Skip to main content

Inimă de piatră

Este atât de greu uneori să găseşti calea de mijloc… Sunt oameni care o caută toată viaţa şi nu reuşesc să o găsească. Am cunoscut însă persoane care nici  măcar nu au încercat vreodată.

În apartamentul de lângă noi locuia o familie care avea un singur copil, mai mic decât mine cu un an. O familie care părea să fie demnă de toată stima, cel puţin la prima vedere. Oameni muncitori, casă curată, copil cuminte. Dar ce preţ a plătit acest copil, pentru a-şi face părinţii să fie mândri, veţi afla citind rândurile de mai jos.

“Sunt fetiţă mare acum şi trebuie să îmi ajut părinţii la treabă. Duc gunoiul, fac paturile, mătur prin casă, şterg praful, spăl vasele, ud florile, duc rufele murdare la baie şi spăl pe jos în bucătărie. Aş vrea să ies cu ceilalţi copii la joacă, dar dacă află mama? Mă omoară în bătaie, aşa cum a făcut imediat după ce am împlinit 7 ani, când am ieşit pe afară, am căzut şi m-am julit la genunchi. Mi-a fost teamă să intru în casă plină de sânge şi cu ciorăpeii rupţi. Am plâns până când m-a chemat o vecină la ea şi mi-a presărat pe rană un praf alb.

Mă grăbesc să îmi fac temele. Offf, dar nu pricep nimic din cerinţele exerciţiului. Fug la vecinul de deasupra, sigur mă ajuta şi nici nu mă pârăşte mamei. Am greşit. Ce mă fac acum? Va veni de la muncă şi îmi va număra iar foile caietelor. Nu am voie să greşesc, nu am voie să rup pagina. Nici să şterg fără să se vadă nu pot. Aseară m-a bătut iar, tot din cauza asta.

Copiii de la bloc se miră şi îmi plâng de milă. Îmi vine şi mie să plâng când îi aud. Îmi spun că părinţii mei sunt răi, că un copil are nevoie să se joace, că nu trebuie bătut cu furtunul de la maşina de spălat până când urlă ca un porc înjunghiat. Ceilalţi copii au voie în fiecare zi să iasă la joacă, nu au atâtea îndatoriri şi nu sunt bătuţi pentru orice nimic. Nici astăzi nu scap de bătaie. Tocmai a intrat mama pe uşă şi a văzut că am lăsat ghiozdanul pe holul de la intrare.”

Cam astea erau vorbele şoptite pe fugă de copilul care creştea lângă noi şi pe care îl auzeam, seară de seară, urlând îngrozit la fiecare lovitură pe care mama sa i-o aplica. Întotdeauna cu furtunul de la maşina de spălat. Pe măsură ce creştea, lucrurile se înrăutăţeau, bătăile era tot mai dese şi mai crude, iar pedepsele păreau inspirate din filmele de groază (despre care nici nu auzisem pe atunci). Unii oameni au inimă de piatră…

Comments
  • Szasz Sebes Paul December 28, 2012 at 4:49 pm

    E chiar greu sa gasesti calea de mijloc

  • Floarea December 28, 2012 at 5:06 pm

    Nici din piatra nu avea inima.Ii mai lipsea si circumvolumtiunile de pe creier unde ar fi trebuit sa fie sentimentele.

  • Ioana K-Man December 28, 2012 at 5:14 pm

    Unii oameni sunt dusi cu pluta.
    Una e sa-i mai scapi o palmuta si alta e sa-l nenorocesti si sa-l inveti cu bataia, pt ca mai tarziu sa o accepte si de la partener sau sa fie atat de depersonalizat incat sa fie un simplu sclav al dorintelor celorlalti.

