Skip to main content

Dorinţa de a ajuta

Simt crescând în mine dorinţa de a face bine oamenilor, de a-i ajuta, uneori chiar şi împotriva voinţei lor. De unde vine această nevoie, de ce mă loveşte numai în anumite clipe ale vieţii, câţi mai sunt ca mine … , habar nu am. Ştiu doar că, de-a lungul celor aproape 44 de ani,  m-am implicat (şi probabil o voi mai face) în tot felul de acţiuni menite să scoată la liman persoane cu probleme, să îndrepte unele rele, să aducă lumină şi căldură acolo unde bezna avea tendinţa de a se înstăpâni.

Prieteni şi necunoscuţi mi-au spus că trăiesc cu capul în nori, că mă las îmbrobodită de utopii, că înzestrez lumea cu calităţi pe care nu le are. Încăpăţânată, am replicat întotdeauna că nu trebuie să generalizăm, că pădurea continuă să existe chiar şi când e plină de uscături, că un gest mărunt, făcut la timpul potrivit, are o valoare mai mare decât a tuturor comorilor lumii. Da, orice gest făcut din inimă, spontan, mi-a adus satisfacţii pe care cu greu le pot descrie în cuvinte. Încă mai sunt datoare şi eu pentru astfel de gesturi, primite în clipele grele ale vieţii.

Cu toate astea, după fiecare nouă dezamăgire simt cum dorinţa de a face bine scade. Sau nu… Mai degrabă nevoia de a ajuta îşi schimbă direcţia. Privesc în spate şi observ că mi-a pierit cheful de a dona câte ceva familiilor cu venituri mici şi copii mulţi, asta după ce am văzut cum banii strânşi pentru ei au fost folosiţi la cumpărarea sticlelor de băutură, iar cărţile, hainele şi jucăriile au ajuns la coşul de gunoi, distruse, în chiar ziua primirii.

Unii dintre voi ştiu că m-am implicat supărător de tare în ajutorarea unui blogger ce îmi spusese că o duce foarte rău. Nici eu nu o duceam bine pe atunci, dar măcar stăteam la căldură. După ce am trimis peste 80 de mailuri, după ce am discutat cu fiecare potenţial donator (sau susţinător) în parte, după ce am făcut mai mult decât aş face vreodată pentru mine, nici măcar un amărât de mulţumesc  sau un link în blogroll nu am primit. Am fost norocoasă, spun cei care, făcând acelaşi lucru, s-au ales cu înjurături şi bârfe mizerabile.

La un moment dat mi-a intrat în cap ideea de voluntariat. Cât de bine se mula pe nevoile mele, pe dorinţa mea de a fi de folos oamenilor şi pământului! Ce poate fi mai înălţător decât să ştii că mica ta contribuţie face lumea puţin mai bună, mai frumoasă, mai curată? Teoria m-a făcut să visez, practica mi-a spulberat visul. Ocazia de a sta alături de cei care organizau acea campanie de voluntariat, ocazia de a discuta cu ei şi de a-i asculta cum fac planuri mi-a distrus orice iluzie. Totul în lume pare să se rezume la bani, la cât mai mulţi bani.

Mi-a mai dat târcoale dorinţa de a mă apropia de copiii din orfelinate, de a petrece cu ei câteva ore pe zi, jucându-mă sau citindu-le. Mesajele cititorilor m-au făcut să mă răzgândesc. Le-aş face mai mult rău, căci ei se ataşează uşor de cei care le acordă atenţie, iar eu nu îi pot lua acasă. Aş zdrobi prea multe inimi, inclusiv pe a mea. Mi-aş mai dori să fac ceva asemănător undeva în Africa, pentru copiii de acolo, însă nu mai am vârsta potrivită. Chiar dacă sunt sănătoasă, organismul nu mai este la fel de rezistent ca la 20 de ani.

Simt în mine o nevoie stringentă de a face bine, de a fi de ajutor altora, de a-mi aduce contributia la înfrumuseţarea vieţii pe pământ. Problema este că nu găsesc nimic în care să cred cu tărie, cu toată forţa minţii şi a inimii. Mă implicasem într-un proiect aparent interesant, în care însă nu credeam cu adevărat. Poate că s-a simtit acest lucru sau poate că a cântărit mult şi faptul că rupsesem orice legătură cu unul dintre organizatori. Cert este că ajutorul meu avea o atât de mică valoare, încât vedeam doar spatele întors al celor ce ar fi trebuit să fie bucuroşi că au încă un umăr ferm alături.

