Skip to main content

Gândeşte liber de prejudecăţi

Sufocată de emoţii bizare si chemări nedeşlusite, dar nelăsând să se vadă nimic din freamătul interior, Patience termină de rostit discursul şi îşi îndreptă privirile spre auditoriu, dornică să vadă reacţiile celor ce o onoraseră cu prezenţa la marea lansare a cărţii sale. Încremenită de uimire, descoperă că publicul prezent în sala deodată prea călduroasă şi prea aglomerată s-a schimbat. Sub tunicile gri petrol din pânză aspră şi sub rochiile elegante de mătase nu mai sunt oameni de pe Imakulata, ci animale pământene care o privesc după cum le e datul. Ici un câine, colo un delfin, puţin mai la stânga o mangustă, flancat de două pisicuţe un  ren, în spate o girafă… Patience se freacă încredulă la ochi, îşi trece degetele prin părul des, face în zeflemea o reverenţă şi se aşază pe scaunul ce scârţâie lugubru.

Probabil unul dintre idioţii care îl duşmăneau pe tata a vrut să facă o glumă, una a naibii de proastă, îşi spune în gând. Cuprinsă de o furie oarbă, dă cu mâna peste maldărul de cărţi, le priveşte cum cad pe podea, strânge în pumn tocul cu peniţa subţire şi mârâie cu ură:

-Ce caută animalele pământului la o lansare de carte? Voi nu citiţi, nu gândiţi, nu înţelegeţi patima mistuitoare ce înrobeşte sufletul omenesc.

Cu o mină serioasă, râsul se ridică şi rosteşte solemn:

-Tu, cea de şapte ori şi încă de şapte ori cea de-a şaptea fiică a căpitanului navei ce a adus oamenii pe Imakulata, nu ne judeca după înfăţişare, nici după ideile preconcepute încrustate în mintea umanilor ce se cred superiori altor forme de viaţă. Voi, cei ce căutaţi estetica în toate, uitând că importantă e iluminarea interioară, voi, atât de superficiali şi violenţi în vorbe şi fapte, de-aţi medita pentru a vă autocunoaşte până în profunzimea cea mai profundă a adâncului spiritual, poate aţi descoperi că-n fiecare om e-un animal sau chiar mai multe, aşa cum în fiecare animal sălăşluieşte suflet de om sensibil, un alter ego nevăzut de vulg.

De-a dreptul siderată, Patience îşi face roată ochii prin sală, însă nu poate vedea nici suflete, nici iluminare interioară. Zăreşte, în schimb, câteva oi cu priviri tâmpe, vreo trei leoaice gata de atac, un hipopotam care abia respiră printre faldurile de şunci, un măgar care nu îşi poate deslipi privirea de la apendicele cu care Unwyrm o cunoscuse pe deplin, doi păuni fluturând trufaşi cozile multicolore, un grup de şobolani cu nasul în praful podelei, un porc scuipând spre cărţile abia ieşite de sub tipar.

-Ori delirez eu, ori tu şi adunătura ta de tâlhari, râsule, sunteţi de râsul curcilor, răsună vocea frumoasei Patience, diplomat şi asasin, personaj devenit scriitor. Mă aşteptam ca la o lansare de carte să văd chipuri de intelectuali, să văd tineri interesaţi de noutăţi literare, să văd jurnalişti şi bloggeri care să ducă vestea mai departe, ca să îmi crească faima. Heptarh nebun, cu ce am păcătuit de mă pedepseşti trimiţând aici, tocmai când îmi lansez cartea, o şleahtă de animale fără minte? strigă exasperată fata, ridicând braţele spre tavan.

