Skip to main content

Echilibru

Luminiţa mi-a fost colegă de serviciu câţiva ani, timp în care ne-am împrietenit destul de bine. Avea un chip frumos, dar se confrunta de când se ştia cu probleme de greutate. Era complexată de acest lucru şi făcea eforturi disperate pentru a nu deveni un fel de mingiuţă pufoasă. Îşi consuma energia lucrând mai mult decât ar fi cerut-o postul său, se ferea să mănânce la serviciu şi evita să vorbească despre amărăciunea pe care o simţea văzând în jurul ei fete subţirele, care mâncau orice le poftea inima, parcă făcându-i în ciudă.

M-a invitat într-un an să petrec la ea Crăciunul. Locuia într-un sat spre care cu greu puteai merge, pentru că maşinile erau rare. Cu Ionuţ în braţe (avea vreo câţiva anişori pe atunci), cu o geantă plină de cozonaci, prăjiturele şi cadouri, făceam cu mâna maşinilor care treceau în viteză, alături de alte câteva persoane. Soţul Luminiţei, coleg cu noi, m-a ajuns din urmă. Căra după el multe plase pline de mâncare. În căsuţa mică, dar îngrijită, ne aştepta Luminiţa cu şorţul în brâu, cu tăvile în cuptor şi multe oale pe foc.

Nu am văzut niciodată atâta mâncare într-o casă de om. Tăiaseră porcul, pregătise din carnea lui o mulţime de sortimente, de la cârnaţi şi până la rulade umplute. El cumpărase jumătate de piaţă orăşenească, plus multe dulciuri. După cum am aflat stând de vorbă cu ei, toate astea erau pentru mine, pentru băiatul meu, pentru soţul colegei mele şi pentru cele două fetiţe pe care le aveau. Luminiţa urma să mănânce o supă în ziua de Crăciun şi un piure de cartofi. Încercase până atunci nenumarate diete pentru slabit, aproape fără rezultate, tocmai din cauză că obişnuia să se înfometeze, ca mai apoi, când simţea că nu mai rezistă, să devoreze tot ce găsea prin cămară.

Nu reuşea să găsească un echilibru între ceea ce mânca şi energia pe care o consuma. Uneori mânca prea puţin şi muncea ca un sclav, alteori se simţea epuizată şi atunci zăcea în pat îndopându-se cu mâncăruri nesănătoase. La serviciu făcea foamea, dar recupera seara, când ajungea acasă. Mi-am amintit de o vorbă auzită întâmplător: “micul dejun să îl mănânci singur, prânzul să îl împarţi cu prietenii, iar cina să o dai duşmanilor”. Am făcut pe nutriţionistul în acele două zile petrecute la ei. I-am pregătit masa, am silit-o să se hrănească dimineaţa, i-am dat sfaturi pe care eu nu le urmez (pentru că sunt norocoasă şi nu mă îngraş oricâte alimente aş consuma).

Din Luminiţa de altădată nu a mai rămas nici urmă. Îmi place să cred că am contribuit şi eu la această schimbare spectaculoasă. A învăţat să mănânce puţin şi des pentru a-şi menţine glicemia la un nivel constant, a învăţat să îşi dozeze energia, să consume multe fructe şi astăzi este doar cu puţin mai grasă decât mine.

Comments
  • Hapi January 21, 2013 at 4:07 pm

    Un exemplu de influenta pozitiva 🙂
    Frumos

  • Ioana K-Man January 21, 2013 at 5:19 pm

    Sfaturile vechi sunt cele mai bune, insa venite de la o persoana cu autoritate pt omul respectiv.

