Skip to main content

Fără o ocazie anume

Soacra mea, fecioară ca şi mine, total dezinteresată de valoarea materială a lucrurilor, dar obsedată de frumuseţea lor, are tot timpul în geantă o mulţime de poze cu copiii şi nepotii, dar şi diverse bileţele, scrisorele, agende, cerceluşi,  sticluţe de parfum, brelocuri, pixuri şi eşarfe. Toate claie peste grămadă, pentru că geanta ei preferată nu are compartimente prea multe. Dar ceea ce nu mi-a plăcut niciodată în acea geantă, este de fapt portofelul. Vechi, scorojit, parcă întors dintr-un război cumplit, dintr-un prizonierat în care a fost zilnic torturat.

Ştiind cât de mult i-a plăcut şi ei geanta Anuschka Peacock Flower, pentru care am luptat în scris la concursul organizat de prietenii de la iLUX, m-am decis să îi fac cadou, fără a aştepta o ocazie specială, un portofel de la aceeasi firma,  din acelaşi material şi cu acelaşi desen pictat manual, în care ochiul din coada de păun veghează asupra impunătorului crin sălbatic. De comun acord cu soţul meu, am hotărât că surpriza trebuie să fie maximă, aşa că totul va fi regizat până în cele mai mici amănunte.

O vom aştepta să vină la noi din proprie iniţiativă. Din vorbă în vorbă, mă voi lăuda cu un obiect oarecare din casă şi o voi lăsa să se uite la el. Acolo va găsi un bileţel în care îi vom spune cât ne este de dragă şi cât ţinem la ea. În post scriptum îi vom cere să meargă într-un alt loc din casă, unde va găsi ceva interesant. Acest nou “alt loc” va fi tocmai locul unde îşi va fi lăsat geanta. Deasupra genţii va găsi, frumos ambalat, portofelul plic din piele fină de bovină Peacock Lily, ce are dimensiuni generoase şi sistem de închidere cu clapetă cu dublă capsă, ce permite evitarea fenomenului de supraplin. Am convingerea că o vom da pe spate de uimire, mai ales ca am ales cu drag cadouri pentru o femeie speciala.

 

mamaaaaaaaaaaaaaaa

Întotdeauna am considerat că cele mai plăcute surprize sunt cele făcute atunci când omul nu se aşteaptă, cele făcute fără un motiv anume, fără a aştepta ocazii speciale. Dacă printr-un scenariu oarecare reuşesc să transform totul într-o distracţie, consider că bucuria mea şi a persoanei căreia îi fac acel cadou este deplină. Acest lucru doresc şi prietenii mei de la iLUX să evidenţieze şi să ne învete cu ajutorul campaniei “Cum este cadoul perfect? De vis, cochet, plus o surpriză la pachet!”, pe care au iniţiat-o la ceas aniversar. La mulţi ani iLUX –cadouri de lux-, pentru cei trei ani frumoşi, împliniţi pe 1 iunie!

 

cadouri_perfecte (1)

 

Ce poate fi mai plăcut decât să vezi strălucirea din ochii unui prieten sau ai unui membru al familiei, atunci când primeşte un cadou pe neaşteptate, un cadou-surpriză, dăruit într-un mod inedit, un cadou visat de mult, cu un mesaj simpatic ataşat sau o mică atenţie alături de cadoul propriu-zis? Nu aceasta este esenţa unui cadou? Nu surprizele plăcute sunt cele care oferă sare şi piper vieţii? De ce trebuie să aşteptăm un moment anume, o sărbătoare, pentru a face cadouri persoanelor dragi? De ce să nu le surprindem cu un dar elegant atunci când se aşteaptă mai puţin?

Aţi fost vreodată surprinşi de prieteni sau familie cu un cadou făcut fără o ocazie anume? În ce consta acel cadou, acea surpriză?

Comments
  • Greenleaffy June 17, 2013 at 5:35 am

    Vienela, promovezi perfect produsul , vrei te rog sa te uiti si in geanta mea?
    Imi lipseste si mie asa o splendoare de portofel…

    • Vienela June 17, 2013 at 6:52 am

      A circulat anul trecut prin blogosfera o leapsa in care eram invitati sa spunem ce avem in geanta. :)))))

  • psi June 17, 2013 at 5:55 am

    eu încă mai visez la geanta cu tigrul, nu pentru geanta în sine cât pentru simbolistica ei. 🙂

    • Vienela June 17, 2013 at 6:53 am

      Si eu mai visez inca la geanta cu ochi de paun. Nu am cum sa o uit!

