Skip to main content

În colonie la Pleaşa

Se împlineau 7 ani de când eram despărţiţi. Ca pentru a sărbători faptul că reuşisem să trecem peste adversităţi şi ne înţelegeam bine, tatăl lui Ionuţ ne-a invitat într-un week-end la Pleaşa, satul unde se mutase cu câteva săptămâni înainte, în interes de serviciu. Patronul îi pusese la dispoziţie o cameră într-un cămin de nefamilişti, unde noi urma să petrecem vreo două zile din vacanţa copilului.

Plecăm din Ploieşti ca în plimbare, pe jos, pentru că autobuzele erau sublime, dar lipseau cu desăvârşire. Trecem de Parcul Bucov, un loc încântător, plin de verdeaţă şi ofertant în materie de divertisment, mergem pe şoseaua flancată de copaci şi de fetiţe darnice şi ajungem la adăpostul de câini. Aici sunt cazaţi căţei adunaţi din oraş. Se zvoneşte că după o perioadă, dacă nu îi cere nimeni, sunt omorâţi şi făcuţi săpun, apoi înlocuiţi de alţii. Eu înclin să cred că li se dă drumul, pentru că din loc în loc, pe câmpurile din jur, vedem haite întregi, care la cel mai mic semn de slăbiciune latră şi se apropie în grabă de trecători.

După aproape o oră, peisajul se schimbă. Ajungem la Intreprinderea de refractare Pleaşa. Poate că a fost candva renumită, dar astăzi lasă impresia că ar fi doar o ruină printre alte ruine. În depărtare se văd câteva blocuri. Trecem peste linia ferată şi ajungem în colonie. Aşa i se spune acestui loc. La fiecare geam se văd rufe întinse la soare. În faţa scărilor de bloc, grupuri curioase ne privesc de parcă am fi marţieni abia coborâţi din OZN. Suntem îmbrăcaţi lejer, de vară, nu avem nimic deosebit. Ei parcă ar avea uniforme; toţi sunt în maieuri, pantaloni scurţi şi şlapi de plastic în culori stridente.

Au bidoane de bere la picioare şi pungi de seminţe în mâini. Fiecare şi-a scos la geam boxele din dotare. Nu se înţelege nimic, pentru că fiecare ascultă altceva, dar cu predilecţie manele. Îi salutăm şi intrăm în bloc. Deodată, toţi au treabă în casă, toţi intră după noi în scară, curioşi să afle unde mergem. Grăbesc pasul, de teamă că stând prea mult în scară, vor uita de bere şi o vor găsi fiartă. Urcăm la primul etaj şi intrăm în camera spaţioasă şi aproape goală. Văd două paturi suprapuse, o masă şi două scaune, un dulap pentru haine.

Baia comună, cu trei cabine, este în capătul coridorului. La fel şi bucătăria care are o chiuvetă şi un aragaz cu două ochiuri. Pe unul dintre ele fierbe o dulceaţă de caise, pe celălalt o ciorbă de fasole verde. Se stă la coadă la aragaz. Totul în această bucătărie are o patină de vechi şi îmbâcsit. Femeile sunt vorbăreţe şi curioase. Vor să ştie de unde vin, cu ce ocazie am ajuns acolo şi mă invită în camerele lor, să le admir realizările. Este o concurenţă acerbă între ele. Fiecare şi-a împopoţonat camera cu perdeluţe colorate, cu floricele de plastic şi cuverturi băţoase.

Fac slalom prin puzderia de copii adunaţi ca la circ, desculţi şi parcă înfometaţi. Regret că nu am bomboane la mine, să le împart. Pe holul acoperit de linoleum văd urme de mizerie adunate în ani de zile. Mi se spune că nu au femeie de serviciu, că spală cu rândul băile, bucătăria şi holul. Mă uit la mâinile acestor femei. Sunt aspre şi bronzate, dar au urme de ojă pe unghii. Gândul îmi fuge spre o altă colonie, aflată nu departe de Pleaşa şi mă gândesc că aceşti oameni o duc bine, că au mai mulţi bani şi mai multă voinţă decât vecinii lor de la 1 Mai Bucov (despre care vă voi da amănunte în curând).

