Skip to main content

Drama unui patruped

Se născuse cu unul dintre picioare puţin mai scurt. Se legăna uşor la fiecare atingere, de parcă un vânt potrivnic nu i-ar fi permis să stea mândru pe cele patru picioare. Era ocolit de majoritatea celor care îl întâlneau. În sufletul lui se dădea o  luptă surdă între dorinţa de a-i ajuta pe alţii şi bucuria de a nu fi pus să facă ceea ce ştia, dar îl obosea. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, la câţiva ani după ce s-a născut a avut un grav accident, în urma căruia a rămas cu o rană adâncă, o tăietură care atrăgea atenţia şi oripila, ducând la izolarea lui forţată.

Făcea ce făcea şi se trezea mereu în mijlocul drumului, în cele mai nepotrivite momente. Din această cauză, toţi îl împingeau, îi aruncau vorbe grele, îl trimiteau să stea într-un colţ, unde să nu deranjeze pe nimeni. Foarte rar, câte un rătăcit apela la el, atunci când fraţii lui erau ocupaţi. Nu se putea bucura de acele momente, de ajutorul pe care îl dădea necondiţionat. Stăpânii lui se băgau de fiecare dată, avertizându-i pe ceilalţi că nu este de încredere, că nu oferă confortul sperat şi că este răzbunător.

Era cel mai mic dintre fraţi. Îşi plângea durerea în singurătate. Într-o zi, unul dintre stăpâni, parcă intuind drama pe care o trăia, a încercat să îl opereze, să îl scape de chinurile pe care rana nevindecată i le provoca. Dar nu a reuşit. Avea pielea prea fină, se crăpa mult prea repede şi îi punea viaţa în pericol. Au vrut să îl eutanasieze şi a avut mare noroc cu stăpâna, care l-a protejat. Pe ea nu o pedepseşte niciodată.

Dar pe ceilalţi, pentru toate vorbele urâte, pentru toate gândurile rele, pentru dispreţul lor făţiş, îi face să sufere de câte ori îi prinde, de câte ori fac greşeala de a apela la serviciile lui. Ce le face?

Aflaţi că cel mai mic scaun din casa mea, cel care are o crăpătură urâtă pe suprafaţa unde ne aşezăm dosul, apărută atunci când Mihai l-a scăpat de la înălţime, are obiceiul să îmi ciupească băieţii, să le prindă bucăţi de şezut în crăpătură, făcându-i să ţipe, să sară nervoşi, să injure şi să promită că îl vor arunca.

Comments
  • cotos January 4, 2013 at 8:43 am

    Nu stiu de ce dar eu am iubit doar doi caini pana acum..Restul nu m-au incantat niciodata 🙂

    • Vienela January 4, 2013 at 8:57 am

      Ce legatura au cainii cu ceea ce am scris eu? Chiar nu te deranjezi niciodata sa citesc mai mult decat titlul?

      • Intuneric January 4, 2013 at 4:05 pm

        Stai, stai, nu sari in capul bietului om. E normal sa aiba deja-vu-uri cu potai, cand scaunul asta al tau pare ca se plimba de colo-colo, fara tinta. 😀

  • Ioana K-Man January 4, 2013 at 9:30 am

    :))
    Ce tare! Imi place scaunul tau, sa nu-l arunci niciodata!

  • Slowaholic January 4, 2013 at 9:44 am

    Ce frumos text. Abia spre sfârșit am înțeles despre ce e vorba. 🙂 Bietul scaun… 🙂

  • Minnie January 4, 2013 at 9:57 am

    Noroc ca e vorba de un obiect si nu de un suflet!
    … dar chiar si de obiecte ne despartim mai greu! 🙂

  • Alexandra Cristea January 4, 2013 at 9:57 am

    Am răsuflat uşurată când am descoperit că e vorba de scaun, căci mi se face milă tare când găsesc poveşti/poze despre animăluţe chinuite. Le-aş lua pe toate acasă. 😀
    Să nu arunci un scaun cu aşa personalitate! 😀

  • Mariana January 4, 2013 at 10:08 am

    Bine ca a fost un scaun si nu un patruped cu suflet. Deja ma gandeam, oare asa asa ajund lumea asta, fara mila!