  • Sonia June 17, 2013 at 6:28 am

    Dacă mai vad multe produse Anuschka pe bloguri o să mă îmbolnăvesc de inimă rea. Şi acum îmi pare rău că nu am participat la concursul care avea drept premiu o geantă. Poate se întâmpla o minune. 🙂
    Dacă am fost vreodată surprinsă cu un dar deosebit? Da!

    • Vienela June 17, 2013 at 6:54 am

      Am intrat pe site sa aleg un cadou pentru soacra mea si am dat cu ochii de geanta Anuschka despre care am scris la acel concurs. Ma crezi ca mi s-a strans inima pentru o clipa?

  • Daniela June 17, 2013 at 6:43 am

    Vienela, nu stiam ca esti asa bogata! sa dai mai bine de 5 milioane pe un portofel…asta spune multe…data viitoare poate ne recomanzi si produse cu preturi de bun-simt, adica pentru cei carora nu le pica banii din cer :))

    • Vienela June 17, 2013 at 6:51 am

      Daniela, nu trebuie sa fii putred de bogat pentru a-i face unui om drag o surpriza de proportii cand nu se asteapta. Ar fi primul cadou cu adevarat scump pe care i l-as face soacrei mele in atatia ani. Oare nu merita, dupa cate a facut pentru noi, dupa cat ne-a sprijinit si cate ne-a oferit? Eu cred ca merita!
      Ai link spre site-ul iLUX, de acolo iti poti alege si produse mai ieftine, sa te poti incadra in bugetul pe care il ai.

      • Daniela June 17, 2013 at 9:06 am

        daca cheltuiesti 5 milioane pe un portofel, clar te dau banii afara din casa.
        sa fim seriosi, cati oameni au atatia bani?? pentru unii dintre romani, suma asta inseamna pensia pe o luna, iar ce spui tu aici mi se pare intr-un fel..”dragut” cum zicea cineva zilele trecute 🙂

        multumesc de recomandare, insa “produsele mai ieftine” de pe acel site sunt extrem de scumpe pentru vremurile pe care le traim si a le prezenta in felul acesta e pur si simplu…”dragut”

        pentru a face o bucurie unui om drag crezi tu ca e nevoie de cheltuit sume aberante?
        “o surpriza de proportii cand nu se asteapta” – da, e foarte frumoasa intentia, dar obiectul daruit poate avea si o valoare materiala decenta, ca pana la urma ce conteaza cu adevarat este valoarea sentimentala. asa gandesc eu..in pantofi de snob nu am fost niciodata 🙂

        eu nu cred ca soacra ta (sau a altcuiva) viseaza portofel de 5 milioane, eu cred ca altceva asteapta ea din partea nurorii – si anume sprijin si intelegere, respect..

        postarea aceasta a ta mi-a amintit ca saptamana trecuta am citit la Iulia, care este adepta economisirii “la sange” o recomandare pentru un magazin de incaltaminte cu preturi “dragute”…nu am inteles cum din partea unui om care ne “invata” sa nu mancam un covrig de la metrou ci leutul acela sa il economisim (!) vine un articol in care spune ca are toata gama de incaltaminte cumparata la niste preturi uriase..acum, cand tu ne recomanzi un portofel de 5 milioane, incaltamintea recomandata de Iulia pare a avea preturi fffff mici :)) sandale de 3 milioane??? curat mizilic, dom’le!! stai asa, ca avem un portofel de 5 milioane!! :))
        fetelor, voi aveti o masina de facut bani acasa??!!!!