După o zi petrecută in camin, îmi promit să nu mai calc în veci în acest loc. Nu pot intra în wc-urile fără lumină, unde bărbaţi şi femei se întâlnesc şi stau la şuete despărţiţi de pereţi subtiri, prin care se aude orice mişcare şi orice zgomot făcut de organismul preaplin. Apa are un gust dubios, prin bucătărie circulă în voie gândaci, muzica răsună până târziu în noapte, oamenii se înjură, se bat şi se împacă atunci când se termină berea. Păcat de drumul care duce de la Ploieşti până în colonia Pleaşa. El m-a indus în eroare şi m-a făcut să cred că aici voi găsi o zonă plină de verdeaţă, de pace şi de frumos.

Comments
  • cotos July 4, 2013 at 5:53 am

    Valea Jiului arata la fel de deplorabil, chiar si anumite localitati de prin Maramu au ajuns sa arate ca dupa razboi. Ti-e mila de oamenii care au ales sa ramana acolo.

  • Radu July 4, 2013 at 6:42 am

    Sunt multe locuri in tara care arata asa ! 🙁
    Un bun exemplu este cartierul Zabrauti la 10 min de centrul Bucurestiului.
    Totusi cred ca pentru curatenie oamenii care locuiesc acolo poarta responsabilitatea !

  • aA July 4, 2013 at 7:03 am

    mda, cum au spus si cei de inaintea mea, sunt tare multe locuri ca cel descris de tine… sunt tot felul de oameni, unii chiar nu au posibilitatea sa faca mai mult, altii se multumesc cu cat au, daca au bidonul de bere la picior. cred ca si aici e doar chestie de optiuni.

  • Adriana July 4, 2013 at 7:34 am

    Pentru mine tu eşti o răscolitoare de amintiri. Sigur noi nu ne-am mai întâlnit vreodată? Prea mie cunoscut totul! De fapt, despre ce vorbesc? Cartierul muncitoresc în care locuiam era plin de astfel de locuri! Iar acum mi-e cunoscut prin alţi oameni ce seamănă fix cu cei din povestea ta. Minunată poveste,Vienela! Prin felul cum ai redat-o …am fost cu tine!

  • Cuvânta July 4, 2013 at 8:23 am

    Bine ca v-ati despartit, un astfel de om nu este responsabil nici macar pt el insusi.

    • Rudolph Aspirant July 4, 2013 at 11:53 am

      Zau, de unde ai tras acest fel de concluzie, ca tatal biologic al lui Ionut nu are (sau nu avea la vremea respectiva) capacitatea de a fi responsabil pt sine insusi, din textul de mai sus ? Adica avea un job, avea si unde sta, reprezenta totodata un om in care patronul lui avea incredere de vreme ce-l ajutase cu o locuinta, chiar daca poate desigur nu in conditii asa de lux sau optime, era in stare de relatii sociale, adica mentinea o relatie cu Vienela si copilul lor, si nu parea asa ursuz sau neadaptabil, chiar daca desigur poate era sarac si parea asa oarecum de capul lui pe lume, deoarece desigur nu e ideal pt un om de varsta adulta sa se regaseasca intr-un camin de nefamilisti, in loc poate sa aiba o locuinta proprietate personala, cam cum ar fi idealul propus mai recent pe UE, (eventual ca sa nu cada si piata de real estate, ca asta ar mai lipsi in actuala criza economica), numai ca deja in Danemarca se remarca in mass-media ca nr locuintelor nu tine pasul cu nr persoaneleor adulte care tanjesc sa aiba o locuinta personala, pt ca sunt prea multi si prea singuri, adica nu mai tind sa se ingramadeasca asa la nivel de familie mai multi intr-o locuinta, si acum vrea fiecare adult sa aiba locuinta lui, ceea ce duce desigur la cresterea pretului locuintelor devenite deja insuficiente, in ciuda faptului ca nu sunt de loc asa de luxoase, ba nici macar, (cel putin cele din Danemarca), nici nu au cazi de baie in bai, de exemplu, nemaivorbind ca sunt vechi de minim 60 de ani, deoarece ce se construieste cu avant sunt mai mult cladiri de birouri decat de locuinte de oameni…

