Skip to main content

Gesturi mici

Amplasat pe bulevardul castanilor din Ploieşti, foişorul a devenit în scurt timp oaza unde se adunau grupuri de tineri dornici să stea în aer liber, să socializeze, să şteargă praful făcând breakdance şi să asculte altceva decât manele.  S-a împrietenit şi Ionuţ cu mulţi dintre cei care veneau la foişor. Devenise regulă: de cum ieşea de la şcoală se oprea acolo, bea un suc şi stătea de vorbă cu noii prieteni. Printre ei, doi tineri, soţ şi soţie, nu mult mai mari de vârstă decât băiatul meu. Se grăbiseră să devină părinţi, deşi nu erau capabili să aibă grijă nici de ei.

Stăteau cu chirie in Ploiesti, pentru că nu primeau sprijin de la familiile lor, care considerau că au fost făcute de ruşine. El muncea pe unde apuca, ea îşi petrecea timpul la calculator. Mi-a fost milă de ei, de copilaşul lor abia născut. M-am implicat neinvitată, am adunat de la colege haine de bebeluş, cărucior, l-am trimis pe Ionuţ cu lavabil să le zugrăvească prin casă, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a le uşura traiul. Faptul era deja consumat. Nu înţelegeam şi nu voi înţelege vreodată de ce familiile îi lasă să se chinuie, de ce nu le întind o mână de ajutor, până când învaţă să fie responsabili şi să îşi ia rolul în serios.

Acum am văzut pe facebook acest anunţ: “Un băiețel de aproape un an are nevoie de ajutorul nostru. Este nevoie de scutece și hăinuțe pentru această vârstă, cât și mâncare specială pentru bebe. Vă rog să distribuiți dacă sunteți din zona Arad, să mă contactați în privat dacă puteți ajuta. Este destul de urgent, mama lui se pare că are alte preocupări decât acelea pe care le oferă statutul de mamă.” Este postat de Daniel Florin M şi din câte văd deja a găsit oameni dispuşi să ajute.

Pe unii, un copil abia născut îi ia prin surprindere şi îi sperie. Cei mai mulţi îşi revin şi învaţă să îşi crească puii. Pentru ei, dar mai ales pentru copiii care sunt neputincioşi, gesturile mici pe care le putem face sunt foarte importante.

Îi spuneam Ninei, într-un comentariu: “Am văzut zilele trecute un reportaj (din păcate nu l-am prins de la început) cu nişte părinţi care îşi rup din timpul liber pentru a petrece câteva ore cu copiii dintr-un spital sau centru pentru orfani, nu ştiu sigur. Îi hrănesc, îi plimbă, vorbesc cu ei, le sunt părinţi pentru câteva ore. Aşa ceva mi-aş dori să fac.”

Ştie cineva dacă pot găsi în Ploieşti un asemenea loc?

 

Comments
  • simsim January 10, 2013 at 4:32 pm

    din cate stiu daca exista un centru de plasament ar trebui sa poti lua un copil in weekend sau de sarbatori(sau poate si numai cateva ore). teoretic birocratia nu ar trebui sa fie mare dar de multe ori directorii centrelor sunt mai reticenti si nu coopereaza..depinde de caz. succes si felicitari 🙂

    • Vienela January 10, 2013 at 4:36 pm

      Stiu ca era unul candva. Ma voi interesa, sa vad daca mai functioneaya si daca pot face ceva. Merci mult.

  • Minnie January 10, 2013 at 4:50 pm

    Unele femei plang ca nu pot face copii altele îi abandoneaza! Cine sa mai înteleaga lumea asta?
    Esti un suflet bun! :))

    La un search pe google mi-a venit asta:

    Casa de Copii Concordia
    Strada Ciresoaia 1
    Ploiesti, Prahova

    • Vienela January 10, 2013 at 4:57 pm

      Bravo, Minnie! Uitasem de acest loc. Am trecut de cateva ori pe langa el. Ma duc zilele urmatoare sa ma interesez. Merci.
      Chiar daca nu putem intelege motivele pentru care unele femei isi abandoneaza copii, macar sa le usuram mititeilor viata.

  • Radu January 10, 2013 at 4:56 pm

    Crezi ca mai ai rabdare?
    Atunci felicitari!