        • Rudolph Aspirant June 17, 2013 at 10:04 am

          Totusi, desi inteleg ca nu e recomandabil desigur a risipi bani pe cadouri cand cadou poate reprezenta si o floare plus un zambet…adica sincer zic, daca cineva care mi-e drag mie imi da si o pietricica culeasa de pe jos si zice ca “uite m-am gandit la tine ca tu mereu zici ca esti asa ca un bolovan, si iti dau cadou acest pietroi ca sa-l tii pe noptiera cu gandul la mine”…zau, sincer voi zambi si voi aprecia acel cadou…pe de alta parte, tot sincer zic, ca eu am simtit nevoia sa fac uneori si cadouri mai costisitoare pt altii, desi desigur de calitate buna, si care mi s-au parut chiar personalizat potrivite atat ca stil cat si ca obiect folositor lor.

          Un portofel de piele este totusi un obiect util, care poate tine o persoana ani si ani de zile, de ex eu am un portofel Coach pe care il am de mai mult de 7 ani, si este in stare ff buna si cred ca il mai tin 7 ani, poate chiar si mai mult, si chiar apreciez ca a devenit asa usor zgariat, pt ca e ceva care tine de pielea lui, si de locurile pe unde a fost, adica sunt chiar atasat de el, iar desigur ca la cusaturi si fermoare e la fel de solid ca in prima zi pt ca e un portofel de calitate ff buna, nu de super-lux, dar totusi ff bun calitativ. La un moment dat, acum vreo 2 ani mi-am cumparat si altul ca ala mi-a placut asa cum arata si efectiv m-a tentat ff mult in clipa aia, si acum ma tenteza ff mult cand il manuiesc, eu chiar am fetish pt diverse accesorii de piele si de la asta chiar ca nu mi-am putut lua ochii si nu m-am putut smulge de el, desi nu era chiar de calitatea celui Coach, si a fost ceva mai ieftin si nu stiu daca ma va tine la fel de mult ca ala primul…dar pe moment merge destul d ebine, desi cred ca fermoarul va ceda primul, pt ca nu cred ca e cusut de mana solid ca la portofelul Coach.

          Si in sensul asta, zau, daca soacrei lui Vienela chiar ii trebuie un portofel, de ce sa nu ii cumpere Vienela unul cadou daca e si calitativ, si chiar daca pare oarecum extravagant de scump, ca totusi nu e ceva care se va arunca dupa 2 folosiri, si nu e nici de gen numai suvenir, caz in care putea sa-i ia si o simpla carte postala, dar e ceva solid si util, la fel cum are realtai stabila si de lunga durata Vienela cu soacra ei, si un portofel de piele mie mi se pare un cadou chiar potrivit pt o persoana cu care cineva are o relatie solida stabila de lunga durata.

          Asa, desigur si la nivel de articol de reclama, doar nu era sa faca reclama la cine stie ce produs oarecare, a ales un produs cu design interesant si larg apreciat de mai multa lume. Desigur, e poate un cadou extravagant, insa daca e vorba totusi de o soacra cucare a fost intr-o relatie familiala asa de ani si ani de zile, zau, cadoul asta nu mi se pare chiar asa de extravagant, nici pt Romania nu mi se pare asa de extravagant, desi desigur poate nu la indemna unui pensionar ca sa poata sa faca un asemenea cadou sotiei lui, si asta e pacat, asta e ff pacat, insa daca un adult care are cat de cat un venit stabil doreste sa faca acest portofel cadou soacrei sau mamei lui, mi se pare Ok si la standardele de azi din Romania.

        • Vienela June 17, 2013 at 1:48 pm

          Daniela, nu stiu cine esti, nu stiu cati ani ai, nici ce venituri, si nici nu te voi intreba. Vreau doar sa iti spun ca eu sunt un om liber si, ca orice om liber, am ales sa imi gestionez banii dupa capul meu, in functie de necesitatile si placerile mele. Daca eu vreau maine sa imi donez banii unei manastiri, sa ii beau, sa imi cumpar carti de ei sau sa ii arunc in foc, nu ma poate opri nimeni, pentru ca sunt ai mei. Daca eu vreau sa renunt la o perdea si la mancare pentru a-i cumpara copilului meu o bicicleta, la fel, nu ma poate opri nimeni. http://vienela.ro/a-mea-a-mea/
          In acest articol eu nu am indemnat pe nimeni sa cumpere portofelul. Fiecare a liber sa aleaga daca si-l permite, daca il vrea, daca vrea sa faca altceva cu banii.