      …si nu dau exemplu Danemarca, sau amintesc de ea pt ca ma aflu eu aicea in momentul de fata, insa deoarece am remarcat mai de mult ca massmedia daneza este chiar destul de atent experta pe domeniul economic si chiar prezinta anumite probleme destul de nuantat in functie si de consecintele unor diverse cutume sociale, adica de ex articolul asta despre case pornise de la faptul ca se remarcase ca a scazut nr casatorii de 3 ori in ultimii 6 ani, si asta deja pornind de la un nivel anterior deja destul de redus, (fiind totusi vorba de Scandinavia), dar fiind remarcata totodata si crestera pretentiilor oamenilor fata de diverse lucruri pe care si le doresc ei in viata tocmai pt a se regasi in momentul de fata in tara care se pare ca e pe locul 1 sau 2 in lume in legatura cu sentimentul propriilor locuitori de a se simti efectiv BINE, sau optim OK, asa la un nivel de bunastare bio-psiho-sociala cat de cat complexa posibil descriptiva chiar si pt sanatate optima, care include chiar si o stare de responsabilitate optima personala, (ca sa nu utilizez conceptul ala de Fericire care e un parametru social-economic din ce in ce mai mult folosit in ultima vreme, insa care nu trebuie confundat cu cine stie ce concept de Fericire care poate avea diferite definitii in diverse culturi si diverse conditii, ca de ex unul din cele cf carora locuitorii din Costa Rica sunt cei de pe locul 1 sau 2 in lume, nu cei din Danemarca, sau desigur exista si alte posibile definitii ale acestui concept, si nu toate validate sau validabile ca util standardizabile, unele pot fi si pur descriptiv literare ca de ex Printul Fericit de dl Oscar Wilde, sau Fericirea Familiala, de dl Lev Tolstoy)

      • Cuvânta July 4, 2013 at 2:30 pm

        Ioi. Dupa 7 ani de despartire sta in camin de nefamilisti, la mila patronului, in mizerie. Greu sa-ti dai seama.

        • Vienela July 4, 2013 at 2:32 pm

          Avea unde sa stea in Ploiesti, dar serviciul cerea ca el sa fie cel putin 12 ore pe zi acolo si era destul de greu cu naveta. A stat doar o luna, cat a fost nevoie de el acolo. 😉

        • Rudolph Aspirant July 4, 2013 at 5:24 pm

          pai si eu dupa ce m-am despartit de Eric am stat inital in Norvegia la un fel de camin pt nefamilisti, la mila patronului care imi platea o parte din chirie si am stat in mizerie atat cat am fost la mila patronului cat si dupa ce ni i-a mai fost mila de mine si a trebuit sa-mi platesc singur chiria intr-un alt fel de bloc de nefamilisti, deoarece nu o aveam pe Anneline sa imi faca program sa fac curat plus deoarece n aveam de gand nici sa-mi intemeiez o familie nici sa investesc in real estate in Norvegia, cand insisi norvegienii nu investesc in tara lor, ci in Ile de France, Spania si Tailanda.

          Chestia cu investitul in vreo casatorie sau recasatorie si/sau investit in real estate in Romania sau in tara une se poate afla un patron milos nu e neaparat un criteriu deosebit de bun (valid) pt a determina daca o persoana este sau nu responsabila si/sau o partida buna pt Vienela sau ma rog, oricine altcineva, dupa parerea mea, mai ales in aceste vremuri de inceput de secol 21.

        • Vladimir July 4, 2013 at 10:53 pm

          Pai Rudolph are dreptate. Uite eu am sotie. Am slujba. Am proprietati in patru tari. Ti se pare ca as fi responsabil? 😀
          Asa si invers. Un tip poate fi si educat si responsabil, atent si grijuliu si totusi sa sfarseasca pentru o perioada temporara intr-o asa o situatie. Fiindca multi barbati nu dau doi bani unde stau cand stau singuri. Cand muncesti 18 ore din 24, nu prea conteaza cum arata acasa. Responsabilizarea o face de multe ori femeia de langa tine. Adica devii responsabil din cauza ei. Daca ea dispare…dispare si grija pentru detaliu ca fumul… De ce sa fi avut apartament cu 4 camere??? Era singur. Gandesti un pic superficial situatiile astea, nu trebuie sa te lasi pacalita de clisee.

          • Cuvânta July 7, 2013 at 6:57 am

            Daca era o situatie temporara e ok. Adica sunt de acord cu Vienela, nu cu Rudolph mai ales. Vladimir merci pt explicatii.
            Imi pare rau ca nu apreciez barbatii care nu au grija de familia lor. Nu e vorba deci nici de proprietati nici de bani ci de lipsa de responsabilitate.

