Skip to main content

Happy Weekend 20

Am vrut să profit de faptul că sunt singură acasă. Nu m-a certat nimeni, aşa că nu mi-am adus aminte să mănânc astăzi. Uitându-mă la ceas, am descoperit că stau de 13 ore la calculator, cu micile pauze necesare unui organism viu, care a primit trei litri de apă. Mare lucru nu am făcut, pentru că mi-au obosit ochii, poate şi neuronul, deşi nu mi-am dat seama de acest lucru. Acum încerc să găsesc ceva haios, în timp ce simt că adorm privind monitorul.

Dependenţa de internet şi de frumos poate naşte o modă nouă. Pentru că de trei luni am renunţat la platforma blogger, am de gând să îmi vopsesc o unghie cu linkul blogului meu, vienela.ro, după ce şterg faimosul B.

 

A crescut euro? S-au scumpit tablourile şi nu vă mai permiteţi? Avem soluţii pentru toate problemele dumneavoastră. Înainte de a arunca hainele pe care nu le mai purtaţi, tăiaţi nasturii şi studiaţi cu atenţie tabloul de mai jos, în care un cerb se foloseşte de mimetism pentru a se adăposti în apartament (ati mai pomenit sfaturi mai bune ca ale mele?).

 

 

De câte ori nu aţi atras atenţia altora să mai reducă din cafele pe caniculă? Riscul este foarte mare, tensiunea atinge cote alarmante… Nu vă ascultă? Oferiţi-le cafea în această cană.

 

 

Vă spuneam ieri că vreau să ies la o plimbare, să imi aerisesc neuronul. Am ajuns în parc, m-am aşezat liniştită pe o bancă, am aprins o ţigare şi undeva în spatele meu am auzit o voce suavă de fată:

-Iubitu’, vreau şi eu o crenguţă, te rooog!

Mă uit mai atentă şi văd acest copac. Am plecat grăbită spre casă, cu găndul să îmi avertizez băiatul să nu îsi facă prietene cu voci suave.

La final, am o mare rugăminte (sau sfat) la voi. Învăţaţi copiii şi fetele tinere să nu mai spele curcubeul. Sau măcar să folosească o apă dedurizată, un detergent care nu decolorează şi neapărat balsam. Nu trebuie sub nici o formă călcat. Şi apa trebuie economisită, pentru că suntem în plină secetă.

Să înceapă weekend-ul!!! Pentru mine fericirea a venit la prânz, când Kadia m-a anunţat că am câştigat cartea  NEXT , scrisă de Michael Crichton.

Distracţie plăcută vouă, că eu mă bag la somn.

Particip la Happy Weekend ediţia 20, găzduit de Elly. – linkul mai târziu, pentru că astăzi am fost mai iute decât ea. 😛

 

Comments
  • Vladimir August 3, 2012 at 3:40 pm

    Treaba cu copacul e teribila! Parca am auzit vocea..ca mi s-a ridicat fundul sa pornesc pe directie :D. E exact genul de copac pe care mi l-as trece in palmares cu o crenguta rupta cu fierastraul pentru iubita, cu politia la poale, cu familia dand ochii peste cap si cu mana mea…cum e mereu, in ghips 😛

    • Vienela August 3, 2012 at 3:43 pm

      Imi amintesc de bradul tau si ma apuca rasul. :)) Te cred in stare sa o faci si pe asta. :))

  • Vladimir August 3, 2012 at 3:41 pm

    Imi plac tare unghiile alea! Si rezolutia desenului e misto de tot. Oare se poate cumpara un kit de asa ceva? Hehehehe mi-ar placea sa lucrez la asa ceva. Nu unghiile mele, bineinteles. Dar ma ofer sa le fac pe ale altora!