    • Vienela January 10, 2013 at 4:58 pm

      Nu doar ca am rabdare, dar imi place mult. 😉

      • Radu January 10, 2013 at 5:52 pm

        Atunci succes!
        In Tecuci aveam doua strazi acoperite de castani!

  • amiralul January 10, 2013 at 5:07 pm

    este foarte dificil sa cresti un copil in ziua de azi. mie mi-ar fi frica sa pornesc asemenea aventura. mi-ar fi frica de un singur lucru, si anume ca nu as putea sa asigur un viitor copilului. poate daca as avea un servici in strainatate m-as mai incumeta.

    intr-adevar, generatiile de copii post decembristi habar nu au ce inseamna responsabilitatea si seriozitatea. la fel cum si parintii comunisti nu au invatat dupa 24 de ani sa se poarte in pas cu moda anilor prezenti.

  • amiralul January 10, 2013 at 5:08 pm

    app felicitarile mele pentru ca i-ai ajutat. majoritatea oamenilor in ziua de azi nu ti-ar da o coaje de paine desi te tavalesti pe jos de foame. lumea e foarte rea si egoista. ma bucur sa vad ca mai exista oameni buni

  • […] o transform în leapşă la care îi provoc pe următorii iubitori de lectură: Diana, Bia, Vienela, Zina, Vlad, Ina, Monica, Alice, SimSim si Mihaela. Share this:PinterestTwitterFacebookGoogle […]

  • salmi January 10, 2013 at 8:44 pm

    Ce frumos vienela! Abia astept sa ne scrii cum a fost.

    Noi ne gandim serios sa adoptam un copil, pe aici se poarta copii din tarile subdezvoltate. sa vedem…

  • Rolling Ideas January 11, 2013 at 6:22 am

    Ştiu şi în Baia Mare familii care luau copii de la centrul de plasament să se ocupe de ei de sărbători sau în week-end. Pregăteşte-te pentru un mare consum sufletesc, compensat de bucuria pe care le-o aduci.

  • Luciana Corlan January 11, 2013 at 8:56 am

    Foarte frumos! Uite pentru valori ca ale tale am facut eu voluntariat. La revenirea colegei cu care am fost voluntar din Franta, o sa caut probabil, in functie de timp, un loc prin Bucuresti in care copiii sa aiba nevoie de ajutor la teme, sau ceva de genul. Tu le spui gesturi mici, dar sunt imense. Or fi mici material, dar satisfactia sufleteasca este uriasa.
    Eu prin gesturi mici am fost surprinsa de oameni care pareau nepasatori, si am invatat sa nu mai judec dupa aparente. La 20 de ani cat aveam atunci, a fost o lectie importanta.

  • elly weiss January 12, 2013 at 9:40 am

    Eu iti doresc succes! … Dar o sa pierzi din timpul pentru blog… 🙂

  • Rudolph Aspirant January 12, 2013 at 2:05 pm

    In Norvegia nu e voie sa se utilizeze mame surogat, adica nu e voie nici pt norvegieni sa se duca in strainatate sa foloseasca mame surogat de acolo, din India, de ex, pt ca ei nu vor recunoaste acel copil, chiar si infiat teoretic legal, ca avand cetatenie norvegiana ff usor. Cred ca a fost un caz mai recent prezentat in presa cu probleme de genul asta, insa daca nu stiu daca copilul era genetic din 2 cetateni norvegieni, si cu mama surogat din India folosita doar ca purtatoare de sarcina, nu si donatoare de ovul, (ca e mai ieftin daca donatoarea de ovul e aceeasi si cu purtatoarea, desigur).

    Eu m-am gandit la etica folosirii unei mame surogat vs adoptie, desi in mod practic nu cred ca ma voi baga eu personal in asa ceva, pt ca e si ff complicat si ff costisitor, plus nu sunt eu in stare de a avea grija de un copil mic oricum, nici in 2 nu as avea incredere si ar trebui sa ne putem permite minim inca un al 3-lea angajat ca lumea in casa, chiar preferabil de sex feminin pt role-model, pe post de nanny de nivel Mary Poppins daca ar fi total dupa mine.

