Skip to main content

Cu nervii întinşi la maxim

Nici dacă trăiam în Africa sau în nu ştiu ce altă zonă săracă a lumii nu m-aş fi enervat atât de des din cauza curentului electric. Poate nu aş fi avut şi atunci lucrurile erau clare şi foarte simple. Dar când am un abonament la Electrica, pe care îl plătesc la timp, de ce trebuie să îmi facă dumnealor surprize neplăcute tot timpul?

De aproape o lună, la cea mai mică adiere de vânt, la cea mai mică ploaie, uneori şi când este senin, aparent fără motiv, curentul electric dispare, cade, este tăiat…, naiba ştie.

Dimineaţă am reuşit să stau la calculator aproximativ o oră, timp în care am scris un articol şi am citit mailurile. Nu numai că îmi macină nervii, de  teamă să nu mi se strice calculatorul, dar nici nu pot face ceea ce îmi propun.

Astăzi tocmai încheiam articolul când a căzut curentul. Am fost nevoită să aştept o oră, până când a reapărut, m-am grăbit să public articolul fără să mai verific dacă are greşeli, de frică să nu rămân iar “pe întuneric”. Şi bine am făcut, pentru că nu a mai durat un sfert de oră şi a căzut iar.

Acum o oră, povestea s-a repetat. Şi nu se întâmplă doar la mine, nu doar în blocul meu, ci pe toată strada, poate chiar şi mai departe. Nu vreau să procedez ca pensionarele care telefonează la toate instituţiile statului când se întâmplă aşa ceva, în consecinţă procedez în felul meu. Îi înjur şi iar îi înjur…

Comments
  • Probiu July 11, 2012 at 3:53 pm

    De ce se intampla asta? Pentru ca CEZ are monopol si fac ceea ce vor din reteaua asta imputita de un milion de ani vechime in care n-au investit niciun leu. Chiar azi am participat la o sedinta de vreo 3 ore in care doi directori de companii se plangeau ca echipamentele si productia lor au de suferit din motivul asta…Cam asta e explicatia.

    • Vienela July 14, 2012 at 9:02 am

      Nu investesc nici un ban, dar au pretentia sa platim tot mai mult. Iti vine sa fugi pe luna, ca aici e tot mai greu de trait.

  • elly weiss July 11, 2012 at 5:44 pm

    Eu patesc asa cu conexiune la internet 🙁 Daca ai sti cate le-am zis celor de la Clicknet… Ultima oara mi-au facut-o vineri seara. De pe la ora 8,00 pana noaptea pe la 2,00. Am stat ca pe ghimpi…trebuia sa pregatesc HW.
    Am avut o alta perioada in care pica de doua ori pe zi…si numai seara…
    Si cablul TV mai face din astea….asa ca te inteleg perfect. Imi pare rau.

    • Vienela July 16, 2012 at 7:27 am

      Pateam si noi cand aveam contract cu UPC, dar acum am scapat.

  • elly weiss July 11, 2012 at 5:45 pm

    *conexiunea 🙂

  • Ioana K-Man July 11, 2012 at 5:49 pm

    Pai ia trimite tu articolul la relatii cu clientii, la primarie, etc, ca sa nu injuri degeaba!

  • zdwub July 11, 2012 at 7:20 pm

    Eu am mai mari probleme cu netul, dar nici curentul nu e mai presus…la ultima cadere de curent[de cateva fractiuni de secunda] am crezut ca mi s’a ars calculatorul…pentru ca pur si simplu puteam sa apas eu pe taote butoanele posibile el nu a mai vrut sa porneasca si pace buna…a trebuit sa scot alimentarea si sa’mi bag nasul cu surubelnita prin el pana l’am repornit…si pe langa faza asta…la fiecare cadere de curent, chiar si de cateva fractiuni de secunda netul in zona mea se opreste si trebuie sa astept cateva ore pana se deplaseaza cineva…

    • Vienela July 16, 2012 at 7:29 am

      Cand eram la UPC am stat si o saptamana fara net, de ma apucase nebunia, le-am spus ca nu le latesc factura, am facut un taraboi… :))

  • GCM July 11, 2012 at 8:05 pm

    Ba in cazurile astea chiar ar trebui sa faci mai rau decat babele alea care suna intr-una. Sa-i inebunesti cu telefoanele si cu reclamatiile atat la ei cat si pe la Primarie. Toate cu numere de inregistrare si cu treceri succesive pe la Protectia Consumatorului.