          • Vienela July 7, 2013 at 7:07 am

            Da, a fost doar o situatie temporara, insa asta nu inseamna nimic. Tatal baiatului meu a fost mereu impins de altii de la spate, atunci cand copilul lui avea nevoie de ajutor. Cuvanta, tu stii ceea ce altii poate ca nu au inteles: toata viata am luptat cu fostul meu sot pentru pensia alimentara, pentru drepturile baiatului meu, si toata viata am trait cu durerea de a-l fi facut cu un om care il iubea doar cand se intalneau, cand il cautam noi. 🙁

  • Adela July 4, 2013 at 9:05 am

    Ai dreptate cu tabara: recunosc, nu am fost niciodata in tabara sau undeva cu cortul, insa nu cred ca as merge. In cel mai rau caz, as merge o data, ca sa vad cum eu si…cred ca mi-ar ajunge. 🙂 Foarte frumoasa tema blogului tau!

  • alma nahe July 4, 2013 at 9:48 am

    Pfff…mi-a venit aşa….un miros…de toamnă senilă. 🙁

  • Andreea D. July 4, 2013 at 10:28 am

    În Bucureşti am observat co blocurile înalte cu vedere înspre marile bulevarde ascund în spatele lor mult jeg, case dărăpănate, sărăcie şi oameni ai străzii.
    Aparenţele sunt înşelătoare de cele mai multe ori!

  • Axlandra July 4, 2013 at 10:48 am

    E bun că ai rezistat chiar şi o zi. 🙂 Mi s-a încreţit pielea citind descrierile tale…

  • zdwub July 4, 2013 at 11:22 am

    Probabil cei ce stau acolo s’au acomodat si lucrurile care tie si nou ni se pare absurde si clar de nelocuit pentru ei sunt ceva firesc. Destul de trist totusi…

  • Rudolph Aspirant July 4, 2013 at 12:11 pm

    On-topic: un text chiar atat de viu colorat care iarasi pe mine m-a indemnat sa ma simt asa exact ca si cum as fi acolo…cu avantajele si dezavantajele acestei stari de reverie…ca de ex am remarcat ca sub textul anterior, cel despre unde pot locui oare zanele, care deja ma indemnase sa ma simt cumva asa transpus intr-un soi de scena oarecum pastelata de salon literar de sec 19, cam ca intr-un film Merchant-Ivory, in care eu as fi fost poate un explorator recent sosit din cine stie ce expeditie in vreo jungla sau tinut deosebit de exotic, iar comentatorul Nice ar fi fost poate o domnisoara de “familie buna” de la vremea Reginei Victoria, care avusese asa o viata pana atunci in esenta totusi ferita de griji, plus pe Javra ca chaperone ocrotitor obligatoriu langa ea…zau, uite asa ma simteam eu atunci cand am facut acel comentariu din cauza caruia am intrat in bucluc, pt ca ma amuzasem de contrastul cultural…pe cand acest text atat de viu colorat, care mie imi aminteste de un comic oarecum mai buf, m-a facut sa ma simt mai degraba ca intr-un film Kusturica, drept care m-am si intrebat, in timp ce-l citeam, oare aici ce gafa risc sa mai fac…dar cred ca m-a luat gura pe dinainte si am si facut-o pt ca nu am putut rezista, comentand mai sus !

    (Insa nu imi caut scuze si recunosc totodata sincer ca ieri cand am comentat sub articolul anterior eram cu gandul nu numai la atmosfera din textul scris de Vienela, ci eram si sub impresia unor articole citite de mine in paralel din mass-media despre Politica Contemporana a Apei, iar azi, cand am facut comentariul de mai sus eram cu gandul la cea mai recenta Lepsa fotografica de care s-a apucat Vladen, in care punctul 3 cere a se fotografia Fericirea, si eu, zau inca incercam sa ma gandesc la ce as fotografia eu, si la mine precis includea ceva legat de tata, care e economist de profesie, si pt care conceptul de Fericire chiar pare a fi deosebit de interesant in ultimul timp…adica NU e numai vina lui Vienela, asta voiam sa zic, e si vina mea ca nu citesc atent, plus ma gandesc egoist la ale mele atunci cand comentez, adica si de aia se intampla sa dau cu bata-n balta, e si din cauza ca asa sunt eu, chiar si in mod obisnuit, fata de orice text, total neatent !)

  • javra July 4, 2013 at 2:14 pm

    Aşa sunt toate căminele de nefamilişti din ţara asta.
    Tot ce este al tuturor, e al nimănui.

