Skip to main content

Gio

Avea şase anişori când s-a îmbolnăvit. Mai târziu, medicii au spus că boala s-a declanşat atunci când a aflat că tatăl ei a avut un accident grav cu camionul. Când am cunoscut-o eu, avea 48 de ani,  dar nu îşi arăta vârsta. Puţin mai mică de înălţime decat mine, slăbuţă, cu ochi albaştri, cu privire blândă, mereu gata să ajute pe toată lumea. Deşi purta ghete ortopedice, când era obosită lăsa involuntar să se vadă că avea un picior mai scurt.

În ciuda gravelor probleme de sănătate pe care le avea, Giovanna, prietena mea din Italia, căci despre ea vorbesc, era cea mai energică persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Nu putea sta într-un loc. Programul ei era atât de încărcat, încât abia reuşea să doarmă câteva ore pe noapte. Avea o casă imensă, cu două etaje, o fată studentă şi un băiat de seama lui Ionuţ, o mamă bolnavă şi un soţ care lucra 10-12 ore pe zi într-un atelier.

Giovanna, Gio, cum o alintam eu,  era insulino-dependentă de la şase ani. Părinţii au decis să o trimită la o şcoală specială, pentru copii bolnavi de diabet, la Roma, la peste 500 km distanţă de casă. Îsi vedea familia doar în vacanţe. Trăia alături de copii care aveau aceleaşi probleme, care îşi injectau insulină de câteva ori pe zi. A învăţat de mică să trăiască ţinând un regim alimentar strict. Dintre sutele de copii pe care i-a cunoscut la Roma, în anul 2006 nu mai trăiau decât ea şi încă doua fete, care orbiseră.

Deşi poveştile Giovannei erau impresionante, nu puteai sta serios lângă ea. Era plină de viaţă, trăia pentru familia ei, pentru prieteni, pentru necunoscuţi, pentru umanitate. Făcea voluntariat într-un spital. Ţinea cursuri gratuite pentru bolnavii de diabet, îi învăţa cum să îşi accepte boala, cum să prevină problemele pe care această boală le poate aduce, le oferea reţete şi sfaturi, îi atrăgea în diverse activităţi care să le distragă atenţia de la suferinţe.

Nu mai vorbim la fel de des ca altădată, pentru că drumurile noastre s-au separat, iar timpul ne face mereu să amânăm discuţiile, însă ne înţelegem la fel de bine, ne căutăm una pe cealaltă când avem probleme, ne amintim cu plăcere de multele clipe petrecute împreună. Giovanna mi-a schimbat percepţia asupra lumii şi a vieţii, mi-a modelat caracterul, mi-a fost ca o soră. Ah, şi m-a adus în situaţia de a avea colesterolul sub limita normală, cu reţetele ei gustoase, dar lipsite de orice fel de grăsime. :))

Comments
  • DANAP.RO March 26, 2013 at 7:05 am

    Prieteniile peste spatii si timp contrazic zicala “ochii care nu se vad se uita”. Pana la urma, distanta si absenta impiedica eroziunile care apar in prieteniile foarte apropiate.

    • Vienela March 26, 2013 at 7:38 am

      Exact. Dar Gio este o tipa extraordinara, cu care m-am inteles minunat si cat am fost aproape una de alta. 😉

  • mixy March 26, 2013 at 7:06 am

    Un om adevărat. De câte ori văd sau citesc despre astfel de oameni, îi povestesc fetei mele ce e bun și frumos în lume.

    • Vienela March 26, 2013 at 7:37 am

      La fel procedez si eu cu Ionut. :))

  • Radu March 26, 2013 at 7:30 am

    Emotionanta !

    Dar nu tot colesterolul este rau !

    • Vienela March 26, 2013 at 7:36 am

      Sa stii ca nu ma simteam prea bine, iar asta m-a facut sa merg la spital pentru analize. Era din cauza colesterolului prea mic. :))

      • Cuvânta March 26, 2013 at 9:19 am

        Numai tu puteai suferi din cauza colesterolului scazut :)))
        Gia este o inspiratie pt noi, mutumim pt share 😀

  • Pishky March 26, 2013 at 8:05 am

    ce frumos ai vorbit despre prietena ta, felicitari!

  • miha.ela March 26, 2013 at 8:06 am

    Ce om minunat ne-ai prezentat, cata tarie si ce admiratie mi-a starnit. Sanatate!

  • silavaracald March 26, 2013 at 8:26 am

    Mi-ai amintit de prietena mea Sary, cardiaca, pensionata de boala, care insa a stiut sa-si faca viata frumoasa gasind mereu ceva nou si interesant de facut. Arata mereu ca scoasa din cutie si gatea nemaipomenit de gustos. Facea totul cu pasiune. Face inca, fiindca traieste. 🙂

  • Rolling Ideas March 26, 2013 at 8:48 am

    Prieteniile adevărate nu sunt înfrânte de distanţă.

  • cotos March 26, 2013 at 9:12 am

    Limba si distanta nu este o problema, atunci cand vrei sa intretii relatiile de prietenie cu cineva.

  • Lavinia March 26, 2013 at 9:19 am

    Prietenia adevarata este prietenia pe care o poti lua oricand de unde ai lasat-o, fara sa conteze timpul care a trecut. Am si eu cativa oameni in viata mea, asemanatori prietenei tale si ma simt tare norocoasa.

  • belgianca March 26, 2013 at 10:27 am

    Vreau retele! :))
    Bine ca mai exista inca si astfel de oameni. Altfel, lumea ar fi pustie…

  • O fată March 26, 2013 at 10:36 am

    Mi-e rau azi, rau tare, dar asta am citit zambind. 😀

  • javra March 26, 2013 at 2:13 pm

    Dacă şi ea vorbeşte la fel de frumos despre tine, sunteţi prietene bune şi meritaţi ambele felicitări că nu lăsaţi ca distanţa să ucidă prietenia voastră.
    Pe de altă parte, eşti prima persoană de care aud că ar avea colesterolul prea mic. Mi se părea normal să încerci să-l ai cât mai mic, nu mai mare.

  • Dragoi Cristina March 27, 2013 at 9:10 pm

    Prietenia e un dar al vieții, e un răspuns, e căutarea ființei umane, e completare!…Ce frumos ai povestit despre făgașul prieteniei, Vienela! Mi-e imposibil să cred că Gio, așa cum ne-ai descris-o, nu-ți răspunde în aceeași măsură!…Prietenia hrănește sufletele deopotrivă, ”hămesite” de-atâta compatibilitate, emoție, bine și bun!
    Felicitări, Vienela! Da, prietenia e o nestemată, sclipește mereu!… Nu cred că distanța ucide sentimentul ! …

  • elly weiss March 31, 2013 at 5:17 am

    Exista si colesterol prea mic? Pana azi n-am stiut.
    Ma bucur ca ai o prietena departe si ca, in ciuda acestui fapt, prietenia rezista. E mare lucru, stiu cum e, am si eu prietena asa 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.