    • Vienela August 3, 2012 at 3:45 pm

      :)) Nu am idee. Am furat poza de pe Pinterest. Sttt! Banuiesc ca sunt mai multe sanse sa gasesti pe la voi, decat in Romania. 😉

  • Nice August 3, 2012 at 3:45 pm

    :)) Mai degraba iti aduce luna de pe cer decat o crenguta din acel capac…
    Weekend minunat iti doresc, iar pentru urmatoarele ore, somn usor. 😀

    • Vienela August 3, 2012 at 3:52 pm

      Este cam acelasi lucru. :)) Nu pare sa fie mare distanta dintre varful copacului si cer. :))
      Weekend placut si tie, Nice!!! Poate reusesc sa dorm mai mult de 5 ore, macar astazi.

  • Minnie August 3, 2012 at 3:57 pm

    Next…..nice! Chestii cu “gene” pe cat de absurd afisate in carte principiile de baza sunt deja adevarate, realitate…
    Iar copacul acela e bun, poti face bungee jumping……. cadeeeeeeeeee maaaaaaa!!!
    Somn usor :))

    • Vienela August 4, 2012 at 3:16 am

      Da-te ma, ca cadeee! :)) Daca tot are Vladimir de gand sa urce pana la crengi, il rugam sa pregateasca si elasticul pentru bungee jumping. :))

      • aA August 6, 2012 at 5:37 pm

        la faza asta mi-ai amintit de ala ce se spanzurase si avea mai multe cucuie…ca folosise un elastic 😆

        • Vienela August 7, 2012 at 6:02 am

          Fratele unei colege s-a spanzurat cu un elastic, dar nu cred ca a avut cucuie, ca s-a agatat de un dulap care nu era la o inaltime prea mare. Nu este de ras, dar nu ma pot abtine, imaginandu-mi cum arata un om care tot da cu capul de tavan. :))

  • OchiiVerzi August 3, 2012 at 4:25 pm

    Cana aia e criminala :)))))) vreau si eu una :)))

    Happy Weekend!

    • Vienela August 4, 2012 at 3:17 am

      Ti-o daruiesc, Ochiverzi. :))
      Happy weekend!

  • rozi August 3, 2012 at 6:29 pm

    Mie imi trebuiesc nasturii pentru cercelusi si alte accesorii:)) nu ii arunc.

    Un sfarsit de saptamana cat mai frumos si tie, Vienela:*

    • Vienela August 4, 2012 at 3:19 am

      Sa imi trimit niste poze, sa vad si eu ce iese din manute de bumbushka. Sunt tare curioasa.
      Multumesc, Rozy. Weekend placut si voua!

  • spanac August 3, 2012 at 7:30 pm

    bai. am vazut-o pe una in autobuz…
    unghiile de la picioare vopsite.
    ungha mare portocaliu
    mijlocia verde
    apoi albastru, rosu, iar ala mic galben mustar.
    la fel la ambele picioare.
    absolut infiorator…

    • Vienela August 4, 2012 at 3:21 am

      Am vazut si eu la Coolnewz, de acolo mi-a venit ideea sa pun unghiile astea. Vezi ca am pus link spre el. 😉
      Happy weekend, Spanac!

  • elly weiss August 4, 2012 at 2:11 am

    Cam prea iute ai fost! 😉
    Daca se merge in ritmul asta, HW! se muta in weekend-ul anterior :))

    Imi plac grozav unghiile 🙂 Vreau si eu!!
    Si cerbul imi place. La cati nasturi am pe-acasa, o sa ma apuc si eu sa-mi fac unul. Daca oi avea timp, ca de doua zile abia daca am avut timp de blog.
    Cana e foarte buna de tinut minte, ca idee. Deocamdata n-am cui spune sa reduca din cafele. Eu beau max. 2-3 pe saptamana, da, ai citit bine, pe saptamana :)) Si ai mei tot asa. Nu mai fac negustorii de cafea avere cu noi! :)))
    HAPPY WEEKEND, Vienela!

