Skip to main content

Crimă cu premeditare

Ți se spune ades că totu-i trecător în viață, că timpul le rezolvă pe toate, însă nimeni nu îți spune care este prețul pe care trebuie să îl plătești. Nimeni nu te avertizează că vei întâlni în viață dureri și pete care nu trec, oricât te-ai strădui să te scuturi de ele, oricât detergent vei folosi pentru a le spăla. Sunt amintiri care ți se lipesc dureros de piele, de gând, de suflet și nu se dau duse. Sunt regrete care te readuc la realitate atunci când încerci să te minți că totul merge bine, că ai făcut tot ce era de făcut.

Te ascunzi de ele, te ascunzi de lume, te ascunzi de tine. Nu ai cui să îți plângi durerea și părerile de rău tardive, nu ai pe umărul cui să îți plângi soarta. Ești condamnat să treci prin viață singur, deși simți la fiecare pas răsuflarea caldă a celor ce te însoțesc, a celor care au același drum, a celor care calcă același pământ și respiră același aer. Întotdeauna ești singur cu gândurile tale, multe dintre ele de neîmpărtășit celorlalți. Le alungi, le ascunzi sub alte gânduri, frivole, sperând că vor muri sufocate. Dar nu mor.

Ți s-a băgat de mic în cap că unele lucruri le poți face doar după ce mai crești puțin, iar tu ți le doreai atât de mult, încât omorai puțin câte puțin copilul din tine, făcându-l să crească și să își piardă puritatea. Ți s-a băgat în cap mai târziu că anumite lucruri le poți cunoaște doar după ce devii adult și-atunci ai făcut în așa fel încât să transformi repede adolescentul din tine în adult. L-ai ucis cu sălbăticie, fără pic de milă, crezând că așa vei fi mai înțelept.

Adult fiind, ți s-a băgat în cap că ceea ce ai căutat mereu și nu ai găsit apare când nu te aștepți. Și ai rămas tăcut în colțul tău, omorând în fiecare zi câte puțin din tine, uitând să îți vorbești frumos, să te alinți și să te iubești. Încă aștepți cu răbdare acel ceva fără nume sau chip, prefăcându-te că ești ocupat să trăiești… Nu îți dai seama că cele mai importante trăiri sunt cele ce se petrec în tine, în mintea ta. Nu înțelegi că nu trebuie să străbați la pas întreg pământul pentru a-l vedea. Nu înțelegi că nu poți iubi lumea, dacă nu te iubești pe tine.

Acum nu îți dorești decât să pui la cale o nouă crimă. Vrei să omori bătrânul pe care îl zărești la orizont, bătrânul fără speranțe care vei fi. Nu știi că el e singurul pe care nu-l poți omorî. Pe el doar moartea cea haină, cu coasa ascuțită, îl doboară. Tu nu mai ai putere. Ți-a fost luată după ce ai omorât cu premeditare copilul din tine, adolescentul și adultul din tine, după ce ai omorât inocența și speranța. Ai fost declarat iresponsabil și ți s-au luat toate drepturile de care ai dispus cândva, dar pe care nu te-ai priceput să le folosești.

 

Comments
  • Adriana November 3, 2013 at 10:54 pm

    Sunt perfect de acord cu tine. Am omorat cu premeditare si copilul, si adolescentul şi omul matur din mine. Pe acesta din urma il omor cu griji fondate si nefondate. Omor ganduri, idei, prietenii ce nu le mai pot onora şi pe care le omor eu, ca sa nu mă omoare ele pe mine. Nu cred ca voi scrie despre crima cu premeditare, desi…se pare că omor multe: de la ce spuneam…la ganganii, muste, tantari,paienjeni şi …vise.

  • diana.r November 3, 2013 at 11:55 pm

    …. hmmm cat adevar !!! adevarat spus ! bravo 🙂

  • Radu November 4, 2013 at 5:11 am

    Multi au luptat impotriva acestor “crime”!
    Dar ce te faci cand peste tot in jurul tau auzi:
    -maturizeaza-te odata!
    -te porti ca un copil!
    etc… ???

  • Iuliana November 4, 2013 at 6:02 am

    Cat adevar ai cuprins in randurile astea! O viata intreaga, zi de zi nu facem altceva decat sa omoram ce e mai frumos in noi…

  • […] Au scris virusache,  psi, carmen pricop, Matilda, roxana, Cita, Vienela […]

  • Laura Laly November 4, 2013 at 8:57 am

    …. Cat adevar trist. Suntem mereu impinsi inspre asta. Si atunci cand constientizam, se declanseaza o lupta surda in interiorul nostru. Textul tau are un impact puternic . Felicitari.

