Skip to main content

Cum de pământul poate suporta atâta tristețe

Uneori mă mir cum de pământul poate suporta atâta tristețe adunată în lume, atâtea lacrimi curse pe chipuri împietrite de spaimă, de durere, de neputință. Încerc să înțeleg viața, cu ale sale bune și rele. Apoi mă întreb dacă ea mă înțelege pe mine. Stau până târziu în noapte gândindu-mă la toate câte le-aș putea face, dacă m-aș implica mai mult în problemele oamenilor și ale naturii. Muncesc până când simt că se învârte pământul cu mine. Atunci mă întreb, cu o plăcere deloc vinovată, dacă nu cumva eu mă învârt în jurul pământului,  în încercarea de a veghea la bunăstarea tuturor. În acele momente mă opresc, râd a prost și mă mint că luna doar pentru mine luminează, să pot vedea suferința lumii.

E doar o formă de tortură. Nu mă simt îngrădită. Niciodată nu m-am simțit. Neputința mea vine din lene, din neimplicare și din neștiința de a face mai mulți bani. Căci da, la ora actuală cel mai ușor mi-ar fi să îi ajut pe alții cu bani, fără să mă mai implic emoțional și fără să îmi pese că alții se lăfăie, insensibili la problemele lumii, la faptul că pe pământ sunt oameni care nu își permit medicamente, acoperiș deasupra capului, mâncare. Mă torturez singură. Caut parola care să îmi deschidă ușa spre mai bine, mai binele altora, al celor cunoscuți și al celor necunoscuți, al tuturor celor care au în suflete prea multă tristețe.

Deranjat de atâtea cugetări fără final, pământul se cutremură. Nu simt nimic, preocupată fiind să scriu, mereu cu o uriașă speranță în suflet, o speranță care tronează în mintea mea doar până când pun ultimul punct: poate că astăzi va fi mai bine, poate că oamenilor le va plăcea textul meu, poate că vor participa la concurs, poate că voi câștiga într-o zi, cândva, măcar un sfert din cât câștigă confratele x sau y. Gândul moare singurel, neștiut decât de mine și de temerile mele. Moare și ultima fărâmă de încredere când deschid mailul și văd factura de gaze. Cum i-aș putea ajuta pe alții, când eu nu știu cât îmi va rămâne pentru familia mea după ce voi plăti utilitățile?

Las gândurile triste să își ia zborul spre abis, speriate și întunecate. Ca să nu vă stric ziua, aleg să vă invit la colegul Cartim, unde alți bloggeri poate vor scrie mai vesel folosind cele 12 cuvinte (parola, inteleg, faptul, ingradita, confratele, troneaza, deranjat, tarziu, placere, lumineaza, lafaie, singurel).

 

Comments
  • Claudia February 9, 2017 at 2:36 pm

    Of,parcă ai transcris gândurile mele.Mă doare că nu pot face mai mult să ajut.De-a lungul anilor am ajutat cum am putut,de multe ori am luat din ce aveam în casă și am dat.Mă doare că sunt atâția oameni care au mai mult decât au nevoie și nu fac nimic pentru a ajuta semeni de-ai lor.

    • Vienela February 9, 2017 at 3:19 pm

      Si eu am obiceiul de a lua din casa si a da altora, chiar daca de putine ori in viata am avut cam tot ce mi-am dorit pentru mine si ai mei.
      Dar cum as putea trece nepasatoare pe langa durerea lumii?

  • Carmen Pricop February 9, 2017 at 8:07 pm

    Ai un suflet mare, Vienela. Cred că datorită ție și celor ca tine pământul suportă tristețile care se sprijină pe el. Pentru că îl ajuți să nu-și piardă speranța.

    • Vienela February 9, 2017 at 10:03 pm

      Degeaba am suflet mare, daca nu pot ajuta pe cat mi-as dori.
      Dar penita ta are mereu darul de a ma face sa vad lucrurile si in alt fel si pentru asta iti multumesc. 🙂

  • Seldon Dors February 10, 2017 at 12:35 am

    Un singur om, oricât de mult și-ar dori și oricât de multe resurse ar avea la dispoziție, nu poate alina durerea întregii lumi. Dar, pe de altă parte, fiecare fărâmă de zâmbet pe care o dăruim și fiecare faptă făcută pentru binele aproapelui contribuie la bunăstarea lumii. Și, pe de altă parte, dacă toți locuitorii venerabilii Terra ar face așa am trăi o adevărată utopie

    • Vienela February 11, 2017 at 10:40 am

      Bine spus! Aproape ca nu simt nevoia sa completez cele spuse de tine. 🙂

  • Adi 3PAS February 11, 2017 at 8:27 am

    Se pare ca suntem pe drumul cel bun, din ce in ce mai multi sunt asa ca tine si se spune ca s-a atins masa critica necesara ca sa schimbam lumea…ne mai trebuie putina rabdare si sa nu renuntam sa fim buni, intotdeauna 🙂

    • Vienela February 11, 2017 at 10:27 am

      Imi place mult increderea ta in viitor, optimismul tau…

  • Suzana February 19, 2017 at 10:08 pm

    Intotdeauna vor fi oameni preocupati de binele oamenilor si a lumii in general. A face parte din ei, cred ca este o dovada de respect fata de noi insine. Si poate pic cu pic lumea se va schimba. Cred ca un strop de optimism e mereu necesar. Panica chiar nu foloseste la nimic!
    O saptamana frumoasa sa ai, draga Vienela!

    • Vienela February 24, 2017 at 10:31 am

      Sunt prea putini cei preocupati de binele altora si al lumii, in general. Cei mai multi se axeaza numai pe propriile probleme, necazuri, temeri…
      Numai bine, Suzana!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.