Înainte ca râsul să poată răspunde, jderul de piatră face un pas în faţă, îşi aranjează grăbit blăniţa albă ce acoperă pieptul preţiosului său palton, o priveşte pe Patience cu ochi pătrunzători, rânjeşte colţii albi şi spune:

-De ce îţi doreşti pentru lansarea de carte oameni? Tu, atât de mândră, atât de dură, brută fără milă la nevoie, detestând cu întreaga forţă slăbiciunile tale şi ale altora, tânjind după împreunarea senzuală şi violentă cu un vierme negru, cauţi astăzi compania oamenilor? Vrei zâmbete false şi minciuni ascunse sub cuvinte siropoase?

Priveşte în tine, femeie, analizează-te atent, gândeşte liberă de prejudecăţi şi vei descoperi câte animale freamătă în adâncul sufletului uman,  câte metafore se află în focul creator al vieţii din sălbăticie, câţi aştri încearcă să lumineze bezna minţii omeneşti. Nu te mai baza doar pe memoria colectivă, ancestrală, ci permite propriului tău creier să soarbă înţelepciune din izolarea dată de intimitatea omului cu sinele.

În chiar acea clipă, undeva aproape de gheţarul de pe Cranning, la doi paşi de salonul unde are loc lansarea de carte, un fulger brăzdează cerul şi ploaia se porneşte spre vale, întru spălarea negurii ce tulbură destine de diplomaţi şi asasini, de poeţi şi prozatori. Patience se scutură înfiorată, clipeşte des şi îşi îndreaptă privirea spre sală. Înţelege că totul s-a petrecut doar în mintea ei, că sub rochiile de mătase şi sub tunicile aspre sunt oameni ca mine, ca tine, ca ea… Înţelege că nu e nici un animal în salon. Prinde în mână o carte, înmoaie tocul în călimara cu cerneală, aşterne caligrafic autograful pe prima pagină. Oamenii se înghesuie lângă masă, dornici să atingă coperta, să dea mâna cu autoarea, să soarbă un strop din nemurirea unei răsuflări literare.

 Profitând de aglomeraţie, un vierme negru, lucios, se târăşte până lângă masă, prinde în gura largă o carte şi pleacă cu ea, după omenescul “e mai bun lucrul furat, e mai frumos obiectul câştigat fără efort, hai să o iau, dacă tot e gratis…”.

Comments
  • Javra April 11, 2015 at 7:52 pm

    Cu ultimul pasaj mi-ai amintit de Casa Cărţii din Craiova, în care am intrat cu mulţi ani în urmă. O vânzătoare, fată drăguţă, de altfel, îi făcea o percheziţie corporală în toată regula unui copil de vreo 8-9 ani, care voia să iasă. Copilul era cu braţele larg desfăcute, iar vânzătoarea căuta cu frenezie, iar imaginea m-a dezustat. Copilul nu furase nimic, fusese umilit degeaba. Când să ies din librărie, m-am oprit în faţa vânzătoarei, cu braţele larg desfăcute, dar pe mine nu m-a percheziţionat, nici nu m-a băgat în seamă. Pe o colegă de-a ei a pufnit-o râsul. Sper că acel chicotit a făcut-o pe vânzătoare mai puţin zeloasă.

    • Vienela April 14, 2015 at 6:44 am

      Buna asta, J! Perchezitie in locurile unde exista carti? Nu m-as fi gandit niciodata ca exista riscul sa dispara macar o pagina… :)))

  • Javra April 11, 2015 at 7:55 pm

    Scuze pentru repetiţie, dar m-a iritat acea amintire…

  • Rudolph Aspirant April 13, 2015 at 6:14 am

    Wow ! Pe mine m-a fascinat povestea. Mi s-a parut si scrisa f frumos, chiar inedit. Mi s-a parut ff originala imbinarea descrierii satiric-fabulistice clasice a animalelor juxtapusa descrierii psihologice relativ realiste a personajului principal…asa oarecum similara intr-un fel cu un film in care apar actori umani interactionand cu personaje de desene animate, insa nu pe o tema comedic-romantica asa cum stim deja cateva filme in acest gen, ci pe o tema destul de modern corporatista cu nuante usor gotic-horror-sinistre !