  • psi November 4, 2013 at 9:02 am

    şi mă întreb dacă de crima de care spui tu astăzi este cineva care se poate declara nevinovat! trăim de parcă am fi nemuritori şi ne dorim meureu o altă vârstă decât cea pe care o avem, apoi ne plângem că am risipit vârsta, viaţa…

    • Carmen Pricop November 4, 2013 at 6:58 pm

      eu mă întreb dacă avem alternativă…
      nu pot vorbi în numele altora, dar mie mi-au convenit vârstele mele. m-am mulţumit cu ele. n-am avut o copilărie uşoară şi roză, nici o adolescenţă ideală şi nici acum n-am parte de tot binele din lume.
      după ce am citit mi-am privit amintirile şi ori m-am sclerozat de tot de nu ţin minte, ori chiar nu mi-am dorit să cresc. nu mai sunt nici copil, nici adolescentă… cred că am reuşit, totuşi, să salvez un crâmpei de joc, o bucată de vis… probabil că am reuşit cu toţii, de nu ne lăsăm de duzineli şi psiluneli. 😀

  • Cita November 4, 2013 at 10:02 am

    Si eu cred ça am ucis copilul din mine – desi cred ça a fost mai curand o crima colectiva!
    Bâtrana din mine insa nu am de gand sa o ucid! Cel putin nu eu!
    Sunt multe avantajele ce décurg din lipsa de admiratie pt tinerete ça si din lipsa de putere… Pt asta trebuie insa chiar sa imbatranesti si sa stii sa te bucuri de toate cate vin…
    Textul e f bine scris!

  • Andreea D. November 4, 2013 at 10:12 am

    Şi deşi ştim că ne ucidem pe noi, ne place atât de mult să ne schinjuim, ne place atât de mult să credem că dacă asta nu ne omoară…ne face mai puternici. Aşa să fie? Sau e doar o gură de aer pe care o luăm înainte de a ne supune iarăşi chinurilor?

  • vavaly November 4, 2013 at 1:43 pm

    ai abordat un subiect greu dar pe care multi din parintii de azi il constientizeaza incercand sa numai spuna copilului ca e prea mic sa faca ceva. eu una il las pe copil sa incerce pentru a intelege daca poate sau nu acel lucru. dar da, ai dreptate, am avut parte de aceste etichetari pe care, de ce sa nu recunoastem, de multe ori le folosim si pe post de scuze. aici incepe adevarata crima. sa ne taiem elanul pe motive de nepotrivire de varsta. eu am cunoscut un american care la 60 de ani era dispus sa inceapa sa invete o noua limba straina pentru ca avea afaceri in tara respectiva. bun exemplu mi a fost. si inca ar mai fi de zis 🙂

  • Ciufulici November 4, 2013 at 2:06 pm

    Nu credeam să fi ucis vreodată ceva, dar mi-ai adus în față copilăria mea zbuciumată, ucisă cu mâinile mele.
    Nu credeam să fi ucis, dar mi-ai trimis, ca mesager, adolescența, pe care am uitat să o trăiesc așa cum se cuvine!
    Nu credeam că am ucis, dar mă trage de mânecă maturitatea pierdută în prea multele griji, în supărări și doruri!
    Mai am un pas de făcut, iar tu îmi spui că acum nu mai pot ucide! Măcar acum dacă aveam puterea să ucid, aș fi ucis timpul, în încercarea de a recupera ceva din viață!
    Mă lași dezamăgit, căci am pierdut tot ce putea să fie mai frumos! Am rămas cu bătrânețea, cu boala, cu amintirile a ce putea să fie, dar nu a fost!
    Și mi-au mai rămas cuvintele tale, ca un balsam!

  • Tina November 4, 2013 at 4:05 pm

    Draga Vienela, ma declari si ma declar criminala. Copilaria chiar am ucis-o, vrand sa ma vad mare mai repede, adolescenta am ucis-o incercand sa scap de acea perioada dificila, nestiind ca perioada dificila abia incepe. Am ucis vise, pe care incerc sa le reinvii, am ucis sperante…
    Nu stiu daca exista persoana care sa nu se declare vinovat de asemnea crima, pentru ca noi ca oameni ne ucidem si timpul. La serviciu vrem sa treaca mai repede sa ajungem acasa, vrem sa treaca iarna ca sa vina vara, dar si caldura verii vrem sa se duca mai repede, ajungand la un moment dat intrebandu-te unde a fugit timpul, acel timp care tu il goneai.
    Trist.

