Skip to main content

Insigne, brăţări siliconate sau brelocuri de la Best Promotionals

Deşi afară încă este rece, pentru mine ultimele săptămâni au fost de foc. Se spune că cel ce aleargă după mai mulţi iepuri nu prinde nici unul. Este şi nu este adevărat, aş spune eu. Depinde de mulţi factori: cât de tare te implici, cât de repede alergi, alături de cine alergi, cât din norocul împărţit în lume ţi-a fost alocat… Toate astea mi-au amintit de zilele când mergeam la serviciu, de eforturile depuse ca totul să iasă cât mai bine, dar şi de micile recompense pe care şefii alegeau să le ofere angajatilor.

Nu era mare lucru, însă nouă un asemenea gest ne spunea că munca ne-a fost apreciată şi ne făcea ca data viitoare să lucrăm cu mai mare sârg. Din acest motiv am ales să ofer insigne micuţilor care au participat (şi vor participa) la proiectul Copilul, protector al animalelor. Dintr-un asemenea motiv tot mai multe firme aleg (şi bine fac) să îşi fidelizeze angajaţii oferindu-le mici cadouri atunci când îşi duc sarcinile la bun sfârşit.

Am ales să apelez la firma Best Promotionals pentru crearea insignelor, iar rezultatul, după cum veţi vedea mai jos, este exact ceea ce îmi doream. Imediat gândul m-a dus la firmele care vor să îşi promoveze imaginea şi, în acelaşi timp, să ofere angajatilor, clientilor şi colaboratorilor mici cadouri. Ştiam deja că

“Mico Promotion este o companie ce activeaza in domeniul producerii de articole promotionale inca din anul 2006. In decursul anilor, Mico Promotion a incheiat cu succes parteneriate cu firme de prestigiu din Romania, participand in mod direct la campaniile de publicitate si marketing ale acestora. In prezent Mico Promotion produce si ofera peste 4000 de produse promotionale printre care se numara insigne, bratari siliconate, brelocuri din pvc, emailate, stantate si turnate dar si trofee si alte materiale promotionale. Compania isi are sediul in Oradea, dar produsele pot fi comandate indiferent de locatia dumneavoastra.”.

Ai o firmă şi doreşti să îţi răsplateşti angajaţii printr-un gest simplu sau să promovezi imaginea companiei tale? Promovează-te cu stil, fără să cheltui o avere! Apelează cu încredere la Mico Promotion, aşa cum am făcut şi eu. Produsele pot fi personalizate, să poarte imaginea şi/sau logoul firmei tale. Vei observa că poţi alege dintr-o gamă foarte variată de produse, de la insigne, brăţări siliconate, brelocuri şi până la ceasuri, pixuri, mingi de fotbal, prosoape, rame foto, genţi…

De-a lungul timpului am avut de multe ori ocazia de a observa felul în care o firmă sau alta îşi promovau imaginea. Unele au ales să facă diverse campanii pe bani grei, altele au înţeles rapid că o insignă, o brăţară siliconată sau un breloc (produse care au preţuri foarte mici) pot avea acelaşi puternic impact asupra persoanelor cărora li se adresează. Vă dau cel mai la îndemână exemplu: insignele pe care firma Mico Promotion le-a lucrat pentru mine.

Aceste insigne vor ajunge la copii. Copiii le vor purta în piept şi vor stârni curiozitatea altor copii, dar şi a adulţilor. Vor povesti despre blogul meu, despre animalele din adăpostul de la Răcoasa (ştiţi deja că aşa mi-a venit ideea campaniei), despre desenele pe care le-au făcut în calitate de protectori ai animalelor, vor duce mai departe mesajul dorit, acela de a avea grijă de pisicile şi câinii care depind de om. După cum vedeţi, cu foarte puţin se pot rezolva multe, dacă ştii ce şi cum să alegi. Scuze pentru calitatea imaginii…

insigne promotionale

Acelaşi lucru se poate realiza comandând diverse materiale promotionale, insigne, brăţări siliconate (cum sunt cele pe care le vedeţi la mâinile participanţilor la festivaluri rock) sau brelocuri personalizate care să atragă privirile şi să stârnească omului curiozitatea. Iată şi datele de contact ale Mico Promotion:

str. Timotei Cipariu nr. 33
Oradea, Romania
Tel: 0722-339.839; 0736-345.681
Fax: 0259-470.096
E-mail: office@optional.ro

Comments
  • vavaly March 12, 2015 at 7:02 am

    frumoase insigne si buna idee de promovare a proiectului. sigur copiii vor fi bucurosi sa le primeasca si se vor simti rasplatiti.

