Skip to main content

Garduri din beton

Blocul avea o curte spaţioasă, în care permanent puteai vedea camioane parcate de-a lungul şi de-a largul unor garduri din beton bine lucrate, rezistente, cu un model deosebit. Acolo, pe acele garduri din beton obişnuiau copiii să se urce, acolo era locul lor de joacă preferat. Cocoţaţi pe gard, puteau ajunge la zarzărele din pomul încărcat, puteau sta ascunşi când îi căutau părinţii să îi cheme la masă, puteau juca telefonul fără fir, înşiraţi precum vrăbiile pe cablurile electrice.

Nimeni nu se îngrijora văzându-i acolo, deşi gardul era destul de înalt. Construit din câte trei plăci de beton aşezate una peste alta, străjuia ca o cazemată grădina plină de flori şi maşinile din parcare. În plus, acolo ştiau toţi părinţii că sunt copiii în siguranţă, departe de şoseaua aglomerată, departe de orice potenţial pericol. Băiatul meu era cel mai micuţ din “gaşcă”, însă nu aveam motive să îl protejez excesiv. Aveau grijă de acest aspect băieţii mai mari, care îşi asumaseră benevol acest rol.

Într-o zi, întorcându-mă de la serviciu, am avut parte de o surpriză uriaşă, nu tocmai plăcută. De cum m-am apropiat de bloc, privirile mi s-au îndreptat spre gardul de beton, locul unde ştiam că îmi voi găsi copilul. Ciudat! Ori nu mai vedeam bine, ori gardul de beton chiar nu mai exista. Mi s-au înmuiat picioarele de teamă, deşi în rest totul părea în regulă pe acolo. Probabil era doar paranoia mea de mamă cu un singur copil.

Ajunsă în faţa blocului, găsesc copiii strânşi pe trepte, tăcuţi şi albi la faţă ca varul de pe pereţi. Mă priveau într-un fel ciudat. Printre ei mi-am văzut băiatul, întreg şi zâmbind; cam strâmb zâmbea, e drept, dar nu am dat importanţă. Abia când am aflat povestea m-am speriat cu adevărat. Garduri din beton, rezistente şi montate de numai câţiva ani, fuseseră pur şi simplu spulberate de către un sofer neatent, care a încercat să îşi parcheze camionul cu spatele spre locul în care obişnuiau să stea copiii întreaga zi.

Printre cei care au apucat să sară de pe gard înainte ca masina să îl lovească, era şi copilul şoferului. Doar blegul meu, micuţ şi inconştient fiind, a rămas până în ultima clipă cocoţat pe gard. A sărit după ce s-a simţit zgâlţâit de prima lovitură, când urletele copiilor s-au înteţit şi mânuţele nu l-au mai putut susţine. Din fericire, nu a păţit nimic, însă şoferul s-a văzut nevoit să apeleze la o firmă ce făcea prefabricate din beton pentru a pune alte garduri. A fost o lecţie de viaţă cam dură, aş spune, dar rezistentă în timp… 😀

Comments
  • Javra September 24, 2014 at 10:10 pm

    Adevărul e că n-ai cum să stai tot timpul cu ochii pe copii. Trebuie învăţaţi să se ferească şi singuri de pericole. Iar şoferi de acst gen au fost, sunt şi vor mai fi.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.