Skip to main content

Despre oameni

       Suntem oameni si suntem supusi greselilor. Nu ne place să fim criticaţi pentru faptele noastre şi pentru gândurile pe care le avem, iar dacă aşa ceva ni se întâmplă totuşi, reacţionăm prin violenţă (verbală sau chiar fizică, în funcţie de caracter şi educatie) sau ne recunoaştem aşa zisele greşeli, găsind întotdeauna scuze. Chiar dacă nu vom lăsa să se vadă, pentru noi cel care ne-a criticat nu va mai fi la fel ca înainte, vom încerca să ne ascundem slăbiciunile în faţa lui, tocmai ca să evităm criticile viitoare.
      Dar nu avem nici o reţinere în a critica alti oameni, în a-i judeca pentru tot ceea ce fac, indiferent dacă îi cunoaştem sau nu , indiferent dacă ştim sau nu care au fost motivele pentru care au făcut sau au gândit un anumit lucru, uitând că şi noi suntem oameni şi greşim.
      Noua, oamenilor, ne place să vorbim despre bunătate, dar câte gesturi cu adevarat dezinteresate facem de-a lungul vietii? În afară de mila pentru anumite cazuri cu adevărat deosebite, mai mereu eul nostru interior va evalua beneficiile avute în urma unui gest binevoitor şi va decide că trebuie să impresionăm, să părem mai buni în ochii familiei, ai iubitului(iubitei), ai vecinilor, colegilor sau chiar în ai necunoscuţilor.
      Vorbim despre inocenţă, încercăm să lăsăm impresia că suntem neprihăniţi, dar în sufletele nostre colcăie viermii invidiei, răutăţii, egoismului. Nici măcar copiii nu au candoarea absolută pe care o preaslăveste literatura, pentru că avem grijă să îi învăţăm de mici să mintă şi să se prefacă, le explicăm că viaţa e grea şi trebuie să dai din coate pentru a ajunge în faţă.
      Ne batem cu pumnii în piept sustinând că avem curajul de a spune ce gândim, dar mă întreb cum ar arăta lumea dacă cei din jurul nostru ar afla absolut toate ideile care ne trec prin cap. Ar mai exista iubire, prietenie intre oameni?
      La urma urmei şi prietenia este de cele mai multe ori ghidată de interese, problemele noastre sunt mai presus de ale celorlalţi. Suntem prieteni cu cei care ni se aseamănă, cu cei care ne gâdilă orgoliul, cu cei de pe urma cărora avem anumite beneficii (nu mă refer strict la partea materială). Dar cât ar rezista prietenia dacă persoana în care avem încredere ne-ar trăda, involuntar sau nu? Noi, oamenii, avem în noi puterea de a întoarce şi obrazul celălalt?

Comments
  • florentin.draganescu April 28, 2012 at 7:47 am

    Un vechi proverb indian spune: "Nu judeca pe nimeni pana nu ai mers o mila in mocasinii lui."

  • elly weiss April 28, 2012 at 7:04 pm

    Compromisul…falsitatea…fac parte din viata.
    Multi dintre noi chiar incercam sa le evitam…
    Nu reusim in totalitate. Ma autoinclud, desi fac eforturi sa imi pastrez coloana vertebrala. Urasc linguseala, urasc ipocrizia, urasc minciuna, in general. Sunt insa momente in care trebuie sa faci asta. In scop bun. Pentru celalalt sau pentru tine…
    Si, da, Florentin are dreptate. Viata mi-a dat multe lectii si am devenit foarte intelegatoare, toleranta… niciodata nu stii resorturile care au manat o persoana sa aiba anumite reactii…sa faca anumite gesturi… De aceea condamn greu pe cineva…si nu ma cert cu nimeni niciodata…chiar de pare greu de crezut… 🙂
    Dar ai dreptate in articol. Ideea e sa vrem sa fim buni. Cat reusim…asta e deja alta poveste….

  • Rozy BumBushka April 29, 2012 at 1:52 pm

    Asa este omul de cand lumea, nu se va schimba niciodata.

  • vienela May 3, 2012 at 4:13 am

    Simplu si complex in acelasi timp. Oare mai incalta cineva mocasinii altuia?

  • vienela May 3, 2012 at 4:18 am

    Nu, Elly. Sunt tot mai putini cei care incearca sa evite minciuna, compromisul si invidia. Din pacate!

  • vienela May 3, 2012 at 4:18 am

    Necazul este ca ne schimbam in rau, nu in bine…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.