Observ că mami scrie tot mai rar pe blog, așa că îmi fac o datorie de onoare din a vă ține ocupați până când îi va reveni ei cheful de povestit verzi și uscate. Verzi avem din belșug, căci ne plimbăm deseori pe “faleza” din Ploiești, un loc unde nu-i întristare, nici suspin, ci doar căpușe, purici și iarbă grasă, bună pentru digestia câinelui. Să nu vă faceți griji, că-s vaccinat și deparazitat. Pe blănița mea ciocolatie nu stă nici o gânganie, așa că-mi pot permite luxul de a mă tăvăli în fâneață, de a alerga prin iarba înaltă, de a zburda ca un ieduț îmbătat de parfumul florilor.
Nu vă povestesc despre cât am fost de cuminte astăzi, căci fără dovezi ați putea crede că-s laude goale. Eh, nu mă pot abține. Chiar am trecut pe lângă niște căței – e drept, toți de talie mică – fără să latru, fără să mi se ridice blănița pe șira spinării, fără să dau semne de agresivitate. Cel mai mult mi-a plăcut de o cățelușă, ciocolatie și ea. Doamna care o plimba ne-a avertizat că micuța este sperioasă, așa că m-am apropiat de ea prudent. Și mare mi-a fost surpriza când domnișoara s-a trântit lângă mine cu burta în sus, permițându-mi să îi simt mirosul natural și să admir frumusețea ascunsă sub coadă. Dar să nu intrăm în amănunte…
Ci să discutăm despre ultima problemă ce mi se zbate în căpșor: plecarea în UK. Am tras cu urechea la discuțiile umanilor și am aflat că nu s-a stabilit o dată exactă deocamdată. E posibil să se întâmple la toamnă, la iarnă sau chiar deloc, dar noi trebuie să fim oricum pregătiți. Cum pregătești câinele pentru plecarea în UK? Cică aș avea nevoie de carnet de sănătate, microcip, pașaport, vaccinuri și deparazitări la zi. În afară de pașaport, pe toate celelalte le am deja.
Problema o reprezintă în primul rând transportul. Să zbor cu avionul este aproape exclus. Mașină nu avem, așa că trebuie musai să apelăm la alții. Mami spune că a găsit o firmă care, pentru “doar” 250 de lire, mă duce până la poarta casei, indiferent unde ar fi ea pe teritoriul UK, dar drumul durează vreo șase zile, căci oamenii vor să îmi ofere condiții de lux, cu opriri dese, cu plimbări, cu mese regulate și apă din belșug. Ok, de acord, dar cum stau eu fără mami șase zile? Și cum stă ea fără mine atâta timp? Oare cât ar costa drumul dacă ar găsi un prieten dispus să ne ducă până acolo cu mașina? Nu ar fi mai ieftin decât biletul ei de avion, bagajele de cală, transportul de la aeroport până “acasă” și cursa mea în mașina care transportă câini?
Dar cea mai și cea mai mare dilemă a mea este legată de cu totul altceva. Aflu cu stupoare că în țara unde vor să mă ducă se vorbește o altă limbă. Pentru unii mai grea, pentru alții mai ușoară, pentru mine doar foarte ciudată. Voi vă puteți imagina ce se va întâmpla când mă va scoate tati la plimbare pe străzile englezilor și vreo domniță simpatică îmi va spune mie, care-s învățat numai cu comenzi în limba română: Hi, Bruno?
Hi,Bruno! ? Eşti un veritabil povestitor.Observ că devii manierat,doar te vei duce în regat. ? Hi,hi am făcut şi versuri.
Eu vă doresc să le rezolvați pe toate şi să vă duceți cât mai curând la tati.
Hi, hi, sa stii ca mami incearca sa ma antreneze si instruiasca in toate directiile, insa nu ii iese intotdeauna, motiv pentru care, din cand in cand, ma ameninta ca raman acasa… :D
Păi, Bruno, spune-i lui mami a ta să-nceapă să-ţi vorbească în engleză. Că doar şi ea trebuie să se familiarizeze într-o cât mai mare măsură cu limba asta, nu? :)
Ehe, Vero, aici avem o buba veche si destul de grava. Mami se simte de-a dreptul coplesita, traieste cu senzatia ca nu va reusi in veci sa poarte o conversatie in engleza. De aici si pesimismul ei. Multe dintre persoanele pe care le cunoaste si care au ajuns in UK avand deja cunostinte solide de limba engleza i-au spus ca in prima perioada nu intelegeau nimic din ceea ce se vorbea in jur. Cum s-ar putea descurca ea, care abia acum isi rezerva 1-2 ore pe zi pentru a descifra tainele unei limbi de care nu s-a simtit niciodata atrasa?