    • Vienela July 16, 2012 at 7:30 am

      Ma bazez pe faptul ca in fata blocului este o brutarie care nu se descurca fara curent electric si se cearta cu firma de electricitate pentru remedierea grabnica a problemei. :))

  • pandhora July 11, 2012 at 8:30 pm

    am avut cateva zile ca ale tale acum cateva saptamani dar momentan totul e ok…
    iti inteleg stresul pentru ca si eu imi faceam griji pentru aparatura electrocasnica plus centrala tehnica…cand nu este nimeni acasa e tare stresant…

    • Vienela July 16, 2012 at 7:31 am

      De centrala ne temem, sa nu ne lase fara apa calda. Dar si de calculator, as fi moarta fara blog. :))

  • […] De vorba cu viata Despina Camino Forever Young Alex Pirlogea Loredana Costina Raluca Pavel Spanac Crissego Blogatu Florin Tomescu Daniel Botea Adina Amironesei Ali Drg Alyz Cristi Mitroi Andera Andrei Terecoasa Axlandra Biblioteca Deva Filiala 3 Dudus Catalina Platon Diana Hero Just Words Mistocareala My life in few words Probiu Ratzone Tabloul vietii Razvan Deceneu Vienela […]

  • ex-silentio July 11, 2012 at 9:49 pm

    Mie mi s-a ars odată sursa din cauza ăstora de la electrica … Și ce-am făcut? M-am dus la magazin, mi-am luat alta nouă, și am sperat să nu se mai întâmple și a doua oară. Ei bine … s-a întâmplat. 🙂
    Asta a fost acum câțiva ani, acum nu se mai întâmplă așa. Pică, revine, fără probleme. M-am obișnuit … timpul mediu de reparații de e aproximativ două ore. Când mă gândesc cum țipam ca nebunii cu mult timp în urmă “-A venit luminaaaaaaa!!!!” parcă nu e chiar așa grav 🙂

    • Vienela July 16, 2012 at 7:33 am

      :)) Ce vremuri!!! Avea o multime de lampi prin casa, umblam dupa gaz prin Bariera Unirii, in celalalt capat al orasului… Acum facem mofturi daca ne lasa 1 minut fara curent.

  • Carmen July 12, 2012 at 12:20 am

    Stai la casa?
    Daca da, te-ai gandit la un generator de curent pe baza de motorina?
    Nu de alta dar alta solutie mai buna nu vad.

    • Vienela July 16, 2012 at 7:34 am

      Stau la bloc, dar nu cred ca as suporta zgomotul facut de generator, chiar daca as locui la casa.

  • Bogdan July 12, 2012 at 12:59 am

    :)) instalatia veche. treci pe baterii 😀

    • Vienela July 16, 2012 at 7:34 am

      Sa caut Duracell? Am auzit la tv ca tine mai mult. :))

  • Radu July 12, 2012 at 4:50 am

    Asa de curiozitate.
    Injuraturile chiar functioneaza ???
    Merita sa incerc si eu?

    • Vienela July 16, 2012 at 7:35 am

      Normal ca functioneaza, detensioneaza atmosfera. Conditia este sa le spui pe un ton ridicat. :))

  • addicted July 12, 2012 at 6:23 am

    Iti inteleg nervii. Cat am stat la Iasi era teroare ,acum era curent acum pica si ne era tare teama sa nu ne frecam calculatorul si nu numai!

  • […] Hero Just Words Mistocareala My life in few words Probiu Ratzone Tabloul vietii Razvan Deceneu Vienela Aniela […]

  • spanac July 12, 2012 at 8:52 am

    Asta mi-a adus aminte de un banc cu bula.
    La scoala profa intreaba cum se face curentul electric.
    Popescu zice in hidrocentrala, vine apa, loveste paleta, o invarte, oese curentul. Ia nota 10.
    Ionescu zice de termocentraa, se ard lemne, iese aburul, impinge, draci laci, nota 10.
    Bula zice ca in cocina de porci.
    Clasa inmarmurita, profa la fel, pi cum asa.
    Ca asa a zis tata aseara, cand a picat curentul “iar au taiat porcii astia curentul”.

    Si la mine pica des. Nasol e cand pica asa cate o secunda. De 3-4 ori pe ora. atunci sa vezi bucurie…

    • Vienela July 16, 2012 at 7:46 am

      :)) Vechi bancul, dar bun. :))
      Daca pica doar o secunda esti fericit, dar cand astepti ore in sir devi tot mai nervos, e masura ce trece timpul.

