Skip to main content

În picaj

Tăiam aerul cu o viteză ameţitoare. În jurul meu totul era alb, un alb lăptos, greu de definit. Umezeala îmi intra in piele. Plâng îngerii? Nu mă puteam prinde de nimic. Pustiul se întindea până departe. Nici ţipenie de Om care să îmi întindă mâna, să îmi oprească vertiginoasa coborâre. Eram în picaj. Mă avântasem cu capul înainte în necunoscut şi acum plăteam. Preţul era chiar viaţa. Curenţi de aer tot mai rece îmi îngheţau sângele în vene. O teamă de animal hăituit îmi încolţise gândurile într-un ungher întunecat. Cădeam! Câtă viaţă îţi rămâne când eşti în picaj?

Atâta câtă vrei tu să rămână! mi-am spus în acel moment. Era curajul disperării. Tot disperarea mi-a arătat că întotdeauna există cel puţin două posibilităţi, chiar şi în picaj. Puteam alege să cad ca bolovanul, să mă strivesc de steiuri, să-mi las gândurile împrăştiate pe o piatră arsă de soare. Puteam alege să întind braţele, să renunţ la balastul numit deznădejde şi să mă bucur de amintiri şi senzaţii, de faptul că respiram. În aceste ultime clipe ale picajului puteam striga: Aceasta este adevărata libertate! Iubesc viaţa!

Maliţios, un gând reverberant îmi însoţea prăbusirea… Eu am zburat! Voi încă vă mai târâţi…

un-melc-misto-1-1024x768

Comments
  • Dana July 7, 2015 at 9:26 am

    🙂 =D

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.