Ştiţi câţi bloggeri am ajutat cu sfaturi sau recomandări în aceşti ani? Fără număr, fără număr… Ştiţi câţi dintre ei s-au deranjat măcar să îmi pună linkul blogului în blogroll, ca un semn de mulţumire că îmi răpiseră timpul şi că se folosiseră de cunoştinţele mele? Cred tot mai puţin în oameni, le văd tot mai des imperfecţiunile şi mă las tot mai des copleşită de ideea că unii chiar nu vor să fie ajutaţi. Nu aştept mulţumiri sau altceva atunci când fac un gest frumos. Nu vreau statuie, nu vreau ode. Vreau doar să văd că efortul meu este apreciat, că nu mă trezesc cu vreo _l_ în dos când mă întorc cu spatele.

Comments
  • Tury August 25, 2014 at 8:00 am

    Ououu, eu, te am în blogroll de ani buni.

    • Vienela August 25, 2014 at 8:02 am

      Stiu si iti multumesc mult. Eu ma refeream doar la cei cu care am pierdut zile intregi pentru a-i invata tot felul de chestii, la cei pe care i-am recomandat in diverse situatii, pentru a-i ajuta sa se ridice sau sa castige un ban… 😉

  • genevieve August 25, 2014 at 8:59 am

    As fi vrut sa pot sa te contrazic in ceea ce ai scris mai sus, dar din pacate nu pot sa o fac. Oamenii (marea lor majoritate) continua sa dezamageasca.

    • Vienela August 25, 2014 at 10:07 am

      Uneori ma intreb daca nu cumva avem asteptari prea mari sau daca nu ne inconjuram de oamenii nepotriviti…

  • Nicusor Adrian Rotaru August 25, 2014 at 10:28 am

    Satisfactia ta interioara nu ti-o poate lua nimeni. Nici macar lipsa unui „multumesc”!

  • Ana Naghi August 25, 2014 at 12:34 pm

    Observ ca ai aceeasi “stare de bine” ca si mine astazi…Mi se pare mie sau “dezamagire” incepe sa fie laitmotivul vietii noastre?!
    Cu cat vrei sa faci mai mult bine, cu atat se pare ca primesti mai multe suturi in dos. Dezamagirea vine din nepotrivirea intentiilor tale cu rezultatele. Nu te astepti ca la bine sa primesti rau, indiferenta, etc
    Asta e, noi sa fim sanatoase si sa ne bucuram de ce avem!

    • Vienela August 25, 2014 at 6:34 pm

      Uneori ma intreb daca nu cumva totul tine de alegerile mele. Poate ca nu imi canalizez energia in directia potrivita…

      • Ana Naghi August 27, 2014 at 5:33 am

        Tot ce se poate! Asa imi zic si eu de multe ori, dar tot ce stiu eu fac 😀 Si -de cele mai multe ori- o iau de la capat cu dezamagirea…

  • Diana August 25, 2014 at 12:54 pm

    “Crezi in oameni si asteapta-te la orice de la ei!” E cel mai bun “sfat” si da roade. :))) Nu vei fi dezamagita niciodata!

    Ai amintit mai sus cateva dintre motivele pt care multi aleg (la un moment dat) sa ajute animalele de orice fel, de oriunde… Animalele sunt… recunoascatoare cel mai adesea… Si chiar atunci cand isi ucid / ranesc binefacatorul (se mai intampla, celor care uita ca animalele sunt imprevizibile) putem vorbi numai despre vina omului care n-a fost atent sau care a fost unde n-ar fi trebuit sa fie etc.

