Skip to main content

Cum scap de gândaci și șoareci

Problemele au început pe timpul verii, când femeia de serviciu de la firma noastră a intrat în concediu medical. Ne-am gândit atunci că putem sta o săptămână, două, fără ca prin bucătaria firmei, pe la băi sau prin birouri să se dea cu mătura. Proastă idee! Acele două săptămâni s-au prelungit, astfel că femeia de serviciu ne-a lăsat în pom pentru aproape o lună de zile. Vreme toridă, resturi de mâncare rămase pe mese și pe gresia din bucătăria firmei, resturi de mâncare până și prin birourile firmei.

Într-o dimineață, pe când deschideam unul dintre calculatoare, din boxa aflată în stânga biroului a țâșnit un gândac roșcovan. Da, un gândac de bucătărie în firma noastră! Am sărit în sus, am încercat să îl prind, deși pielea mi se făcuse de găină, de scârbă. Nu l-am prins și nici nu l-am mai văzut. După vreo două zile, doamna de la contabilitate a intrat în biroul meu, albă la față ca varul, strigând disperată: șoricelul, șoricelul! În prima clipă m-am gândit că exagerează, însă când am intrat în biroul ei, am văzut urme clare ale trecerii unui șoarece.

Panică în firmă! Eram invadați de tot felul de gângănii și de animale, de parcă am fi fost în junglă! O salariată a adus de la țară o pisică. Acum puteam sta liniștiți. Pisica ne putea scăpa de dăunătorii apăruți în firmă. Cel puțin așa am crezut timp de câteva zile, până când am descoperit că îi treceau șoarecii pe la nas. Era puturoasă, sau poate doar nepricepută. Am cumpărat niște spray-uri contra gândacilor. Să nu râdeți! Am reușit să ardem două calculatoare atunci când jetul soluției a ajuns în interiorul aparatelor.

Până și copilul unei angajate a contribuit la acțiunea de stârpire a gândacilor, după puterea celor câțiva anișori de viață pe care îi avea. Amestecase într-o sticluță oțet, spirt, cerneală, detergent, sare, zahăr și puțină făină, care, chipurile, îi atrăgea prin miros. Normal că nici un gândac nu s-a apropiat de acel amestec-bombă, dar noi nu i-am spus acest lucru, pentru a nu-l descuraja. 🙂

Bine-nțeles că am renunțat la idee și ne-am concentrat pe rozătoare. Dacă ne umblau prin dosare și ne lăsau fără acte importante? Am cumpărat capcane pentru șoareci, au adus niște fete grăunțe tratate, am pus până și capcane, cum punea bunica (clasicul castron cu nucă). Nimic! Nici un rezultat vizibil! Cu fiecare zi care trecea era mai rău, probabil din cauza căldurii! Apăreau tot mai mulți gândaci, se vedeau tot mai multe urme lăsate de rozătoarele alea enervante. Până la urmă, mi-am spus că cea mai bună soluție este să apelez la o firma deratizare, pentru că profesioniștii știu întotdeauna ce au de făcut și au toată aparatura necesară pentru deratizare (operație sanitară de stârpire a șoarecilor și șobolanilor).

Pentru că tot chemam firma aceasta de deratizare, mi-am spus că trebuie să profit și să le cer să ne facă dezinsectie (operație de distrugere a insectelor dăunătoare) și dezinfectie. Ei bine, rezultatul a fost surprinzător! De atunci nu am mai văzut nici picior de gândac sau șoarece în firmă, nici măcar în zilele în care femeia de serviciu era liberă. Nu doar că ne-au scăpat de dăunători, dar i-au îndepărtat definitiv, la un preț foarte bun, dacă îl raportăm la beneficiile pe care ni le-au adus.

Dacă te întrebi și tu cum poți scăpa de gândaci, rozătoare, ploșnițe și alte vietăți dăunătoare, răspunsul meu este unul singur: sună imediat la 021 9662!

ddd_logo

 

Comments
  • Javra February 2, 2014 at 5:25 pm

    Administratorii multor spitale au nevoie de serviciile celor de la deritazare.

    • Vienela February 2, 2014 at 5:27 pm

      Mie imi spui… Ce am vazut cand a fost Mihai internat, cu greu as putea uita…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.