  • Rudolph Aspirant January 21, 2013 at 5:50 pm

    Pai mie rezultatul mi se pare spectacular daca ma iau dupa rezultatele clinicilor de lux de slabit cele mai experte din lume, si ori e intr-adevar un fel de miracol care trebuie raportat la Vatican, ori o exceptie total coincidentala, ori acea persoana a evoluat de la o tulburare alimentara cu comportament simplu bulimic, intr-o faza cu comportament bulimic + purgativ (adica se duce sa vomite ce mananca excesiv cand mananca excesiv), mai ales ca persoanele cu comportamente de genul asta se mentin in general la o greutate asa doar o idee un pic mai grasut decta media + la asta mai contribuie si fata cu o aparenta mai plina si chiar dragalasa asa mai de gen Betty Boop din cauza de edeme pe glandele parotide inflamate cronic de la stressul de la vomitat.

    Mai e o posibilitate care poate explica miracolul astfel incat sa nu deranjam degeaba secretariatul Vaticanului. Pur si simplu a trecut de vreo 36 de ani, s-a mai relaxat asa in general cu anxietatile si problemele legate de imaginea de sine, si pur si simplu chiar datorita relaxarii generale a reusit sa inceapa sa manance mai echilibrat, asa de la sine, adica pur si simplu i s-au ameliorat niste chestii adaptative doar pt ca a trecut de o anumita varsta + desigur nu o fi avut nici stress ff mare, a primit si suport de la sot, are si 2 copii, adica pur si simplu nu a mai fost atat de concentrata pe sine in mod mai haotic ba sus/ba jos cum fusese anterior.

    • Rudolph Aspirant January 21, 2013 at 6:27 pm

      Ma simt obligat sa explic ca eu am citit ff multe de pe Internet despre tulburarile alimentare pt ca si eu am o relatie posibil total rigida si aberanta fata de mancare, adica efectiv eu de cand ma stiu mananc deosebit de monoton numai ce vreau eu, si chiar refuz orice placeri gurmande chiar daca sunt imbiat si la niveluri de lux, pur si simplu sunt ff inflexibil in legatura cu mancarea, desi nu m-am deprivat eu nutritiv niciodata, insa efectiv am mancat numai si numai pe toane, si numai si numai ce voiam eu, si in legatura cu asta chiar ca nu cred ca e vreo sansa sa ma schimb, si nici nu simt vreo suferinta deosebita ca sa doresc sa ma schimb, nici din partea mea nici din partea altcuiva nu am primit plangeri, ca daca o refuzam pe mama cu ceva, cum am refuzat-o destul de des de altfel, doar nu era ea sa inceapa asa se agite aiurea pe chestia asta, zicea, “bine si la revedere, treaba ta”, si bine a facut ! Si bunica era la fel, atat vreme cat paream sanatos acolo, in viata, cat de cat la nivel obisnuit, si ma jucam OK, si ma purtam la fel de previzibil cum ma stiau toti de mic si cum am si ramas de altfel si pana in zilele de azi, nu-si facea nimeni probleme aiurea.

  • Iuliana January 21, 2013 at 5:54 pm

    Nu vii si pe la mine? 🙂

  • javra January 21, 2013 at 6:14 pm

    Eşti fericită, dacă poţi mânca orice, oricât, dar nu te îngraşi…

  • Irealia January 21, 2013 at 6:21 pm

    Așa, da! 🙂

  • Andra January 21, 2013 at 6:30 pm

    cea mai mare satisfactie o simti atunci cand schimbi in bine viata unui om 😀

  • carolina January 21, 2013 at 6:39 pm

    e adevarat ca greutatea poate naste complexe f mari. eu am experimentat-o!