    • Vienela April 14, 2015 at 6:46 am

      De cum am vazut comentariul tau mi-am spus (si am spus pe facebook) ca poti castiga bani seriosi scriind prefata oricarei carti. :)))
      Merci frumos, Rudolph!

  • rudia April 13, 2015 at 11:34 am

    Hm…
    Și „animalele” astea ascund ceva în spatele hainelor lor…Câinele, delfinul, mangusta, girafa…râsul… S-ar putea să fie mai interesant să le privești „feedback-ul” decât ar fi în cazul oamenilor…obișnuiți 😀

  • Alma Nahe April 14, 2015 at 6:35 am

    Să-mi amintesc, dacă voi lansa vreodată vreo carte, să chem numai pisici. 😆
    Cu povestirea asta ai participat la concursul sf, bănuiesc. Păi, e prea realistă, de-asta n-ai câștigat tu! 😉

    • Vienela April 14, 2015 at 6:50 am

      Le voi trimite si eu pe ale mele. Tu doar decide-te sa lansezi cartea. 🙂
      Da, cu aceasta povestire am participat. Pe mama voi da vina, ca ea m-a adus pe lume… Dupa atatia ani, umblu in continuare cu capul in nori si cu picioarele pe pamant. :)))

  • […] dăm sirop stors din ambrozie*, îți dăm nectarul cel mai pur, îți dăm tăria unui spirit liber de prejudecăți, dar ora înapoi nu ți-o putem da, mi-au răspuns cei din sistem. Nu putem provoca un seism în […]

  • Vero April 12, 2016 at 8:53 am

    De ce nu scrii tu cărţi, Vienela?
    Nu ştiu despre ce concurs SF vorbeşte Alma, dar dă-le dracului de concursuri (adică nu te sinchisi dacă nu le câştigi), scrie o carte. Nu trebuie să fie un roman. Merge şi un aşa-numit “volum de autor” cu proză scurtă.
    Cred că încep să înţeleg cu ce l-ai supărat pe “mârlanul elitist”: îţi iroseşti talentul (un talent pentru care eu una recunosc că te invidiez de multe ori 🙂 ).

    • Vienela April 12, 2016 at 9:09 am

      Nu scriu carti din doua motive: 1. cand termin de scris advertorialele care ma ajuta sa mananc si sa fumez sunt prea epuizata pentru a mai gandi clar. 2. nu mi-am gasit publicul potrivit; povestile de acest gen primesc cele mai putine aprecieri. :)))
      Multumesc din suflet, Vero! Imi face bine “invidia” ta. :))
      Marlanul cred ca avea si alte motive. 😉

      • Vero April 12, 2016 at 11:09 am

        Nu pot să spun că nu te înţeleg, Vienela.
        1 – şi pe mine mă epuizează traducerile şi am văzut că şi advertorialele pot fi foarte obositoare şi uneori foarte enervante.
        2 – şi poveştile mele primesc puţine aprecieri; dacă povestesc cum m-am scobit în nas adun like-uri mai multe. 😀
        3 – da, la cât de înverşunat era mârlanul, e totuşi greu de crezut că nu avea şi alte motive.

        Totuşi, poate odată şi odată o să ai timp şi de o carte – apariţia ei s-ar putea să atragă după sine şi apariţia publicului potrivit. 🙂

        • Vienela April 15, 2016 at 6:01 am

          🙂
          1. Unele au cerinte de-a dreptul absurde, pe cuvant. 🙂
          2. “Noi nu gandim”… 😀
          3. Sigur avea! Nu stiu daca le voi afla vreodata, dar nici nu imi pasa prea mult. Am banuiala ca neparticiparea mea la campaniile agentiei unde lucreaza marlanul a provocat toate astea… Scriam pentru toate concursurile posibile si imposibile, cu exceptia celor de la bi. 😉
          Timp mi-as putea face… Am si cateva idei… Mai greu e cu punerea lor pe hartie… 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.