        • Vladimir June 17, 2013 at 3:32 pm

          Pai eu nu pricep, zau asa, sunteti cumva comitetul de cenzura blogosferica? Adica Vienela ar trebui sa scrie articole raportate la bugetul dumneavoastra, al patriei romane sau al mediei populatiei bugetare? Pe ce chestie? Ca sa va simtiti dumneavoastra apta material? 🙂 Eu zic ca fiecare posesor de blog scrie si publica cea ce doreste. Ce va face sa credeti ca sunteti dumneavoastra publicul tinta al blogului? Poate-s eu :D.
          Asta ca sa nu mai spun ca mi se pare de un prost gust remarcabil sa discutati in public bugetul altcuiva. Al oricui si oriunde. Ce e chiar si mai de prost gust decat atat, este indrazneala de a spune cuiva pe ce ar “ar trebui” sau “n-ar trebui” sa cheltuiasca banii. Va place sau nu banii sunt ai posesorului. Si daca posesorul vrea sa-i bea, sa-i arda, sa-i dea la copii orfani sau sa cumpere un palton de portofele mamei soacre, este in TOTALITATE treaba celui care a muncit/strans banul. De asemenea, daca posesorul este mandru de achizitie, eu zic ca e foarte OK sa o arate pe unde pofteste. Apoi, stiu ca poate veni ca un soc, dar nu trebuie sa fii extrem de bogat ca sa-ti cumperi lucruri scumpe. Trebuie sa fii cumpatat.
          Si in final, cred cu tarie ca sunt suficiente bloguri in blogosfera romaneasca unde sa gasiti link spre magazine cu ciurucuri! 🙂 Zau asa, de ce sa va chinuiti pe blogurile unde femeile astea rele si risipitoare isi etaleaza cu atata nonsalanta linkurile pentru bogatani ticalosi!? 😛

        • Kadia June 17, 2013 at 4:34 pm

          Lucrurile ieftine n-au nevoie de promovare si recomandare pentru ca oricum cine le cauta, le afla. In plus, spre surprinderea unora, mai exista oameni care pana si in Romania isi permit sa cumpere un cadou mai scump. Mie chiar imi place portofelul ales de Vienela, care face un gest ce poate parea extravagant in ochii celor care-si numara copeicile ca sa-si cumpere un covrig, dar eu una mi l-as permite si imi place sa aflu ca exista un asemenea produs.

  • Rolling Ideas June 17, 2013 at 8:18 am

    Ce nu găseşti niciodată în geanta unei femei? Ordine 😀

    Genţile şi poşetele astea sunt extraordinare.

  • belgianca June 17, 2013 at 8:55 am

    Bafta multa!

  • mixy June 17, 2013 at 9:39 am

    Cadourile de la iLUX sunt superbe şi de calitate – spun din experienţă.

  • Dana Lalici June 17, 2013 at 11:40 am

    Nu imi permit un asemnea portofel, dar asta nu inseamna ca nu il admir maxim. Iar asemenea articole cred ca sunt utile. Am fost pusa in postura de a cumpara un cadou scump ( pentru o directoare mare de firma) salariatii adunasera in total multe milioane ( eram multi) dar omul ala nu avea nevoie absolut de nimic. Asa ca am ales sa ii luam ceva in genul asta. Recomandarea Vienelei imi place si as vrea sa mai citesc lucruri similare, chiar daca nu ratez nici o promotie existenta pe piata la hypermaketuri.

  • Javra June 17, 2013 at 12:24 pm

    Nu-mi permit să deschid geanta unei femei. Ce are ea acolo o priveşte.
    Dar nu mi-ar plăcea să fie ordine exemplară. La fel, nici mie nu-mi place
    să-mi pună cineva lucrurile în ordine, dar să nu găsesc nimic. Prefer
    dezordinea mea, în care găsesc repede orice doresc. La fel şi femeia.
    În dezordinea pe care o are în geantă, îşi găseşte toate lucrurile pe care le caută.

    • Lexa June 17, 2013 at 1:00 pm

      Sunt perfect de acord cu tine.
      Uite ca sunt si baieti care inteleg dezordinea din geanta unei femei.

