Mi s-a dus vestea în întreaga lume. Nu-i român sau scoțian să nu știe că-s iute la mânie și degrabă săritor la bătaie, mai ales când vine vorba despre dulăi. Odată cu poza pe care mami a așezat-o la loc de cinste pe facebook zilele trecute, lumea a început să întrebe dacă fac ravagii printre fete, căci un mascul așa prezentabil ar trebui să convingă ușor orice cățea să ridice coada. Mami a râs, brusc înveselită. Mi-a oferit mie plăcerea de a vă povesti pe blog cum mă descurc cu fetele. Drept urmare, astăzi aveți parte de episodul pe care l-am numit, rânjind din colțul botului, Vecina de lângă casă.
E puțin mai înaltă decât mine, cu blana de un maro deschis, plăcut ochiului. E și mai în vârstă, motiv pentru care o vreme m-am întrebat dacă zicala cu găina bătrână face zeama bună e valabilă și la câini. La prima noastră întâlnire abia am avut timp să îmi dau seama ce se întâmplă. Nebuna s-a repezit spre gărdulețul care ne despărțea, dornică să mă salute și să îmi lingă botul încrețit. Nu i-am dat ocazia, ba chiar i-am explicat, cu lătrături prelungi, că o doamnă nu cedează așa ușor, de la întâia privire. S-a simțit jignită și s-a retras câțiva pași.
Tati al ei, un scoțian înalt și subțire, a depus eforturi uriașe pentru a mă convinge că “fetița” lui nu-i dintre alea care saltă coada imediat. Mi-a spus că ar trebui să ne cunoaștem întâi, să facem schimb de mirosuri. Am continuat să îi latru verzi și uscate, dezamăgit de domnișoara mult prea îndrăzneață. Scoțianul, om priceput la căței, a mângâiat fetița pe cap, acolo unde mirosul e mai puternic, apoi și-a plimbat mâna pe la nasul meu, să înțeleg că nu e nici un pericol.
Tati al meu, șugubăț, i-a spus să nu se obosească prea tare, că probabil sunt gay. Omul a râs, dar a continuat să îmi aducă la nas, în fiecare zi, mirosul cățelușei sale, convins fiind că până la urmă îi voi permite domnișoarei să se apropie de gardul meu, ba chiar mi-a oferit în dar jucării care purtau emanațiile ei. După aproape o săptămână în care le-am arătat cât de fioros pot lătra, am lăsat-o mai moale, însă domnișoara, jignită profund, a refuzat să se mai apropie de gard.
Credeți că mi-a păsat? Nu. Și știți de ce? Pentru că niciodată nu i-am “cules” mirosul direct de pe corp, ci numai de pe mâinile scoțianului înalt și subțire. Tot din acest motiv, atunci când îl văd pe om venind acasă, plâng după el așa cum plânge orice câine când în apropiere se află o cățea în călduri. :D
Așadar, când mai vedeți pozele mele de mascul tânăr și neliniștit, să vă amintiți că nu e cazul să întrebați: Bruno, cum mai stai cu fetele?, căci eu mai repede mă îndrăgostesc de scoțienii calmi decât de cățelele lor. :D
Dragut catel :D
Multumesc! :)
Nu stiu care-i treaba cu scotienii, dar catelul e frumos. :))
Locuim in Scotia. ;)
Haha foarte haios articolul :P
Multumesc! :D
Încerci să-i faci lipeala sau…? :)
Incerc, dar nu prea merge. :D