Skip to main content

Gospodina bună creşte carnea-n mână

De câteva zile, deşi ma trezesc tot la 5- 5,30, îmi vine rândul la calculator abia după ora 7, când pleacă Ionuţ la şcoală, după ce îşi citeşte toate mesajele apărute pe  Travian, Gladiatus, The West şi alte câteva jocuri, de care nici nu îmi amintesc acum. Are de dat sute de clicuri, de pus oamenii la treabă, de vândut, de cumpărat, de licitat, de atacat… Un copil foarte ocupat… :))

Dar aseara lucrurile au stat cu totul altfel, ceea ce m-a uimit peste măsură. A uitat complet de jocuri, de clicuri şi chiar de facebook. Terminasem treaba şi mă urcasem în pat, cu cartea primită de la Melania, bloggeriţa noastră despre care probabil ştiţi că este şi scriitoare, Silavaracald. Ionuţ m-a auzit râzând în hohote şi, curios, m-a întrebat ce m-a apucat. Fără să stau pe gânduri, i-am citit prima povestioară din cartea “Nevasta Peştişorului de aur”. A râs alături de mine, încântat de felul în care SLVC scrie, dar şi de povestirea în sine.

Am citit alte câteva pagini şi iar am izbucnit în râs, ceea ce l-a determinat să îmi ceară să îi citesc şi lui. După câteva zeci de pagini, în care întâi citeam pentru mine, apoi şi pentru băiat, m-am decis să citesc din prima pentru amândoi, mai ales că Ionuţ luase mâna de pe mouse şi stătea cu ochii pe mine. Am râs ca doi nebuni toată seara, până când am ajuns la momentul în care “Gospodina bună creşte carnea-n mână”. Acolo m-am oprit, pentru că nu am mai văzut nimic în faţa ochilor. Lacrimile îmi curgeau şiroaie din cauza râsului nestăpânit.

Mai am 30 de pagini şi termin cartea, dar vreau de acum să îi mulţumesc Melaniei pentru seara încântătoare pe care ne-a oferit-o, pentru hohotele de râs pe care le-a stârnit în casa mea. Acum aştept să se trezească Mihai, să îi citesc şi lui.

Vă recomand cu cea mai mare căldură să citiţi cartea scrisă de Silavaracald. Nu veţi avea timp să vă plictisiţi. Nu uitaţi să pregătiţi şerveţelele, pentru că aceasta carte creează dependenţă şi aduce lacrimi în ochi.

PS: Am căutat blogul Peştişorului de cum m-am trezit. Intraţi şi voi aici, să aruncaţi o privire pe ceea ce scrie personajul principal al cărţii.

Comments
  • silavaracald November 27, 2012 at 7:03 am

    Multzam fain de aprecieri elogioase!
    Nu-i greu de scris asa ceva cand traiesti in casa cu un asemnea “muz”.
    Mai mult chiar: cred ca toti am putea face asa ceva daca ne hotaram sa ne privim viata cu putin umor.
    :-*

    • Vienela November 27, 2012 at 7:06 am

      M-am trezit cu o stare de bine, datorita cartii tale. Si Ionut a fost extrem de incantat de voi. La un moment dat a spus: doamne, ce familie traznita! Sunt superhaiosi!
      Multumesc si eu!

  • Ioana K-Man November 27, 2012 at 7:50 am

    Pai si unde e cartea asta? 🙁 vreau si eu sa rad.

    • Intuneric November 27, 2012 at 3:17 pm

      Intrebarea de 1000 de puncte.

      • Vienela November 27, 2012 at 3:28 pm

        Eu am primit-o cadou. 😛
        Dar trebuie sa fie prin librarii, cred. Abia a fost lansarea, acum cateva zile.

  • coco November 27, 2012 at 8:30 am

    lecturare placuta ! 🙂

  • Minnie November 27, 2012 at 8:49 am

    Pentru cine are timp… lectura placuta!

