Am uneori impresia ca sunt absenta din propria viata. Sunt obosita, fara chef de a face ceva, orice, sunt amortita si bezmetica. De fapt, nu este doar o impresie, ci realitatea pe care o traiesc. Stiu si motivul, insa mi-l amintesc mereu abia dupa ce beau destula cafea. Va povestesc imediat si voua, ca sa stiti, in caz ca ne intalnim din intamplare si va mirati ca nu va observ sau ca nu am prea mult chef sa vorbesc.
Ca in muuulte alte dimineti, si astazi m-am trezit pentru ca Onix imi topaia pe burta, iar Bruno plangea cu jale in urechea mea. Speriata, am sarit din pat inainte de a deschide bine ochii si mi-am rotit privirile speriata prin camera, neintelegand pe ce lume sunt si ce s-a intamplat.
Nu am vazut nimic in neregula in jurul meu, insa mi s-a parut ca aud cum pleaca Mihai cu masina din fata casei. Uitandu-ma la ceas (era ora 5,30), mi s-a confirmat ca din cauza asta erau cainii agitati, ca a plecat “tati” la munca. Intotdeauna vor sa imi dea de veste cand Mihai pleaca de acasa sau se intoarce de undeva cu masina. Le este foarte usor sa recunoasca sunetul motorului si chiar mai usor sa imi dea desteptarea la cele mai nepotrivite ore.
Acum umblu bezmetica prin casa, fara sa vad bine pe unde calc si fara sa stiu bine cine sunt. Am baut o cafea, am povestit pe facebook intamplarea, mai mult ca sa fac haz de necaz, caci am adormit foarte tarziu aseara, dupa miezul noptii. Scriu si pe blog, caci aici regasesc mai usor postarile, daca am nevoie de ele. Toate astea in vreme ce dragii mei catei Bruno si Onix sforaie de zor in patul meu, fara sa le pese ca mamica lor umana e pe alta planeta din cauza ca a dormit prea putin si s-a trezit brusc, panicata de agitatia lor.