  • Petala Calatoare June 17, 2013 at 12:27 pm

    Si mie imi pare rau ca nu am participat la campania ILux. Nu prea particip eu la campanii, dar la o geanta ca aia doar o data in viata poti visa. De fapt de atat imi pare rau, ca nu am visat frumos la ea, ca si daca o castigam nu se asorta cu restul garderobei :))
    In alta ordine de idei, de fapt in ideea principala a postarii (azi sunt alambicanta! :d ) soacra ta e o mare norocoasa 🙂

  • Adriana June 17, 2013 at 2:15 pm

    Până am ajuns să comentez , m-am pierdut pe drumul pavat cu mesajele prietenilor tăi.Eu gândesc simplu,sau simplist,cum vrea să interpreteze fiecare; dar ipocrizia nu mi-e prietenă. Nu e un secret ,din start, că e un brand mai altfel. Mi-amintesc şi acum de geanta cu păuni pe care ai promova-o acum ceva vreme. Aşadar stim de campanie,stim că articolul e pentru promovare.De aici încolo,totul e simplu.Suntem sau nu curioşi. Când era pe vremuri Fondul plastic,o geantă pictată era o avere. Si acum la fel. Doar că fiecare reactioneaza…altfel. Mie îmi plac,dar nu mi-aş achiziţiona una.Sincer.Cat despre cadoul ideal, sau surprinzător? Mi-aduc aminte de cele 41 de lalele din plină iarnă, dar si de ceva ce n-aş fi vist vreodată să am.Asadar,visati.Fiecare ce vrea!

  • Alexandra June 17, 2013 at 4:37 pm

    Şi eu am participat atunci la concursul cu poşeta şi tare mult mi-am dorit să câştig…dar n-a fost să fie. Frumos cadou pentru soacra ta, sigur va fi încântată! Sper să dispun şi eu cândva de fondurile necesare ca să-mi iau o geantă Anuschka, că sunt adorabile.

  • zdwub June 17, 2013 at 6:14 pm

    Cata tensiune si in acelasi timp cata filosofie in comentariile de mai sus :)) Dar totusi, Vienela, sa ne inteleg, te rog, nu ne mai forta sa cumparam nimic! :)) Nu mai are voie omu’ sa faca un cadou frumos ca sar altii de dos in sus…Sincer, cred ca persoana respectiva nu a primit niciodata un astfel de cadou, nu o spun cu rautate, dar sincer, asa imi lasa impresia, ca e geloasa

  • Daniela June 17, 2013 at 8:02 pm

    hai ca ati fost cu totii amuzanti, cum mi-ati sarit in cap si ce m-ati mai complimentat…nu inteleg de ce o parere care nu coincide cu “turma” produce asemenea explozie de reactii care de care mai efervescente?! stati calmi, fratilor! parca traim in democratie, nu!? prea multe pietre ati aruncat spre mine, bineinteles ati si exagerat si mi-ati rastalmacit spusele ca sa va simtiti mai bine – cica daca spun ca e foarte mare pretul de 5 milioane pentru un portofel asta inseamna ca eu caut “ciurucuri”, ba chiar “imi numar copeicile ca sa-mi cumpar un covrig” si sunt si “geloasa” :))
    cum spuneam, ati fost amuzanti, v-ati intrecut unul pe altul sa-mi aduceti acuze, parca va si vad satisfacuti dupa ce v-ati postat comentariul, spunandu-va “i-am zis-o!!”; de fapt, dragilor, o sa va dezamagesc, dar nu m-a atins nicio piatra!!
    o remarca mai am si inchei: @Vladimir, foarte urat felul in care te-ai adresat unei femei! desi ai vorbit cu “dumneavoastra”, purtarea ta a fost incalificabila; sa stii ca oamenii prefera sa le spui “tu” dar sa te exprimi decent; sau poate ai nevoie de asemenea purtare ca sa iti susti punctul de vedere care altfel se clatina?! oricum, ai fost foarte amuzant, asa “infoiat” si revoltat :))