    Bine ai venit in grup! 😉

    • Vienela August 25, 2014 at 6:36 pm

      M-ai facut sa zambesc. Un zambet usor trist, insa potrivit contextului. Imi explic mai bine acum nevoia mea de a-mi lua un animalut langa mine…
      Bine v-am gasit! 🙂

  • Rudolph Aspirant August 25, 2014 at 3:48 pm

    Eu am alcatuit recent o leapsa numita Leapsa cadourilor personalizate, cu ajutorul careia bloggerii pot sa gandeasca ganduri bune fata de cei pe care ii au in blogroll, sau chiar poate, chiar acum imi trece prin minte, sa isi mai revizuiasca blogrollul in caz ca observa ca nu le trece prin cap vreun posibil gand bun fata de cei mai vechi deja de acolo ! Zau, eu ma simt si vinovat fata de bloggerii din blogrollul meu ca am comentat din ce in ce mai rar la ei pe blog, chiar daca am ganduri bune fata de ei in caz ca-miamintesc de ei din intamplare !

    • Vienela August 25, 2014 at 6:38 pm

      Da, am vazut leapsa ta dimineata… Am de gand sa ma joc saptamana aceasta, dar cred ca voi incepe cu cealalta leapsa. 😉

  • Alexandra August 25, 2014 at 3:58 pm

    Cunosc sentimentul. Am oferit ajutor de fiecare dată tuturor, atunci când m-am simțit capabilă să fac ceva cu adevărat. Și la final, de cele mai multe ori, nu am primit un dram de recunoștință. Ai crede că m-am învățat minte, nu?
    Ei bine…nu. Ajut în continuare pe toată lumea, cât îmi stă în putință. Și știu că la un moment dat roata se va întoarce.

    • Vienela August 25, 2014 at 6:39 pm

      Sigur ca nu ne invatam minte. Cei care sunt construiti asa, asa mor… 🙂

  • Gina Bradea August 25, 2014 at 5:31 pm

    E luna plina si acum apar cam multe resentimente. Dar ai dreptate. Nu te pup in fund si nu te periez, pentru ca stiu cum este. Efectiv mi-am luat-o pe cocoasa de foarte multe ori. Dar imi place sa fac bine discret si in tacere. De ex. anul trecut am trimis in Romania colete cu masline verzi, dafin, rozmarin si alte chestii bio, dulciuri pentru copii-la cei care aveau…si asta din placere si fara sa astept nimic in schimb. Valoarea unui astfel de pachet nu a fost sub 100 ron, eu am platit drumul, tot. Stiti cati din cei carora le-am trimis ma urasc? Stiti cati au fost nemultumiti pt ca au mers pana la masina sa ia pachetele? Ca masina n-a venit la ora fixa …etc. Am trimis peste 40 de pachete de genul acesta si mi-am facut o caruta de dusmani. A vuit feisbucu 🙂 .
    Acum merg in Romania si iar trimit o serie de daruri la cei care m-au ajutat cu blogul. Cati ma vor injura si se vor c… in blogul meu si… ? Bloggeri? Auch cati nu ma-nghit!!! Pai cum, intr-un an de blogging serios( 1 an am fredonat-o pe blogspot si de 1 an sunt pe wordpress so domeniu propriu) am ajuns la 3000 de unici zilnic?? Tupeu nesimtit ce am!!!! 😀 . E loc pentru toti in blogosfera, dar lipseste fair-playul 🙂

    • Vienela August 25, 2014 at 6:41 pm

      Ah, Gina, ultimele tale cuvinte cuprind esenta.
      Cunosc mult din povestea ta si tot nu incetez sa ma mir de rautatea oamenilor, desi am tras si eu greu din cauza unor cretini care nu sunt capabili sa scrie, dar ii judeca pe cei ce scriu. Nu trebuie sa iti bati capul cu genul acesta de subom.

  • Cristiansi August 26, 2014 at 1:14 pm

    Asa este !

  • Radu August 27, 2014 at 4:53 am

    Pe mine m-ai ajutat! Şi o recunosc deschis! 🙂

  • Rica Mihai August 27, 2014 at 5:00 am

    Vi, mie-mi placi așa cum ești 🙂 !!!!! Și nu te vei schimba pentru că nevoia de a face bine e în tine…

  • Irina Sima August 25, 2016 at 11:26 am

    Nu numai in lumea virtuala se practica asta, ci si in cea reala. Culmea de la neamuri sau de la cine te astepti mai putin. Dupa ce ii ajuti in situatie limita, nu numai ca uita ci cauta sa iti faca rau pe toate caile posibile si imposibile…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.