Gânduri nerostite îşi cer dreptul de a urla spre cer, spre pământ, spre abisuri. Un râu de sânge se prăvăleşte peste cerul senin, transformând albastru şi roşu în violetul ce doar la apus poate fi văzut. În violet se poate picta orice ar naşte imaginaţia; violetul ascunde uneori cioara vopsită şi tot violetul e cel ce oblojeşte răni. Vuietul cumplit urcă, şi urcă, acoperind cântece serafice. E o tornadă smintită ce adună laolaltă flori şi gunoaie, şoapte şi strigăte, sărutări gingaşe şi flegme urât mirositoare. Fulgerul violet despică pământul, lăsând o falie adâncă să separe definitiv o lume de alta.
Un bătrân gârbov stă ascuns într-un colţ, mestecând tutun şi gânduri nerostite. Pălăria roasă de timp îi ascunde ochii încă vioi, cu sclipiri de inteligenţă şi buzele ce schiţează o uşoară ironie în colţ. Trage cu urechea spre stânga, apoi spre dreapta, din ce in ce mai amărât. Tinerii pământului suferă de o boală molipsitoare, adusă de vântul schimbării. Ochii lor văd doar în alb sau negru, sunt alergici la tot ceea ce mişcă, iritaţiile pe care le scarpină permanent trădează o nervozitate greu de controlat, iar în vis se văd urlând oricât ar dori de tare.
Bătrânul îşi lasă gândurile nerostite să alunece spre trecutul îndepărtat, spre vremea când se simţea tânăr albatros. Avea pe atunci aripi lungi şi zborul îi era îndrăzneţ. A fost prima ciocnire cu suferința mistuitoare. Vânători bolnavi l-au împuşcat fără milă, doborându-l la pământ. Nu le-a fost de ajuns. Au tăbărât pe el, i-au jumulit aripile (ce ghinion, să te naşti cu aripi ce au atât pene albe, cât şi negre!), i-au muşcat din carnea ce tresărea, l-au călcat în picioare. Râsul! Bătrânul nu poate uita râsul usturător ce i-a ars inima…
Gânduri nerostite aleargă prin mintea lui. Principalul simptom al bolii aduse de vântul schimbării este râsul. Un râs rău, tăios, caustic, total diferit de ceea ce spuneau cândva înţelepţii că înseamnă umorul de calitate. Vânătorii continuă să râdă, iar vântul le poartă microbul peste întreg pământul. La adăpostul întunericului, cei ce aspiră la titlul de vraci îşi imaginează că au găsit leacul miraculos care va scăpa lumea de molimă. Îi vor vâna făra milă pe unii dintre cei ce se cred vânători, să simtă şi ei arsura furiei care macină creieri, să nu mai confunde în veci libertatea cu nesimţirea şi umorul cu blasfemia!
Bătrânul mestecă în continuare tutun şi rumegă la gânduri nerostite – “Omul nu ar trebui să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra omului! Oameni bolnavi şi voi, cei încă sănătoşi, repetaţi în gând şi apoi cu glas tare, tot mai tare: Omul nu ar trebui să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra omului!”.
Lacrimi amare se preling pe obrazul ridat al bătrânului şi-o presimţire rea îl face să rumege, poate pentru ultima dată, un gând nerostit: de vrei o lume mai bună, să nu crezi orice şoaptă a vântului, căci unele pot fi înşelătoare; de vrei o lume mai bună, să nu crezi în vraci, dar nici în bolnavii ce împrăştie molima; de vrei o lume mai bună, nu uita că trebuie să arăţi primul ce-i bunătatea şi să nu judeci la grămadă; de vrei o lume mai bună, să nu semeni vânt, căci el poate aduce furtună!
Iar bătrânul e bătrânul nostru Pământ care ne suportă pe toţi cu bune şi cu rele. Cât va mai putea şi el să ne mai suporte….
Imi place directia in care ti-au fugit gandurile! Da, ar putea fi pamantul…
De vrei o lume mai buna sadeste un gand bun ce va aduna in juru-i alte ganduri bune si poate chiar zambete! :)
Citisem intr-o carte ca este de ajuns sa zambesti unui necunoscut pentru ca si el, la randul lui, sa iti zambeasca sau macar sa te priveasca de parca ai fi o persoana buna, de incredere.
lume bună are sens diferit pentru fiecare; poate tocmai de aceea e greu să ne adunăm pentru a trage în aceeași direcție…
Cu certitudine, fiecare dintre noi vede altfel acea “lume mai buna”. Am senzatia ca ai pus un punct pe i.
Pe meleagurile mioritice se vede ca e destul de greu sa adunam ganduri bune din cauza vanatorilor bolnavi ce sunt la tot pasul. Dar trebuie sa speram ca binele va invinge raul, ca adevarul va castiga in fata minciunii…
Speram, speram, caci fara speranta ce dainuie din vremea cand citeam basme nici unul dintre noi nu si-ar mai dori sa lupte pentru o lume mai buna.
Ai o privire-laser, încât trece prin pălăria care îi ascunde ochii. Și numai tu i-i vezi vioi, cu sclipiri de inteligență!
( Sau i-i știi de pe când era tânăr. Enigmă!)
Foarte posibil… :) Sau poate ca vantul imi sopteste povesti, iar eu nu fac decat sa le astern pe foaie.
Cu riscul de a zice lumea că sunt subiectivă în ceea ce te priveşte, tu ştii cât de critică şi obiectivă pot fi, şi de aceea îţi voi spune că acest articol e atât de bine scris încât nu pot spune decât..felicitări. Din suflet. De asta nu las nicio altă completare, doar aplauze..
Initial am avut tendinta de a-ti multumi pentru laude, insa mi-am dat seama ca nu era cazul. Pentru cu totul altceva as vrea sa iti multumesc… Daca un singur om a rezonat cu ceea ce am scris, atunci sufletul meu este plin, iar zambetul increzator.
Sau batrana e speranta intr-o lume mai buna care paleste pe zi ce trece. Ei ce sansa ii dam ?
Da, ar putea fi speranta! E batrana, insa are toate sansele sa se regenereze, daca o ajutam!
Frumoase ganduri, cred ca pamantul ne suporta de mult prea mult timp.
Si speram sa ne suporte in continuare, desi nu facem prea multe pentru a-i da motive…
Tinerii pământului suferă ntr-adevăr de o boală…generalizată și acută..și nu știu ce remediu am putea încerca…
Zilele astea m-au întristat tot felul de întâmplări care demonstrează că lumea a luat-o razna de tot.. incontrolabil…
Da, asta ma sperie… Parca nu ne mai putem controla… :(
Pentru o lume mai buna trebuie sa uitam de razbunare si ganduri rele….
Da, asa ar trebui. dar ne iese mereu? :)