    • Tina July 4, 2013 at 7:12 pm

      Tin sa te contrazic draga Javra. Nu toate caminele de nefamilisti sunt asa. Eu am fost in unul unde era foarte curat, camerele aveau grup sanitar propriu, iar la bucataria comuna de pe hol erau flori, curatenie si un miros placut de bunatati. Mult depinde de oamenii ce-l locuiesc.

  • adrian balan July 4, 2013 at 10:13 pm

    Am avut ocazia sa vad cateva camine de nefamilisti pe teritoriul romaniei. E jale mare.
    Poate sunt si exceptii…….eu nu am vazut. Jalea nu se opreste doar la cele de nefamilisti, se intinde pana la cele ale liceelor si facultatilor. Caminele de ”nefamilisti” sunt pline de familisti. Am avut un coleg din Brasov care traia saracu intr-o garsoniera dintr-un camin de genu. impreuna cu parintii si cei doi frati :(. In Sibiu, langa fabrica de caramida exista un camin……mai multa zugraveala decat structura, unde am intrebat o copila ce reprezinta crucea din varful dealului, ce scrie pe ea, iar fetita mi-a raspuns ca ii e rusine sa-mi spuna, ca scrie numai prostii :)). Tot in Sibiu chiar pe malul Cibinului este un camin al unui liceu, am fost cazat acolo pt cateva nopti in perioada vacantei. Daca intri acolo, nu iti mai dai copilul la liceu stiind ca va ajunge sa stea acolo. Lagar de concentrare.
    Camine mai civilizate am vazut in Mioveni.
    Cred ca Ionut a apreciat cel mai mult mersul pe jos :))))) Au fost doar 2 ore de mers,
    o nimica toata. Acum are gambele cat coapsa :))) Chiar daca avea ”paranteze” nu se vedeau, datorita gambelor ce ocupau golul :)))
    Iar tu, Vienela, de ce nu ai spus pana acum solutia ta de a-ti mentine silueta???:))))
    Data viitoare cand te mai simti asa de curajoasa sa imi zici si mie, sa o imbarbatez pe Cristina :))))))
    Iar eu cu Mihai sa mergem la una in sange cu niste vin ca sa ne mentinem silueta :)))

  • Vladimir July 4, 2013 at 10:54 pm

    Saracul…ce i-au auzit urechile probabil! :))

    • adrian balan July 6, 2013 at 7:45 pm

      Tot :))). stau si ma gandesc cum au reusit parintii sa ii faca si pe ceilalti doi.
      Cel mare astepta in fata usii de la intrare in garsoniera pana se deschidea usa??? :)) Cred ca pe al doilea l-au facut ca sa-i tina de urat celui mare, care asteapta la usa :))))).

  • Ana-Maria July 5, 2013 at 8:59 am

    ce naspa!
    Imi amintesc si eu de astfel de camine , in care-Slava Domnului!- nu am locuit , ci doar am trecut in vizita.Imi amintesc de perdelute si flori de plastic , de macrameuri , ciucurei la cheile de dulap si pestele ala de sticla colorata de pe televizor , mileuri cusute manual si alte indeletnici de astea….brrrr!
    Cat despre ce scriu mai sus repreznetantii gintei masculine , le dau dreptate : un barbat devine responsabil atunci cand are langa el o femeie sau e pe cale sa aibe una.Pana atunci , o camera este suficienta.

  • elly weiss July 5, 2013 at 12:39 pm

    Da, camin de nefamilisti…tipic. Cred ca ti-a fost cam greu.
    Problema e ca sunt foarte multi oameni care asa au apartamentele sau garsonierele proprietate personala. Sau casele. Si sunt fericiti daca au ce manca si ce bea. Mai ales ce bea…. 😉

  • Brandusa July 12, 2013 at 4:30 am

    Culmea, sunt multi ca el… si fara “culmea” am si eu un mascul-exemplu 🙂 Imi permit sa zambesc,. Bine ca nu sunt pusa in situatie de a merge cu fata in dubioseniile lui de legaturi si locuinte, dar cine stie ce va fi .
    … si tot la categoria culmea cand exista ca sot nu pleca neparfumat, cu hainutele necalcate etc, etc.
    Pup Vienela…nimic nou pe planeta, doar o zodie iresponsabila si indolenta, parte din tati, parte din mame.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.