  • Radu January 4, 2013 at 11:00 am

    Ciupeste si fetele?
    Daca face asta il infiez! 😛

  • zdwub January 4, 2013 at 11:01 am

    Ma asteptam la un animal, mai exact la un caine, finalul m’a surprins :)) daca l’ai tinut atat tine’l in continuare 🙂

  • Foto de inginer January 4, 2013 at 11:59 am

    hihihi…trebuie pastrat! Cand baietii nu sunt cuminti, ii timiti rapid la …scaun ! :))

  • D-Petre January 4, 2013 at 12:54 pm

    In loc sa ne atasam de oameni sau de alte suflete (caini, pisici) noi ne atasam mult prea mult de lucruri.
    Textul tau e super dar scaunul ala pune-l pe foc 🙂

  • adelinailiescu January 4, 2013 at 1:51 pm

    Daca ii pui o pernuta frumoasa pe el il transformi intr-un obiect de arta si iti protejezi si baietii.Nu trebuie nimeni eutanasia!:))

  • mixy January 4, 2013 at 1:56 pm

    nuuu, nu-i pune pernuţă ! Lasă-l aşa, să-şi păstreze identitatea 🙂 (şi nu le arăta băieţilor ce-am scris :)) )

  • raul rual January 4, 2013 at 3:19 pm

    ne faci sa ne concentram prea tare, acum, dupa sarbatori… ia-ne mai usor…

  • Iulia Nanescu January 4, 2013 at 4:06 pm

    Frumoasa poveste! De fapt, frumoasa scriitura si frumoasa aplecare spre detaliu.

  • elly weiss January 4, 2013 at 10:56 pm

    :)) Inca nu-mi revin din ras. Stii tu de ce.

    Revenind… Super povestea scaunului tau!

  • Stă mai bine în debara | Iubesc Viaţa January 9, 2013 at 3:37 pm

    […] când nu luceşte bucătăria şi mai ales hota cu pricina. Se va cocoţa pe scaune, chiar dacă sunt şubrede, va folosi cele mai scumpe substanţe de curăţat, îşi va strica manichiura, obsedată de […]

  • simsim March 25, 2013 at 9:01 pm

    genial ai descris..deja ma gandeam cu mila la bietul “patruped”:D…pana la ultimul paragraf chiar nu-mi trecea prin cap ca poate fi altceva,

  • Roxana May 14, 2013 at 1:34 pm

    Ce frumoasă personificare a unui mic scaun! Totul pleacă de la istoria scaunului, de la amintirea dragă a copilului care a stricat scaunul, de la bun început.

  • mihaela February 23, 2014 at 7:46 pm

    era sa nu-l citesc de teama sa nu fie cu un catel

  • Javra February 23, 2014 at 8:39 pm

    Mă întreb care e procedura la nivel european de eutanasiere a scaunelor. Trebuie să fie tare complicată pentru o democraţie atât de tânără ca a noastră…

  • […] -Nu pun la suflet, ca m-am obisnuit deja cu felul lor de a ma “alinta”. Sa stii ca mami povestea despre patrupede si pe vremea cand nu ne avea. Uite aici dovada: Drama unui patruped. […]

  • Doina Racoti March 25, 2017 at 9:57 am

    Foarte tare! La inceput am crezut ca este vorba despre un catel, deja imi pregatisem batista. De ce nu renuntati la scaun? Are valoare sentimentala?

    • Vienela March 26, 2017 at 12:51 pm

      😀 Asta era ideea, sa va induc in eroare. Nu renunt la el pentru ca avem prea putine scaune si, in zilele cand vin musafiri, ne chinuim oricum… :)))

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.