  • Crimă cu premeditare | BLOG D'AGATHA November 4, 2013 at 4:34 pm

    […] Vienela […]

  • Iulia Kelt November 4, 2013 at 6:08 pm

    M-am sinucis de mai mult de 9 ori și nu mai am vieți…

  • Crimă! Cu premeditare… | Alma Nahe November 4, 2013 at 6:12 pm

    […] roxana, Vienela, Cita, Scorpio, psi 2, Mitza, Laura, Some Words, dagatha. […]

  • dordefemeie November 4, 2013 at 6:50 pm

    Ai atata dreptate, mereu asteptam un ceva, nedefinit si ireal, are si un nume… fericirea. Fericirea de a fi, fericirea de a avea, fericirea de a iubi si de a fi iubit. Dar fericirea e acum, aici, aici gresim cu toii, nu-i dam valoarea meritata lui acum. Iar acum inseamna chiar clipa in care scriu, nu cand o sa termin comentariul, nu peste 5 minute sau o ora. Indiferent ce facem sau ce simtim, trebuie sa fim constienti si atenti, si sa cautam fericirea in totul.

  • Rudolph Aspirant November 4, 2013 at 8:08 pm

    Zau, mi se pare cam dramatic totusi. Ca nu e dracul chiar asa de negru, plus copiii nu prea au cum sa rodeasca. Copiii totodata trebuie subventionati masiv, si nu cred ca e chiar asa de recomandabil sa educam o intreaga societate sa doreasca sa fie subventionata doar pt a avea placerea de a se ocupa de joaca cca 90 de ani, chiar si daca joaca copilului e ceva ff serios. Insa pana si aceasta joaca are anumite etape precise chiar naturale utile pt dezvoltarea si cresterea copilului si iesirea lui din copilarie, adica nici macar un copil nu sta sa se joace in continuu cu acelasi joc sau in acelasi mod si la 2 ani si la 4 ani si la 6 ani, etc. Eu nu cred ca lumea isi innbusa chiar asa in mod de acuzabil anumite tendinte juvenile. Desigur nu e ideal a nu beneficia in mod optim de jocurile si experientele adecvate fiecarei varste, si aceste varste se si succed ff rapid si vioi la varsta copilarieii si adolescentei, dupa care pare a urma o lunga perioada destul de monotona a varstei adulte, dar si aia e utilizata de maj oamenilor in mod autentic constructiv si chiar altruist pt societate si proprii lor copii, desi desigur or fi si unii care stau creanga asa fara sa contribuie cu mare lucru, si fara a fi macar artisti, sau nici macar businessmeni investitori si creatori de joburi, nici inventatori de geniu, asa cam de genul meu, dar eu nu ma pot chiar mandri cu lipsa mea de generativitate, pt ca atunci cand o veni sa trec catre varsta senectutii si ma voi intreba, zau, ce naiba am produs in schimb la cat mi-a dat mie societatea, si prevad ca ma voi simti cu musca pe caciula…si nu e bine nici asa…ma rog, eu as fi avut o sansa macar daca as fi fost artist sau om de creatie sau de vreo inventie sau as fi participat ca educator sau ca politician macar, ar eu zau nici macar atata nu am fost in stare, si nici nu ma grabesc…desi exista presiuni catre mine in acest sens, dar eu tergiversez si aman cat pot ca sa nu fiu inca confirmat ca titular in postul de sef de stat de gradul 2, ca pe urma va trebui sa incep sa studiez cum sa trec la gradul 3, poate chiar 4, si pe urma ce naiba imi mai ramane, sa candidez la presedintia SUA poate, (ca am impresia ca ala e postul echivalent celui de sef de stat de gradul 5). Adica, zau, unde e totusi umorul ? Ce, copiii trebuie neaparat sa fie mereu seriosi si sa isi ia copilaria chiar asa de in serios in acelasi timp ? Ce fel de copil ar mai fi ala, daca nu e repezit si nerabdator sa sara peste diverse etape si parleazuri, si impulsiv si imatur neurologic la o adica ? Ma rog, nu ca e asa de minunat sa devii rigid aterosclerozat matur, mai ales ca am citit ca ateroscleroza cerebrala incepe de pe la 28 de ani…adica zau, ce naiba tinerete mai e si aia, asa intre 25 de ani, cat iesi cat de cat din adolescenta, si 27, si gata ? Zau, cred ca si de aia se creeaza atata tragism…cine naiba are timp sa realizeze chiar atat de multe lucruri esentiale in numai 2 ani, cat are creierul cat de cat asa mai adult si mai pregatit sa ia decizii cat de cat responsabile, si dupa aia sa stea sa le indure intre 27 si 67 de ani, dupa care urmeaza intrebarea ce naiba ai realizat, dupa care urmeaza fie perioada senectutii, fie se incheie speranta medie de viata, (depinzand si de cand si unde ne-am nascut, pt baietii nascuti in 1980 in RSR asa ca mine ea fiind cca 67 de ani oricum, asa ca poate scap de grija intrebarii aleia de sfarsit al perioadei de maturitate, si anume ce am realizat in decursul vietii mele adulte…desi desigur NU doresc asta, ba chiar doresc sa ma chinui minim inca vreo 40-50 de ani sa incerc sa raspund cat mai frumos si ornamentat la ea, atunci, dupa ce mi-o voi pune prima oara la 67 de ani, ca sa nu se mai observe asa ca de fapt continutul e cam subtire, dar macar forma raspunsului sa fie cat mai estetica…am de gand sa invat poate si lb germana si sa raspund la intrebarea asta asa intr-un tratat filozofic pe o lb germana cat mai literara pe care il voi publica timp de inca 40 de ani pe un blog pe care il voi deschide special pt asta dupa ce trec de 67 de ani !)