    • Vienela August 4, 2012 at 3:24 am

      Eram rupta de oboseala si nu ma puteam concentra sa scriu ceva serios. Saptamana trecuta te-am asteptat. :))
      Stiu ca nu bei cafele. Stiu multe despre tine, ca doar te citesc de mult timp, te intalnesc destul de des si pe alte bloguri. 😉
      Happy weekend si tie!!!

  • Anca August 4, 2012 at 4:32 am

    Happy weekend!
    mi-a placut faza cu prietene te rog da-mi o crenguta din copacul sequoia :))

    • Vienela August 4, 2012 at 6:13 am

      Happy weekend si tie, Ancuta!
      Acum se poate vedea cat adevar este in vorbele barbatilor, cand spun ca ar face ORICE pentru iubita lor. :))

  • Foto de inginer August 4, 2012 at 7:31 am

    Hahaha…prefer cana pentru mine: pot transmite mesajul ca beau cata cafea imi place ! 🙂
    Happy weekend!

    • Vienela August 4, 2012 at 12:25 pm

      Mi-as lua si eu o asemenea cana, sa le arat baietilor mei, cand vor sa imi ia cafeaua calda din mana. :))
      Happy weekend!!!

  • Diana August 4, 2012 at 11:11 am

    Foooarte frumoasa postare!

    Voci suave si copaci uriasi! :)) Si mie mi-a placut tare-tare! :))

    Am primit un “set” de “folii” pentru unghii – cand tocmai se rupsese o unghie si a trebuit sa le scurtez pe toate! Dar cresc ele! Vreau sa folosesc “foliile”, neaparat!

    Mie imi plac “nebuniile” confectionate din / cu nasturi colorati! Anul acesta par e fi “la moda” nasturii: bratari, cercei, coliere, centuri etc si… tablouri! 🙂 Cei cu talent si imaginatie scot obiecte interesante…

    Cat despre cafea… nu ma pot lasa! Si nu vreau! Imi place-place! Dar cana este numai buna pentru cei care colectioneaza! O prietena are aproape 100 de cani – care mai de care mai colorata, mai interesanta!

    Happy weekend!

    • Vienela August 4, 2012 at 12:28 pm

      Mereu imi confectionez si eu cate ceva, din diverse materiale. :))
      Ramai cu noi, am aici o intreaga gasca care adora cafeaua. :))
      Eu adunam scrumiere inainte, dar usor, usor am renuntat.
      Happy weekend!!!

  • Marmotica August 4, 2012 at 5:25 pm

    Happy weekend, vine si marmota asa la spartul targului, dar ce sa fac ..daca numai pe afara am stat ..Imi doresc si eu o zi in care sa stau asa sa nu fac mai nimic, eventual sa fiu singura acasa sa nu ma bazaie nimeni la cap. Slabe sanse. Oare cand oi avea un copil, oi mai avea timp de ceva?

    • Vienela August 7, 2012 at 5:59 am

      Daca acum nu ai timp, dupa ce apare un copil nici atat nu ramane vreo secunda libera. :))
      Mai este putin si vine un alt sfarsit de saptamana. :))

  • Alyz August 5, 2012 at 10:31 am

    Ce copac maaare :X Happy weekend!

    • Vienela August 7, 2012 at 6:00 am

      Nu vrei si tu o crenguta din el? :))
      Sa ai o saptamana placuta!

  • Happy Weekend 21 | Iubesc Viaţa August 11, 2012 at 6:20 am

    […] Happy weekend ales de Elly pentru sfârşit de săptămână este cel care mă ajută să nu pierd noţiunea […]

  • […] văzut acest tablou superb pe blogul doamnei vienela. Am căutat imaginea pe google şi am găsit-o la o rezoluţie mai mare aici. Se pare că acest […]

  • […] parcursul timpului v-am mai arătat câte lucruri drăguţe se pot face din nasturi. Ce spuneţi de noua modă, cea a curelelor făcute din bumbi […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.