  • AndreeaG November 27, 2012 at 9:26 am

    Eu m-am trezit la 5, foarte fresh, am facut o gramada de treaba pana la 6 jum, cand s-au trezit restul. Si asta pt ca aseara am fost, pt prima data, la Zumbaaaaa 🙂
    Eram foarte pe langa subiect, ceea ce m-a distrat si mai tare decat de obicei.
    A zis sotul ca ma mai trimite 😀

    E de aprofundat Silvaracald! 🙂
    Eu citesc diverse bloguri, cand vreau sa ma hizlesc, Vlad e intotdeauna la indemana, cand sunt in criza de inspiratie, nu ma dezamageste niciodata 🙂

  • Probiu November 27, 2012 at 9:55 am

    Pfuuu, am mai primit vreo doua recomandari! Doamne cand mai ajung sa citesc tot? 🙁

  • coolnewz/Ratatouille November 27, 2012 at 10:07 am

    bai frate … si tie ti-a dat o carte. Tuturor le-a dat o carte! Numai mie nu-mi spune nici macar de unde se poate cumpara. SA SCRIU cu majuscule poate ma aude … 😀

  • Radu November 27, 2012 at 10:25 am

    Si eu vreau una!
    Imi place sa rad.

  • Daniela November 27, 2012 at 10:43 am

    Ce matinala. 🙂 Iar despre baiat, mi se pare normal sa isi verifice jocurile. 😀

  • Adriana November 27, 2012 at 10:57 am

    Tu te trezesti cand altii abia se baga la somn :))
    Pare foarte interesanta cartea…. Va invidiez pentru seara avuta..:)

  • Rolling Ideas November 27, 2012 at 11:04 am

    M-ai făcut curioasă. Vreau şi eu cartea asta!

  • Intuneric November 27, 2012 at 3:19 pm

    Inca mai exista Travian?… Ma prinsese si pe mine odata, pana cand a trebuit sa ma trezesc, o saptamana incheiata, pe la 2 dimineata, ca sa ajut alianta la nu stiu ce atacuri cruciale pentru existenta omenirii si m-am lasat.

    • Vienela November 27, 2012 at 3:30 pm

      A fost inchis, l-au redeschis si acum iar se trezeste cu gandul sa trimita resurse aliantei, sa atace nu stiu ce sat… :))

  • Taraboste November 27, 2012 at 3:25 pm

    Aia-i cea mai buna gospodina … daca stie sa-i creasca aluatul in mana nimic nu mai conteaza 😀

  • CARMEN November 27, 2012 at 5:13 pm

    ce frumos ca exista si asemenea carti! Felicitari Melaniei – Silavaracald!

    o seara placuta, Vienela draga!

  • Marmotica November 28, 2012 at 10:49 am

    MI-ar place si mie sa ajung sa citesc impreuna cu al meu copil ( cand l-oi avea ) si sa radem ..sau sa fac treaba asta cu mama ..uof.

  • zdwub November 28, 2012 at 1:04 pm

    Interesant titlul epot sa zic =)))) Hmm jocuri de strategie:-? pana recent si eu ma chinuiam sa pun oamenii sa munceasca de seara pana a 2’a zi dimineata sau la pranz cand ma intorceam…armata sa’mi pazeasca satele si sa antreneze noi recruti…lansam oferte si asteptam transporturi…nu e usor sa fi responsabil de un sat sau mai multe :)) si daca ma gandesc bine…mi’ai cam facut pofta iar de triburile…:-?

  • elly weiss November 29, 2012 at 1:08 am

    Cata munca cu jocurile…de aceea e foarte ocupat Ionut 🙂
    Eu am lipsit aproape doua zile de pe blog…si nici acum n-am recuperat…
    Iar titlul…m-a facut sa ma gandesc la tot felul de chestii 😉

  • Zamfir November 29, 2012 at 11:27 am

    Salvaţi de … peştişor!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.