    Si zau, desigur ca mie imi vine usor ca nu am obligatii, dar eu nici nu mi+am asumat obligatii pt ca am stiut de mic cat mi-e plapuma, plus pt ca am fost lenes…dar asa vreti sa fie o intreaga societate, asa ca mine ? Zau, eu m-as ingrozi…pai cine m-ar mai fi subventionat pe mine atunci daca ceilalti din jur nu erau seriosi si munceau asa ca niste furnici robotitoare fara a se juca de-a greierasii acolo decat asa in mod tranzitoriu efemer ? La munca, tovarasi ! Pana si o parada a pionierilor cere repetitii si munca. De ce nu luati exemplu de la copii nord-coreeni ? Sau macar de la gimnastii aia din RP Chineza ? Ce copilarie ? Zau, treceti la antrenament…noroc cu Psiluneli ca va pune la treaba cu Duzina aia de cuvinte, ca daca ar fi dupa capul vostru, zau, stateati si scriati povesti total impulsive asa in continuu.

    Ma rog, a nu se interpreta ca doresc sa jignesc pe cineva, sau sa nu iau in serios aceasta atmosfera solemna, voiam sa mai inviorez atmosfera, ca zau, prea a ajuns asa morbida…vine toamna, lumea incepe sa se gandeasca asa mai melancolic poate…dar mai e putin si vin Mos Nicolae si Mos Craciun totusi ! Plus Revelionul. Nu mai vorbim si de Ziua Nationala. Sau chiar dupa Anul Nou, vin sf Vasile, Ziua Unirii, zau, numai intr-o sarbatoare si o joaca o va tine maj poporului vorbitor de lb romana in viitoarele 2 luni, habar nu am de ce se plange toata lumea chiar in halul asta.

  • ex-silentio November 4, 2013 at 10:16 pm

    “ai omorât cu premeditare copilul din tine” Eu nu cred asta. Nu cred că l-am omorât. L-am ascuns bine în vreun ungher al inconștientului pentru că la vremea respectivă ne incomoda, și nu aveam nevoie de el. Problema este acum că nu-l mai găsim. L-am ascuns atât de bine încât l-am declarat mort. Dar nu este! este mai viu ca oricând, așteptând să fie “redescoperit”. Depinde doar de noi…

  • Andra November 4, 2013 at 10:41 pm

    eu nu cred ca am ucis copilul din mine. de fapt ma straduiesc din rasputeri sa il tin viu, chiar daca e conectat saracul la aparate si zi de zi grijile ii mai omoara cate un organ vital :)))

  • […] la galeria modei și vă invit să le citiți pe: Alice Boboc, CafeauaTa, Mirela Pete, Vienela și pe toți ceilalți vizitatori dornici de fi la curent cu moda […]

  • Gabriela November 5, 2013 at 6:31 am

    Moare câte puțin cine nu încearcă să deslușească sensul vieții și trăieste după principiile altora, cine nu înțelege ideea de libertate. Viața trebuie să fie o eternă cautare de sine și pentru asta avem nevoie de spirit și acțiune liberă. Ne-ai propus o tema filozofică, Vienela. Mulțumesc. Felicitări pentru eseu! Îmi place să citesc lecturi ca aici și nu sabloane.