    • Vienela March 12, 2015 at 8:40 pm

      Regret ca nu am reusit sa scot o poza mai buna… Abia astept sa aflu reactiile copiilor. 🙂

  • Zina March 12, 2015 at 8:31 am

    Da, insignele sunt bune purtătoare de mesaje. La fel șepcuțele, eșarfele sau fularele, tricourile. Bani să fie !

    Zi frumoasă, Vienela !

    • Vienela March 12, 2015 at 8:43 pm

      Corect, bani sa fie! 🙂
      Uite, eu am primit candva de la un blogger un soi de breloc – desfacator de capace de bere, cu numele blogului sau. Toti prietenii mei ii stiu acum blogul. 🙂
      Te imbratisez, Zina!

  • Rudolph Aspirant March 12, 2015 at 3:04 pm

    De ce oare se vaita lumea ca in Romania nu exista sefi si manageri competenti ? Ca eu vad ca atunci cand exista o motivatie specifica exista si competente. Ca nu le aplica lumea daca nu e motivata in anumite cazuri asta e altceva, insa asta nu inseamna ca lipseste competenta ci lipseste interesul si motivatia, sau poate chiar proiectul respectiv e total sf nerealist, sau poate se cere prea mult voluntariat heirupist pe gratis doar asa in dorul lelii, si atunci desigur ca un om cat de cat serios nu se va simti motivat sa isi desfasoare vreo competenta. Si nici macar nu tine de chestia de daca cineva e patron sau simplu angajat. E vorba strict de management indiferent daca initiativa e particulara, ngo, sau de stat sau mixt, national sau international. Plus desigur ca poate mai multe femei au mai multa experienta manageriala decat barbati, nu neaparat obligatoriu inclinatie, insa experienta au, pt ca doar si functia de mama cere mult mai multe competente manageriale decat functia de tata, in familiile heterogame tarziu agrare sau mic burgheze europeene traditionale, (deci excluzand cazuri de exceptie de tati singuri sau de familii alcatuite din doi tati, care astea oricum nici nu exista decat asa ca vaga inspiratie mai mult la nivel de literatura de sec 19 europeean, asa gen Jean Valjean fata de Cosette sau prof Higgins si alalatul cum il cheama fata de Eliza Doolittle in Pygmalion, sau cazuri speciale de tutori de diversi orfani si orfane si din lit rusa si franceza). Deci pur si simplu nu vad de unde rasare falsa problema ca ar lipsi competentele de leadership si manageriale sau aia care pare o acuzatie si mai grava cum ca leadershipul roman e corupt prin definitie, (asta chiar indiferent de daca e barbat sau femeie), cand de fapt leadershipul uman de orice soi chiar e corupt sau pe cale de a deveni corupt in orice clipa chiar in realitate prin definitie, chiar indiferent de etnie sau cultura sau sistem politic administrativ, inclusiv si matriarhal, nu numai patriarhal, (plus indiferent de daca e privit dintr-o perspectiva marxista sau de alt gen).

    • Vienela March 12, 2015 at 8:44 pm

      Zilele trecute a iesit scandal din cauza unei reclame difuzate la tv. Un tip stropeste peretele cu vin, prinde pisica alba si sterge peretele cu ea. Multi au condamnat ideea, pe motiv ca cei mici inteleg ca e ok sa faci asta cu un animal…

  • Mihu March 12, 2015 at 10:10 pm

    Eu sunt cel care face sportul asta cu “alergatul dupa mai multi” insa chiar daca des pierd tot mi se pare atrenant, vreau eu sa fac tot mai multe pentru tot mai multi.

    • Vienela March 14, 2015 at 1:08 pm

      Da, cred ca antrenant este cuvantul potrivit! 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.