pentru care am lăsat lenea deoparte și m-am grăbit să scriu pe blog despre tâlharii care ne-au jefuit la drumul mare.

Eu stăteam cu ochii pe facebook, atinsă de o moleșeală incredibilă. Mihai își adusese în sufragerie farfuria cu mâncare, să poată privi în voie nu mai știu ce emisiune la tv. La un moment dat a lăsat pieptul de porc pe masă și a fugit până în bucătărie, să mai ia un gogoșar. Când s-a întors, după doar câteva secunde, câinele se lingea pe bot stând sub masă, iar Pufi și Ursula (două dintre pisicuțele noastre) se băteau pe ceea ce mai rămăsese din friptură.

Supărată din cauză că am fost jefuiți la drumul mare, am renunțat la câine și mi-am luat broască.

 

Comments
  • Roxana December 29, 2016 at 1:01 pm

    Hehe, Cred ca a si trecut supararea, nu?

    • Vienela January 6, 2017 at 7:13 pm

      Niciodata nu tine prea mult supararea. 🙂

  • Poteci de dor December 29, 2016 at 3:00 pm

    El n-a vrut decât să se asigure că-i bine făcută, să nu pice greu la stomac… 😀

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.