  • Rolling Ideas December 28, 2012 at 5:21 pm

    Ingrozitor … dar ma gandesc ca se va ajunge intoarce roata cand parintii astia vor ajunge batrani si neputinciosi … exista o lege a compensatiei

  • Radu December 28, 2012 at 5:21 pm

    Vienela, păcat că încă se întâmplă ceea ce ai descris.
    Nu sunt de acord cu violenţe împotriva copiilor.
    Dar cei mai mulţi pretendenţi la diverse tronuri regale au trecut prin aşa ceva.
    Cei mai buni soldaţi au suportat cu mult mai mult.
    Importantă e disciplina interioară, care ar fi bine sa vină de la sine.
    Evident, moderată cu grijă.
    Sunt sigur că ştii asta, mai ales datorită tatălui tău.

  • Ana-Maria December 28, 2012 at 5:22 pm

    Doare! 🙁

  • Vladimir December 28, 2012 at 6:44 pm

    Unde bate mama creste mare, ce sa-i faci… Unele mame sunt mai agresive din fire. Probabil insa biata femeie isi iubea progenitura si credea sincer ca asa ii asigura o viata viitoare stralucita ca adult reusit. Alteori, cum era a mea, unele se simt depasite de idioteniile odraslelor. Si mama mea batea rau. Nu cu obiecte, doar cu palma, dar era priceputa. Durea al naibii, dar si eu o scoteam din minti. Oricum, mama de care zici tu imi pare cam exagerata. A mea avea motive mult mai de soi. Oricum, mi se pare inuman sa bati o fetita.

  • Ana Q. December 28, 2012 at 8:50 pm

    🙁 Eu sunt impotriva violentei de orice fel. Nu stiu, pur si simplu asa sunt eu pacifista si cred ca intotdeauna se pot gasi solutii de mijloc.

  • amiralul December 28, 2012 at 8:51 pm

    sad story 🙁 daca ar fi sa fac un copil cu siguranta as vrea o fetita :X

  • CARMEN December 28, 2012 at 9:49 pm

    nu toti care au copii, îi merita! sunt deasemenea multe perechi care-si doresc copii si nu au… Ma intreb cateodata, oare cum randuieste Dumnezeu toate astea?!…

  • […] 4 – Vienela, cu 22 […]

  • elly weiss December 29, 2012 at 8:08 am

    O exigenta dusa la maxim. O asemenea poveste stiu si eu. Am avut chiar o colega de clasa, din clasa a 2-a pana in a 12-a. Era o fire sperioasa, timorata. Foarte cuminte, invata destul de bine. Abia cand eram la liceu am aflat ce bataie lua fata aia pentru orice nota mai mica. Un 7 de pilda… Bataie tot cu furtunul masinii de spalat. Atunci am auzit si eu ca unii oameni dau bataie cu asa ceva. Aveam si noi masina dar nimeni n-o folosea in scopul asta…

  • Nice December 29, 2012 at 10:00 am

    Potrivit titlul pentru asemenea om. Din pacate sunt si astfel de extreme, oameni care isi maltrateaza proprii copii(infiorator), dar si unii care ii cocolesesc excesiv, le ofera absolut orice acestia cer, ii rasfata si le dau povete gresite. In plus le iau apararea chiar si atunci cand copiii nu au dreptate, cand gresesc, cand sunt vinovati.

  • adelinailiescu December 29, 2012 at 1:37 pm

    Si mai tarziu, la batranete, ii vor impune sa-i ingrijeasca, sa-i slugareasca, ca ei au crescut-o, au facut-o om…Niste bestii!

  • babymanager December 29, 2012 at 10:29 pm

    Horror! Si eu am avut o familie vecina in copilarie asemanatoare….

  • mixy December 30, 2012 at 1:34 pm

    şi eu am avut două surori vecine în copilărie care plângeau de mama focului când îşi rupeau ciorapii că le bat ai lor acasă. Văd că au ajuns bine: s-au măritat ” cu cine trebuie” funcţie de averile bărbaţilor, au făcut copii “când trebuie”. Ce mă şochează e că ele încă mai vin în vizită la părinţi…

  • Cum se nasc minciunile | Iubesc Viaţa June 29, 2013 at 5:24 am

    […] de o vecină din vremuri de demult, care nu avea curaj să intre în casă nici măcar dacă îşi julea un genunchi. Din şoaptele copiilor, am înţeles că îi pregăteau o minciună oarecare, pentru a adormi […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.