  • […] Ana Maria, Aura Rusu, Diana, Irina, Mădă, Adelin Hogea, Teo Apostol, Andrew, De vorba cu viata, Despina Camino, Forever Young, Alex Pirlogea, Loredana Costina, Raluca Pavel, Spanac, Blogatu, Florin Tomescu, Daniel Botea, Adina Amironesei, Ali Drg , Alyz, Cristi Mitroi, Andera, Andrei Terecoasa, Axlandra, Biblioteca Deva Filiala 3, Dudus, Catalina Platon, Diana Hero, Just Words, Mistocareala, My life in few words, Probiu, Ratzone, Tabloul vietii, Razvan, Deceneu, Vienela […]

  • Hapi July 12, 2012 at 11:54 am

    Aprinde si tu o lumanare, fa ceva romantic cand se stinge lumina
    Eu nu-mi amintesc ca aici sa -mi fi cazut vreodata curentul dar nici nu cred ca m-ar deranja foarte tare

    • Vienela July 16, 2012 at 7:47 am

      Am facut curatenie luna in bucatarie, ca era dimineata, nu foloseau la nimic lumanarile, mai ales ca Mihai dormea ca un prunc. :))

  • Oana July 12, 2012 at 1:22 pm

    Si noi avem aceiasi problema la job. In ultimele doua saptamani cred ca am lucrat jumate din cat am fi putut lucra. In plus, ne este frica sa nu ni se strice serverele, bazele de date and so on. Si daca tot vine si tot se ia, stam cu toate cele inchise pentru ca am avea pierderi imense daca s-ar intampla ceva.
    Azi, CICA au reparat definitiv. Is curioasa…
    P.S. E si zona redizentiala :|.

    • Vienela July 16, 2012 at 7:48 am

      Daca se intampla si in zone rezidentiale nu mai spun nimic, ma rog doar sa nu imi arda ceva. :))

  • adelinailiescu July 12, 2012 at 1:47 pm

    Si la mine curentul vine cu cocoloase , netul merge ca ochiul mortului . Ca sa citez un clasic in viata : traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul !

    • Vienela July 16, 2012 at 7:58 am

      Astia de la electrica au ceva cu noi, sa nu ne putem distra blogarind. :))

  • […] Hero Just Words Mistocareala My life in few words Probiu Ratzone Tabloul vietii Razvan Deceneu Vienela Daniel […]

  • Foto de inginer July 12, 2012 at 8:12 pm

    Indiferent cum ai proceda, rezultatul ramane acelasi… deci continua sa injuri- macar te racoresti !!! :))

    • Vienela July 16, 2012 at 7:59 am

      :)) Am si talent, sa stii. Ma ajuta vocea si am un repertoriu bogat.

  • […] Vienela cea nervoasa […]

  • aA July 13, 2012 at 1:32 pm

    cauta la electrice o priza din aia cu protectie la supracurent, daca vine cu varfuri sa fii protejata cu tot ce ai in priza.
    iar intreruperile trebuie sesizate, la ei pentru inceput. poate se lucreaza pe linie si macar stii de ce n-ai. sau poate au un punct slab in retea si nu stiu de el si se poate remedia. daca dupa mai multe telefoane din astea nu se intampla nimic, fluturi protectia consumatorului si vezi ce se intampla.
    aici nu e vorba de reclamatii de babe care se plictisesc pe acasa, e vorba sa-ti ceri un drept pentru care esti dispusa sa platesti! hai succes sa ai!

    • Vienela July 16, 2012 at 8:01 am

      As fi vrut sa evit reclamatiile si amenintarile, dar pana la urma ma vor aduce in stare sa fac si asta.
      Astazi il trimit pe Mihai sa cumpere o priza d-aia.

  • Vlad July 15, 2012 at 12:26 pm

    Acum măcar ştiu şi eu că nu numai pe la mine se întâmplă asta când vine vreo ploicică, sau în plină Duminică când omul vrea să vadă ceva la TV X(. Întrerup curentul când îţi este lumea mai dragă.

    • Vienela July 16, 2012 at 8:03 am

      Mie mereu imi e draga lumea cand sunt la calculator. :))
      Si mor de necaz mai ales cand pica in timpul meu de stat la PC, ca baietilor nu le pasa de blogul meu si ma dau la o parte cand le vine randul, chiar daca eu nu m-am folosit de dreptul pe care il am. :((

  • rozi July 19, 2012 at 4:48 pm

    Mie mi-a venit cateva luni de zile la rand, regularizare. Crepam de nervi cand vedeam, pe langa factura, si o regularizare de un milion si ceva.

    • Vienela July 26, 2012 at 9:07 am

      La fiecare trei luni o patim si noi, cateodata sare de trei milioane dupa regularizare. :((

  • […] Words, Mistocareala, My life in few words, Probiu, Ratzone, Tabloul vietii, Razvan Deceneu, Vienela, Daniel […]

  • Leapşa sentimentală « Suflet vorbitor July 21, 2012 at 6:19 pm

    […] Words, Mistocareala, My life in few words, Probiu, Ratzone, Tabloul vietii, Razvan Deceneu, Vienela și Daniel Botea. Rate this:Share […]

  • Leapșa muzicală « Suflet vorbitor July 24, 2012 at 5:12 pm

    […] COLŢU’ CU MUZICĂ, Cristina, Emil, Emme, RadioCatch22, Despina, Forever Young, Ratzone, Vienela. Bineînțeles, cine dorește o poate prelua. Rate this:Share […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.