  • Zina November 5, 2013 at 7:37 am

    Bine si frumos spus, dar… uite ! Copilul din mine, adolescentul si tanarul din mine, traiesc toti, cu toate ca nu mai sunt la prima tinerete. Si nici nu am trait in puf, fara griji si fara greutati. Cred ca depinde si de structura psihica, eu am fost tare dintotdeauna si nu m-am lasat impinsa de nimeni si de nimic la crimele despre care ai vorbit atat de impresionant.
    Felicitari, Vienela !

  • Lolita November 5, 2013 at 8:15 am

    Ne ucidem sinele zi de zi prin lipsa de trăiri, prin încercările titanice prin care suntem nevoiţi uneori să trecem şi care ne transformă, însă, ceva sclipiri ale celui sau celei care am fost la început, copilul, adolescentul, apar sporadic… Secretul e să le observăm şi să le dăm frâu liber acelor stări sufleteşti pline de autentic, de frumos… Zic şi eu! 😉
    Excelent scris! Mulţumesc pentru porţia de frumos! 🙂

  • SimonaR November 5, 2013 at 11:48 am

    Când eram copil am vrut să fiu „mare” să pot face tot ce aveam eu impresia că fac adulții. Doar că nu știam nici pe jumătate ce înseamnă asta. Pentru mine să mă fac mare însemna să pot sta cât vreau la joacă cu ceilalți copii. Dar n-am omorât eu copilul din mine, a fost omorât de destin… și de atunci îl caut.

  • alma nahe November 5, 2013 at 3:24 pm

    Eu nu-s atât de criminală! Doar mi-am închis bătrânețea într-o tinerețe făr’ de sfârșit…îi pre/meditez cumva moartea.

  • Nice November 5, 2013 at 8:03 pm

    E un articol impresionant, totusi nu consider ca am incercat sa ard etapele din viata mea, ba dimpotriva, nu m-am grabit deloc. Cu nimic. Refuz sa devin o criminala.
    Insa fiecare interpreteaza diferit mesajul tau, uite, Tina a spus niste adevaruri cu care sunt total de acord. Din pacate primul lucru la care ma gandesc cand ajung la serviciu e momentul magic al plecarii acasa. Sau venirea zilei de salariu…
    Stai sa vezi cum o sa traiesc iarna asta. Numai cu gandul la primavara. :))

  • elly weiss November 6, 2013 at 3:23 pm

    Sunt si eu tot in tabara celor are n-au ucis nimic. In mine convietuiesc in buna intelegere si copilul si adolescenta destul de timida dar si persoana adulta. Reactionez corespunzator, dupa situatie, oscilez intre varste. Copilul doar ce a iesit la iveala zilele trecute 🙂 Si iese mai mereu, mai ales copilul.
    Textul expune insa o idee foarte interesanta…si poate ca unora chiar li se intampla asa.

  • javra November 9, 2013 at 10:50 pm

    Frumoasă postare, criminalo!

  • […] Vienela ne relatează crima cu premeditare pe care o făptuim fiecare dintre noi: „Ți s-a băgat de mic în cap că unele lucruri le poți face doar după ce mai crești puțin, iar tu ți le doreai atât de mult, încât omorai puțin câte puțin copilul din tine, făcându-l să crească și să își piardă puritatea. Ți s-a băgat în cap mai târziu că anumite lucruri le poți cunoaște doar după ce devii adult și-atunci ai făcut în așa fel încât să transformi repede adolescentul din tine în adult. L-ai ucis cu sălbăticie, fără pic de milă, crezând că așa vei fi mai înțelept. […]

  • […] la galeria modei și vă invit să le citiți pe: Alice Boboc, CafeauaTa, Mirela Pete, Vienela și pe toți ceilalți vizitatori dornici de fi la curent cu moda […]

  • Alerg după un vis… | Iubesc Viaţa January 19, 2015 at 3:47 pm

    […] -Te prefaci surprinsă? E drept, a trecut mult timp de când nu ne-am văzut, dar nu m-am schimbat de atunci. Sunt acelaşi vis frumos pe care îl chemai ades înainte de a doua crimă cu premeditare. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.