    • Vladimir June 17, 2013 at 9:13 pm

      Ei nu zau, sunt atins de-a dreptul :P. V-a deranjat partea in care am sugerat ca sunteti cam needucata? Pai sunteti, dupa toate standardele. Nu se discuta in public bugetul altor persoane si mai ales nu se ofera indicatii despre cum trebuie cheltuit acesta. E precum sexul. Tine de intimitatea fiecaruia. Atunci cand veniti pe un blog si faceti genul asta de declaratii, fie ele si cu clarele pretentii educative, nu va puteti astepta sa nu se fiti luata peste picior, zau asa :D. Evident, in afara cazului in care aveti 12 ani, caz in care e acceptabil, desigur :). Dar imi place ca m-ati singularizat, inseamna ca v-am iritat macar un pic. Si recunosc si asta-mi era intentia. Nu-mi plac persoanele obraznice si le aplic acelasi tratament, poate observa ca e nasol. Nu ca m-a astepta sa invatati ceva de aici, dar asa, de forma, noblesse oblige, hehehe. Ca veni vorba, sincer, exista bloguri compatibile cu bugetul dumneavoastra, de ce va chinuiti pe aici?

      • Vienela June 18, 2013 at 3:29 am

        Gata, Daniela! Haide sa ne oprim aici! Ideea este simpla: nu iti permiti sa cumperi, cauti in alta parte; nu iti place cum scriu, cauti in alta parte. E simplu!
        Nimeni nu ar fi avut nimic cu tine, daca nu ai fi dat dovada de lipsa de respect. In primii sapte ani de viata inveti sa nu te uiti in portofelul nimanui daca nu iti permite, sa nu cauti in cosul de rufe al altora, sa nu spui nimanui cum sa isi cheltuie banii munciti.

  • Ana-Maria June 18, 2013 at 7:10 am

    Uite cum o durere cumplita de cap m-a facut sa ratez acest “dialog” constructiv. 😀
    Vienela , vad ca ai zis ca se face pace-pace…
    Dar nu ma pot abtine si hai sa dau si eu cu mucii in fasole : de ceva ani buni , cand am inceput sa ma intretin din proprii-mi banuti castigati pe munca mea , am ajuns la o vorba inteleapta : sunt prea saraca ca sa imi permit lucruri ieftine. O aplic cu aplomb…spre disperarea si prilejul de barfa al celor ce ma cunosc si asa cum scria si Rudolph mai sus , lucrurile mele sunt , in majoritatea lor , de calitate ,cheltui o data si bine,dar am parte de obiectul respectiv multi ani.
    Ca si chestie haioasa , am avut o data o discutie cu o colega , ce era genul comentatoarei tale si am facut un calcul simplu , impreuna cu ea , care cheltuia lunar bani pe incaltaminte ce se rupea repede si haine ce se decolorau la prima spalare.. la cat cheltui eu , care dau triplu fata de ea pe incaltaminte ce o port chiar si 4 ani sau haine ce arata ca noi si dupa o vara de spalat zilnic…Nu i-a venit sa creada ca cheltuie cam cat mine ,poate un pic mai mult …
    Asa ca prefer calitatea!
    Sincer , nu m-am uitat pe linkul acela…dar m-a uimit inversunarea si nu m-am putut abtine.
    Bafta in alegerea portmoneului pentru soacra ta! Sunt oameni , in vietile noastre , care merita daruri minunate!

  • silavaracald June 18, 2013 at 2:23 pm

    Cadoul perfect, pentru mine, este cel de la omul iubit. Poate conţine orice (chiar şi un zâmbet doar), împachetat oricum şi oferit oricând. E primit cu maximă bucurie şialtceva nu-mi doresc. 🙂

  • elly weiss June 23, 2013 at 11:01 pm

    Cate pasiuni a trezit portofelul 😉
    Sa stii ca am primit cadouri surpriza. Unele foarte bune, frumoase, cat se poate de utile dar si altele cu care mi-a venit sa dau pe geam 🙂 Sa primesti parfumuri de vreo 3 milioane bucata, care sa nu-ti placa…tu putand face cu banii aia ceva mult mai util…stii cat e de frustrant?

  • […] ceva magic, ce umple sufletul de bucurie şi aduce zâmbete pe chip. Când vă spuneam că “cele mai plăcute surprize sunt cele făcute atunci când omul nu se aşteaptă, cele făcute fără un motiv anume, fără a […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.