  • Vladimir January 21, 2013 at 6:43 pm

    Unde te invarti zilele astea este un articol despre slabit, pe cuvantul meu! :))) Incredibil!!! :))))
    Am impresia ca atunci cand o femeie nu se gandeste la cat de tare isi doreste sa slabeasca, atunci tine regim si daca nu tine regim se simte vinovata si se gandeste ca poate ar trebui :P. Iar daca chiar e anorexica si n-are de unde slabi se gandeste fie ca (1) aoleo daca se va ingrasa??? sau (2) ca alta reprezentanta a genului (de regula prietena) ar trebui sa sa simta si sa incerce sa slabeasca :)). In astia 33 de ani am ajuns la concluzia ca toate, DAR TOATE femeile (generalizez ca un nesimtit) au obsesia asta…
    Si toate astea in conditiile in care majoritatea barbatilor heterosexuali maturi apreciaza femeile mai plinute (ca sa nu zic pufoase) decat standardul actual si de regula si cu sani mari. Pe de alta parte pe mine m-a lamurit mama mea care mi-a zis ca o femeie nu slabeste pentru un barbat ci pentru celelalte femei. Cum eu chiar si intr-un conflict intre mama personala si bunul dumnezeu as stii ca atotputernicul se inseala si nu ea,am decis ca o cred. Asadar, dupa ce m-a luminat in privinta asta am hotarat ca fenomenul este peste puterile mele de intelegere (desi insist sa pricep). Chestie care nu ma opreste sa ma crucesc de stadiul la care a ajuns obsesia. Si mai sunt si unele ipocrite care fac misto (intre doua reprize de gandit la slabit) ca noi ne-am gandi prea mult la sex :P. Maaai, macar in cazul nostru are o utilitate pentru specie :)).

  • Nice January 21, 2013 at 8:32 pm

    Echilibrul…poate unul dintre cele mai dificile lucruri de gasit in viata. E usor sa slabesti, mai greu e sa te mentii. Felicitari prietenei tale pentru vointa.

  • pandhora January 21, 2013 at 9:42 pm

    mare lucru sa vrei sa poti si sa reusesti!

  • Rudolph Aspirant January 22, 2013 at 6:02 am

    Pt cine doreste sa se compare nu numai cu vecinii de bloc sau de judet, dar la nivel mai larg, (eventual sa se si framante daca poate obtine un job de top model de talie internationala), iata cum ne putem compara inaltimea si greutatea cu altii la nivel national + international:
    http://www.bbc.co.uk/news/health-18770328#G1A24H1.58W42C167

  • Radu January 22, 2013 at 7:30 am

    Eu ma ingras doar de la bere, vara! :))

  • mixy January 22, 2013 at 8:33 am

    gestul tău e lăudabil, dar eu tot la noapte mănânc 😀

  • Andera Y January 22, 2013 at 9:04 am

    Uffff de-as putea sa-mi urmez propriile sfaturi as fi cea mai fericita. Stiu foarte bine ce si cum ar trebui sa mananc, insa de la asta si pana la a face propriu zis… Din fericire, nu ma lupt decat cu foarte putine kile in plus. 😀

  • Minnie January 22, 2013 at 9:41 am

    Poate reusesti sa-ti deschizi un centru de sfaturi sau ceva de genul daca tot ai rabdare si poti comunica usor cu oamenii! Ce ai facut cu casa de copii?

  • Adriana January 22, 2013 at 11:10 am

    Felicitari ei si felicitari tyie pentru sfaturile bune.. si eu as avea nevoie de o vienela prin preajma..:)

  • zdwub January 22, 2013 at 1:15 pm

    Si eu sunt una dintre persoanele ce nu se ingrasa indiferent de cat de mult mananca :)) dar din pacate nici de slabit nu prea slabesc…exact cum sunt asa raman…nici in plus, dar nici in minus :))

  • elly weiss January 24, 2013 at 3:21 am

    Ce Luminita ascultatoare! Cam rar asa ceva. Oamenii nu prea asculta de altii chiar si cand anumite chestii sunt evidente. Ma bucur pentru ea ca a gasit resurse sa actioneze spre binele ei.

  • Dan January 24, 2013 at 4:33 pm

    Asta-i chestie tipica si frumoasa românesaca. La urma urmei, fiecare manânca ce si cât vrea. Mai bine decât câteva foi de salata de împartit la mai multi fomisti. Era gazda…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.