    Sincer, practic, cred ca adoptiile internationale sau interne sunt dificile, trebuie sa fii pregatit sa stii chestii majore despre dezvoltarea copiilor la diferite varste, diverse chestii legale, sa stii pe cine adopti, cu cine adopti, de unde adopti, etc, nu ai mare control asupra procesului, pt ca se pot crea probleme destul de mari, si efectiv cred ca riscurile de esec cu posibile repercursiuni chiar si asupra copilului sunt mai mari decat in cazul unei sarcini surogat cu mama doar simplu purtatoare. Cat despre chestii improvizate biologic cu femei deja cunoscute si teoretic dispuse, cred ca exista si riscurile cele mai mari, din cauza emotiilor indivizilor implicati in acel tip de relatii…desi maj lumii (gay) interesate de a avea copii de fapt asta face si inca de ff multi ani…de unde si atatea drame sau tragi-comedii, mai ales in filme, dar una e in film si alta e cand e vorba de raspunderea parentala fata de soarta unui copil real, si eu pe asta chiar ca o iau in serios…desi stiu ca rationalizez aiurea pt ca teoretic as fi putut si eu avea un copil care acum ar fi avut cca 12 ani, si pe de o parte imi pare cam rau, dar pe de alta, sincer cred ca a iesit mai bine pt toata lumea, inclusiv el, ca nu a mai fost. Dar din cauza acestui fel de emotii, eu sunt ff timid de a ma apropia de alti copii, nu m-as duce sa ma joc cu bebelusi abandonati din orfelinate, adica efectiv nu pot si nici nu ma pricep, si nici nu vreau sa invat, si nici nu sunt in stare, dar imi plac bebelusii altora cand ii vad in carucioare pe aici si pe acolo…dar la fel imi plac si unii catei ai altora pe care ii vad pe ici si pe acolo, si totusi trebuie sa imi recunosc limitatiile personale in mod cat mai sincer.

    La nivel realist eu cred ca m-as imbonavi de stress mintal + fizic in mai putin de 4 luni daca as avea eu personal raspundera reala a unui copil adevarat, as sta cu spaima in san 24 h/24 de as zapaci si copilul pana la urma…plus mi s-ar distruge total si relatia cu un eventual partener pt ca as simti ca nici el nu e indeajuns de competent pt a participa optim adecvat parental, si ar iesi un mare dezastru pana la urma.

    In NICI un caz nu m-as angaja sa am un copil fara a avea minim 1/2 milion dolari in banca garantati, astfel macar incat sa pot angaja 2 Mary Poppins, (ideal + 1 valet personal pt mine ca suport emotional suplimentar), daca eu si partenerul oricum nu suntem in stare de nimic si trebuie sa recunoastem sincer autocritic ca suntem incompetenti.

    • Rudolph Aspirant January 12, 2013 at 2:10 pm

      Desigur nu doresc sa zic in mod politically incorrect ca toti barbatii gay sunt incompetenti parental, asa ceva NU poate fi adevarat, pt ca au existat si exista destui, chiar super OK atat ca oameni, soti, parteneri, si parinti, am vazut chiar eu cu ochii mei ca e real posibil, eu zic doar de mine, ca eu sunt incompetent pe mai multe chestii oricum, si parental ar fi probabil cea mai complicata din ele.

    • silvia February 3, 2015 at 5:22 pm

      nici nu ti inchipui ce minuni face spiritul marern ce apare odata cu creare unei noi fiinte iar cele mai multe ori se extinde si asupra tatalui, asa ca parintii devin competenti din mers. e mai simplu cand nu stii ce te asteapta fiindca poti gasi mai usor resurse, altfel propria programare mentala iti va crea acea realitate la care gandesti.

  • Mala January 13, 2013 at 5:40 pm

    Stii ce mi-a spus odata un copil dintr-un asezamint de genul asta ? Sa nu mai mergem pe acolo pentru ca ei ajung sa ne iubeasca si, de fiecare data cind plecam, despartirea e tot mai dureroasa. Are sau nu dreptate ?

    • Vienela January 25, 2013 at 2:25 pm

      Mala, comentariul tau m-a facut sa ma razgandesc, dupa ce am analizat problema pe toate partile. Nu vreau sa le produc mai multa suferinta decat indura deja si nu pot lua unul definitiv acasa. :((
      Si totusi, as vrea sa ii ajut cumva. Dar nu stiu cum.

  • Dorinţa de a ajuta | Iubesc Viaţa August 25, 2014 at 7:50 am

    […] mai dat târcoale dorinţa de a mă apropia de copiii din orfelinate, de a petrece cu ei câteva ore pe zi, jucându-mă sau citindu-le. Mesajele cititorilor m-au […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.