Skip to main content

Cunoaşte-te mai bine

      Cu toţii ştim câte ceva despre Al Doilea Război Mondial si despre lagărele de concentrare. Unii ştiu mai multe, alţii mai puţine, dar nu  cred că există cineva care să nu stie nimic.

Pe mine m-a impresionat in copilărie cartea “Am fost medic la Auschwitz” de Dr Nyiszli Miklos, iar mai târziu “Fabrica morţii” scrisă de Ota Kraus si Erich Kulka.
      Din cand in cand revin asupra unei idei care mi-a venit prima dată citind despre lagărul de la Birkenau, despre crematorii. Haideţi să facem impreună un exerciţiu de imaginaţie, să ne cunoaştem mai bine. Nu vă cer să comentaţi, vă cer doar să fiţi sinceri cu voi inşivă.


      Un lagăr de concentrare nazist… Eşti acolo… E noapte… Iţi este frig si nu ai haine, eşti bolnav si nu ai medicamente, iţi este foame si nu ai mâncare. Auzi şoapte, afli planuri făcute de colegii de cameră.
      Închide ochii si imaginează-ţi scena, fără să te grăbeşti, imaginează-ţi contextul, imaginează-ţi detalii. 
      Cine eşti tu, în sinea ta? Cum procedezi?
      
      Încerci să adormi? Eşti genul “n-am văzut, n-am auzit, aşa nu voi avea probleme” ?


      Încerci să devi unul de-al lor, să faceţi planuri împreună, cu speranţa că vei scăpa de acolo sau că măcar moartea nu a fost în zadar?


      Dai informaţia mai departe pentru o pastilă, un pantalon, un colţ de pâine, în definitiv pentru supravieţuire?


      Bine-nţeles că este un simplu exerciţiu de imaginaţie si eu sunt conştientă că nu vom şti niciodată cu adevărat ce am fi făcut, pentru că nu putem conştientiza pe deplin ororile petrecute acolo.


      Dar să nu uităm că ele au existat si să avem grijă să nu se mai repete vreodată.

Comments
  • Annemarie April 11, 2012 at 7:37 am

    Cred ca as incerca sa evadez.

  • florentin.draganescu April 11, 2012 at 7:40 am

    @Annemarie : Usor de zis ,cam greu de reusit!!!Dar merita incercat,cand stii sfarsitul:(

  • Radu April 11, 2012 at 9:37 am

    Dorinta de supravietuire este in instinct, deciziile morale sunt greu de luat!

  • mariusbota April 11, 2012 at 5:16 pm

    Echipa e cea care ajuta uneori, dar alte ori, munca de unul singur te scapa de probleme. Cred ca depinde de planul la care iei parte, pe care il auzi, si in functie de asta decizi: pe cont propriu sau in echipa, nicidecum "darea in gat" a altora.

  • Vladimir April 12, 2012 at 4:35 pm

    Deci ideea este cat de oportunisti suntem? Daca suntem dispusi sa trecem peste cadavre ca sa ne imbunatatim situatia personala? La mine ar depinde de 1) recompensa si 2) motivatie.

    1) Nu mi-as trada colegii de celula pentru un avantaj perisabil care mi-ar face viata pe termen scurt/foarte scurt mai buna (gen o tzoala sau o bucata de paine). I-as trada daca:

    (a) as considera ca planul lor s-ar solda cu represalii impotriva grupului largit (in exemplul dumneavoastra, impotriva intregului lagar). In acest caz as sacrifica fara sa clipesc 2-3-6 persoane pentru binele a 1000.
    (b) pentru libertatea mea personala sau alte avantaje de lunga durata DAR (si repet DAR) NUMAI daca as avea motivatia de a fi liber/in viata. Cu alte cuvinte daca avantajele dobandite pe lunga durata ar avea un scop clar in afara binelui personal. Si aici ajungem la partea cu motivatia:

    2) Nu i-as trada pentru libertatea mea personala daca asta ar fi singura mea motivatie (libertatea). Dar as face-o daca, fiind in libertate, mi-as putea ajuta familia. Daca supravietuirea familiei mele ar fi conditionata de supravietuirea mea as calca peste cadavre, da. Pentru femeia mea..absolut orice. Pe principiul foarte rusesc, ca mai bine sa planga sotia si copiii altuia decat a mea si ai mei.

    Mai cred ca cine zice ca ar fi mai altruist decat atat fie minte (dupa caz se minte singur), fie face parada, fie n-are familie. Iti permitii sa ai principii etice batute in cuie cat esti singur si n-ai responsabilitati. Dupa, devii mult mai maleabil. Datoria si onoarea palesc in fata responsabilitatilor si dragostei fata de o femeie. Dar din nou, daca as fi doar eu implicat (nu prea mai pot gandi asa), n-as deschide gura decat daca as considera ca indivizii ii pun pe toti in pericol cu planul lor.

  • vienela April 12, 2012 at 6:24 pm

    Vladen, principiul ala exista in teorie si la noi. Imi place foarte mult cum ai raspuns, ai punctat foarte clar motivele. Si inca ceva: esti in anumite privinte mai roman decat multi romani.

  • vienela April 17, 2012 at 8:12 pm

    Era destul de greu,dar merita incercat.

  • vienela April 17, 2012 at 8:21 pm

    Din cate am citit eu evadarile pe cont propriu erau o himera.

  • Un singur defect | Iubesc Viaţa June 29, 2014 at 7:07 am

    […] Nu se implinisera nici doua luni de cand aveam blog. Eram pe blogspot si bloggerii pe care ii cunosteam puteau fi numarati pe degetele unei singure maini. Asa imi amintesc inceputul, pornit de la comentariul pe care l-a postat acolo unde eu faceam un simplu exercitiu de imaginatie.  […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.